Sufletisme

Am ajuns la concluzia că sufletul meu are propriul lui suflet. Iniţial, am crezut că este bicameral. Dar nu… Este „stat în stat”. Sufletul meu, cu sufletul sufletului meu şi cu mine suntem, aşa, precum păpuşile Matrioşka sau Matroşka. Şi asta, până la urmă, n-ar fi rău, numai că, uneori, cele două nu mai vorbesc aceeaşi limbă. Mai mult, se ceartă pentru autonomie. Iar eu trebuie să dau sentinţe. Aşa, ca un fel de Curte Superioară a Drepturilor Sufletelor. Şi tare-i greu, câteodată, cu legile astea sufleteşti! Totuşi, mă consider norocoasă. Cum ar fi fost dacă sufletul meu ar fi avut propria lui minte?!