La mulți ani, România, la mulți ani, Români! Să vă fie bine, mereu!
Arhive pe categorii: ţară
Banca
– Tu ce faci cu lacrimile când ai prea multe?
Sau când te dor și nu mai curg?
m-a-ntrebat cineva.
A doua zi am fost la primărie.
– Aș vrea o autorizație
pentru o bancă de lacrimi, vă rog!
– A, nu la noi, doamnă.
Mergeți la ANAF,
dacă nu chiar la minister.
Nimeriți dumneavoastră!
mi-a spus funcționarul zâmbind strâmb.
– Pe holul din dreapta, al treilea ghișeu
pe stânga. Și nu uitați bonul de ordine!
mi-a indicat portarul, căscând plictisit.
– A, nu la noi, doamnă! La noi, abia la final.
Mergeți mai întâi la etajul trei, cu formularul 294,
la etajul doi, cu formularul 294 bis,
la parter, cu formularul 294 bis indice 1
și de acolo vă mai îndrumă ei!
La subsol vă faceți copiile xerox!
mi-a indicat o doamnă durdulie,
c-un aer preocupat.
După zeci de ghișee și birouri,
cu sacul plin de formulare,
am revenit pe holul din dreapta,
al treilea ghișeu pe stânga.
N-am uitat nici de bonul de ordine.
Aș fi plâns, dar ce să fi făcut cu lacrimile?
– Aveți aici lista. Vă trebuie registrul unic de control,
registrul de intrări-ieșiri, registrul de import-export,
jurnalul de cumpărări, jurnalul de vânzări,
opisul de activități și vedeți d-voastră ce mai scrie.
Trebuie să așteptați 30 de zile. Așa scrie la lege.
A, și să nu uit ce era mai important:
impozitul este de 90 %.
Lacrimile sunt produse de lux,
doar bogații și le permit.
Dacă ar plânge toți, cine ar mai munci în țara asta?
Din categoria poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate, viaţă, ţară
Unde ești tu, Românie, unde suntem noi, români?
Foaie verde de trifoi,
fost-am țară de eroi,
astăzi, stăm îngenuncheați,
umiliți și-nfricoșați.
Nu mai știm dragostea de frate,
sărăcia ne desparte,
nu mai știm dragostea de mamă,
ne cresc copiii ca-n cazarmă,
primesc viață pe cartelă
și iubire la gamelă,
dorul de părinți îi ucide
de n-are nici cine-i plânge!
Foaie verde de cicoare,
peste tot e numai jale,
foaie verde de alun
am ajuns carne de tun
pentru războaiele altora,
își părăsiră bărbații țara
și-o lăsară neapărată,
de ne-o furară pe toată!
Unde ești tu, Românie,
cea cu fală și cu ie?
Ce ne-au făcut, ce ți-am făcut?
Am uitat cum să-ți fim scut!
Unde suntem, noi, români,
oameni falnici, oameni buni?
Ne-am lăsat îndepărtați,
jefuiți și dezbinați.
Ia-ți, române, copiii la piept
să re-nvățăm cum să stăm drept,
patria să ne-o recâștigăm,
copiilor noștri le-o datorăm!
Foaie verde de pelin,
ajunge cu atât venin,
să ne luăm, români, de mână
să renaștem împreună!
Din categoria de suflet..., manifest, poezii, poezii proprii, român, România, viaţă, ţară
Sunt ROMÂN!
Sunt plânsul mamei, fără de sfârşit,
din fiecare miez de noapte,
sunt binecuvântarea-i trimisă şoptit,
fiului cel drag şi plecat departe.
Sunt conjugarea verbului „a fi”,
speranţa într-o lume bună,
sunt „a visa”, „a plânge”, „a iubi”,
sunt rază de soare şi rază de lună.
Sunt muşcata din geam şi cireşul în floare,
sunt roşul macilor din câmpul cu grâu,
sunt hora de nuntă şi doina de jale,
sunt munte şi deal şi vale şi râu.
Sunt ziua-ngenuncheată în amurg,
sunt lacrima ascunsă sub o geană,
sunt mărul din grădină dat în pârg,
sunt toamna-mbătrânită-n iarnă…
Sunt drapelul ţării purtat la rever,
pământul scăldat în sânge străbun,
sunt ruga strămoşilor, scrisă pe cer,
dar, mai presus de toate, sunt ROMÂN!
La mulţi ani, ROMÂNIA, la mulţi ani, dragii mei ROMÂNI, oriunde vă aflaţi!
Din categoria de suflet..., limba română, România, sărbătoare, urări, ţară
Sunt ROMÂN!
Sunt plânsul mamei, fără de sfârşit,
din fiecare miez de noapte,
sunt binecuvântarea-i trimisă şoptit,
fiului cel drag şi plecat departe.
Sunt conjugarea verbului „a fi”,
speranţa într-o lume bună,
sunt „a visa”, „a plânge”, „a iubi”,
sunt rază de soare şi rază de lună.
Sunt muşcata din geam şi cireşul în floare,
sunt roşul macilor din câmpul cu grâu,
sunt hora de nuntă şi doina de jale,
sunt munte şi deal şi vale şi râu.
Sunt ziua-ngenuncheată în amurg,
sunt lacrima ascunsă sub o geană,
sunt mărul din grădină dat în pârg,
sunt toamna-mbătrânită-n iarnă…
Sunt drapelul ţării purtat la rever,
pământul scăldat în sânge străbun,
sunt ruga strămoşilor, scrisă pe cer,
dar, mai presus de toate, sunt ROMÂN!
La mulţi ani, românii mei! România suntem noi! La mulţi ani ROMÂNIEI NOASTRE!
Din categoria La mulţi ani!, limba română, manifest, poezii, poezii proprii, urări, ţară
D’ale mele gânduri … rătăcite …
„Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu. Subscriu, cu toată fiinţa.
Din păcate, însă, ca orice patrie, are şi faună …
––––––––––-
Una dintre greşelile majore ale poporului român, din punctul meu de vedere, este cã s-a îndepãrtat de înţelepciunea popularã, de tradiţional. Marile adevãruri izvorãsc din lucrurile simple, trãibile, din firesc. Nu trebuie decât sã vrei sã priveşti în jurul tãu…
–––––––––––-
Vrei să vezi cum se înfăptuiesc minunile? Zâmbeşte, cu tot sufletul, unor ochi plânşi, sau unui chip trist – oriunde-l întâlneşti – şi vezi ce se întâmplă! Vei avea parte de cea mai pură lumină!
––––––––––––
Oare ce le-o creşte unora, în loc de suflete, de sunt capabili să lovească un om ce se află în genunchi…?
––––––––––––-
Din punctul meu de vedere, nu un necaz, o problemă, ca atare, ne împovărează, nevorbind, aici, de marile drame. Cu toţii ştim că viaţa este precum matematica: are plusuri şi minusuri. Ceea ce ne îngenunchează în final este, de fapt, imposibilitatea – dintr-un motiv sau altul – de a găsi o soluţie imediată problemei cu care ne confruntăm. Astfel, apare efectul bulgărelui de zăpadă şi totul se augmentează, sfârşind prin a ne copleşi şi a se cere un complex de soluţii.
Aşa este şi în relaţii, de orice tip ar fi ele. Odată ajunse în impas, lipsa resurselor – sufleteşti, mentale, etc. – de remediere duce la rupturi, uneori, iremediabile.
Din categoria diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă, ţară
„Viaţă-n libertate ori moarte!”
La mulţi ani, Românii mei frumoşi, oriunde vă aflaţi! Cei care sunteţi departe nu uitaţi că vă aşteptăm acasă. Vouă v-a fost greu, nouă ne-a fost greu, poate a venit timpul să învăţăm cum, împreună, să facem să ne fie bine! Dacă alţii pot, putem şi noi!
La mulţi ani, România!
„Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!”
Din categoria de suflet..., eveniment, limba română, sărbătoare, urări, viaţă, ţară
Întoarce-te acasă…!
Întoarce-te acasă, frate român pribeag,
copiii ţi-au crescut, părinţii-s tot mai mici,
ai lăsat în urmă tot ce ai mai sfânt, mai drag,
eşti plecat de mult, de prea mult timp îi plângi…!
Întoarce-te acasă, frate român hoinar,
ţara-ţi e rănită, te cheamă-n ajutor,
chiar de pâinea are, câteodată, gust amar,
tot este mai dulce, lâng-al tău popor…!
Întoarce-te acasă, frate român tăcut,
te aşteaptă munţii tăi şi datina-ţi străbună,
te-aşteaptă glia şi locul unde te-ai născut,
întoarce-te acasă, frate român, cu inimă română!
Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii, părinţi, recurs la prea multă realitate, ţară
Celor care…
Tuturor celor care nu-mi înţeleg vehemenţa implicării în situaţia actuală prin care trecem, le cer scuze că mă doare viitorul copilului meu în ţara care s-a născut.
Ce nu înţeleg ei, este că nu fac politică din poziţia unui membru de partid înregimentat vreunei doctrine şi repet – oare pentru a câta oară?! – nu consider că este ceva rău, dar nu acesta este scopul meu!!!
Dacă eu consider că, azi, viitorul familiei mele este periclitat de cei care au fost aleşi să-l administreze în folosul nostru, al cetăţenilor acestei ţări, iau atitudine!
Dacă mâine voi considera acelaşi lucru, voi lua atitudine, indiferent cine va fi la putere!
Copilul meu are aceleaşi drepturi în lumea asta, ca oricare dintre ceilalţi copii, europeni, americani, etc!
De aceea, duminică, 29 iulie, voi merge la vot şi voi vota DA!
Pe 29 iulie, eu voi vota…
Deşi nu mi se pare corect, din niciun punct de vedere, consider, totuşi, că existenţa cvorumului pentru referendumul din 29 iulie, este un test de maturitate pentru poporul român. Era momentul ca românii să dea măsura înţelegerii rolului lor în propria-le existenţă, în propriul viitor!
Pentru că, dacă acest neam nu este conştient de ceea ce trăieşte, de realităţile proprii şi de faptul că trebuie să-şi apere drepturile, dacă nu înţelege că pentru a exista şi progresa este nevoie de un anumit nivel de bunăstare generală, atunci nu poate avea pretenţii de popor ci, de cel mult, o adunătură de haite!
O ţară, a cărei populaţii majoritare se luptă pentru supravieţuirea de pe o zi pe alta, este o ţară învinsă, la cheremul oricui!
Dacă eşti un adult matur, responsabil, inteligent, conştient de sine şi de apartenenţa ta, pe 29 iulie VEI MERGE LA VOT!
Dacă îţi calci în picioare drepturile, nu te aştepta ca ceilalţi să ţi le apere!
DREPTUL LA VOT ESTE UNUL DINTRE DREPTURILE TALE!!!!
Din categoria România, scrieri politice, viaţă, ţară
Dreptul meu la replică…
Stimată doamnă Cancelar Angela Merkel,
sunt un cetăţean român, trăitor în România. Vă scriu în nume propriu şi, cu siguranţă, şi în numele unui procent majoritar al cetăţenilor români, fiind onorată de grija d-voastră pentru ceea ce se întâmplă în România, pentru statul şi poporul român, dar, totodată, revoltată de ceea ce fac, împotriva propriei lor ţări, europarlamentarii români, reprezentanţi ai Partidului Democrat Liberal, fost partid de putere.
Îndrăznesc să mă adresez d-voastră, pentru că ştiu că puterea de important lider european, pe care o aveţi, izvorăşte, în primul rând, din inteligenţa şi onestitatea care vă caracterizează, dincolo de interesele politice naţionale şi internaţionale, pentru că ştiu că, dacă ne-am fi întâlnit, mi-aţi fi îngăduit să vă spun ce se întâmplă în ţara mea. Eu nu sunt membru al niciunui partid şi nici nu sunt înregimentată vreunei doctrine politice. Sunt un simplu cetăţean, fac doar politica trăitorului în această ţară, îngijorat pentru viaţa şi viitorul copilului său, ale familiei sale.
Când România s-a eliberat de sub jugul comunisto-ceauşist, niciunul dintre noi nu s-a gândit că, la peste 20 de ani de la Revoluţie, în sec. al XXI-lea, într-o ţară europeană, membră a Uniunii Europene, cetăţenii ei vor retrăi groaza acelor vremuri, ajungând chiar să considere că se trăia mai bine atunci. Ceea ce se întâmplă, în aceste zile, în România, nu este, nici pe departe o „lovitură de stat”, „un atac la democraţie sau la justiţie”, cum s-a încercat a se dezinforma la nivelul Uniunii Europene, de către lideri politici, ai Partidului Democrat Liberal, foşti guvernanţi, sau parlamentari, ci DORINŢA POPORULUI, în majoritatea lui, de a scăpa de un preşedinte care l-a abuzat, l-a îngenuncheat, l-a umilit, l-a sărăcit, i-a călcat în picioare demnitatea şi l-a învrăjbit, pentru a-l putea domina.
Traian Băsescu nu s-a considerat niciodată reprezentantul românilor, ci „şeful românilor, şeful statului”, cum a afirmat de nenumărate ori, ajungându-se chiar la situaţia în care însăşi Curtea Constituţională să-l denumească aşa, în hotărârile sale.
Eu l-am votat în anul 2004, pentru a sancţiona fosta putere, din cauza modului greşit în care aceasta şi-a tratat poporul. Am regretat la scurt timp. Traian Băsescu, imediat ce a ajuns preşedinte al României, a avut, ca unic scop, îndeplinirea propriilor scopuri de îmbogăţire a sa, a familiei sale şi a oamenilor de care s-a înconjurat, din partidul său, PD, devenit, mai târziu, PDL. A început prin sabotarea premierului liberal din acea perioadă, sfârşind prin a-l înlătura şi a-şi promova propriii oameni, de o moralitate şi competenţă îndoielnice.
În anul 2009, a candidat pentru un al doilea mandat, pe care, din păcate l-a câştigat, cu suspiciune de fraudă, deşi, este adevărat, a avut votul unui număr impresionant de cetăţeni, ale căror aşteptări le-a înşelat, încălcând flagrant, atât promisiunile făcute în campania electorală, cât şi Constituţia, pe care a folosit-o numai după bunul plac. Aceste fapte au dus la ieşirea oamenilor în stradă, pentru a protesta, împotriva lui şi a partidului pe care l-a susţinut la putere, prin orice mijloc. Românii au ieşit în stradă, în ianuarie 2012, la temperaturi de -20 de grade, ca şi în această vară, la temperaturi de peste 40 de grade. Nu numai că a ignorat protestele oamenilor, refuzând orice dialog cu ei, dar a legitimat, atât jignirile guvernanţilor pdl-işti, de la acea vreme, aduse protestarilor: „viermi, ciumpalaci, leneşi, oligofreni, etc.”, precum şi agresivitatea jandarmilor români, asupra acestora.
Românii nu mai vor un preşedinte suspectat de corupţie, de o moralitate pusă sub semnul întrebării, un preşedinte care i-a gonit din ţara lor, spunându-le că, dacă nu le convine cum trăiesc în România, să plece, un preşedinte pentru care, oricine nu i se supune, fie simplu cetăţean, om de presă, politician, îi devine duşman.
Românii nu mai vor un preşedinte care a politizat toate instituţiile statului, care loveşte minori, care-şi jigneşte cetăţenii, îi discriminează, îi manipulează, care învrăjbeşte categoriile socio-profesionale una împotriva celeilalte, un preşedinte al cărui principiu suprem a fost: „Divide şi stăpâneşte!”
Românii nu mai vor un preşedinte-jucător care nu a respectat niciodată Constituţia, care duce, public, războaie personale cu diverşi oponenţi politici şi nu numai, care nu are demnitatea şi verticalitatea să admită că nu mai este dorit, nu mai vor politicieni care să afirme: „Ne vrem ţara înapoi, să o facem aşa cum vrem noi!” (Monica Macovei – europarlamentar român), împotriva voinţei poporului!
Vrem să trăim în ţara noastră, cu demnitate, fără teamă, liberi, să ne bucurăm de munca şi familiile noastre, de ţara noastră, ca orice cetăţean european, vrem să ne exprimăm opinia într-un referendum popular, nu vrem să fim nevoiţi să emigrăm, noi sau copiii noştri, nu vrem să ne lăsăm părinţii singuri la bătrâneţe!
Toate acestea fiind spuse – şi ar mai fi fost multe -, stimată doamnă Cancelar Angela Merkel, nu, în România, nu a avut loc nicio lovitură de stat, este dreptul nostru de a ne schimba liderii, atunci când aceştia uită pentru ce au fost aleşi şi vatămă grav interesele unei naţiuni.
Poporul român nu este nici mai puţin inteligent, nici mai leneş, nici mai urât decât alt popor european, are aceleaşi drepturi la viaţă, la demnitate, la libertate, la viitor!
O Europă unită şi puternică nu se poate realiza cu popoare îngenuncheate, flămânde şi umilite!
Vă mulţumesc!
Cu multă consideraţie,
Adela Onete, cetăţean român şi european
„Viaţa noastră unde e, ce-aţi făcut cu ea?”
Ieri, la Real: un cuplu de pensionari. Ea se apropie de o cutie cu ochelari de soare. Pune o pereche la ochi.
– Cât costă?, o întreabă soţul.
– 10 lei.
– Pune-i la loc! De 10 lei, ne luăm cârnaţi.
Lăsând la o parte că acei ochelari nu ar trebui comercializaţi, că fac rău şi nu bine, mi-a venit să plâng.
Plec de la Real, spre piaţă. Cautând una, alta, mă plimb de la o tarabă la alta. La un moment dat, observ o doamnă în vârstă, cam în jur de 80 de ani, cred, îmbrăcată în negru, care se tot uita la legumele de pe tarabe. O urmăresc cu privirea. Face turul de vreo două ori, dar nu cumpără nimic. La un moment dat, mă apropii de taraba pe care o privea de la distanţă. Intru în vorbă cu vânzătoarea, pe care o cunosc, şi-i semnalez prezenţa doamnei. „- I-a murit soţul de curând.”, îmi spune. Apoi, o întreabă:
„- Doriţi ceva?”
„- Nu, mă uit, deocamdată.”, îi răspunde doamna. Şi rămâne uitându-se. Mă apropii de ea şi o rog să nu se supere că mă ofer să-i cumpăr nişte legume. Îmi spune că nu. La final, îmi mulţumeşte şi pleacă. Cu demnitate.
Plec dispre piaţă, spre casă. Pe trotuare, alţi bătrâni, sub soarele nebun de azi, încercau să vândă ce mai găsiseră prin casă: un bocanc scofâlcit, un ventilator ruginit, nişte umeraşe şi alte mărunţişuri… Cumpărători… deloc…
Asta esta imaginea unei ţări europene, a sec. al XXI-lea, mândre de democraţia, independenţa, libertatea, reformarea ei!!!!!!
Da, ştiu, cine nu este puternic, trebuie să iasă din sistem, nu? Nu rezistă decât deştepţii şi puternicii….
Voi, bolnavilor de ură, cum puteţi privi la toate astea, fără pic de tresărire? Când aţi fost ultima dată într-un sat sau într-un spital sau într-o şcoală? Când aţi vorbit ultima oară cu vecinul vostru?
Vă iluzionaţi că, dintr-un organism bolnav, sunteţi organul supravieţuitor? Sărmanii de voi! Rugaţi-vă să nu ajungeţi, niciodată, voi sau ai voştri, în situaţia în care să vă blestemaţi zilele şi, totodată, nu uitaţi că pământul se învârteşte!!!!!!
Din categoria privind în jur, părinţi, recurs la prea multă realitate, România, viaţă, ţară
Fii suveran…!
Mâine, mergeţi şi votaţi: după cum vă dictează mintea şi conştiinţa voastră, nu ale altora, sau, mai bine zis, lipsa lor de conştiinţă! Şi nu uitaţi că, de fapt, fiecare dintre noi suntem ca un angajator al fiecărui politician pe care îl alegem/votăm! Dacă ştim ce vrem de la ei, dacă le transmitem corect aşteptările noastre şi vom avea grijă să nu le uite, nu avem cum greşi.
Nu te lăsa cumpărat, nu te transforma în vasalul nimănui! Dacă o vei face, va avea tot dreptul să-ţi spună: „ţi-am dat, eşti obligat!”. Numai că, ce-ţi dă, acum, cu două degete, îţi va lua mâine cu zeci de tentacule! Inversează raportul! Şi vei putea spune: „ţi-am dat hăţurile, ai grijă să ajung cu bine la destinaţie!” NU STA CU CAPUL PLECAT ŞI MÂNA ÎNTINSĂ, FII SUVERAN, ALEGĂTORULE!
Şi să nu uitaţi nici că:
Îşi plâng străbunii viitorul
Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi fiii îngenuncheaţi,
cu sânge, ei au hrănit ogorul,
când la luptă au fost chemaţi.
Cu pieptul dezgolit şi fără frică
şi-au apărat neamul şi glia,
de la cel cu carte, la ultima opincă,
din oasele lor, crescut-a România.
Au fost eroi, deşi nu asta au vrut,
au murit pentru frăţie şi dreptate,
din iubirea de pământ, ei şi-au făcut scut
şi din morminte strigă şi astăzi: “Libertate!”
Istoria stă tristă prin sertare,
care ni-i menirea, se pare, am uitat,
ce-a fost, odată, mândrie şi onoare,
azi este ruşine, arhaic, demodat.
Ne vindem patria şi-naintaşii,
fără a privi, o clipă, înapoi
şi ne trădăm, fără jenă şi urmaşii,
ce, firesc, aşteaptă o ţară de la noi!
Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi nepoţii-ngenuncheaţi…
Poftiţi la teatru!
Poftiţi la teatru!
Piesa: PĂPUŞILE MARI ŞI PĂPUŞILE MICI sau O mână de var pe faţa Guvernului.
(Piesa este o punere în scenă a romanului-fluviu: Moarte României, moarte românilor! – autor colectiv PDL)
Scenariu şi regie: T. BĂSESCU
Punere în scenă: M.R. UNGUREANU
Asistent de platou: EMIL BOC
Scena: GUVERNUL ROMÂNIEI
Laitmotivul piesei: „Vă spun sincer, pentru noi interesele oamenilor sunt mai presus de interesele partidului”!
Din categoria manifest, politică, poveşti, recurs la prea multă realitate, ţară
Altfel, toate bune şi frumoase….
UPDATE: Între timp, Emil Boc şi-a dat demisia, desigur, autovictimizându-se. Aproape că era să-mi scape o lacrimă!!!
„Limba română este patria mea!”, spunea Nichita Stănescu.
Oare, ministrul IGAŞ, dacă ar vrea să-l parafrazeze, cum ar spune: „Limba română este….”?
Numai că, este „impetuos necesar” ca, la „minus zero grade”, mintea lui Igaş să fie „vădită de energie”, din cauza „branconierilor.” Brrrrr!!!!!!!
Dar, staţi liniştiţi, ministresa BOAGIU, ne „asigură siguranţa” pe drumuri. Poate pe alea închise! Că ăsta e GUVERNUL CLOSED. A nu se citi „CLOSET”, da?
Mă tot gândesc şi nu reuşesc să decid: să prefer guvernanţii care vor „să vorbesc” cu noi, dar o fac prost, sau pe cei „care nu vor să vorbesc”? A, da’ m-am decis: JOS GUVERNUL! JOS BĂSESCU!
Altfel, toate bune şi frumoase, aşa că lăsaţi naibii prostiile cu protestele şi treceţi „la muncă”: „noi ce dracu’ mai furăm?” Nu de alta, dar până şi Jeffrey Franks şi-a dat seama de „băieţii deştepţi” din România şi că se fură, la greu, banii publici. Ups! Cred că de la horă i se trage! Tot ţopăind el, tot pe bani publici, conform tradiţiei, i s-au deşteptat neuronii. Cei mormoni, desigur!
Îşi plâng străbunii viitorul
Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi fiii îngenuncheaţi,
cu sânge, ei au hrănit ogorul,
când la luptă au fost chemaţi.
Cu pieptul dezgolit şi fără frică
şi-au apărat neamul şi glia,
de la cel cu carte, la ultima opincă,
din oasele lor, crescut-a România.
Au fost eroi, deşi nu asta au vrut,
au murit pentru frăţie şi dreptate,
din iubirea de pământ, ei şi-au făcut scut
şi din morminte strigă şi astăzi: „Libertate!”
Istoria stă tristă prin sertare,
care ni-i menirea, se pare, am uitat,
ce-a fost, odată, mândrie şi onoare,
azi este ruşine, arhaic, demodat.
Ne vindem patria şi-naintaşii,
fără a privi, o clipă, înapoi
şi ne trădăm, fără jenă şi urmaşii,
ce, firesc, aşteaptă o ţară de la noi!
Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi nepoţii-ngenuncheaţi…
Din categoria poezii, poezii proprii, părinţi, România, ţară
Românii sunt o Ţară!
Aţi crezut că suntem slabi, că suntem de vânzare,
că suntem nişte viermi, ce, uşor, pot fi călcaţi în picioare,
v-aţi crezut puternici, chiar mici dumnezei
şi aţi uitat esenţialul: România suntem noi!
Ne-aţi râs în faţă şi ne-aţi umilit,
când, timid, am mai strigat, nu v-a păsat şi ne-aţi lovit!
Ne-aţi amanetat şi viaţa şi ne-aţi anulat viitorul,
dar aţi uitat esenţialul: Noi suntem Poporul!
Ne-aţi pus pe fugă şi ne-aţi alungat din ţară
şi aţi privit rânjind cum alergăm dup-un colţ de pâine amară,
precum şi lacrimile copiilor rămaşi, fără părinţi, acasă,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu se lasă!
Respect, Decenţă, Democraţie, Libertate
sunt valorile noastre-ntru solidaritate.
Pe voi, puterea v-a lăsat fără coloană vertebrală
şi aţi uitat esenţialul: Românii sunt o Ţară!
Când azi, din stradă, cu ură, vă strigăm,
staţi ascunşi, sperând c-o să capitulăm.
Sunteţi aceiaşi laşi ce ne-aţi furat identitatea,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu-şi vând Demnitatea!
Din categoria manifest, poezii, poezii proprii, privind în jur, recurs la prea multă realitate, România, scrieri politice, viaţă, ţară
Azi, m-am transformat!
Pentru că ninge, nu voi mai fi viermele din Piaţa Universităţii, voi OMUL DE ZĂPADĂ DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII! Oameni – de zăpadă, sau nu – din toate colţurile, demonstraţi că vă pasă!
Din categoria recurs la prea multă realitate, viaţă, ţară
Viermii cu conştiinţă
UPDATE: Eu sunt vierme, tu eşti vierme,
de durere, ţara geme!
Şobolani de la putere,
pricepeţi ce ţara cere?
Ne-aţi dezbinat,
crezând că aţi câştigat!
Noi ne unim
şi vă biruim!
Noi suntem Viermii cu conştiinţă: de sine, de neam, de ţară!
Voi ce sunteţi?
„Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată…”
„Statul e azi maşina prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra protivnicilor lor politici”.
„Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne în credem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii: ne trebue o idee care să limpezească toate capetele şi să ne
împreune pe toţi la lucru.”
„Va să zică nu au nimica aceşti oameni, prin ce să ne superiorizeze pe noi
Românii, şi vom arăta numai decât cum nici nu pot avea, nici nu pot consti tui o putere morală oarecare. Nu e pe lume o singură inteligenţă, care să fie o mai rea expre siune a poporul ui ei decât cea maghiară. Să ne silim puţin a analiza spiritul, – nu al poporului maghiar, pe care din inteligenţa lui nu-l vom putea cunoaşte niciodată, – ci al acestei coterii care-l guvernă, guvern ându – ne totodată şi pe noi prin o ficţiune diplomatică. Eşită din nişte şcoli mizerabile a căror singură ţântă e propagarea minciunei, în care n’au învăţat nimic alta decât fanatismul, primind o educaţiune, care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil, pur, s’au infiltrat în capetele unei generaţiuni june şi de aceea docile nişte principii sistemat ice în flagrantă contradicţiune cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru. Astfel aceşti oameni au devenit transcendentali. Aceste principii sistematice ale lor, scoase deductiv din o istorie falsificată, escamotate din concepţiunea exagerată a naţiunii lor, din noţiunea falsificată a dreptului , – ce putea fi ele de cât pure minciuni! In viaţa publică însă ei judecă consecvent pe baza acelor principii mincinoase; de aceea nu ne poate prinde mirarea, dacă toate consecinţele ce le trag din principii falsificate nu sunt, nu pot fi decât iarăşi falşe. Nu trebue dar să ne mirăm, dacă ei aplică principiile cele mai mari din viaţa publ ică a popoarelor, astfel cum le aplică; pentru că ei le – au înţeles pe dos, pentru că ţesătura falşelor noţiuni fundamentale i-a făcut incapabili de-a cugeta drept.” (Mihai Eminescu – „Scrieri politice”)
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţï-o doresc!
„Dacă Eminescu nu ar existat, el ar fi trebuit inventat.”
„Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.”
[Odă (în metru antic)]
Din categoria de suflet..., diverse, eveniment, gânduri, limba română, manifest, Mihai Eminescu, România, scrieri politice, ţară
Creanga fermecată sau poveşti uimitoare din „Carpathian garden”
A fost odată, ca niciodată… Că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Nu. Greşit! Există acum, în anul 2011, o ţară minunată, locuită de oameni minunaţi şi condusă de oameni şi mai minunaţi. Unde „sapă sapa locul, sare din pământ…” prostia. Nu, nu norocul! Pentru că am uitat să vă spun: se pare că ţara despre care vă vorbesc este urmărită de un blestem, ce nu o lasă să fie o ţară normală. Într-o zi, o minunată doamnă, cu funcţie de conducere, a hotărât că e momentul ca „boborul” să afle despre uimitoarele realizări ale lui Portocaliu Împărat şi ale curtenilor săi: „după lupte seculare care au durat cinci ani”, s-au finalizat 120 km. de cale ferată pe tronsonul Bucureşti-Sinaia. Şi cum era nevoie de surle şi trâmbiţe, s-a gândit „ministresa” să invite la o plimbare cu trenul o echipă de jurnalişti. Aşa că porniră-n zi de vară, până-n seară. Numai că, ce să vezi? Cum mergea el, trenul, aşa, pe şinele proaspăt reparate, nu are de lucru şi se defectează. Şi nu oriunde, ci la sistemul de frânare. Dacă în oricare altă ţară, din acel moment, trenul cu pricina ar fi fost retras din circulaţie, la noi, „şefii de la CFR”, „mări, se vorbiră/şi se sfătuiră” să repare trenul acolo, pe loc. Că, doar, românul se descurcă oriunde, oricum şi cu orice. Zis şi făcut! Se duce unul dintre ei la primul copac, rupe cu vitejie o creangă, o curăţă de frunze şi o pasează sprinten coechipierului ce se afla deja sub tren şi aştepta „înalta tehnologie” pentru a repara pocinogul. Dar, o fi salvând ea, frunza, România, ca brand de ţară, numai că, în acest caz, nu a fost de ajuns. Mai face un salt sprinţar şeful şi mai procură, cum numai el ştie, o sfoară şi nişte scotch, astfel ca lucrarea să poată fi încheiată cu „succesuri”. Că trenul a rămas tot fără frâne şi că cei din el au fost expuşi pericolului, nu are nicio relevanţă. Important este că el şi-a putut continua drumul, întins, fără oprire.
Ştiţi voi vorba aceea: dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Numai că este de jale. Şi întâmplarea în sine, dar, mai ales, faptul că responsabilii cu această călătorie, au lăsat capul în jos, umili, au făcut pe dracu-n patru să „repare”, neavând curajul să-i spună „şefei” celei mari că trenul nu mai poate/nu mai trebuie să-şi continue drumul. Şi, mai mult decât atât, este de jale atitudinea doamnei ministru care, nu numai că a ascuns jurnaliştilor ce o însoţeau, care este situaţia, dar i-a şi pus, ulterior, la colţ, pentru că, în marea lor obrăznicie, au devoalat ceea ce s-a întâmplat.
Vai, ce surpriză!
Moţiunea a picat! „Mulţumim, din inimă, Partidului!” şi închinăciune Marelui Conducător! Dragilor, zâmbiţi, mâine poate fi mai rău!
Din categoria ţară
România – ţara morţii?
Născut în România. Pericol de moarte! Oriunde, oricând, oricum: în spitale, pe trecerea de pietoni, în autobuz – spre locul de muncă, în propria-ţi casă, la locul de muncă, de frig, de foame, la coadă la pomană. Nu contează vârsta, se moare pe bandă rulantă: nou-născuţi, copii, tineri, bătrâni. A trăi în România, este ca şi cum ai păşi pe un câmp minat! 😦
E oficial: guvernul şi-a rema(n)iat ciorapii
Pentru că s-au „dus” prea multe „fire”, iar imaginea le e, din ce în ce, mai găunoasă şi pentru că ştie că este, cumva, în cădere liberă, guvernul şi-a rema(n)iat „defectele”. Aşa, ca de ochii soacrei. Nu au nevoie de mai mult. Că doar acest guvern este, cum spuneam şi pe blogul lui Cristian, guvernul-râmă: se mai rupe din când în când, dar se regenerează instantaneu. Aşa că, au purces ei, vitejii şi s-au întrunit, zi de toamnă până-n seară şi au hotărât: remaniere! Desigur, se impunea demisie în b(l)oc. Dar de unde atâta coloană vertebrală? Că râmele sunt nevertebrate.
Nu ştiu alţii ce cred, dar eu nu pot să nu constat că, indiferent cum se rostogoleşte, guvernul ăsta scoate acelaşi sunet: „boc!”
Portret
Frică. Foame. Boală. Sinucidere. Nou-născuţi în flăcări. Moarte. Biruri. Ordonanţe de urgenţă. Amenzi. „Dacă şi cu parcă…”. Frustrare. Umilinţă. „Ciocul mic…”. Putere. Faliment. Urlete. Spital=morgă. Capete plecate. Ură. Norme metodologice. Corupţi incoruptibili. Tupeu. „Care-i problema?” Crime. Sărăcie. – 25%. Dansul pinguinilor. Jafuri. Emigranţi. Imigranţi. Lehamite. Şomeri. FMI. În genunchi. Ignoranţă. Laşitate. Haos. Jos, românii! Nonviaţă. „De ce să-mi fie ruşine, dobitocule?”
Noaptebunacopii's Blog 