Arhive pe etichete: soare

Scrisoare către fiul meu


Copilul meu, de când mi te-ai cuibărit pentru prima oară în inimă, am știut că tu-mi vei fi universul. Am știut că, pentru tine, aș putea trece prin foc, aș putea răsturna munții, aș putea seca oceanele. Am știut că, pentru tine, voi putea face și-ți voi fi orice. De aceea, dragul meu, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi mamă, hrană, culcuș, leagăn, doctor, prietenă, soră, mă bat cu monștrii, cu muma-pădurii, îți aduc soarele în palmă, când îți îngheață mânuțele, îți aduc luna la fereastră să alunge întunericul, de care te temi, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi primăvară, lacrimă, tot ceea ce va fi nevoie ca tu să fii bine.

Dar, copilul meu, trei lucruri nu voi putea fi vreodată pentru tine și nici n-aș vrea să pot: Dumnezeu, mintea și sufletul tău.

Pe Dumnezeu, ți-am arătat unde să-l cauți.
Mintea și sufletul sunt responsabilitatea ta, sunt drumul tău prin viață. Eu doar ți-am potrivit pașii pe cărare. Tu îți ești dator să le construiești, fărâmă cu fărâmă și să le crești frumos. Vei avea sau nu averi. Vei știi să le păstrezi sau le vei pierde. Dar, și pentru a le face și pentru a o lua de la zero, ai nevoie de minte și de suflet. Mintea și sufletul vor fi reala ta avere, vor fi armele tale în viață. În și pentru ele trebuie să investești muncă, sentimente, timp. Ele te vor defini ca om, îți vor aduce prieteni, te vor face puternic, te vor ajuta să renaști când va fi nevoie.

Firesc, la un moment dat, mintea îți va fi monedă de schimb, dar, fiul meu, să nu-ți vinzi niciodată sufletul! Oricât de greu vei crede că-ți va fi, să nu renunți la sufletul tău! Vei cădea, dar știu că te vei ridica! Vei greși, dar știu că vei îndrepta! Vei plânge, dar știu că vei reînvăța să râzi! Iar eu îți voi fi mereu alături, chiar și când nu mă vei vedea. Mă vei simți…

Să-ți fie bine, copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!

Cu cea mai pură iubire din lume, Mama.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., părinţi, viaţă

Cea făr’ de rost


Îţi voi fi lună şi-ţi voi fi soare,
îţi voi fi cer şi-ţi voi fi mare,
îţi voi fi ieri şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost….

Drum îţi voi fi şi-ţi voi fi cale,
dor îţi voi fi şi-ţi voi fi jale,
îţi voi fi mâine şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Ne vom reîntâlni, însă, cândva,
sub steaua mea, sub steaua ta,
ne vom iubi şi va fi fost
iubirea noastră cea cu rost.

Vom spune lumii-ntregi, apoi,
cum dragostea se-mparte doar la doi,
tu mă vei ierta, chiar de am fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Şi cerul are


Ştii că şi cerul are o poveste?
Este povestea poveştilor,
despre Dumnezeu şi despre oameni,
despre dorinţe şi lacrimi,
despre vise şi stele.

Este poveste albastră
despre soare şi lună,
despre îngeri şi luceferi.

Este povestea mea şi a ta,
a lui şi a ei,
este povestea noastră
despre speranţă…

_____________________

Atât timp cât acel albastru va exista printre şi dincolo de nori, ai obligaţia să te ridici şi să mergi mai departe…

SAMSUNGSAMSUNGSAMSUNG

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate

La mijloc de drum


S-a copt toamna din privirea mea.
Are gustul castanelor adormite în spuză
şi forma frasinilor îmbrăţişaţi.

Şi-a făcut culcuş
într-un colţ de suflet
şi-mi mângâie gândurile obosite.

Mirările, mi le-a îmbrăcat
în frunze de nuc
şi mi-a împodobit întrebările
cu miere de soare
pârguit în lan.

Potecile-mi au mirosul ploii
cernute prin lumină …
Tăcerea-mi îşi cheamă
păsările înapoi,
pentru a nu uita să zboare.

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., poezii, poezii proprii

Am fi?


Dacă începutul ar începe cu sfârşitul,
iar sfârşitul s-ar sfârşi cu începutul,
dacă urechile ar vedea,
iar ochii ar auzi,
dacă josul ar fi sus
şi susul jos,
dacă soarele ar răsări apunând
şi ar apune răsărind,
dacă cerul ar curge,
iar râul ar pluti,
dacă inima ar merge,
iar picioarele ar bate,
am fi,
oare,
mai fericiţi?

Am fi?

Scrie un comentariu

Din categoria întrebări şi răspunsuri, gânduri, poezii, poezii proprii

Între cer şi pământ


Între cer şi pământ,
sufletul meu îşi caută cărarea.
Zâmbeşte stingher
cu fiecare răsărit
şi îngenunchează smerit
cu fiecare apus…

9 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii, viaţă

Oamenii sunt…


Ştii? Oamenii sunt precum un câmp cu maci.
Par la fel, dar nu sunt.
Pe unii, roua îi face să strălucească,
pe alţii îi apleacă…
Pe unii, soarele îi scaldă în lumină,
pe alţii îi face să privească în pământ.
La un moment dat, însă,
toţi zâmbesc roşu spre cer
şi se leagănă în vânt.

Apar şi dispar, ştiuţi şi neştiuţi,
sprijinind cerul cu fruntea…

Ştii? Oamenii sunt … precum un câmp cu maci.

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă