Arhive pe etichete: muzică

1 Iunie, 2 Iunie – copil, copilărie, familie…


UPDATE: Locul mai exact al desfăşurării este la intrarea dinspre Câmpia Libertăţii, la statuie, primul foişor, pe stânga (unde cânta fanfara). Eu voi recita la orele 10,15 şi 11,00.

Dragii mei, sâmbătă, 2 iunie, între orele 10,00-14,00, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) – Bucureşti, se va desfăşura evenimentul din cadrul Campaniei de promovare pentru declararea zilei de 2 IUNIE ca Zi Naţională a Adopţiei, iniţiat şi organizat de Asociaţia ADOR COPIII (Comunitatea Familiilor Adoptive), eveniment pe care îl susţin! În cadrul evenimentului, printre altele, vor fi: teatru pentru copii, spectacol de magie, muzică, spectacol de dans. De asemenea, mi s-a făcut onoarea de a fi invitată să recit din poeziile mele pentru copii. Deci, vă aştept, să fiţi alături de mine şi de aceste familii minunate!

********

Un alt eveniment minunat se va desfăşura mâine, 1 Iunie, la Elite Art Gallery, unde sunteţi aşteptaţi la vernisajul a două mici artiste, Mara şi Ana Ivan – „Din inimă de copil„:

La mulţi ani, copiii noştri, să vă fie bine, oriunde veţi fi!

Reclame

5 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., eveniment, La mulţi ani!, poezii proprii

Necunoscutul – prima parte


Îl privea fix. Zâmbetul lui o liniştea într-un mod inexplicabil. Printr-un aranjament bizar al destinului, se întâlneau în acest club, fără să se cunoască, de câteva luni, indiferent care erau zilele în care reuşea să meargă să-şi bea cafeaua. Îi plăcea aici: muzica era jazz clasic, la volumul potrivit, fără să agreseze, nu mirosea a “iarbă”, ca în multe dintre cluburile bucureştene. Cu mici excepţii, şi clienţii erau, parcă, mereu aceiaşi: discreţi, spălaţi, fiecare văzându-şi de treaba lui. Întreaga atmosferă definea ceea ce căuta pentru clipele de evadare şi pentru o cafea bună “în oraş”. Pe el îl remarcase din prima zi: avea trăsături frumoase, ferme, bărbăteşti, între macho şi metrosexual şi, mai presus de orice, o distincţie anume în mişcări, în privire, chiar în modul în care zâmbea. Nimic studiat, aproape că părea a nu-şi da seama de asta. Venea, de fiecare dată, cu acelaşi prieten, se aşezau la măsuţa din colţ, pe diagonală cu masa ei, îşi comandau băuturile şi se lansau în discuţii ce păreau a nu se sfârşi niciodată. La un moment dat, i-a bănuit a fi un cuplu, deşi nu păreau genul. I-ar fi părut rău. Îl plăcea din ce în ce mai mult, dar, cumva,  nu-şi dorea mai mult de atât. Devenise ca un ritual. De câte ori se hotăra să vină, se întreba dacă va şi el. El – care părea să n-o fi observat, deşi privirile li se intersectaseră de câteva ori. Ea nu era genul îndrăzneţ, care să “agaţe”. Nu fusese niciodată. Avea 30 de ani, dar frumuseţea-i sălbatică – ce nu se încadra în tipare – ceva între adolescentă şi femeie, nu-ţi dădea voie să-i ghiceşti vârsta. Bărbaţii întorceau capul după ea, aproape involuntar. Chiar şi femeile. “Fată, să fi fost eu frumoasă ca tine, aş fi fost putred de bogată, până acum!”, i-a spus una dintre colege, într-o zi, când discutau despre “vedete”, “piţipoance” şi trendul în materie de frumuseţe. Ea nu părea să fie conştientă de farmecul aparte pe care-l împrăştia în juru-i şi nici nu o interesa. Avea alte principii de viaţă, de la care nu abdicase niciodată, indiferent cât de greu i-ar fi fost. Provenea dintr-o familie numeroasă şi săracă. Avusese o copilărie şi o adolescenţă zbuciumate. Deşi mulţi acasă, se simţise întotdeauna singură. Părinţii, prea ocupaţi cu ziua de mâine, nu aveau timp de sufletul şi sensibilităţile ei. Nici nu credea că o înţelegeau. Raporturile erau foarte clare: ca între superiori şi subordonaţi. Trebuia doar să fie cuminte şi să execute. Viaţa era grea, nu lăsa timp şi pentru altceva. Şi, apoi, “ce nu te omoară, te face mai puternic, nu?” Muncise şi învăţase mult. Plecase de acasă şi-şi luase viaţa în propriile mâini. Obţinuse satisfacţii profesionale, dar acea foame de iubire, nu reuşise niciodată să şi-o potolească. Dăruia prea mult şi cerea pe măsură, ceea ce îi speria pe ceilalţi. Din ultima relaţie, ieşise rănită. Atât de, încât îi era teamă să o ia de la capăt. Se analiza de fiecare dată, încercând să-şi dea seama unde a greşit – mereu era convinsă că a fost vina ei. Îl privea şi se gândea la toate astea. În fundal, piesa lui Wes Montgomery – “Willow Weep For Me”, se potrivea perfect stării ei de spirit. La un moment dat, prietenul lui, ridică paharul şi-i zâmbi strengăreşte. Abia în acel moment, a conştientizat că privea indecent de fix în direcţia lor. Roşi. Face semn pentru nota de plată. Se ridică de pe scaun, plăteşte şi pleacă spre ieşire. La un moment dat, totul se învârteşte în jurul ei, capătă culori stranii şi se prăbuşeşte. Nu a mai auzit decât: “Nu i-a spus nimeni că nu e bine să amestece băuturile?!” şi două chicoteli. Apoi s-a lăsat tăcerea.

Capitolul II

30 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, proză

Doar atât, plus un gând bun


Doar atât:

şi un gând bun, pentru voi toţi.

6 comentarii

Din categoria de suflet...

Aţi modelat vreodată…?


Aţi modelat, vreodată, cu degetele, un vis? Nu-i aşa că l-aţi simţit pulsând în căuşul palmei? Ştiţi de ce? Pentru că şi visele au emoţii. Emoţia de a nu ne dezamăgi. Aşa-i că, după ce i-aţi dat formă, l-aţi ascuns într-un ungher al sufletului, fără  să-l mângâiaţi, măcar o dată, de teamă să nu-l striviţi?

13 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate

Iubirea ca un dans al fluturilor


Suflete împletite în cunună,
jumătăţi ce se caută înfiorate,
contopiri în geană de lună,
tăceri prefăcute în şoapte,
rotiri pe muzica luceferilor,
plimbări pe Caleea Lactee
iubirea ca un dans al fluturilor,
iubirea cu gust de orhidee.
Tu şi eu – o singură vioară,
şoptind iubire la tâmpla zorilor,
tu şi eu şi o primăvară,
uniţi într-un dans al fluturilor.

25 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste

Muzică pentru suflet, de duminică…


4 comentarii

Din categoria de suflet...