La ce bun?

Uneori,
îmi scot visele de la naftalină,
să văd dacă mai trăiesc.
Unele așteaptă cu răbdare
să le vină rândul.
Altele – cele mai multe – au îmbătrânit.
Mă privesc mustrător.
Le cer iertare.
– La ce bun? mă-ntreabă cel mai bătrân.
Ție când ți-ai cerut iertare ultima oară?
– La ce bun? l-am întrebat, la rându-mi.
Poate m-am iertat de prea multe ori…
– Sau doar ai uitat de tine…

(vol. Din boabe de piper și coji de portocale)

Publicitate

Prea mult, prea puțin, prea departe

Scurtă ne e noaptea. Și ziua ne e scurtă.
Viața ne aleargă, timpul nu ascultă,
pașii ni se pierd în astă lume mare,
visele îngheață departe de soare.

Drumul ne duce cine știe unde,
viața se măsoară prea des doar în secunde,
fericirea se joacă la ruletă mult prea mult,
în suflet, prea puțină pace. Restul e tumult.

Iubirea o mai găsești doar prin câte-o carte,
Dumnezeu ne este din ce în ce mai departe,
speranța surâde câtor mai puțini,
suntem goi de simțăminte, dar suntem plini de vini.

Prea mult bocet, prea puțin zâmbet, prea departe viață,
iluziile înșirate precum mărgelele pe ață,
le purtăm la gât, cu sfială agățate,
mult prea scurtă ziuă, mult prea scurtă noapte …

Vise

Înnodate, deznodate,
înşirate, dezlânate,

vise mici şi vise mari,
cântate de lăutari,

vândute la iarmaroc,
date în bobi, citite-n ghioc,

vise roz, cu aripioare,
însufleţite de fecioare,

colorate, mii şi mii,
desenate de copii,

înşiruite pe albe file,
însăilate de copile,

calculate matematic,
cu perioade şi cu grafic,

de bărbaţi siguri pe sine,
ce cred în ei, nu şi-n destine,

vise mari şi vise mici,
strigate-acolo, şoptite-aici…

Viaţa toată-i numai vise,
răsărite şi apuse…

 

Încă un an… Rugăciune, la răscruce…

Încă un dans şi-un an ce stă să vină,
încă un vis şi o rază de lumină,
ascunse-n suflet, puse la păstrat,
pentru povestea cu „a fost odat'”.

Încă un pas şi-un an ce stă să plece,
vreme vine, vreme trece,
înc-o rugăciune spusă-n şoaptă,
pentru tot ce nu s-a-mplinit vreodată:

Dă-ne, Doamne, tuturor, înţelepciunea de a alege, puterea de a fi verticali, binecunvântează-ne sufletele, iartă-ne greşelile – ştiute şi neştiute -, alină-ne durerile! Fă-ne mai buni şi mai toleranţi, fă-ne mai puternici şi mai demni, fă-ne mai iubitori şi mai atenţi, vindecă-ne rănile şi înavaţă-ne cum să învăţăm că prezentul şi viitorul nostru depind, în primul rând, de noi! Îţi mulţumim, Doamne, că ne asculţi!

La mulţi, mulţi ani, dragii mei, cu toate cele bune!
Vă îmbrăţişez, cu dragoste!

Contur de viaţă

Pictez albastru
pe un colţ de suflet:
lumini şi umbre –
contur de viaţă.

Însăilez tăceri
pe un colţ de gând:
amintiri rătăcite –
file de jurnal.

Ning cuvinte
pe un colţ de privire:
dorinţe uitate –
palme-n rugăciune.

Ascund lacrimi
într-un colţ de inimă:
cufăr cu vise –
bătăi de aripi.

Lumini şi umbre…
amintiri rătăcite…
dorinţe uitate…
cufăr cu vise…
contur de…

Oglinda îmi zâmbeşte şi ea

Mă privesc în oglindă.
Rătăcesc pe micile cărări
apărute în colţul ochilor,
ce duc spre pădurea argintie,
de mesteceni,
atentă să nu strivesc
visele încă neînflorite.

Păşesc încet şi mă mir,
precum Alice, de minunile
din viaţa mea.
Cu grijă, şterg de praf
vreun gând uitat
într-un colţ de timp
şi adun în pumni
lacrimile ce strălucesc
pe frunzele sufletului.

Oblojesc o rană
de la rădăcina inimii
şi lipesc cu lut
cuvintele nerostite.
Număr paşii spre înapoi
şi ridic la puterea a doua
paşii spre orizont.

Zâmbesc.
Oglinda îmi zâmbeşte
şi ea…

Drumul spre mine

Dacă vântul
nu mi-ar mai răvăşi
gândurile
ca pe nişte hârtii
aruncate neglijent,
iar ploaia
nu mi-ar mai bea
lacrimile
ca pe un ceai
aburind,
dacă noaptea
nu mi-ar mai fura
visele,
precum copiii
cireşe amare
şi cerul
nu şi-ar mai sprijini
infinitul
pe umerii mei
ca pe o mantie
de zale,

aş uita drumul
spre mine
şi aş rătăci
cu sufletul pustiu.

Se cheamă că suntem ucigaşi de vise?

Dacă naştem un vis, avem obligaţia să-l facem să traiască? Dacă nu reuşim, se cheamă că suntem ucigaşi de vise? Cine pronunţă sentinţa? În apărare, putem chema, în solidar, pe mama, pe tata, pe iubit/ă, pe vecina de la doi, pe Dumnezeu sau vreun demiurg? Putem fi condamnaţi şi în contumacie?

Aţi aprins, vreodată, o lumânare pentru un vis neîmplinit? O exista, măcar, un rai al viselor/visurilor?