Arhive pe categorii: întrebări şi răspunsuri

Întrebări


L-am întrebat pe Dumnezeu:
– Doamne, de ce așa și nu altfel? De ce mâine sau cândva și nu acum? De ce înnorat și nu senin, de ce verde și nu albastru, de ce cald și nu rece, de ce buruieni și nu flori…? De ce..?
– Dacă toate ar fi așa cum vrei tu, ai mai sta de vorbă cu mine? Ai mai căuta înțelesuri? mi-a răspuns El. Și încă ceva: pe o mare prea lină, uiți să mai vâsleşti. Ori, de ce-ai mai ieșit în larg?

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, de suflet...

Când autorităţile se joacă de-a baba oarba, oamenii mor …


Când autorităţile se joacă de-a baba oarba, oamenii mor … Şi nu, nu pentru că au ales „să se dea” la şosea, cu bolidul, ultima fiţă, cumpărat de tăticul, „potent” om de afaceri, mai ales în cele derulate cu statul. Şi nu, nu în Rwanada. Aici, în România, vorba aia, ţară europeană, înşurubată în tot felul de structuri euro-atlantice, cu care ne place să ne împăunăm. În România, stat de drept, modernizat şi reformat de un preşedinte multilateral dezvoltat, plenipotenţiar, omnipotent şi omniştient, sub a cărui sfântă cârmuire, guverne, mai democratice decât însăşi democraţia, şi-au îngenuncheat propriul popor, ce-şi mai caută dreptatea doar  în justiţia divină.

Revăzând interviurile cu medicii Radu Zamfir şi  Sorin Ianceu, am lăsat capul în jos, ca şi prima dată,  simţind respect, consideraţie – pentru ceea ce sunt şi ceea ce au trăit, recunoştinţă – pentru că nu au murit şi ei, revoltă, neputinţă, frustrare, durere – pentru că ar fi putut fi, alături de tânăra  Aura Ion – medic rezident – şi pilotul Adrian Iovan, nume pe nişte cruci, numere în nişte statistici şi subiecte de ştiri. Şi ruşine… Am simţit ruşine …

De data aceasta ei, ceilalţi doi colegi şi copilotul, au avut noroc.  Noroc de nişte oameni simpli, cu suflet, care, auzind la ştiri, că nişte medici se zbat între viaţă şi moarte, într-un accident aviatic – căruia i-au supravieţuit – au plecat, fără a sta pe gânduri, să-i salveze. Şi i-au salvat. Într-o oră, de când au plecat să-i caute. Fără numere de telefon speciale, fără dispozitive sofisticate, fără celule de criză, fără funcţii şi trese, fără grade şi titluri pompoase, şi fără bugete ameţitoare de sute de milioane de euro. Din păcate, pentru Aura şi Adrian a fost prea târziu. Pentru că au murit de frig. După 5 ore de aşteptare, de agonie, de speranţe, din ce în ce mai îngheţate.

„Nu avem nicio pretenţie de la statul român”, spune medicul Ianceu. Desigur, ferească sfântul să ai vreo pretenţie de la autorităţile  române. Doar nu vrei să fii catalogat de către vreun băsist – de altfel, capitalist, deh! – ca fiind vreun pui de comunist. Cum să ai pretenţii de la stat? Nu, ai doar obligaţii faţă de el, nu şi drepturi! Nu tu, cetăţean de rând, ce-ţi vezi de ale tale, încercând să-ţi menţii viaţa şi familia pe linia de plutire, măcar.

Cum? Ai ales să faci chiar mai mult? Să salvezi vieţi? Să pleci în misiuni? Păi, cine te-a pus? Doar nu ţi s-a promis că vei trăi bine. A fost doar o urare, aşa, din vârful degetelor!
Pe vremea comunismului, securitatea arunca intelectualitatea, elitele şi pe cei ce depăşeau linia, în închisori cumplite. Azi, pe vremea băsismului, te omoară cu zile … Încet şi sigur … Pentru că – nu-i aşa? – dacă nu eşti capabil să supravieţuieşti, este vina ta…

Şi pentru că, desigur, morţii cu morţii şi viii cu viii, autorităţile continuă să se joace. Doar cine să le tragă la răspundere? „La popa la poartă, e o mâţă moartă…”.

În timp ce noi mai facem trei paşi înapoi, scuipăm de trei ori în sân şi aşteptăm următoarea ştire de senzaţie…

Un comentariu

Din categoria întrebări şi răspunsuri, diverse, viaţă, ţară

Am fi?


Dacă începutul ar începe cu sfârşitul,
iar sfârşitul s-ar sfârşi cu începutul,
dacă urechile ar vedea,
iar ochii ar auzi,
dacă josul ar fi sus
şi susul jos,
dacă soarele ar răsări apunând
şi ar apune răsărind,
dacă cerul ar curge,
iar râul ar pluti,
dacă inima ar merge,
iar picioarele ar bate,
am fi,
oare,
mai fericiţi?

Am fi?

Scrie un comentariu

Din categoria întrebări şi răspunsuri, gânduri, poezii, poezii proprii

Poziţia copilului


Am văzut, azi-noapte, filmul „Poziţia copilului”. Din păcate, mi-a înşelat cu mult aşteptările. La final, am rămas cu senzaţia că i-a lipsit „filmul”, filmului. Parcă văzusem o ştire, redată mai pe larg, dar, cumva, pe repede înainte. Da, subiectul este foarte actual şi plin de dramatism, indiferent din perspectiva căruia dintre personaje priveşti. Dar, punerea lui în scenă a lăsat de dorit: a lipsit profunzimea, au lipsit detaliile, trăirile.
Nu am apreciat deloc scena în care Carmen îi povesteşte mamei lui Barbu momentele de intimitate dintre ea şi acesta. Şi nu din exagerată sau falsă pudoare, ci pentru că mi s-a părut spus prea mult – aici, detaliile au fost exagerate şi prost dozate.

Însuşi modul în care a fost filmat m-a dus cu gândul că urmăresc un reportaj. Camera urmărea personajele într-un fel obositor.

La un moment dat, m-a încercat sentimentul că filmul este, cumva, o scuză pentru „beizadelele” – că tot e un termen la modă – care fac ce fac din cauza mamelor mult prea sufocante, prea imperative, chiar dacă ei, „copiii”, au 25-30 de ani…

Desigur, aceasta este percepţia mea asupra filmului, în simpla-mi calitate de spectator.

Voi aţi văzut filmul, cum vi s-a părut?

8 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, copil, film, reportaj

D’ale lui Victor (şcoler)


– Mami, când spui „CHI”, nu se aude şi „H” ?
– Nu, mami, de auzit, nu se aude, doar se scrie.
– Eu aud unul mic!

2 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă

Mai ştiu şi eu?


Mai ştiu şi eu ce să mai vreau?
Mă năpădesc atâtea gânduri,
în minte mi se-nvălmăşesc, la harţă se tot iau
şi mi se aşează-n suflet, rânduri-rânduri…

Mai ştiu şi eu ce să mai simt?
Mă copleşesc dureri, atâtea
şi vreau să mă ascund, chiar să mă mint,
că, poate, într-o zi, vor dispărea…

Mai ştiu şi eu ce să mai spun?
Atât de mică, sub un cer atât de mare
şi foc mi-e sufletul, cuvântul fum,
ce-şi caută, spre alte lumi, cărare…

Mai ştiu şi eu ce să mai cred?
O luptă e iubirea.
Mă voi regăsi, de-am să mă pierd,
îmi voi împlini menirea?

8 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate, viaţă

D’ale lui Victor (şi Dodo)


Dodo, ca orice pisoi care se respectă, curios, deci, urmărea cu mare interes unde se duce apa care curge la chiuvetă. Cum nu reuşea să înţeleagă, dădea cu lăbuţa la scurgerea chiuvetei, îşi rotea capul precum o bufniţă, se uita mirat, se enerva, dar degeaba!
Victor, urmărindu-l, îi spune amuzat:
– Dodo, las-o baltă, eşti prea mic să ai dileme!Victor si Dodo

6 comentarii

Din categoria animale, întrebări şi răspunsuri, copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă