Când e iarnă, dragul mamei…

Dragul meu, copilaş,
vino cu mama, mintenaş,
să-ţi arăt ce s-a-ntâmplat,
acum, că toamna a plecat:

Iarna, mândră crăiasă
şi-a făcut culcuş pe casă
şi-n grădina ce, altădată,
era atât de colorată.

Fulgi mici şi argintii
dansează-n aer, mii şi mii,
pe năsuc ni se lipesc
şi, tot acolo, se topesc.

Alţii, chiar mai jucăuşi,
apar dansând, acuş-acuş,
se strâng cu toţii, laolaltă
şi natura o-mbracă-ndată,

în strai alb şi pufos,
ca-ntr-un cojocel gros,
s-o apere de gerul care
vrea să-ngheţe totu-n cale.

Săniuţa cea sprinţară
pe derdeluş, voioasă zboară,
copiii, fericiţi, zglobii
stau la joacă-ntreaga zi.

Moş Nicolae şi Moş Crăciun
vin cu daruri în Ajun,
pentru copiii cei cuminţi
ce-au ascultat de părinţi.

Iarna este, acum, regină
pentru trei luni. Apoi, primăvara o să vină.
Dar asta, dragul mamei,
e o altă poveste. Va veni şi vremea ei.

Furnicuţele

La mamaie-n grădinuţă

şi-a făcut casă o furnicuţă.

Dar atât i-a plăcut la noi,

c-a transformat casa-n muşuroi.

Pentru că a chemat, măi, frate,

pe ale ei surate, toate,

încât, fără să ne anunţe, măcar,

ne-am trezit cu un furnicar.

Ce să mai zici? Fie binevenite!

Eu sunt fericit că nu sunt termite.

Ne-ar fi lăsat fără legume,

că ştiu şi ele cât îs de bune.

Am vrut să le salut. Dar ai pe cine?

Una pleacă, alta vine.

Sunt foarte harnice aceste furnicuţe,

cât le vezi de micuţe.

Am stat şi le-am privit o zi întreagă,

mirat, din ce în ce mai mult, de cât aleargă.

Apoi, mama mi-a citit dintr-o carte

că furnicile sunt foarte inteligent organizate.

Când e toamnă, dragul mamei…

Dragul meu, copilaş,

vino cu mama, mintenaş,

să-ţi arăt ce s-a-ntâmplat,

acum, că vara a plecat:

frunzele, de supărare,

se-ngălbenesc tot mai tare,

păsările se-ncolonează,

spre ţările calde, migrează.

Mere, pere, prune, nuci,

gutui, piersici, struguri dulci

s-au copt, pentru voi, copii,

să creşteţi sănătoşi, zglobii.

Sunt pline de vitamine.

Legume le calcă pe urme:

roşii, castraveţi şi morcovei,

conopidă, broccoli şi dovlecei.

Şi ştii ce se mai întâmplă acum?

Ploile sunt, şi ele, pe drum.

Noaptea este-n grabă mare:

trimite soarele, mai devreme, la culcare.

Dar şi soarele-i mai obosit,

toată vara, din greu, a muncit.

Ziua devine, deci, mai scurtă,

iar noaptea, este clar, mai lungă.

Clopoţelul, din nou, sună,

la şcoli şi grădiniţe, vă adună.

Toamna este, acum, regină

pentru trei luni. Apoi, iarna o să vină.

Dar asta, dragul mamei,

e o altă poveste. Va veni şi vremea ei.

Poveste pentru Ştefănuţ şi alţi copii (mofturoşi)

În răsadul cu verdeaţă,
domnişorul Pătrunjel
s-a trezit, de dimineaţă,
cu domnul Mărar lângă el.

Mustăcios şi înfoiat,
domnul Mărar, cel plin de el
în juru-i, nici că s-a uitat,
la vecinul Pătrunjel.

– Salutare, hei, vecine!
îi strigă acesta, voios.
Ţi-ai luat curte lângă mine?
Tare mai sunt bucuros!

Mă plictisesc singur-buştean,
că n-am cu cine să vorbesc,
stă mai încolo un leuştean,
dar, cu el, nu prea-ndrăznesc.

– Măi, dar tu eşti cam micuţ,
ce-am putea vorbi noi, oare?
– Păi… cum să-l facem pe Ştefănuţ,
să ne accepte în mâncare!

Am auzit-o, ieri, pe-a lui mămică,
spunând că Ştefănuţ e mofturos,
nu vrea legume şi verdeaţă-n mâncărică.
Cum să crească puternic şi sănătos?

Mă gândeam să-i spunem o poveste
despre noi: că suntem fermecaţi
şi, de ne va îndrăgi, frumos va creşte,
căci în vitamina C suntem bogaţi!

Gărgăriţa cea cochetă

– Uite, acolo, pe trifoi,

s-a aşezat o bulinuţă,

e mai mică decât noi

şi se numeşte gărgăriţă!

– Buburuză îi spune, ştiu eu bine,

mi-a spus mie mama, odată.

– N-ai dreptate, e ca mine,

gărgăriţă-i zice, las-o baltă!

Ştiu şi cântecul cu ea:

„Gărgăriţă, – riţă, zboară-n poieniţă!”

Nu ştiu eu ce-i buburuza,

dar nu cred că-i bulinuţă.”

Aşa se ceartă doi fluturaşi,

dansând peste poiană, zglobii,

– Hi, hi, ce drăgălaşi,

zâmbeşte gărgăriţa, auzindu-i.

– Hei, voi doi, veniţi aici

şi nu vă mai certaţi degeaba!

Aveţi grijă, sunt urzici!

Hai să vă spun cum stă treaba:

Gărgăriţă, mămăruţă, buburuză,

tot eu sunt, oricum mi-ai spune,

uneori şi eu-s confuză:

una sunt, dar am trei nume!

Hei, să vă spun, însă, un secret:

„ladybird”, îmi spun englezii!

Nu-i aşa că sună mai cochet?

Eeee…aşaaaa…., ca-n poezii!

Bondărel şi casa umblătoare

Ce se vede, oare,

prin iarba verde şi deasă,

acolo-n depărtare?

Pare a fi o casă!”

 

Zise, în sinea-i, Bondărel,

curios, din fire.

„Ia să mă apropii niţel,

să mă uit mai bine!”

 

Şi, imediat, zbură,

spre casa din depărtare,

dar, mult se mai miră,

văzând că-i umblătoare.

 

„Ceva nu-i în regulă aici!”

îşi spuse încruntat.

Imediat, două corniţe mici,

spre el, s-au înălţat.

 

„Cine eşti tu, o casă cu picioare?

Hm, dar, mai bine, plec!”

„Nu, casa-mi este-n spinare,

iar, eu sunt Domnul Melc!”

 

„Domnul Melc? Eu sunt Bondărel!

Dar unde ai plecat?

N-ar trebui să te grăbeşti niţel?

C-aproape s-a-nnoptat.”

 

„He, he, he, dragul meu,

că s-a-nnoptat, nu-i supărare.

De ce crezi că m-am gândit eu

să-mi car casa în spinare?

 

Alunec, uşor, pe iarbă,

admir, ating, privesc,

eu n-am, dragă, nicio grabă,

când nu mai pot, mă odihnesc!”

 

Când doi se ceartă…

UPDATE: REMEMBER: La mulţi ani, domnule Octavian Paler, acolo, sus, în cer, de-a dreapta lui Dumnezeu! Poate găsiţi o modalitate de a trimite şi poporului acesta un pic de înţelepciune, un pic de trezire, un pic de mai bine. (Astăzi se împlinesc trei ani de când d-l Octavian Paler a plecat într-o altă dimensiune.)

––––––––––––––––––––––––––––––

Două vrăbii zgribulite,

rotofele, ciufulite,

se ceartă pe-un gândăcel,

nici micuţ, nici măricel.

„E al meu, l-am văzut prima!”

strigă, arţăgoasă, una.

„Aşa spui tu mereu,

de data asta, e al meu!

strigă cealaltă, la rîndul ei.

„Caută-ţi altul, e plin de gândăcei!”

„Dar lasă-mă şi dă-mi pace,

gândăcelul ăsta-mi place!”

Un vrăbioi, de la distanţă,

priveşte amuzat la harţă,

îşi face planul de îndat’

un ţopăit şi l-a-nhăţat!

Vrăbiuţele mirate,

privesc spre el, înciudate.

„Doi se ceartă şi-al treilea câştigă!”

spre ele, vrăbioiul strigă.

Şi, aşa, vrăbiuţele au învăţat

că, decât să se fi certat,

mai bine, prieteneşte, ar fi-mpărţit

şi, astfel, n-ar mai fi avut de pierdut.

Cine l-a-nţepat pe Azorel?

În grădină, printre urzici,

şi-a făcut casă un arici.

Competiţia e mare:

cine-nţeapă cel mai tare?

Azorel cel curios,

– ce, tocmai, a păpat un os –

vrând să afle ce mişcă aici,

adulmecă printre urzici.

„-Ham, schelau! – se aude-ndată,

de s-a trezit grădina toată,

– ham, ham şi hamuleu,

ce s-a-ntâmplat cu botul meu?”

Botu-i se umflă tot mai tare

şi se face mare, mare.

Azorel e supărat

nici nu ştie ce l-a-nţepat.

Urzicile-n vânt jucăuşe

sau ariciul cu ale lui ţepuşe?

Ce crezi tu, copil frumos,

cine l-a-nţepat pe Azorel cel curios?

Cu urzicile a avut de-a face

sau cu ariciul, ghem de ace?

Orice ai crede, ia aminte,

curiosul află multe

doar gândind bine-nainte!

Curcubeul

Astăzi, după ploaie, peste oraş,
cerul şi-a desenat guleraş,
cu roşu, oranj, galben şi verde,
ce, tocmai de departe, se vede!

A mai adăugat albastru, indigo şi violet
şi a desenat tuşele atent, încet,
ca nu cumva culorile să se-ntindă,
sau vreo scamă de nor, de el să se prindă.

După ce a terminat de desenat,
la gât, frumos şi l-a aranjat
şi, mândru de opera lui de artă,
tuturor, fericit, le-o arată.

Păsările, toate, toate,
la sfat sunt adunate,
privesc şi se miră întrebând
„ce şi-a mai pus cerul la gât?!”

„E un fular!”, strigă unele în cor,
„Ba nu, ba nu, este un nor!”
O rândunică zice: „Ştiu eu, ştiu eu,
Acela este un curcubeu!”

Bună dimineaţa, puişor

Bună dimineaţa, puişor,
deschide un ochişor
şi trezeşte-te uşor.
Soarele râde la geam,
păsările sunt pe ram
şi cântă toate, în cor:
„Bună dimineaţa, puişor!”

Bună dimineaţa, bună dimineaţa!
Să spălăm mâinile şi faţa,
dinţii albi, cei mititei
şi să strigăm, apoi, „hei!”

Hei, hei, hei, ne înviorăm,
micul dejun îl păpăm,
hei, hei, hei, e o nouă zi,
spre grădiniţă, vom porni!

Pentru tine, mama mea (Poezie pentru Victor, poezii pentru copii)

Eşti primul chip zărit,
eşti prima alinare,
eşti primul meu cuvânt,
eşti prima legănare.

Azi, de ziua ta,
o stea vreau să-ţi dăruiesc
şi vreau să ştii, mămica mea,
că, zilnic, eu îţi mulţumesc:

Pentru grija ce mi-o porţi,
pentru că, în mine, crezi,
pentru toate acele zile şi nopţi,
în care mă veghezi.

Şi mai am o datorie:
să te fac, de acum, mereu,
să spui, zilnic, cu mândrie:
„Acesta este fiul meu!”

Jocul cifrelor (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Cifrele, toate,
în cerc adunate,
au pornit un joc,
născocit ad-hoc:

1 – Unu sare într-un picior,
2 – Doi urmează repejor,
3 – Treiul vine mai-ncet,
4 – El cu patru e-n duet.
5 – Cinci priveşte-ncovoiat.
6 – Şase e un nouă răsturnat,
7 – Şapte e o uşă deschisă,
8 – Optul stă cu gura-nchisă,
9 – Nouă e un şase în picioare
Şi urmează…. ghiciţi oare?

Da, e bine, aţi ghicit,
10 – Zecele rege a sosit!

Dar, vai, circulă o bârfă,
Zece-i număr, nu e cifră!

0 – Am uitat un zero mic
Dar el înseamnă… nimic.

Alfabetul (Poezie pentru Victor, poezii pentru copii)

Alfabetul, dragi copii,
nu e greu defel,
e ca un coş cu jucării,
hai să ne distrăm niţel:

a – e harnica albină,
b – e semnul bucuriei,
c – e crema cea mai fină,
d – plăcerea drumeţiei,

e – un element secret,
f – e floarea din grădină,
g – e un greiere-n concert,
h – e o harpă în surdină,

i – e inima ce bate,
j – e jocul cel mai „cool”,
k – kilograme duce-n spate,
l – e lumea dimprejur,

m – e mama, pururea,
n – e norul cel pufos,
o – e omul cel de nea,
p – pisoiul mofturos,

r – e râul fermecat,
s – e săniuţa-n zbor,
t – e turnul din palat,
ţ – ţuţeica din pridvor,

u – e un ursuleţ drăguţ,
v – vine de la veselie,
x – un xilofon micuţ
z – e un zid pe care scrie:
A L F A B E T!

1 MARTIE (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

1 ghiocel,
Mămica mea,
Azi, îţi dăruiesc.
Ruga mea este să-ţi spună:
Te iubesc!
Inima să-ţi tresară –
E primăvară!

Greieraşul ce şi-a pierdut răbdarea (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Sub o tufă, în grădină,
stă pitit un greieraş.
Aşteaptă vara şi suspină
că nu soseşte mintenaş.

Vrea, din nou,  să le cânte
prietenilor din jurul lui.
De spus ar avea el, multe
şi, acum, vioara este-n cui!

Mânuţele-i sunt amorţite,
vocea este vai de ea,
antenele-i sunt cam blegite
şi, zău, că şi-a pierdut răbdarea!

Degeaba furnicuţa-i spune
să mai aştepte, doar un pic,
că vara-i aproape, vine, vine!
Nimeni nu-i intră-n voie, greierului mic!

În zăvoiul din oraş… (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

În zăvoiul din oraş,
într-un „bloc” cu scoarţă,
s-au mutat, la ultimul etaj,
un veveriţoi şi a lui soaţă.

Îs veveriţe cu blazon:
El – Viorel, ea – Mariana,
Ea – roşcată, el – maron,
îşi poartă cu mândrie blana.

Cozi stufoase, urechi ascuţite,
ochişorii – boabe de piper:
veveriţele cele nou sosite
au făcut senzaţie-n cartier.

Copiii vin cu buzunare pline,
se adună la copacul cel faimos,
întind mânuţa cu nuci şi alune,
iar veveriţele apucă tacticos.

Şi fug, zglobii, cu ele-ntre lăbuţe,
în căsuţa lor din copăcel,
copiii râd şi bat din pălmuţe,
strigând: „aici, Mariana! aici Viorel!”

Drumul lor e-un du-te-vino,
dar veveriţele sunt fericite,
cămara le e din ce în ce mai plină,
astfel că ţopăie neobosite.

Noapte bună, copilaş… (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Noapte bună, copilaş,
dormi uşor,
iar de sus, un îngeraş,
îţi va cânta pe-un norişor:

„Noapte bună, puişor,
să visezi frumos,
noapte bună, somn uşor,
legănat duios!

Soarele, de dimineaţă,
te va mângâia,
o nouă zi, plină de viaţă,
te va-ntâmpina!”

Noapte bună, copilaş….

Broscuţa vedetă (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Colo-n vale, lângă lac,
Cât e ziua de lunguţă,
Cu o chitară, fără trac,
Dă concerte o broscuţă.

Oac, oac, oac, în la minor,
Cântă broscuţa la chitară,
Do, re, mi, fa, sol major
De dimineaţă, până-n seară.

Broscuţele toate, în jurul ei,
Ţopăie înveselite,
Un, doi, trei şi un, doi, trei,
Peştii stau şi ei s-asculte.

Nuferii zâmbesc în soare,
Fluturii se opresc şi ei.
Broscuţa-i vedetă mare,
Ai spectacol, vrei-nu vrei.

“Eu sunt broscuţa cea vestită,
Cântăreaţă sunt, de soi,
La, la, la şi-s fericită,
Cântecul meu e pentru voi.”

Cântă broscuţa cu mult avânt,
Privind spre fanii săi,
Iar ei dansează murmurând,
Distracţia e-n toi.

Fluturaşul (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Un fluturaş obosit
S-a oprit din zborul lui,
Pe-un fir de iarbă încolţit,
Privind in jurul lui, hai-hui.

A-nceput să plângă fluturaşul
De aripile i se scuturau,
Nici nu mai semăna cu poznaşul
Pe care, ieri, părinţii îl dojeneau.

Lângă el, se opreşte o albinuţă
Ce se apropie tiptil-tiptil,
“-De ce plângi, draguţă,
Cu aşa lacrimi, ca de copil?”

“Of, of, of, sunt necăjit,
Zborul a fost prea lung,
Sunt obosit, m-am rătăcit,
La mama vreau s-ajung!”

“Ei, vezi, dragul meu,
Dacă n-asculţi de părinţi?
Acum, am să te ajut eu
Dar trebuie să-mi promiţi:

Că vei fi ascultător
Şi nu-i vei mai supăra
Pe părinţi iar sfatul lor
Mereu îl vei urma!”

“- Promit, răspunse suspinând,
Am învăţat lecţia
N-o să-i mai supăr pe părinţi, nicicând,
Du-mă, te rog, la mama!”

Dragul meu, Înger păzitor (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Dragul meu, Înger păzitor,
Mama îmi spune mereu,
Să te chem în ajutor,
Atunci când îmi este greu.

„- Să nu uiţi, copilul meu,
Îmi spune mama, în fiecare seară,
Îngeraşul este de la Dumnezeu,
Tu doar cheamă-l şi el o să apară.

Şi, dragul mamei copilaş,
Continuă mama, cu glas duios,
Când îl chemi pe Îngeraş,
Tu să-i mulţumeşti pios

Pentru că eşti cuminte şi frumos,
Pentru că iubeşti şi eşti iubit,
Că eşti mare, sănătos
Şi creşti fericit.”

De aceea, Îngeraşul meu,
Te chem, acum, în preajma mea,
Să vă mulţumesc ţie şi lui Dumnezeu,
Aşa cum m-a învăţat mama.

De 8 Martie (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

De 8 Martie, mămica mea,
Tot cerul ţi-aş da în dar
Şi aş mai vrea, de s-ar putea,
Să te port în buzunar,
Ca pe o sfântă icoană,
Să-mi fii înger păzitor,
Să te port la inimioară,
Să m-ajuţi, când vreau sa zbor!

Steluţa fermecată (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Trăia odată, ca niciodată,
Într-o ţară îndepărtată,
Într-un palat de ciocolată,
O steluţă fermecată.

Când seara, uşor, se lăsa,
Steluţa-n zbor pornea,
Pe copii îi căuta
Şi visurile le-mplinea.

În zborul ei, însă, steluţa
Niciodată nu uita
Să-şi viziteze bunicuţa,
Ce-n altă ţară locuia.

Bunicuţa o aştepta fericită,
Cu tolba de poveşti pregătită,
Şi, pentru fiecare dorinţă-mplinită,
Steluţa primea … câte-o clătită.

Miaunel la vânătoare (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Pisoiaşul Miaunel
A plecat la vânătoare,
Tot pândeste un şoricel,
Să-i apară pe cărare.

Miau, miau, miau, în sus şi-n jos,
Miau în stânga, miau în dreapta,
Şoricelul cel sfios
Nu vrea s-apară şi gata!

Miaunel e supărat,
Că foamea îl cam apasă,
De trei zile n-a mai mâncat,
Vrea un şoricel la masă.

„Of,  tare-i greu să fii mic,
– Se plânge Miaunel -,
Să n-ai noroc, să n-ai nimic,
Nici măcar un şoricel…!

Miauuu, vreau un şoricel!”
Se aude un tânguit-n vale,
Dar tot ce făcea Miaunel
Era să se plângă pe cărare.

Nu tu mers târâş în iarbă,
Nu tu tactici meşteşugite,
Numai văicăreli în barbă
Şi mişcări negândite.

„Miau, dacă aş fi acum mai mare,
Aş avea o altă soartă
Şi aş avea acum mâncare:
Şoricei  şi caşcaval – o roată!”

De sus, de pe o crenguţă,
Îl privesc distraţi,
Un cintezoi şi o stăncuţă
Care-i strigă amuzaţi:

„Nu-i totul să fii mare.
Chiar dacă eşti mic,
Problemele au rezolvare,
Numai să gândeşti un pic!”

Cum am făcut primăvară (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Dintr-o rază de soare,
Ce mângâia o floare,
Am făcut o baghetă fermecată
Şi-am transformat grădina toată.

Am pus muguraşi în copăcei,
Am colorat mulţi, mulţi clopoţei,
Am aranjat iarba în peticele
Şi am presărat-o cu floricele:

Aici lalele, dincolo zambiluţe,
Printre ele, fluturaşi şi albinuţe,
Şi, neapărat, în colţuri, ghiocei,
Peste toate, un cor de cintezoi.

De peste mări şi ţări,
Am chemat berzele şi pe cocori,
Am rugat soarele să zâmbească
Şi pământul să-l încălzească.

Am scărmănat cerul, de nori l-am scuturat,
În albastru intens l-am colorat,
Am plouat cu gărgăriţe
Şi le-am rugat pe vrăbiuţe

Să dea sfară-n ţară
Că am făcut PRIMĂVARĂ!
12.03.2009

Trei raţe îngâmfate (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Trei raţe, îngâmfate,
moţate şi împănate,
au plecat la un amiaz
la plimbare, spre un iaz.

Cum mergeau ele, tacticoase,
cu ciocu-n vânt, cu cozi întoarse,
le ajunge din urmă o găină,
ce se ştia cu ele vecină.

„Cot-codac şi bună ziua,
sunt eu, Galina, vecina…”
„Mac, mac, mac şi dă-ne pace,
n-avem timp de cotcodace!

Suntem grabite şi, apoi,
nu poţi veni acum cu noi,
asta-i o întâlnire specială
mergem la spa, surioară!”

Mac, mac, mac – râd raţele îngâmfate,
dându-şi capetele pe spate –
nu ştii tu despre ce-i vorba,
grija ta sunt oul şi ciorba.

„Dar vreau …, zice Galina surprinsă,
„Nu ne pasă, fii convinsă!”
„Ă, ă, ă…. să vă spun, să vă anunţ…”
„Dragă, dar tu n-ai bun simţ!”

Îi strigă raţele ofensate
şi-şi văd de drum încolonate,
una mai legănată decât cealaltă
„Ce zici, dragă, ce ingrată,

să creadă ea că noi am vrea
să ne meargă alăturea,
îţi inchipui ce s-ar fi vorbit la spa
că am ajuns prietene cu Galina, ha!”

Şi au ajuns ele la baltă
şi s-au bălăcit după-amiaza toată,
când seara a dat semne că se lasă,
au pornit înapoi, spre casă.

Ajunse în curtea cu flori multe,
au rămas, dintr-odată, mute,
gospodina abia aştepta să le vază,
că tocmai ce gătise varză.

Avea curtea plină de nepoţi
aşezaţi la masă, toţi,
Asta voia Galina să le spună
C-o auzise, dis-de-dimineaţă, pe stăpână!

Azi, în curte, la bunica (Poezie pentru Victor, poezii pentru copii)

Azi, în curte, la bunica…
-Să vă spun ce s-a-ntâmplat:
Grivei alerga pisica
Şi, ţup, în faţă-le un brotac!

Hop şi, dintr-odată,
Totul s-a schimbat:
Şi Grivei şi Covată
Îl alergau pe brotac.

Mai încolo, la un pas,
Un răţoi şi-un piţigoi
Se certau de-un sfert de ceas,
Pe nişte mămăligă, un guguloi.

Mac, mac, mac, ţipa răţoiul,
Trăgând prada către el.
Cip-cirip şi piţigoiul
Ce nu renunţa defel.

Într-un alt colţ,
Moţăia o gainuşă.
Era pestriţă şi cu “şorţ”.
Lângă ea, o purceluşă.

Şi cinci purcei în jurul ei,
S-au întins cu toţi la soare,
Dolofani şi mititei,
Cu dungi negre pe spinare.

Mai încolo, lâng-un ţarc,
În altă parte a curţii,
Stătea mândră c-un gânsac,
Gâsculiţa Nuţi.

În jurul lor, cinci puişori
Găgăiau de zor,
Mititei şi albişori
Şi, zău, că aveau spor.

Un cocoş împintenat
Privea totul, cam de sus.
Şi cum sta cam încruntat,
Ce gândea, e greu de spus.