Gărgăriţa cea cochetă

– Uite, acolo, pe trifoi,

s-a aşezat o bulinuţă,

e mai mică decât noi

şi se numeşte gărgăriţă!

– Buburuză îi spune, ştiu eu bine,

mi-a spus mie mama, odată.

– N-ai dreptate, e ca mine,

gărgăriţă-i zice, las-o baltă!

Ştiu şi cântecul cu ea:

„Gărgăriţă, – riţă, zboară-n poieniţă!”

Nu ştiu eu ce-i buburuza,

dar nu cred că-i bulinuţă.”

Aşa se ceartă doi fluturaşi,

dansând peste poiană, zglobii,

– Hi, hi, ce drăgălaşi,

zâmbeşte gărgăriţa, auzindu-i.

– Hei, voi doi, veniţi aici

şi nu vă mai certaţi degeaba!

Aveţi grijă, sunt urzici!

Hai să vă spun cum stă treaba:

Gărgăriţă, mămăruţă, buburuză,

tot eu sunt, oricum mi-ai spune,

uneori şi eu-s confuză:

una sunt, dar am trei nume!

Hei, să vă spun, însă, un secret:

„ladybird”, îmi spun englezii!

Nu-i aşa că sună mai cochet?

Eeee…aşaaaa…., ca-n poezii!

Bondărel şi casa umblătoare

Ce se vede, oare,

prin iarba verde şi deasă,

acolo-n depărtare?

Pare a fi o casă!”

 

Zise, în sinea-i, Bondărel,

curios, din fire.

„Ia să mă apropii niţel,

să mă uit mai bine!”

 

Şi, imediat, zbură,

spre casa din depărtare,

dar, mult se mai miră,

văzând că-i umblătoare.

 

„Ceva nu-i în regulă aici!”

îşi spuse încruntat.

Imediat, două corniţe mici,

spre el, s-au înălţat.

 

„Cine eşti tu, o casă cu picioare?

Hm, dar, mai bine, plec!”

„Nu, casa-mi este-n spinare,

iar, eu sunt Domnul Melc!”

 

„Domnul Melc? Eu sunt Bondărel!

Dar unde ai plecat?

N-ar trebui să te grăbeşti niţel?

C-aproape s-a-nnoptat.”

 

„He, he, he, dragul meu,

că s-a-nnoptat, nu-i supărare.

De ce crezi că m-am gândit eu

să-mi car casa în spinare?

 

Alunec, uşor, pe iarbă,

admir, ating, privesc,

eu n-am, dragă, nicio grabă,

când nu mai pot, mă odihnesc!”

 

Când doi se ceartă…

UPDATE: REMEMBER: La mulţi ani, domnule Octavian Paler, acolo, sus, în cer, de-a dreapta lui Dumnezeu! Poate găsiţi o modalitate de a trimite şi poporului acesta un pic de înţelepciune, un pic de trezire, un pic de mai bine. (Astăzi se împlinesc trei ani de când d-l Octavian Paler a plecat într-o altă dimensiune.)

––––––––––––––––––––––––––––––

Două vrăbii zgribulite,

rotofele, ciufulite,

se ceartă pe-un gândăcel,

nici micuţ, nici măricel.

„E al meu, l-am văzut prima!”

strigă, arţăgoasă, una.

„Aşa spui tu mereu,

de data asta, e al meu!

strigă cealaltă, la rîndul ei.

„Caută-ţi altul, e plin de gândăcei!”

„Dar lasă-mă şi dă-mi pace,

gândăcelul ăsta-mi place!”

Un vrăbioi, de la distanţă,

priveşte amuzat la harţă,

îşi face planul de îndat’

un ţopăit şi l-a-nhăţat!

Vrăbiuţele mirate,

privesc spre el, înciudate.

„Doi se ceartă şi-al treilea câştigă!”

spre ele, vrăbioiul strigă.

Şi, aşa, vrăbiuţele au învăţat

că, decât să se fi certat,

mai bine, prieteneşte, ar fi-mpărţit

şi, astfel, n-ar mai fi avut de pierdut.

Cine l-a-nţepat pe Azorel?

În grădină, printre urzici,

şi-a făcut casă un arici.

Competiţia e mare:

cine-nţeapă cel mai tare?

Azorel cel curios,

– ce, tocmai, a păpat un os –

vrând să afle ce mişcă aici,

adulmecă printre urzici.

„-Ham, schelau! – se aude-ndată,

de s-a trezit grădina toată,

– ham, ham şi hamuleu,

ce s-a-ntâmplat cu botul meu?”

Botu-i se umflă tot mai tare

şi se face mare, mare.

Azorel e supărat

nici nu ştie ce l-a-nţepat.

Urzicile-n vânt jucăuşe

sau ariciul cu ale lui ţepuşe?

Ce crezi tu, copil frumos,

cine l-a-nţepat pe Azorel cel curios?

Cu urzicile a avut de-a face

sau cu ariciul, ghem de ace?

Orice ai crede, ia aminte,

curiosul află multe

doar gândind bine-nainte!

Greieraşul ce şi-a pierdut răbdarea (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Sub o tufă, în grădină,
stă pitit un greieraş.
Aşteaptă vara şi suspină
că nu soseşte mintenaş.

Vrea, din nou,  să le cânte
prietenilor din jurul lui.
De spus ar avea el, multe
şi, acum, vioara este-n cui!

Mânuţele-i sunt amorţite,
vocea este vai de ea,
antenele-i sunt cam blegite
şi, zău, că şi-a pierdut răbdarea!

Degeaba furnicuţa-i spune
să mai aştepte, doar un pic,
că vara-i aproape, vine, vine!
Nimeni nu-i intră-n voie, greierului mic!

În zăvoiul din oraş… (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

În zăvoiul din oraş,
într-un „bloc” cu scoarţă,
s-au mutat, la ultimul etaj,
un veveriţoi şi a lui soaţă.

Îs veveriţe cu blazon:
El – Viorel, ea – Mariana,
Ea – roşcată, el – maron,
îşi poartă cu mândrie blana.

Cozi stufoase, urechi ascuţite,
ochişorii – boabe de piper:
veveriţele cele nou sosite
au făcut senzaţie-n cartier.

Copiii vin cu buzunare pline,
se adună la copacul cel faimos,
întind mânuţa cu nuci şi alune,
iar veveriţele apucă tacticos.

Şi fug, zglobii, cu ele-ntre lăbuţe,
în căsuţa lor din copăcel,
copiii râd şi bat din pălmuţe,
strigând: „aici, Mariana! aici Viorel!”

Drumul lor e-un du-te-vino,
dar veveriţele sunt fericite,
cămara le e din ce în ce mai plină,
astfel că ţopăie neobosite.

Broscuţa vedetă (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Colo-n vale, lângă lac,
Cât e ziua de lunguţă,
Cu o chitară, fără trac,
Dă concerte o broscuţă.

Oac, oac, oac, în la minor,
Cântă broscuţa la chitară,
Do, re, mi, fa, sol major
De dimineaţă, până-n seară.

Broscuţele toate, în jurul ei,
Ţopăie înveselite,
Un, doi, trei şi un, doi, trei,
Peştii stau şi ei s-asculte.

Nuferii zâmbesc în soare,
Fluturii se opresc şi ei.
Broscuţa-i vedetă mare,
Ai spectacol, vrei-nu vrei.

“Eu sunt broscuţa cea vestită,
Cântăreaţă sunt, de soi,
La, la, la şi-s fericită,
Cântecul meu e pentru voi.”

Cântă broscuţa cu mult avânt,
Privind spre fanii săi,
Iar ei dansează murmurând,
Distracţia e-n toi.

Fluturaşul (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Un fluturaş obosit
S-a oprit din zborul lui,
Pe-un fir de iarbă încolţit,
Privind in jurul lui, hai-hui.

A-nceput să plângă fluturaşul
De aripile i se scuturau,
Nici nu mai semăna cu poznaşul
Pe care, ieri, părinţii îl dojeneau.

Lângă el, se opreşte o albinuţă
Ce se apropie tiptil-tiptil,
“-De ce plângi, draguţă,
Cu aşa lacrimi, ca de copil?”

“Of, of, of, sunt necăjit,
Zborul a fost prea lung,
Sunt obosit, m-am rătăcit,
La mama vreau s-ajung!”

“Ei, vezi, dragul meu,
Dacă n-asculţi de părinţi?
Acum, am să te ajut eu
Dar trebuie să-mi promiţi:

Că vei fi ascultător
Şi nu-i vei mai supăra
Pe părinţi iar sfatul lor
Mereu îl vei urma!”

“- Promit, răspunse suspinând,
Am învăţat lecţia
N-o să-i mai supăr pe părinţi, nicicând,
Du-mă, te rog, la mama!”

Miaunel la vânătoare (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Pisoiaşul Miaunel
A plecat la vânătoare,
Tot pândeste un şoricel,
Să-i apară pe cărare.

Miau, miau, miau, în sus şi-n jos,
Miau în stânga, miau în dreapta,
Şoricelul cel sfios
Nu vrea s-apară şi gata!

Miaunel e supărat,
Că foamea îl cam apasă,
De trei zile n-a mai mâncat,
Vrea un şoricel la masă.

„Of,  tare-i greu să fii mic,
– Se plânge Miaunel -,
Să n-ai noroc, să n-ai nimic,
Nici măcar un şoricel…!

Miauuu, vreau un şoricel!”
Se aude un tânguit-n vale,
Dar tot ce făcea Miaunel
Era să se plângă pe cărare.

Nu tu mers târâş în iarbă,
Nu tu tactici meşteşugite,
Numai văicăreli în barbă
Şi mişcări negândite.

„Miau, dacă aş fi acum mai mare,
Aş avea o altă soartă
Şi aş avea acum mâncare:
Şoricei  şi caşcaval – o roată!”

De sus, de pe o crenguţă,
Îl privesc distraţi,
Un cintezoi şi o stăncuţă
Care-i strigă amuzaţi:

„Nu-i totul să fii mare.
Chiar dacă eşti mic,
Problemele au rezolvare,
Numai să gândeşti un pic!”

Trei raţe îngâmfate (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Trei raţe, îngâmfate,
moţate şi împănate,
au plecat la un amiaz
la plimbare, spre un iaz.

Cum mergeau ele, tacticoase,
cu ciocu-n vânt, cu cozi întoarse,
le ajunge din urmă o găină,
ce se ştia cu ele vecină.

„Cot-codac şi bună ziua,
sunt eu, Galina, vecina…”
„Mac, mac, mac şi dă-ne pace,
n-avem timp de cotcodace!

Suntem grabite şi, apoi,
nu poţi veni acum cu noi,
asta-i o întâlnire specială
mergem la spa, surioară!”

Mac, mac, mac – râd raţele îngâmfate,
dându-şi capetele pe spate –
nu ştii tu despre ce-i vorba,
grija ta sunt oul şi ciorba.

„Dar vreau …, zice Galina surprinsă,
„Nu ne pasă, fii convinsă!”
„Ă, ă, ă…. să vă spun, să vă anunţ…”
„Dragă, dar tu n-ai bun simţ!”

Îi strigă raţele ofensate
şi-şi văd de drum încolonate,
una mai legănată decât cealaltă
„Ce zici, dragă, ce ingrată,

să creadă ea că noi am vrea
să ne meargă alăturea,
îţi inchipui ce s-ar fi vorbit la spa
că am ajuns prietene cu Galina, ha!”

Şi au ajuns ele la baltă
şi s-au bălăcit după-amiaza toată,
când seara a dat semne că se lasă,
au pornit înapoi, spre casă.

Ajunse în curtea cu flori multe,
au rămas, dintr-odată, mute,
gospodina abia aştepta să le vază,
că tocmai ce gătise varză.

Avea curtea plină de nepoţi
aşezaţi la masă, toţi,
Asta voia Galina să le spună
C-o auzise, dis-de-dimineaţă, pe stăpână!

Azi, în curte, la bunica (Poezie pentru Victor, poezii pentru copii)

Azi, în curte, la bunica…
-Să vă spun ce s-a-ntâmplat:
Grivei alerga pisica
Şi, ţup, în faţă-le un brotac!

Hop şi, dintr-odată,
Totul s-a schimbat:
Şi Grivei şi Covată
Îl alergau pe brotac.

Mai încolo, la un pas,
Un răţoi şi-un piţigoi
Se certau de-un sfert de ceas,
Pe nişte mămăligă, un guguloi.

Mac, mac, mac, ţipa răţoiul,
Trăgând prada către el.
Cip-cirip şi piţigoiul
Ce nu renunţa defel.

Într-un alt colţ,
Moţăia o gainuşă.
Era pestriţă şi cu “şorţ”.
Lângă ea, o purceluşă.

Şi cinci purcei în jurul ei,
S-au întins cu toţi la soare,
Dolofani şi mititei,
Cu dungi negre pe spinare.

Mai încolo, lâng-un ţarc,
În altă parte a curţii,
Stătea mândră c-un gânsac,
Gâsculiţa Nuţi.

În jurul lor, cinci puişori
Găgăiau de zor,
Mititei şi albişori
Şi, zău, că aveau spor.

Un cocoş împintenat
Privea totul, cam de sus.
Şi cum sta cam încruntat,
Ce gândea, e greu de spus.