Mami, ţi-aş dărui o floare
Mami, ţi-aş dărui o floare
dar eu sunt mic
şi asta mă doare un pic.
Ce n-a ştiut Icar
Într-una din zilele trecute, când Victor m-a întrebat dacă oamenii pot zbura, răspunzându-i că, în realitate, nu dar, în imaginaţia noastră, da, el m-a întrebat :
” – Nici dacă-şi pun aripi?”
„- Nici, i-am răspuns eu şi am început să-i povestesc despre Icar şi aripile lui din pene şi ceară şi cum, din păcate, apropiindu-se prea mult de soare, i s-au topit aripile şi a căzut în Marea Egee.”
După câteva zile de la discuţia noastră, Victor îmi zice, mândru, nevoie mare:
„- Mami, să ştii că eu mi-am făcut aripi invizibile şi am putut zbura până la soare, pentru că soarele nu le-a văzut să le topească. Vezi, asta era soluţia!”
Nimeni nu ştie de mic…
Într-o altă discuţie, l-am întrebat ce vrea el să devină când va fi mare (clasica întrebare, nu?).
Răspunsul a venit prompt:
„- Mami, nimeni nu ştie de mic ce va face când va fi mare!”
Sunt un om deştept, deci…
Aseară, într-un context fără importanţă aici, îi explicam expresia „om cu scaun la cap”.
Concluzia:
„Aha, mami, eu sunt un om deştept, deci sunt cu scaun la cap, nu?”
Mami, tu eşti o primăvară!
Şi, atunci, vă întreb, nu merită copiii noştri o lume mai bună?