Arhive pe etichete: soare

Scrisoare către fiul meu


Copilul meu, de când mi te-ai cuibărit pentru prima oară în inimă, am știut că tu-mi vei fi universul. Am știut că, pentru tine, aș putea trece prin foc, aș putea răsturna munții, aș putea seca oceanele. Am știut că, pentru tine, voi putea face și-ți voi fi orice. De aceea, dragul meu, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi mamă, hrană, culcuș, leagăn, doctor, prietenă, soră, mă bat cu monștrii, cu muma-pădurii, îți aduc soarele în palmă, când îți îngheață mânuțele, îți aduc luna la fereastră să alunge întunericul, de care te temi, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi primăvară, lacrimă, tot ceea ce va fi nevoie ca tu să fii bine.

Dar, copilul meu, trei lucruri nu voi putea fi vreodată pentru tine și nici n-aș vrea să pot: Dumnezeu, mintea și sufletul tău.

Pe Dumnezeu, ți-am arătat unde să-l cauți.
Mintea și sufletul sunt responsabilitatea ta, sunt drumul tău prin viață. Eu doar ți-am potrivit pașii pe cărare. Tu îți ești dator să le construiești, fărâmă cu fărâmă și să le crești frumos. Vei avea sau nu averi. Vei știi să le păstrezi sau le vei pierde. Dar, și pentru a le face și pentru a o lua de la zero, ai nevoie de minte și de suflet. Mintea și sufletul vor fi reala ta avere, vor fi armele tale în viață. În și pentru ele trebuie să investești muncă, sentimente, timp. Ele te vor defini ca om, îți vor aduce prieteni, te vor face puternic, te vor ajuta să renaști când va fi nevoie.

Firesc, la un moment dat, mintea îți va fi monedă de schimb, dar, fiul meu, să nu-ți vinzi niciodată sufletul! Oricât de greu vei crede că-ți va fi, să nu renunți la sufletul tău! Vei cădea, dar știu că te vei ridica! Vei greși, dar știu că vei îndrepta! Vei plânge, dar știu că vei reînvăța să râzi! Iar eu îți voi fi mereu alături, chiar și când nu mă vei vedea. Mă vei simți…

Să-ți fie bine, copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!

Cu cea mai pură iubire din lume, Mama.

Un comentariu

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., părinţi, viaţă

Cea făr’ de rost


Îţi voi fi lună şi-ţi voi fi soare,
îţi voi fi cer şi-ţi voi fi mare,
îţi voi fi ieri şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost….

Drum îţi voi fi şi-ţi voi fi cale,
dor îţi voi fi şi-ţi voi fi jale,
îţi voi fi mâine şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Ne vom reîntâlni, însă, cândva,
sub steaua mea, sub steaua ta,
ne vom iubi şi va fi fost
iubirea noastră cea cu rost.

Vom spune lumii-ntregi, apoi,
cum dragostea se-mparte doar la doi,
tu mă vei ierta, chiar de am fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Şi cerul are


Ştii că şi cerul are o poveste?
Este povestea poveştilor,
despre Dumnezeu şi despre oameni,
despre dorinţe şi lacrimi,
despre vise şi stele.

Este poveste albastră
despre soare şi lună,
despre îngeri şi luceferi.

Este povestea mea şi a ta,
a lui şi a ei,
este povestea noastră
despre speranţă…

_____________________

Atât timp cât acel albastru va exista printre şi dincolo de nori, ai obligaţia să te ridici şi să mergi mai departe…

SAMSUNGSAMSUNGSAMSUNG

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate

La mijloc de drum


S-a copt toamna din privirea mea.
Are gustul castanelor adormite în spuză
şi forma frasinilor îmbrăţişaţi.

Şi-a făcut culcuş
într-un colţ de suflet
şi-mi mângâie gândurile obosite.

Mirările, mi le-a îmbrăcat
în frunze de nuc
şi mi-a împodobit întrebările
cu miere de soare
pârguit în lan.

Potecile-mi au mirosul ploii
cernute prin lumină …
Tăcerea-mi îşi cheamă
păsările înapoi,
pentru a nu uita să zboare.

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., poezii, poezii proprii

Am fi?


Dacă începutul ar începe cu sfârşitul,
iar sfârşitul s-ar sfârşi cu începutul,
dacă urechile ar vedea,
iar ochii ar auzi,
dacă josul ar fi sus
şi susul jos,
dacă soarele ar răsări apunând
şi ar apune răsărind,
dacă cerul ar curge,
iar râul ar pluti,
dacă inima ar merge,
iar picioarele ar bate,
am fi,
oare,
mai fericiţi?

Am fi?

Scrie un comentariu

Din categoria întrebări şi răspunsuri, gânduri, poezii, poezii proprii

Între cer şi pământ


Între cer şi pământ,
sufletul meu îşi caută cărarea.
Zâmbeşte stingher
cu fiecare răsărit
şi îngenunchează smerit
cu fiecare apus…

9 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii, viaţă

Oamenii sunt…


Ştii? Oamenii sunt precum un câmp cu maci.
Par la fel, dar nu sunt.
Pe unii, roua îi face să strălucească,
pe alţii îi apleacă…
Pe unii, soarele îi scaldă în lumină,
pe alţii îi face să privească în pământ.
La un moment dat, însă,
toţi zâmbesc roşu spre cer
şi se leagănă în vânt.

Apar şi dispar, ştiuţi şi neştiuţi,
sprijinind cerul cu fruntea…

Ştii? Oamenii sunt … precum un câmp cu maci.

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă

La apus …


La apus,
nimic de spus,
doar de ţintit,
spre-un nou răsărit …

apus

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., diverse, gânduri

Hai, să ne strigăm iubirea!


Hai, să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o ducă vântul, pe aripi de ecou, departe,
să se audă, până-n cea din urmă zare,
că nimeni şi nimic nu ne mai desparte!

Hai… să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o ascundă vulturii-n vârf de munte,
de ploi şi de furtuni, s-o scalde-n soare,
s-o facă poveste, pentru cei ce vor s-o-asculte!

„Iubeşte-mă!, mi-ai spus, ţinându-mă de mână,
iubeşte-mă ca luna, ca noaptea şi ca vinul,
iubeşte-mă acum, şi ieri, şi mâine, făr-a privi în urmă,
iubeşte-mă tăcut, iubeşte-mă râzând şi eu-ţi voi fi destinul!”

Şi te-am iubit ca luna şi te iubesc şi mâine,
tu mi-ai fost destin şi soartă eu ţi-am fost
şi pod mi-ai fost şi drum mi-ai fost, spre tine,
iar lumea, dintr-o dată, a căpătat un rost.

Hai, să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o scrie cronicarii-n ceaslovul de iubire,
când, ţinându-ne de mână, ne vom topi în zare
şi ne vom transforma într-o dulce amintire!

9 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

D’ale lui Victor…


… reflecţii politice

Într-una dintre dimineţile acestei săptămâni, când Victor protesta că nu vrea să meargă la grădiniţă, am încercat să-i spun cum că este necesar să meargă, pentru că avem nevoie de ajutorul lui, mai ales acum când banii se câştigă mai greu, când este o perioadă mai grea, etc., etc.
– Păi, cum, tot nu a trecut criza? mă întreabă el mirat.
– Nu.
– Numai Băsescu e de vină! a concluzionat el supărat.
(Notă: nu discut politică în faţa lui sau cu el.)

 

… constatări

Într-o altă dimineaţă, în drum spre grădiniţă. Înnorat.
– Mami, în dimineaţa asta, soarele a fost mai somnoros, de asta nu se vede, pentru că încă doarme.

 

amabilităţi

Victor, în bucătărie, jucându-se cu nişte şerveţele, se plictiseşte şi începe să le împrăştie pe masă, după care pleacă. Îl strig, revine în bucătărie şi-i zic:
– Bine, Victor, ce ai făcut aici? Ţie îţi place?
– Nu, mămica mea dragă!

 

… drăgăleşenii

– Mami, tu simţi pupicurile pe care ţi le trimit eu de la grădiniţă?
– Da, iubitul meu, le simt. 🙂
– Şi ce faci cu ele?
– Le strâng şi le ascund la inimioară.
– Dar tu nu-mi trimiţi mie?
– Ba da, din toată inima.
– Păi, cum tot pe ale mele?
– Nu, pui, mami are două camere în inimioară: într-una dintre ele strâng pupicurile de la tine, din cealaltă ţi le trimit pe ale mele.
– Să ştii că eu am patru camere: dintr-una îţi spun că te iubesc, în a doua pun pupicurile tale, din cea de-a treia îţi trimit pupicurile mele şi din a patra fac pupicurile să treacă prin pereţi, ca să le poţi primi.

38 comentarii

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă

Când e toamnă, dragul mamei…


Dragul meu, copilaş,
vino cu mama, mintenaş,
să-ţi arăt ce s-a-ntâmplat,
acum, că vara a plecat:

frunzele, de supărare,
se-ngălbenesc tot mai tare,
păsările se-ncolonează,
spre ţările calde, migrează.

Mere, pere, prune, nuci,
gutui, piersici, struguri dulci
s-au copt, pentru voi, copii,
să creşteţi sănătoşi, zglobii.

Sunt pline de vitamine.
Legume le calcă pe urme:
roşii, castraveţi şi morcovei,
conopidă, broccoli şi dovlecei.

Şi ştii ce se mai întâmplă acum?
Ploile sunt, şi ele, pe drum.
Noaptea este-n grabă mare:
trimite soarele, mai devreme, la culcare.

Dar şi soarele-i mai obosit,
toată vara, din greu, a muncit.
Ziua devine, deci, mai scurtă,
iar noaptea, este clar, mai lungă.

Clopoţelul, din nou, sună,
la şcoli şi grădiniţe, vă adună.
Toamna este, acum, regină
pentru trei luni. Apoi, iarna o să vină.

Dar asta, dragul mamei,
e o altă poveste. Va veni şi vremea ei.

15 comentarii

Din categoria poezii, poezii pentru copii

Să ne scăldăm în toamnă, iubite!


S-a copt soarele a toamnă
şi picură miere pe frunze,
crizantema-i, deja, doamnă,
cerul ne plânge pe buze.

Pădurea s-a gătit de bal,
cu a ei trenă, arămie,
se scurge vinul în pocal
şi moare-ncet, viţa-de-vie.

Cocorii se duc în depărtări,
tufănica stă de veghe,
alergând în cele patru zări,
ziua-n calendar se pierde.

Se simte iz de mere date-n pârg,
în zare, se aude un clopoţel,
miroase a pâine coaptă pe câmp,
iar, în crame, a brumărel.

Să ne scăldăm în toamnă, hai, iubite,
să ne miroasă pielea a gutui,
să ne ţinem de mână, cuminţi, fără cuvinte,
ca atunci, când eram copii.

24 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste

Am creioane colorate


Am multe creioane colorate
şi, de le-oi folosi pe toate,
voi face un desen mare,
pentru doamna educatoare.
Cu ce să-ncep, oare?
Cu galben, voi face un soare.
Soarele este un astru.
Urmează, deci, un cer albastru.
Albastră este şi marea.
Îmi place tot mai mult culoarea.
Cu roşu, ce-aş putea desena?
O gărgăriţă şi o floricea.
Cu verde, iarbă şi frunze desenez,
cu maro, trunchiul copacului colorez,
portocaliu, voi face un fluturaş,
cu negru, un gândăcel şi-un greieraş.
Cu un pic de mov cochet,
voi desena un zmeu perfect,
ce zboară, peste toţi şi toate,
pe aripi de vânt, departe.
Iar, mai în zare, un curcubeu
va face, din desenul meu,
un tablou adevărat
ce aşteaptă a fi-nrămat.

15 comentarii

Din categoria copil, poezii, poezii pentru copii

Poveste din prezent


Alerg desculţă pe ţărmul vieţii.
În jurul meu, scoici eşuate
mă privesc cu ochi goi.
„- Ştii? Noi năşteam perle,
dar ne-au impozitat
dreptul la viaţă.
Fugi! Opreşte-te doar
când va răsări soarele!”

Mă arde la tălpi tristeţea lor.
Şi alerg şchiopătând.

„- Noi suntem prezentul,
ha, ha, ha, vei ajunge ca noi!”
Alge putrede
îmi înfăşoară gleznele.
Şi alerg.
Caut punctul în
care va răsări soarele.

O geană de lumină
îmi clipeşte şiret
în depărtare.
Şi alerg.

„- Degeaba!
Acolo-i apusul.
N-ai auzit?
S-a dat ordonanţă de urgenţă:
Soarele nu mai răsare.
Doar apune!”

23 comentarii

Din categoria poezii

Bună dimineaţa, puişor


Bună dimineaţa, puişor,
deschide un ochişor
şi trezeşte-te uşor.
Soarele râde la geam,
păsările sunt pe ram
şi cântă toate, în cor:
„Bună dimineaţa, puişor!”

Bună dimineaţa, bună dimineaţa!
Să spălăm mâinile şi faţa,
dinţii albi, cei mititei
şi să strigăm, apoi, „hei!”

Hei, hei, hei, ne înviorăm,
micul dejun îl păpăm,
hei, hei, hei, e o nouă zi,
spre grădiniţă, vom porni!

Scrie un comentariu

Din categoria copil, poezii, poezii pentru copii

Broscuţa vedetă (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)


Colo-n vale, lângă lac,
Cât e ziua de lunguţă,
Cu o chitară, fără trac,
Dă concerte o broscuţă.

Oac, oac, oac, în la minor,
Cântă broscuţa la chitară,
Do, re, mi, fa, sol major
De dimineaţă, până-n seară.

Broscuţele toate, în jurul ei,
Ţopăie înveselite,
Un, doi, trei şi un, doi, trei,
Peştii stau şi ei s-asculte.

Nuferii zâmbesc în soare,
Fluturii se opresc şi ei.
Broscuţa-i vedetă mare,
Ai spectacol, vrei-nu vrei.

“Eu sunt broscuţa cea vestită,
Cântăreaţă sunt, de soi,
La, la, la şi-s fericită,
Cântecul meu e pentru voi.”

Cântă broscuţa cu mult avânt,
Privind spre fanii săi,
Iar ei dansează murmurând,
Distracţia e-n toi.

Scrie un comentariu

Din categoria poezii pentru copii

Dar…sufletul?!


Azi, m-am primenit.
Şşşşt…!!!!!!!
Am vrut să păcălesc timpul.
Mi-am prins stele-n păr,
la urechi, soarele şi luna.
Mi-am înlocuit lentilele de contact
cu două picături de infinit,
iar buzele le-am transformat în cuvinte.
Mi-am atârnat, la gât, cerul
şi la brâu, m-am încins cu marea.
Mâinile – luuungi cărări către soare,
picioarele – păsări călătoare.

Şi, mândră de opera mea,
l-am strigat… pe el… timpul.
Nici nu s-a obosit să se arate.
Doar mi-a răspuns:
„Poate m-ai fi păcălit dar…sufletul?!”

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri, poezii, poezii proprii