Arhive pe categorii: întrebări şi răspunsuri

Mă invită cineva la o cafea?


Vorbesc foarte serios. Aştept răspunsurile voastre şi, curând, veţi afla şi de ce vă cer asta. 🙂

 

Reclame

20 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, campanie, prietenie, privind în jur, recurs la prea multă realitate

Prin reducere la absurd…


UPDATE: Nici nu am terminat bine de urcat articolul, că mă sună o prietenă să-mi spună ce „noroc” mare a dat peste băieţelul ei, elev în clasa I: a primit azi, la şcoală, o punguţă de cadouri ce conţinea un penar complet echipat, precum şi patru caiete marca „Pigna”, cu cartea de vizită a unui senator PDL.

Sunt anti Băsescu şi gaşca lui. Profund anti, până în măduva oaselor, cu greaţa şi revolta aferente. Dar pentru că în mine sălăşluiesc două „euri” – nu, nu am personalitate multiplă! – unul care gândeşte cu sufletul şi celălalt care gândeşte cu mintea (n-am niciun merit, sau vreo vină pentru asta, de la zodie mi se trage), zic să dau satisfacţie şi eului meu cel raţional şi să fac o analiză a situaţiei, chiar matematică. Astfel, să presupunem, prin reducere la absurd, că acestor domni şi doamne de la putere chiar le-a păsat şi le pasă de această ţară şi de oamenii ei, dar, din cauza (sau datorită, cum ar spune un anumit soi de intelectual român) contextului internaţional, a vremurilor tulburi, cu puternice efecte şi la nivel naţional, nu prea au ce face, sunt legaţi de mâini şi de picioare, se luptă cu zmeul şi cu balaurii, nu dorm noaptea căutând soluţii, sunt disperaţi… Pot chiar să înţeleg asta, până la un punct – am un grad ridicat de toleranţă. Dar ce nu pot înţelege este de ce sunt ei aşa de fericiţi, de ce jubilează ei de câte ori ni se adresează, de ce bunăstarea lor este direct proporţională cu nenorocirile noastre, de ce se poartă precum nişte stăpâni, cu biciul în mână, de ce pare că se hrănesc cu lacrimile şi rănile poporului român?

Întrebări care îmi demonstrează că ipoteza de la care am plecat este falsă! 

Şi mă gândesc câtă dreptate a avut fi-meu, când a exclamat: „Mami, Boc ar trebui bătut, ca să nu mai facă atâtea bocate!” 

12 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, gânduri, politică, România, scrieri politice, viaţă, ţară

Ne naştem şi murim singuri?


„Ne naştem singuri, murim singuri. Aparent, trăim împreună.” Am citit această zicere cândva, nu mai ştiu unde şi nici cine a spus-o. Dar o aud în permanenţă. A fost preluată şi ridicată la rang de axiomă. Nu am înţeles niciodată ce înseamnă că ne „naştem singuri”. De murit, da, putem muri singuri. Dacă aşa alegem. Eu consider că nu suntem niciodată cu adevărat singuri, decât dacă a fost alegerea noastră. Da, putem fi dezamăgiţi, la un moment dat, ne pot fi înşelate aşteptările, putem investi într-o relaţie tot sufletul nostru şi să pierdem.  Tocmai o astfel de situaţie ne poate face să dorim singurătatea. Ne ermetizăm sufletul, închidem fereastra, zăvorâm uşa şi ne punem platoşa. Renunţăm la luptă, generalizăm, fugim de noi şi de toţi. Este mai simplu aşa, mai confortabil. În fond şi la urma urmei, orice relaţie – indiferent de natura ei – este „Monastirea” noastră. Se construişte greu, cărămidă, cu cărămidă, reconstruind ce s-a dărâmat. Suntem, în permanenţă, nişte Meşteri Manole ce trebuie să-şi zidească sufletul, pentru ca Monastirea să reziste. Asta înseamnă dăruire. Nu e uşor. Trebuie să ai puterea lui Sisif să o poţi lua, mereu, de la capăt. Deci, depinde de noi dacă rămânem singuri. Chiar dacă nu este, poate, persoana pe care ne-am dori-o noi aproape, cineva tot va fi lângă noi, fie chiar şi un simplu străin. Totul este să ştim şi să vrem să primim apropierea. Viaţa a demonstrat-o de nenumărate ori. Este o artă a dărui, dar este o artă şi în a şti să primeşti.
Părerea voastră care este?

45 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, de suflet..., diverse, gânduri

Preţul unui vis


5.000 de euro. Atât o despart pe singura tenismenă junioară din România, acceptată la Australia Open.  Am auzit această ştire la Antena 1: „Pe baza performanţelor şi a clasamentelor internaţionale, Alexandra a fost invitată să participe la Australia Open. Singura junioară din România!
În acest moment nu poate merge! Este la un pas de cel mai mare turneu al carierei, unul dintre cele mai importante din lume dar nu are bani. Nu poate reprezenta România acolo pentru că-i lipsesc 5000 de euro. O sumă de nimic pentru un sportiv din afară. O avere pentru junioara noastră. Părinţii Alexandrei nu-şi permit să-i achite deplasarea în Australia. Lucrează amândoi, dar e o sumă mult prea mare. Locuiesc într-o garsonieră din Craiova. Antrenorul este cel care o susţine financiar. Însă şi pentru el este imposibil să găsească aceşti bani!
Ar trebui să plece în Australia,vineri,07.01.2011. Ar trebui… Oare chiar nu se poate face nimic pentru ea şi, implicit, pentru România? Oare ţara asta a murit de tot? Doamna Udrea, dumneavoastră ce părere aveţi? Domnule Premier? Domnule Preşedinte? Domnule Ţiriac? Domnule Năstase? L-aş întreba şi pe ministrul Sportului, dar nici nu mai ştiu dacă mai există un astfel de minister şi cine îl păstoreşte. Ştiu că, până nu demult, a fost sub minunata conducere a ilustrelor d-ne Iacob Ridzi şi Plăcintă.

Cu riscul de a mă repeta, insist: chiar nu se găsesc 5.000 de euro pentru un sportiv de valoare care să ne reprezinte ţara la un important eveniment sportiv internaţional? Oare ar fi fost mai bine ca Alexandra să se fi apucat de cântat manele? Cât de jos vom mai coborî?

9 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, campanii, ce credeti?

A ispiti, ispitire…


Sorin s-a lăsat ispitit, pentru ca, la rândul său, să mă ispitească. Eu m-am lăsat ispitită, pentru ca, la rândul meu, să vă ispitesc. Este vorba de leapşa de mai jos:

1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât la lecturat?
Da, la a le face cadou. Am considerat mereu că a dărui o carte, e ca şi cum ai dărui o părticică din suflet, este ca o punte pe care o construieşti în relaţia cu cel ce o primeşte.

2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?

Da, bineînţeles. Este ca un test, până la urmă. 🙂

3. Aţi avut prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?

Nu ştiu dacă le-aş numi prejudecăţi. Mai degrabă, judecăţi. 🙂 Chiar era o astfel de discuţie, aici.

4. Care e, pentru voi, Cartea şi ce vă inspiră ea?

Fiecare carte pe care am citit-o m-a marcat, m-a înălţat, m-a purificat, m-a luminat şi m-a făcut să înţeleg: cu cât citesc mai mult, cu atât descopăr cât de puţine ştiu. Deci, pentru mine, Cartea ar fi toate cărţile citite şi încă necitite, la un loc.

Şi tot domnii amintiţi mai sus au lansat şi provocarea de a spune ce vedeţi în imaginea de mai jos. Ce să fie, ce să fie?

Ce ziceţi, vă lăsaţi ispitiţi şi provocaţi? Dar, orice veţi decide, nu uitaţi, vă rog, de APELUL UMANITAR!

Provocare 

32 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, diverse, gânduri

De ce mama dracului ne aruncăm valorile la gunoi?


Am văzut, în această seară, la Antena 1 şi Antena 3, reportajele despre doctorul Pesamosca. Cine este medicul profesor academician Pesamosca? Până în seara aceasta, nu am ştiut nici eu. Dar am aflat. Şi am jelit. Pur şi simplu, am jelit. Şi am rămas cu un mare, mare crater în suflet. Acest OM este unul dintre geniile medicinei, a fost  un gigant al chirurgiei cardio-vasculare infantile, nu numai pentru modul de a opera, dar şi pentru soluţiile, invenţiile şi inovaţiile propuse în domeniu. Încă ar trebui să fie. Acum, la 80 de ani, locuieşte singur, bolnav şi părăsit într-o rezervă a spitalului Marie Curie. În anul 2006, a fost scos  la pensie, împotriva propriei voinţe. Nu a mai fost lăsat nici măcar să dea consultaţii. Medicul care a operat şi a salvat peste 50.000 de copii, de-a lungul anilor a fost dat afară pe uşa din dos, fără jenă, fără remuşcări. Pentru a fi aproape de sala de operaţii, a ales să trăiască într-o rezervă de spital. După ce a fost obligat să se pensioneze, a continuat să locuiască în aceeaşi rezervă. Până la un moment dat, când s-au împiedicat de el şi acolo şi au vrut să-l alunge. A fost nevoie de intervenţii, pentru a fi lăsat, în continuare, în acea cămăruţă. Şi-a dedicat toată viaţa salvării copiilor, fără a cere nimic la schimb, mai mult chiar, refuzând tot ce i s-a oferit. „De ce i-am iubit eu pe oameni, aşa cum sunt ei trei sferturi săraci? Au aşa nişte sensibilităţi, cu care-i depăşesc pe ăia bogaţi. Şi merită să te lupţi pentru ei.” Asta a declarat în interviul luat de echipa Antenei 1. „Locuinţei” lui micuţe,  ai cărei pereţi erau tapetaţi cu carţi şi fotografii ale copiilor care i-au „îmbogăţit” viaţa, salvându-le-0 pe a lor, nu-i mai deschide aproape nimeni uşa. Altădată se făceau cozi. Acum, nu-şi mai doreşte decât o cafea la ora 7 dimineaţa, pe care nu mai are cine să i-o aducă. Pentru că nu mai face parte din sistem. Pentru că a ales să fie altfel, să se dedice oamenilor, profesiei sale, pentru că a ales să fie şi să trăiască modest, este pedepsit. Acum, când îşi joacă ultimul act al unei vieţi trăite pentru alţii, cine mai are nevoie de acest OM? Cei doi băieţi pe care i-a avut au murit. Noi, ceilalţi, avem alte preocupări. Colegii, discipolii pe care i-a îndrumat, autorităţile au alte treburi, decât să se împiedice „de un bătrân, atât de simplu…”. Dacă ar fi trăit în oricare altă ţară civilizată din lumea asta, medicul Alexandru Pesamosca nu ar fi trăit într-o rezervă de spital, aruncat la coşul de gunoi al vieţii, cu o pensie mizeră de 1.000 de lei.
„Câte nopţi am plâns…„, a recunoscut simplu, firesc, fără jenă, doctorul Alexandru Pesamosca, în interviul său.
Mi s-au înfipt în suflet cuvintele acestea, ca nişte săbii şi nu mai pot scăpa de durere.

42 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, campanii, de suflet..., diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, remember

Începutul sfârşitului…


… de an…

„A mai trecut un an prin noi,
a fost şi soare,
au fost şi ploi,
dar important este…”

Ce este important pentru voi, acum, aproape de sfârşitul altui an? Sunteţi mai bogaţi, sau, dimpotrivă, mai săraci sufleteşte, material, cum vreţi voi? Sunteţi mai înţelepţi, mai îmbătrâniţi, mai trişti sau mai veseli? Sunteţi mai… cum? Comparativ cu sfârşitul anului trecut, de exemplu.

34 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?