Am…


Mi-s gândurile îngălbenite și părul alb.
În urmă-mi,
cărările iau forma pașilor.
Mirările nu mai rodesc
decât o dată pe an
și au gust de castane.
Îmi plouă mai des la ferestre.
Am învățat să iubesc norii
și să mi-i iau părtași.

Mi-s clipele mai numărabile
decât ieri,
precum o mulțime finită A,
cu același cardinal…
Nu mai știu să zbor,
dar am învățat să mă cațăr.
Nu mai știu să dansez,
dar am învățat să păstrez ritmul.

Am îmbătrânit…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Filed under de suflet..., poezii, poezii proprii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s