S-ajungi bărbat, fiul meu!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!

Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi, prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!

Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!

Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!

La mulţi ani copiilor noştri, să ne trăiască sănătoşi, norocoşi, fără teamă de viitor!
La mulţi ani şi vouă, părinţi şi copiilor ascunşi în sufletul vostru!
Adulţii care renunţă la copilul din sufletul lor nu vor putea fi niciodată buni părinţi …

Copilul din suflet

Copilul din suflet îmi spune „înainte!”,
bătrânul din minte îmi spune „mai stai!”,
iar inima-mi se-mparte, în două, cuminte,
între un octombrie şi un mai.

Tăcut, m-aşteaptă viitorul,
prezentu-mi şopteşte să-l iubesc,
trecutul îmi este indicatorul
pe drumul ce, zilnic, păşesc.

Este târziu şi, totuşi, devreme,
încă mai sunt paşi de-nvăţat,
De-i uşor, sau greu, cine discerne?
E doar un simplu dans, ce pare complicat.

Copilul din suflet mă-nvaţă să râd,
bătrânul din minte mă-nvaţă să iert,
copilul din suflet mă creşte visând,
bătrânul din minte mă-nvaţă să plec…

Celor care…

Tuturor celor care nu-mi înţeleg vehemenţa implicării în situaţia actuală prin care trecem, le cer scuze că mă doare viitorul copilului meu în ţara care s-a născut.

Ce nu înţeleg ei, este că nu fac politică din poziţia unui membru de partid înregimentat vreunei doctrine şi repet – oare pentru a câta oară?! – nu consider că este ceva rău, dar nu acesta este scopul meu!!!

Dacă eu consider că, azi, viitorul familiei mele este periclitat de cei care au fost aleşi să-l administreze în folosul nostru, al cetăţenilor acestei ţări, iau atitudine!

Dacă mâine voi considera acelaşi lucru, voi lua atitudine, indiferent cine va fi la putere!

Copilul meu are aceleaşi drepturi în lumea asta, ca oricare dintre ceilalţi copii, europeni, americani, etc!

De aceea, duminică, 29 iulie, voi merge la vot şi voi vota DA!

Îşi plâng străbunii viitorul

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi fiii îngenuncheaţi,
cu sânge, ei au hrănit ogorul,
când la luptă au fost chemaţi.

Cu pieptul dezgolit şi fără frică
şi-au apărat neamul şi glia,
de la cel cu carte, la ultima opincă,
din oasele lor, crescut-a România.

Au fost eroi, deşi nu asta au vrut,
au murit pentru frăţie şi dreptate,
din iubirea de pământ, ei şi-au făcut scut
şi din morminte strigă şi astăzi: „Libertate!”

Istoria stă tristă prin sertare,
care ni-i menirea, se pare, am uitat,
ce-a fost, odată, mândrie şi onoare,
azi este ruşine, arhaic, demodat.

Ne vindem patria şi-naintaşii,
fără a privi, o clipă, înapoi
şi ne trădăm, fără jenă şi urmaşii,
ce, firesc, aşteaptă o ţară de la noi!

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi nepoţii-ngenuncheaţi…

Cu drag, pentru voi, un crâmpei de suflet

UPDATE: şi vocea şi poezia îmi aparţin. 🙂

Mă ceartă viaţa

Mă ceartă viaţa că nu-i dau mai mult
şi pe destin îl fac răspunzător.
Degeaba-i spun că sunt numai tumult
şi-ncerc, mereu, tot mai sus să zbor.

Mă ceartă viaţa că obosesc prea des
şi sufletul îl las să moară încet.
Degeaba-i spun că nu am de ales
şi că, din viitor, eu-mi fac amanet.

Taci, viaţă, taci şi nu mă mai certa,
doar tu mă faci să fiu ceea ce sunt!
Eu, uneori, de tine mai c-aş divorţa,
dar nu pot decât… să te înfrunt.

Mă plimbi în sus şi-n jos, pe malul tău,
m-arunci în valuri când nici nu mă aştept
şi-mi spui că, de toate, sunt de vină eu
şi-ar trebui, cumva, să trăiesc mai înţelept?

Nu e superb?

Jos, Băsescu şi ai lui/că ne-aţi pus viaţa în cui!

Jos, Băsescu şi ai lui,

„Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,

Măşti cu toate de renume din comedia minciunii…

…………………………………………………………………

Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,

Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.

Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,

Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,

Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,

Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri

Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…

Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!

…………………………………………………..

Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,

Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

………………………………………………………………

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,

Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă

Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,

Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,

Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,

Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

………………………………………………………………………

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” (M. Eminescu – Scrisoarea III)

 

Mi-e lehamite. Lehamite şi teamă. Teamă pentru viitorul copilului meu. Teamă şi ură. Ură (patetic, ştiu, dar aşa simt) pentru cei cu creierele de găină (să mă scuze găinile!) care s-au lăsat, ca oile cele mai proaste mânate de câinii ciobanilor, de teorii absurde, penibile şi demagogice, pe care, oricum nu le-au înţeles, dar le-a plăcut cum sună  şi au votat pentru un râgâit de bere şi de mici, pentru o găleată de plastic de 10 l (cineva spunea ca sărăcia e de vină. Nu, zău! Din a cui vină? Şi găleata şi pixul şi şapca i-au făcut mai bogaţi?) A, şi am uitat kilul de făină şi de zahăr. Cu siguranţă alea erau „bani albi, pentru zile negre”. Îi urăsc pe cei care, trăind în „cercul lor strâmt” (sunt rea, ştiu), nu au putut vedea dincolo de punga de plastic, pe cei care s-au lăsat mânjiţi şi care ne-au mânjit şi pe noi. Ei, bine, v-aţi vrut latrine, aţi căpătat ce aţi vrut!

 

Dar noi, ceilalţi, nu am cerut asta. Nouă, ce pute, ne face rău, la nivel celular. Noi ne zbatem în mocirlă din cauza voastră şi a reprezentanţilor voştri ” fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ Bâlbâiţi cu gura strâmbă [ce] sunt stăpânii astei naţii”.

 

Voi aveţi totuşi o scuză – creierele de găină (cum spuneam, să mă scuze găinile). Dar scuza noastră care este că ne-am plafonat? Poate, doar, lehamitea!

 

Jos, Băsescu şi ai lui/că ne-aţi pus viaţa în cui/ lua-v-ar mama….

 

(completaţi voi cu ce consideraţi că „rimează”)

 

Să-ţi fie bine, copilul meu!

Când te-am născut,
m-am abonat la viitor.
Necondiţionat.

Când te-am atins,
am renăscut.
Când m-ai privit,
Dumnezeu mi-a fost mai aproape
ca oricând.

Când mi-ai zâmbit,
întregul univers
mi s-a cuibărit în inimă.
Când m-ai strigat,
toată muzica lumii
a încăput în două silabe.

Când ai păşit,
ţi-am potrivit zâmbete pe cărare
să ţii drumul drept.

Uneori, noaptea,
îţi torn lacrimi la rădăcini,
să-ţi potolesc setea.

Când stau în genunchi,
cer doat atât:
„Să-ţi fie bine,
copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!”