Arhive pe categorii: gânduri

Veniți să vă pup mâinile!


Azi, la Auchan, mă așez la o casă pentru cele câteva cumpărături făcute. În spatele meu, o doamnă, undeva peste 65 de ani, mititică, îmbrăcată curat, respectabilă, își înșiră, la rându-i, câteva produse. Plătesc și, în timp ce îmi așez ce cumpărasem în pungi, o aud pe doamna respectivă adresându-i-se casieriței:
– Vă rog, luați mai întâi pâinea, uleiul și ouăle astea. Cred că am luat mai mult decât trebuia și nu-mi ajung banii. Vin direct de la spital.

Mă apropii de ea și o întreb de o deranjează dacă mă ofer să o ajut cu banii pentru restul produselor: trei roșii, un macrou congelat și încă ceva într-o punguță. Începe să plângă.
– Vaaaiii, doamnă, dar nu mi s-a mai întâmplat așa ceva! Vă mulțumesc mult! Să vă dea Dumnezeu sănătate….!

Îi achit cumpărăturile. Femeia nu mai prididea cu mulțumirile și cu plânsul. Îi spun că mi-a făcut plăcere, că nu e nevoie de mulțumiri și plec cât mai repede, să nu mai prelungesc momentul.

O aud, venind din spate și strigându-mă. Mă opresc.
– Veniți să vă sărut mâinile, îmi zice, încă având lacrimi în ochi.

A căzut cerul pe mine. Am îmbrățișat-o și am plecat plângând!
Am mai auzit-o spunând:
– Și eu am împărțit, prin spital, cu ceilalți bolnavi, toată mâncarea pe care am avut-o. Dar, n-am crezut că Dumnezeu … Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva… Să vă dea Dumnezeu….

Și nu, nu era nici nebună, nici vreo șmecheră, nici vreo hoață. Era un Om, probabil o mamă și o o bunică pentru cineva…

4 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri, iubire, recurs la prea multă realitate

Cum știu eu mai bine


Lasă-mă să te iubesc,
așa cum știu eu mai bine:
profund și liniștit,
ca o după-amiază de vară,
uitată printre tufele de nu-mă-uita.

Lasă-mă să te iubesc,
cum iși iubesc macii câmpul:
de-un roșu sângeriu.

Lasă-mă…
Iar tu iubește-mă
cum știi:
vijelios și învolburat,
precum o mare în furtună.

Legendele spun că
veșnicia s-a născut
pe mare,
într-o după-amiză
de vară.

(06.12.2015 – Din boabe de piper și coji de portocală)
_________________

Iubiți-vă, cum știți voi mai bine, dar iubiți-vă și bucurați-vă de tot și toate!
La mulți ani minunați, plini de iubire, tuturor, de Moș Nicolae!

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., gânduri, La mulţi ani!, poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Când românii sunt „Charlie”, dar nu sunt „Rarinca”


Povestea doamnei care a stat în arest preventiv timp de 191 de zile, pentru că aceasta a fost „pofta ce-a poftit” a unui înalt reprezentat al statului și, mai mult de atât, al justiției române – independente și nealterate, desigur – este mai mult decât arhicunoscută. Mai mult, mai are un pic și ajunge legendă, folclor. Pentru că – nu e așa? – atât timp cât nu ni s-a întâmplat nouă, personal, ce ne pasă?

A, că fiecare dintre noi este și a fost abuzat zilnic, indiferent care sunt autoritățile cu care este nevoit să intre în contact pentru a-și rezolva diferitele probleme ce țin de existența și supraviețuirea în astă biată țară, iarăși nu este un secret. Dar, ne-am obișnuit. Ni s-au tăbăcit obrajii, mintea, sufletul. Bine că am scăpat „doar cu atât”, pentru că – doar știm – „se poate și mai rău”. Ne-a spus-o Murphy. Și, atunci, este obligatoriu să zâmbim.

Ce dacă un om a fost arestat pe nedrept? „Ghinion!” Doar n-o să ieșim, acum, din rând și să facem scut. Nu mai bine ne facem că nu știm, nu cunoaștem și ne vedem fiecare de treaba noastră? Să se descurce. Ce, nu putea să-și vadă de ale ei? Cine a pus-o să înfrunte asemenea oameni importanți, precum Livia Stanciu și Codruța Kovesi? Acești Dumnezei pe pământ, cărora nici măcar Marele Neamț – acest prinț salvator care, iată, și-a luat și el o țară – înapoi, evident – nu li se poate opune…

Vedeți, doamna Rarinca, d-voastră nu știți: „capul plecat, sabia nu-l taie”? Cum, nu sunteți de acord cu asta? Cum? Erau banii d-voastră și vi s-a părut normal să vă apărați drepturile? Din nou, GHINION, DOAMNĂ, GHINION! Ați fi putut să vă limitați la a merge să solicitați și d-voastră câte un autograf de la PRIMUL SCRIITOR AL ȚĂRII…

De aia zic: mai bine să fim Charlie, decât Rarinca …

P.S. 1: DA, eu voi ieși în stradă! Am mai făcut-o și o voi face de câte ori voi considera că am un motiv legitim, real și de bun simț să o fac.

P.S. 2 : Pentru cei interesați: NU VĂ OBOSIȚI, NU MI-A SPĂLAT ANTENA 3 CREIERUL!

P.S. 3: SUNT ÎNTR-O PASĂ PROASTĂ, NU ACCEPT NICIUN FEL DE MOJICIE CA ȘI COMENTARIU. NU TREBUIE SĂ FII DE ACORD CU MINE, DAR SPUNE-MI-O CU DECENȚĂ ȘI BUN SIMȚ, NU ÎNCERCA SĂ-ȚI SCUIPI MIZERIILE DE PAGINA MEA! MULȚUMESC ANTICIPAT!

P.S. 4, 5,6, …… 200002020202020202020…..:090897655…..
DEMISIA LIVIA STANCIU! DEMISIA CODRUȚA KOVESI!

Scrie un comentariu

Din categoria diverse, gânduri, manifest, român, România

D’ale mele gânduri … rătăcite …


Mi-e sufletul mai bătrân cu un salcâm, iar inima-mi mai grea c-o rândunică…

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri

Nu călcați…!


Pe cărarea dintre gânduri,
sufletul meu merge
șchiopătând,
atent la panoul cu
„Nu călcați iarba!”.

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri, poezii, poezii proprii

Azi, nu mai vreau să fiu puternic(ă)!


De câte ori n-ai spus „am obosit!”, „nu mai pot!”, „nu mai vreau să lupt!”, etc. și, imediat, ți s-a răspuns: „vai, dar, nu se poate, tu ești un om puternic”, „cum, tocmai tu?”, etc.? Desigur, cei care îți spun asta, o fac cu intenția de te ajuta, de a te determina să te ridici. Dar, oare se întâmplă așa? Cred că, de cele mai mult ori, nu. Cred că, în astfel de momente, ai nevoie să fii lăsat să NU mai fii puternic (ă). Cred că ai nevoie să ți se spună, de fapt: „E în regulă, azi voi putea eu pentru tine, azi voi fi eu puternic(ă) și pentru tine. Azi, ai voie să plângi, să-ți plângi de milă, să privești într-un punct fix, să faci orice simți că ai nevoie să faci. Azi, AI VOIE SĂ NU FII PUTERNIC(Ă). Până și Dumnezeu s-a odihnit într-a șaptea zi … „.
Pentru că, în caz contrar, consider că înăbușirea a ceea ce simți, zi după zi, duce nu la vindecare, ci la introvertire, izolare, ascunderea după masca „potrivită”, până la anihilirea adevăratului „eu”, creșterea frustrărilor și, în final, la prăbușirea totală. Nu de puține ori am auzit „incredibil ce i s-a întâmplat lui X. El/ea care era un om vesel, puternic …”.

De aceea, părerea mea este că trebuie să învățăm cum SĂ NE DĂM VOIE ȘI SĂ NU FIM PUTERNICI, așa cum trebuie SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ LE DĂM VOIE CELOR DE LÂNGĂ NOI ȘI SĂ NU FIE PUTERNICI, DIN CÂND ÎN CÂND

ATENȚIE: NU SUNT PSIHOLOG, DECI RÂNDURILE DE MAI SUS SUNT DOAR PROPRIILE-MI GÂNDURI, OBSERVAȚII, PERCEPȚII.

Un comentariu

Din categoria ce credeti?, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri, viaţă

D’ale mele gânduri … rătăcite …


Trecem zilnic, unii pe lângă alţii, peste tot. Cunoscuţi şi necunoscuţi…
Oare, de câte ori, în aceste treceri, ne gândim la celălalt, ca la noi şi de câte ori trecem ca pe lângă un obiect? De câte ori simţim impusul, văzând o privire tristă, o frunte încruntată, o lacrimă în colţ de ochi, o faţă palidă, de a vrea să facem ceva pentru ca acel om să zâmbească, doar şi pentru o clipă? De câte ori, în trecerile noastre, simţim că celălalt ar vrea să fie îmbrăţişat sau mângâiat sau să primească o floare? Doar aşa, pur şi simplu. Doar pentru a simţi că viaţa şi oamenii pot fi şi altfel decât rutină, automatisme, solitudine, nepăsare … De câte ori simţim noi înşine nevoia ca oamenii să se oprească o clipă pentru noi?

Scrie un comentariu

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri