Unde ești tu, Românie, unde suntem noi, români?

Foaie verde de trifoi,
fost-am țară de eroi,
astăzi, stăm îngenuncheați,
umiliți și-nfricoșați.

Nu mai știm dragostea de frate,
sărăcia ne desparte,
nu mai știm dragostea de mamă,
ne cresc copiii ca-n cazarmă,

primesc viață pe cartelă
și iubire la gamelă,
dorul de părinți îi ucide
de n-are nici cine-i plânge!

Foaie verde de cicoare,
peste tot e numai jale,
foaie verde de alun
am ajuns carne de tun

pentru războaiele altora,
își părăsiră bărbații țara
și-o lăsară neapărată,
de ne-o furară pe toată!

Unde ești tu, Românie,
cea cu fală și cu ie?
Ce ne-au făcut, ce ți-am făcut?
Am uitat cum să-ți fim scut!

Unde suntem, noi, români,
oameni falnici, oameni buni?
Ne-am lăsat îndepărtați,
jefuiți și dezbinați.

Ia-ți, române, copiii la piept
să re-nvățăm cum să stăm drept,
patria să ne-o recâștigăm,
copiilor noștri le-o datorăm!

Foaie verde de pelin,
ajunge cu atât venin,
să ne luăm, români, de mână
să renaștem împreună!

D’ale mele gânduri … rătăcite …

„Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu. Subscriu, cu toată fiinţa.
Din păcate, însă, ca orice patrie, are şi faună …

––––––––––-

Una dintre greşelile majore ale poporului român, din punctul meu de vedere, este cã s-a îndepãrtat de înţelepciunea popularã, de tradiţional. Marile adevãruri izvorãsc din lucrurile simple, trãibile, din firesc. Nu trebuie decât sã vrei sã priveşti în jurul tãu…

–––––––––––-

Vrei să vezi cum se înfăptuiesc minunile? Zâmbeşte, cu tot sufletul, unor ochi plânşi, sau unui chip trist – oriunde-l întâlneşti – şi vezi ce se întâmplă! Vei avea parte de cea mai pură lumină!

––––––––––––

Oare ce le-o creşte unora, în loc de suflete, de sunt capabili să lovească un om ce se află în genunchi…?

––––––––––––-

Din punctul meu de vedere, nu un necaz, o problemă, ca atare, ne împovărează, nevorbind, aici, de marile drame. Cu toţii ştim că viaţa este precum matematica: are plusuri şi minusuri.  Ceea ce ne îngenunchează în final este, de fapt, imposibilitatea – dintr-un motiv sau altul – de a găsi o soluţie imediată problemei cu care ne confruntăm. Astfel, apare efectul bulgărelui de zăpadă şi totul se augmentează, sfârşind prin a ne copleşi şi a se cere un complex de soluţii.

Aşa este şi în relaţii, de orice tip ar fi ele. Odată ajunse în impas, lipsa resurselor – sufleteşti, mentale, etc. – de remediere duce la rupturi, uneori, iremediabile.

Românii sunt o Ţară!

Aţi crezut că suntem slabi, că suntem de vânzare,
că suntem nişte viermi, ce, uşor, pot fi călcaţi în picioare,
v-aţi crezut puternici, chiar mici dumnezei
şi aţi uitat esenţialul: România suntem noi!

Ne-aţi râs în faţă şi ne-aţi umilit,
când, timid, am mai strigat, nu v-a păsat şi ne-aţi lovit!
Ne-aţi amanetat şi viaţa şi ne-aţi anulat viitorul,
dar aţi uitat esenţialul: Noi suntem Poporul!

Ne-aţi pus pe fugă şi ne-aţi alungat din ţară
şi aţi privit rânjind cum alergăm dup-un colţ de pâine amară,
precum şi lacrimile copiilor rămaşi, fără părinţi, acasă,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu se lasă!

Respect, Decenţă, Democraţie, Libertate
sunt valorile noastre-ntru solidaritate.
Pe voi, puterea v-a lăsat fără coloană vertebrală
şi aţi uitat esenţialul: Românii sunt o Ţară!

Când azi, din stradă, cu ură, vă strigăm,
staţi ascunşi, sperând c-o să capitulăm.
Sunteţi aceiaşi laşi ce ne-aţi furat identitatea,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu-şi vând Demnitatea!

Drobul de sare

— Oameni buni, oameni buni! Ţara asta are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare, care pândeşte să ia locul lui Băsescu?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul poporului şi să mi-l omoare!
– Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

(„— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!” – Ion Creangă)

De aia zic, decât, Doamne fereşte să vină alţii la putere, care S-AR PUTEA SĂ FIE LA FEL, mai bine îi ungem pe ăştia pe viaţă, CONDUCĂTORI SUPREMI, DEFINITIVI ŞI IREVOCABILI! De ce să ne obosim şi data viitoare, DE N-O FI BINE, să facem ceva să schimbăm lucrurile? Mai bine le lăsăm aşa, că se poate şi mai rău, nu?

De ce voi ieşi, azi, în stradă?

De ce voi ieşi azi în stradă?
Pentru că:
– vreau ca fiul meu să trăiască demn şi decent în ţara în care s-a născut, dacă asta îşi va dori!
– vreau să nu fiu nevoită să-mi las părinţii singuri, la bătrâneţe!
– vreau ca fratele meu, rudele şi prietenii mei să se întoarcă în ţară, dacă asta vor!
– vreau să nu mai murim pe scările spitalelor!
– vreau ca poliţistul să fie cel care mă apară şi nu duşmanul din umbră!
– vreau ca elevii să-şi respecte şi iubească profesorii şi invers!
– vreau ca bunicii să nu se mai lase umiliţi pentru o pâine!
– nu vreau „ciocul mic!”!
– vreau ca 80 să rămână egal cu 80!
– vreau ca succesurile să fie succese!
– vreau ca miniştrii să fie cei mai buni dintre cei mai buni şi nu cei mai şmecheri dintre cei mai şmecheri!
– vreau să învăţăm să ne educăm politicienii şi nu să ne lăsăm „educaţi” de politicieni!
– nu mai vreau să fim consideraţi nişte idioţi cărora „le curge scuipatul pe barbă!”
– vreau ca oamenii să înţeleagă că suntem UN POPOR şi NU O POPULAŢIE!
– vrem o ţară ca afară, dar nu facem nimic să o avem? Aşteptăm să o primim cadou… de unde?
– vreau DEMNITATE, RESPECT, DECENŢĂ, LIBERTATE, UNITATE!

ÎMI VREAU VIAŢA ŞI ŢARA ÎNAPOI!

Voi ce motive aveţi să nu ieşiţi azi, în stradă?

Prin reducere la absurd…

UPDATE: Nici nu am terminat bine de urcat articolul, că mă sună o prietenă să-mi spună ce „noroc” mare a dat peste băieţelul ei, elev în clasa I: a primit azi, la şcoală, o punguţă de cadouri ce conţinea un penar complet echipat, precum şi patru caiete marca „Pigna”, cu cartea de vizită a unui senator PDL.

Sunt anti Băsescu şi gaşca lui. Profund anti, până în măduva oaselor, cu greaţa şi revolta aferente. Dar pentru că în mine sălăşluiesc două „euri” – nu, nu am personalitate multiplă! – unul care gândeşte cu sufletul şi celălalt care gândeşte cu mintea (n-am niciun merit, sau vreo vină pentru asta, de la zodie mi se trage), zic să dau satisfacţie şi eului meu cel raţional şi să fac o analiză a situaţiei, chiar matematică. Astfel, să presupunem, prin reducere la absurd, că acestor domni şi doamne de la putere chiar le-a păsat şi le pasă de această ţară şi de oamenii ei, dar, din cauza (sau datorită, cum ar spune un anumit soi de intelectual român) contextului internaţional, a vremurilor tulburi, cu puternice efecte şi la nivel naţional, nu prea au ce face, sunt legaţi de mâini şi de picioare, se luptă cu zmeul şi cu balaurii, nu dorm noaptea căutând soluţii, sunt disperaţi… Pot chiar să înţeleg asta, până la un punct – am un grad ridicat de toleranţă. Dar ce nu pot înţelege este de ce sunt ei aşa de fericiţi, de ce jubilează ei de câte ori ni se adresează, de ce bunăstarea lor este direct proporţională cu nenorocirile noastre, de ce se poartă precum nişte stăpâni, cu biciul în mână, de ce pare că se hrănesc cu lacrimile şi rănile poporului român?

Întrebări care îmi demonstrează că ipoteza de la care am plecat este falsă! 

Şi mă gândesc câtă dreptate a avut fi-meu, când a exclamat: „Mami, Boc ar trebui bătut, ca să nu mai facă atâtea bocate!” 

Vai, ce surpriză!

Moţiunea a picat!

„Mulţumim, din inimă, Partidului!”  şi închinăciune Marelui Conducător!

Dragilor, zâmbiţi, mâine poate fi mai rău!

Ba pe-a mă-tii!

UPDATE: Mai sunt două ore pentru votarea PA-urilor aici. Cei care o placeţi pe Contesa mea, sau alte “gazde perfecte” de acolo, mergeţi şi votaţi. Noi vă mulţumim şi vă pupăm.

 

Măi, fraţilor, voi aţi observat că orice ar fi întrebaţi ăştia de la guvernare, sau de la pdl, în general: că e despre nivelul de trai, că e despre bani publici, despre absolut orice ţine de ţara asta, de poporul român şi despre cum este el guvernat, răspunsul lor pare a fi, invariabil: „ba pe-a mă-tii!” ?

Sau o fi doar impresia mea? 😕

Pe cale de dispariţie?

Este, poporul român, un popor pe cale de dispariţie? Dacă da, atunci cine este de vină? Propria ignoranţă, neputinţă, lipsă de solidaritate? Voinţe externe? Vom deveni un popor eminamente migrator? Sau ne vom întoarce la colibele de pământ?

Sau, ceea ce se întâmplă acum, din toate punctele de vedere, trebuia să se întâmple? Este o asanare?

Care va fi caracteristica definitorie a românului supravieţuitor?

Voi ce părere aveţi?

Quo vadis, popor?

UPDATE: Am preluat de Gabriela Savitsky şi, pentru că susţin, dau mai departe:

………………………………………………………………………………………………..

V-aţi făcut bagajele?

Că lipitorile se ţin bine…

Iar nouă, „trăind în cercul nostru strâmt”,

norocul ne cam trece…

ei, trăind în lumea lor,

devin nemuritori

şi ne privesc rece!