Ce voi striga, azi, în Piaţa Universităţii?

Asta voi striga azi, în Piaţă:

ROMÂNIA CIURUITĂ
S-A TREZIT ŞI VĂ ÎNFRUNTĂ!

CURĂŢENIE GENERALĂ
DEZINSECŢIE TOTALĂ!

UDREEEEAAAA, PÂRTIEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!
ROMÂNIA VINEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!

NOI SUNTEM ROMÂNI
VOI SUNTEŢI PĂGÂNI!

Ieşirea în stradă este recursul meu la prea multă realitate!

Publicitate

Prin reducere la absurd…

UPDATE: Nici nu am terminat bine de urcat articolul, că mă sună o prietenă să-mi spună ce „noroc” mare a dat peste băieţelul ei, elev în clasa I: a primit azi, la şcoală, o punguţă de cadouri ce conţinea un penar complet echipat, precum şi patru caiete marca „Pigna”, cu cartea de vizită a unui senator PDL.

Sunt anti Băsescu şi gaşca lui. Profund anti, până în măduva oaselor, cu greaţa şi revolta aferente. Dar pentru că în mine sălăşluiesc două „euri” – nu, nu am personalitate multiplă! – unul care gândeşte cu sufletul şi celălalt care gândeşte cu mintea (n-am niciun merit, sau vreo vină pentru asta, de la zodie mi se trage), zic să dau satisfacţie şi eului meu cel raţional şi să fac o analiză a situaţiei, chiar matematică. Astfel, să presupunem, prin reducere la absurd, că acestor domni şi doamne de la putere chiar le-a păsat şi le pasă de această ţară şi de oamenii ei, dar, din cauza (sau datorită, cum ar spune un anumit soi de intelectual român) contextului internaţional, a vremurilor tulburi, cu puternice efecte şi la nivel naţional, nu prea au ce face, sunt legaţi de mâini şi de picioare, se luptă cu zmeul şi cu balaurii, nu dorm noaptea căutând soluţii, sunt disperaţi… Pot chiar să înţeleg asta, până la un punct – am un grad ridicat de toleranţă. Dar ce nu pot înţelege este de ce sunt ei aşa de fericiţi, de ce jubilează ei de câte ori ni se adresează, de ce bunăstarea lor este direct proporţională cu nenorocirile noastre, de ce se poartă precum nişte stăpâni, cu biciul în mână, de ce pare că se hrănesc cu lacrimile şi rănile poporului român?

Întrebări care îmi demonstrează că ipoteza de la care am plecat este falsă! 

Şi mă gândesc câtă dreptate a avut fi-meu, când a exclamat: „Mami, Boc ar trebui bătut, ca să nu mai facă atâtea bocate!” 

Noi şi Boc

mereu supuşi votului: aici. Până mâine, 01.11.2010, ora 23.

Numai că ei cu moţiunea, noi cu noţiunea. Ei cu cenzura, noi cu scriitura: adică PA-urile noastre.  Se strânseră, şi de data aceasta, multe şi faine rău. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, cel mai original mi s-a părut al lui Victor – cel cu dialog, „În locul potrivit, la locul potrivit„.

Aşa că, dacă „Între cer şi pământ” – proza mea – v-a plăcut, votaţi-mă şi vă promit că anul viitor economia va cunoaşte creşteri record, ţara se va muta direct în SUA şi va curge numai lapte şi miere, la toate robinetele. 😀

Dar, pentru că puteţi acorda 3 voturi, unul ar putea fi, deci şi pentru Victor.

Dacă ar fi să fac un buchet din toate PA-urile, ar arăta cam aşa:

Între cer şi pământ, în locul potrivit, la momentul potrivit, noua plăcere a bunicului Hamlet [şi a] pisicii [lui]  negre, prietenul indispensabil şi desăvârşit – şi iscoada perfectă – era să-l urmărească pe deputatul cu acoperiş, aşa îl numea, din cauza pălăriei caraghioase pe care o purta, pe vecinul de alături, ce-şi intitulase, pompos, ditamai viloiul „Acoperişul cerului„. Nu vedea niciun impediment în a sta cocoţat pe acoperişul casei sale, de lângă peron(ul) haltei CFR, ca şi cum ar aştepta, mereu, un alt tren. Asta şi a-l bodogăni pe pivotul echipei locale de handbal erau preocupările lui cele mai noi. Se gândea, deja, pe care dintre nepoţi să şi-l facă discipol.

De nu vă place buchetul meu de PA-uri, nu aveţi decât să-l aruncaţi în maşina de spălat decapotabilă a domnului Lică. 🙂

Dragii mei, vă mulţumesc, anticipat, pentru voturile voastre.

Ba pe-a mă-tii!

UPDATE: Mai sunt două ore pentru votarea PA-urilor aici. Cei care o placeţi pe Contesa mea, sau alte “gazde perfecte” de acolo, mergeţi şi votaţi. Noi vă mulţumim şi vă pupăm.

 

Măi, fraţilor, voi aţi observat că orice ar fi întrebaţi ăştia de la guvernare, sau de la pdl, în general: că e despre nivelul de trai, că e despre bani publici, despre absolut orice ţine de ţara asta, de poporul român şi despre cum este el guvernat, răspunsul lor pare a fi, invariabil: „ba pe-a mă-tii!” ?

Sau o fi doar impresia mea? 😕

Are cineva un metoclopramid?

Pentru că mi-e greaţă. Din ce în ce mai greaţă. Nu mi se mai taie nici cu tone de lămâie.

Ţara arde şi ăi de ne conduc se întrec în spitch-uri de proastă factură, inventează cuvinte, se dau inteligenţi, ca într-un „stand-up comedy” ieftin, dar al cărui bilet îl plătim al dracului de scump şi noi şi generaţiile ce ne vor urma, împotriva voinţei noastre. Suntem obligaţi să înghiţim circ de mahala, în care premierul@comp. lansează campanii electorale.

La naiba cu ţara asta, cu poporul ei, cu viaţa lui.

„Anul 2012 va fi anul PDL-ului.”

Ce criză, ce nivel de trai, ce pensionari, doctori, profesori, români?

Băgaţi bine la cap:  „Anul 2012 va fi anul PDL-ului.”  Again?! 😦 Scuipaţi în sân, daţi-vă trei paşi înapoi, bateţi în lemn, daţi cu aghiasmă… Că şi aşa, altceva…

Aşa că, vă rog, are cineva un metoclopramid?  Sau două? Sau un bilet de avion în plus?

E oficial: guvernul şi-a rema(n)iat ciorapii

Pentru că s-au „dus” prea multe „fire”, iar imaginea le e, din ce în ce, mai găunoasă şi pentru că ştie că este, cumva, în cădere liberă, guvernul şi-a rema(n)iat „defectele”. Aşa, ca de ochii soacrei. Nu au nevoie de mai mult. Că doar acest guvern este, cum spuneam şi pe blogul lui Cristian, guvernul-râmă: se mai rupe din când în când, dar se regenerează instantaneu. Aşa că, au purces ei, vitejii şi s-au întrunit, zi de toamnă până-n seară şi au hotărât: remaniere! Desigur, se impunea demisie în b(l)oc. Dar de unde atâta coloană vertebrală? Că râmele sunt nevertebrate.

Nu ştiu alţii ce cred, dar eu nu pot să nu constat că, indiferent cum se rostogoleşte, guvernul ăsta scoate acelaşi sunet: „boc!”

Să mă lămurească şi pe mine cineva!

Tot auzim – şi nu de ieri, de azi – „noi, guvernanţii am hotărât că voi, plebea, sunteţi vinovaţi că existaţi şi, de aceea, trebuie să fiţi pedepsiţi. Existaţi şi ne încurcaţi nouă planurile, nouă, CEI ALEŞI! Prin urmare, plătiţi! A, aţi mai plătit? Când, toată viaţa? Aşa şi?… mai plătiţi. Să fiţi bucuroşi că nu sunteţi obligaţi la plată şi după ce veţi muri. Asta pentru că nouă ne pasă de voi şi, mai mult decât atât: NE ASUMĂM RĂSPUNDEREA!”

Ei, aici am eu o maaare nelămurire: Micul boc îşi asumă răspunderea!! Aşa, şi?!

Mă declar vinovată: m-am născut în România!

Mea culpa:
Mult iubite Domnule Preşedinte băsescu, Onorabile Domn Prim Ministru boc, Stimabili Guvernanţi: udrea, berceanu, videanu, blaga şi alţi Onorabili Guvernanţi, recunosc, spăşită, că sunt vinovată: m-am născut în România. Mai mult decât atât, în nemernicia mea incalificabilă, am ales să trăiesc aici, să muncesc aici, să nasc aici şi, până în acest moment, cel puţin, să-mi cresc copilul aici! Mă declar vinovată, tovarăşi!

Am plâns…

M-am uitat la ştirea cu protestul pensionarilor şi nu m-am putut abţine: am plâns. De fapt, încă îmi curg lacrimile… M-a durut cum îşi strigau disperarea şi cum se luptau cu jandarmii. „Ai şi tu, o mamă şi bunici”, striga o doamnă, jandarmilor.

„Voi muri ca un erou, pentru pensia mea!”, striga un domn.

Desigur, probabil, 80 %, dacă nu chiar mai mult, dintre ei au votat cu acest băsescu [sic!] al cărui cap îl vor acum, dar  nu mă pot abţine să plâng pentru umilinţa pe care o îndură acum.

Şi părinţii mei sunt pensionari…

Oare cum dormiţi, voi, băsescu, boc, udrea, videanu, blaga şi toţi ai voştri? Nu vă e frică de blesteme şi lacrimi?