Domniţă, nu luaţi lăptoşi?

Ea vindea „lăptoşi”, pe drumul ce urca spre Schitul Negru Vodă, din satul Cetăţuia, jud. Argeș. Ei stăteau cu ea. Ea, Mădălina, mama. Ei, Sorina – 10 ani şi Robert – 9 ani, copiii. Mai au un frăţior de 7 ani.

– Domniţă, nu luaţi „lăptoşi”?

Aş fi luat. Dar, nu cumpăr ciuperci, bureţi, etc., decât din surse foarte bine verificate.

– Nu, mulţumesc, i-am răspuns. Şi i-am privit cu atenţie.

– Dar, un leu, ne daţi şi nouă? întreabă Robert.

Mai dădusem mulţi lei, celor peste 10 copii – tot ca ei – care ne înconjuraseră maşina, când ne-am hotărât să oprim şi să vizităm împrejurările. Nu a fost o excursie planificată. Ci doar un alt drum de întoarcere de la Rm. Vâlcea spre Bucureşti. Le-am dat şi lor …

– Robert! îl strigă maică-sa. Apoi, continuă: Domniţă, cu haine pentru copiii mei m-ai putea ajuta? Sau pentru mine? Suntem sărăci, aici… Este tare greu. Uite, vând şi eu ce pot să le iau o bucată de pâine. Nu avem unde munci. Soţul meu a vrut să meargă cu ziua, pe la oameni, la săpat de cartofi, da’ a tot plouat …

M-a cucerit cu această întrebare: „haine pentru copiii mei, nu ai?”

Nu mi-a cerut bani, ci haine pentru copiii ei…

I-am promis ferm că mă voi întoarce, cu tot ce voi putea pentru ei: haine, încălţăminte, jucării şi ceva alimente. I-am cerut numărul de telefon. Mi-a spus:

– Domniţă, dar vă rog să mă anunţaţi când veniţi, că, altfel, dacă vă vor vedea şi ceilalţi, se vor îngrămădi toţi … Se vor lua la bătaie, să apuce câte ceva … 

De aceea, vă rog, dragii mei: dacă aveţi ceva de donat pentru ei, anunţaţi-mă! Intenţionez să strâng cât pot de multe: atât de îmbrăcat/încălţat, cât şi produse alimentare/nealimentare. Ce spuneţi, vreţi să vă alăturaţi în această acţiune? Şi de această dată? 

Eu vă mulţumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

– Doamna, da’ chiar veţi mai veni? Da’ când veţi veni? Tot într-o duminică? m-a întrebat Robert, când am dat să plecăm…

Telefonul care m-a făcut să plâng

Mai întâi, a fost poza de mai jos – a Asociaţiei „Dăruieşte viaţa” – , pe care am văzut-o (re)distribuită pe Facebook. Instantaneu, întrebarea-mi: „Oare, eu cum să ajut?” Planuri, scenarii, gânduri …
Apoi, mi-a venit ideea să trimit e-mail-uri către DOMO, ALTEX, EMAG:

„Bună ziua!
Mă numesc Adela Onete. Nu ştiu cum altfel să o spun, aşa că o voi face direct. Asociaţia „Dăruieşte viaţă” – http://www.daruiesteviata.ro/- se chinuie să strângă 20 de televizoare pentru copiii bolnavi de leucemie, de la Institutul Oncologic Fundeni. Nu sunt de la Asociaţie, dar le-am văzut apelul şi m-am gândit să vă scriu, întrebându-mă dacă nu aţi putea să faceţi ceva în acest sens.
Vă mulţumesc şi vă doresc toate cele bune! Inclusiv gânduri bune. 🙂
P.S. Aş aprecia, la justa lui valoare, un răspuns, fie el şi negativ. 🙂

Cu drag,
………….. „

Singurii care mi-au răspuns, au fost cei de la DOMO, chiar în aceeaşi zi şi m-au anunţat că cererea mea a fost redirecţionată departamentului de resort.
Le-am mulţumit şi am aşteptat. 🙂

Aseară, am primit un telefon:

„Bună seara! D-na Adela Onete? Sunt X de la DOMO. Voiam să vă spun că am luat legătura cu cei de la Asociaţia „Dăruieşte viaţă” şi că ne vom implica în această acţiune. Mi-au cerut adresa d-voastră de e-mail (Nota mea: eu nu le spusesem nimic celor de la Asociaţie), pentru că vor să vă mulţumească şi v-am sunat să vă întreb dacă îmi permiteţi să le-o comunic…”

Le-am mulţumit, efectiv cu ochii în lacrimi, pentru implicare. Şi am închis, plângând de fericire …

De ce am ales să public?
Pentru ca, în primul rând, să le mulţumesc public celor de la DOMO, pentru că au luat în seamă e-mail-ul meu şi, cu adevărat important, că au ales să ajute!
În al doilea rând pentru a demonstra că, dacă vrei să ajuţi pe cineva, Dumnezeu va avea grijă să te ajute, la rându-i, pentru a putea face asta. Recunosc că am fost sceptică atunci când am trimis e-mail-urile şi că mă gândeam la planul B. Deci, a fost o lecţie şi pentru mine: „încearcă tot ce este de încercat!” 🙂

40

40 de paşi.
Oare câţi or fi rămaşi?

40 de trepte,
când mai strâmbe, când mai drepte.

Zeci de mii de vise aprinse,
tot atâtea stele stinse.

40 de văi şi dealuri,
presărate cu idealuri.

Mii de doruri şi suspine,
lupte între rău şi bine,

împăcări şi despărţiri,
bucurii şi fericiri,

dintre toate, cea mai de seamă
Fericirea de a fi mamă.

40 de paşi …

Sărut-mâna, mamă!

Azi, de ziua ta,
draga mea, blânda mea,
vreau să-ţi spun cât te iubesc,
să-ţi sărut mâna şi să-ţi mulţumesc.

Să ne trăieşti ani mulţi, binecuvântaţi,
că sunt ani, pe deplin meritaţi,
să ne aştepţi mereu în poartă,
aşa cum faci de fiecare dată!

Să-ţi dea Dumnezeu doar zile bune,
calde precum sufletu-ţi, mereu senine!
Reverenţă ţie, Doamnă,
Sărut-mâna şi la mulţi ani, iubită mamă!

A vorbi despre Eminescu…

Noaptebunacopii's Blog

EMINESCU

E un miros de tei în crânguri,
Misterul surâde din lumea tăcută,
Inima lumilor ce o înconjoară
Naşte a soarelui albă lumină.
El cântă cu buze de miere
Suflet stins, muiat în nor,
Ca un fulger fără ţintă,
Un singur dor.

(Notă: Versurile au fost culese din diferite poezii ale poetului. Eu, doar, le-am adunat într-un acrostih.)

„A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă… Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene din depărtare delicata lui singuratecă slavă. În toate veciile vizitate de atleţii şi bicicliştii filozofiei, el are vecia lui deosebită, închisă. Trebuie vorbit pe şoptite… Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat…

Vezi articolul original 236 de cuvinte mai mult

D’ale mele gânduri … rătăcite …

Lucrurile mici ascund înţelesuri mari. Gândiţi-vă, numai, câtă viaţă este într-o lacrimă!