Arhive pe etichete: spital

Veniți să vă pup mâinile!


Azi, la Auchan, mă așez la o casă pentru cele câteva cumpărături făcute. În spatele meu, o doamnă, undeva peste 65 de ani, mititică, îmbrăcată curat, respectabilă, își înșiră, la rându-i, câteva produse. Plătesc și, în timp ce îmi așez ce cumpărasem în pungi, o aud pe doamna respectivă adresându-i-se casieriței:
– Vă rog, luați mai întâi pâinea, uleiul și ouăle astea. Cred că am luat mai mult decât trebuia și nu-mi ajung banii. Vin direct de la spital.

Mă apropii de ea și o întreb de o deranjează dacă mă ofer să o ajut cu banii pentru restul produselor: trei roșii, un macrou congelat și încă ceva într-o punguță. Începe să plângă.
– Vaaaiii, doamnă, dar nu mi s-a mai întâmplat așa ceva! Vă mulțumesc mult! Să vă dea Dumnezeu sănătate….!

Îi achit cumpărăturile. Femeia nu mai prididea cu mulțumirile și cu plânsul. Îi spun că mi-a făcut plăcere, că nu e nevoie de mulțumiri și plec cât mai repede, să nu mai prelungesc momentul.

O aud, venind din spate și strigându-mă. Mă opresc.
– Veniți să vă sărut mâinile, îmi zice, încă având lacrimi în ochi.

A căzut cerul pe mine. Am îmbrățișat-o și am plecat plângând!
Am mai auzit-o spunând:
– Și eu am împărțit, prin spital, cu ceilalți bolnavi, toată mâncarea pe care am avut-o. Dar, n-am crezut că Dumnezeu … Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva… Să vă dea Dumnezeu….

Și nu, nu era nici nebună, nici vreo șmecheră, nici vreo hoață. Era un Om, probabil o mamă și o o bunică pentru cineva…

4 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri, iubire, recurs la prea multă realitate

„Vă rog să mă ajutați, nu vreau să mor!”


Este strigătul unei fetițe de aproximativ 12 ani. Este o fetiță săracă, foarte săracă, ce are nevoie de ajutorul nostru.

Cuvintele „sărăcie”, „boală” și „moarte” n-ar trebui să poată fi niciodată asociate cuvintelor „copil”, „copilărie”. Dar, realitatea de zi cu zi ne demonstrează exact opusul. Din ce în ce mai mulți copii sunt condamnați la boală și moarte din cauza sărăciei!
Fetița despre care vă vorbesc se numește Andrada Elena Casapu și trăiește în satul Robești, satul copilăriei soțului meu. Andrada suferă de „Scolioză Lenke 1 AN, unghi Cobb 92 grd.”.

Altfel spus, coloana ei vertebrală nu se mai află în poziția normală ci a migrat, pur și simplu, în umărul drept! Închipuiți-vă cum arată, cât suferă și spre ce se îndreaptă acest copil!
Singura soluție de salvare este intervenția chirurgicală. Detalii medicale mai riguroase și complete găsiți în adeverința de mai jos.
Domnul doctor Alexandru Thiery a acceptat să o opereze, participând chiar cu o donație de 15.000 de lei, din partea fundației cu care colobarează.

ÎNSĂ COSTURILE ACESTEI INTERVENȚII CHIRURGICALE – FĂRĂ DE CARE VIAȚA ANDRADEI ESTE PUSĂ ÎN PERICOL – SE RIDICĂ LA MINIMUM 34.500 LEI (SPITALIZARE, BLOC OPERATOR, ANESTEZIE, PROCEDURA CHIRURGICALĂ, MONITORIZARE NEURO, AUTO-TRANSFUZIE, ETC.)

De aceea, dragii mei, eu și familia mea ne-am hotărât să-i fim aproape Andradei și să încercăm să strângem banii necesari salvării vieții ei. Vă chemăm alături de noi, cu oricât de mică donație puteți: puțin cu puțin se face mult!

Contul în care puteți dona este: RO56INGB0000999903764958, DESCHIS LA ING BANK, TITULAR ADELA ONETE, cu mențiunea: DONAȚIE PENTRU ANDRADA CASAPU! sau cont paypal: adelaonete@gmail.com
Pentru fiecare bănuț donat veți primi, la final, raportul despre cheltuirea lui!

NU UITAȚI: 100 de lei donați au mai multă valoare decât ținuți în buzunar. Pot salva o viață!

PENTRU ORICE DETALII, (NE)LĂMURIRI, ETC., VĂ ROG SĂ MĂ CONTACTAȚI, VĂ STAU LA DISPOZIȚIE NECONDIȚIONAT. VĂ MULȚUMESC!

Adeverinta CASAPU (1)

Un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., medicină

Elegie


În mine,
cuvintele mor lent,
ca într-un spital neperformant.
Nu le stă nimeni la căpătâi.
Doar umbrele a ceea ce au fost
cândva
dansează tăcute
pe pereții scorojiți ai sufletului.

O poveste se chinuie
să nască un final
într-un travaliu prelungit.

Oamenilor
nu le mai pasă de cuvinte.
Nu mai au timp…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii

Necunoscutul – partea a IV-a


Andradei i se părea că visează. Nu-i venea să creadă că nu l-a recunoscut pe Cosmin. Este adevărat că, la un moment dat, într-una dintre “întâlnirile” lor din club, s-a gândit că ar putea fi el – aceiaşi ochi negri-cărbune şi acelaşi zâmbet copilăros, plin de farmec, de atunci – dar, parcă pe o altă fizionomie. Iar, lipsa oricărei reacţii din partea lui i-a întărit convingerea că nu este el.

– Mai ai puloverul acela? îl întrebă ea.
– Ha, ha, tot rea ai rămas.
– Doar mă ştii, face parte din farmecul meu personal, îi răspunse şi, în momentul acela, ar fi vrut să-l ţină strâns în braţe şi să nu-i mai dea drumul niciodată.
Nici nu începuse bine ora de latină a clasei a XI-a C a unui prestigios Colegiu Naţional, când diriginta deschise uşa şi intră, urmată de un băiat brunet, ce avea capul plecat, de parcă tocmai fusese urecheat.

– Bună dimineaţa, d-le profesor, iertaţi-mă că vă întrerup ora şi permiteţi-mi, vă rog, să-l prezint clasei pe noul coleg: Mărculescu Mihai Cosmin. Cum ţi se spune, Mihai sau Cosmin?
– Cosmin, răspunse băiatul din faţa lor.
Brunet, cu părul des şi, cumva, rebel, îmbrăcat cu un pulover gri de lână, peste care se răsfrângea gulerul unei cămăşi albastre, cu pantalon călcat la dungă şi bocanci negri, grei, Cosmin, care ţinea strans, cu mâinile amândouă, servieta de piele, neagră, ridică ochii şi privi spre clasă. Nu prea înalt, uşor durduliu, noul coleg nu avea în atitudine nonşalanţa băieţilor de vârsta lui. Părea că a fost adus aici împotriva propriei voinţe şi faţa-i avea o expresie chinuită.

Clasa a XI-a C, clasă de “uman” – filologie istorie, era majoritar compusă din fete. Doar cinci băieţi se rătăciseră printre cele 27 de fete. Fiind prima generaţie, după multe zeci de ani, care a putut opta pentru filologie, în oraşul său – profil ce fusese desfiinţat de învăţământul de dinainte de ’89 – era, totodată, ultima obligată să susţină examenul pentru treapta a II-a în învăţământul liceal. Andrada îşi aminteşte cât s-a chinuit să strângă semnăturile pentru un memoriu ce avea să susţină reînfiinţarea acestui profil, pe care l-a trimis ministrului învăţământului al acelei perioade. Cu foarte puţin timp înainte de înscrierea pentru susţinerea examenului, a sosit şi vestea bună, astfel că şi-a putut urma visul în oraşul natal.

Din cele 34 de locuri în bănci, era ocupate 32, astfel că, ultima bancă, de pe rândul de la uşă, era liberă. Andrada stătea în prima bancă, cea din faţa catedrei, împreună cu Adrian Săvulescu – medicul de azi, în a cărui grijă se afla.
– Vă rog, continuă diriginta, cine doreşte să-l ia coleg de bancă pe Cosmin? Să nu-l trimitem totuşi, în ultima bancă, încă din prima sa zi printre noi.
Nu se grăbea nimeni; se formaseră deja “bisericuţe” şi simpatii, mai ales că mai toţi veniseră de la celelalte licee unde învăţaseră în primele două clase de liceu, în tandem cu alt coleg şi, astfel, se aşezaseră în bănci în funcţie de aceste prietenii.
– Mergi tu, te rog, în ultima bancă, îi şopti Andrada lui Adrian.
– De ce eu? se burzului acesta.
– Bine, lasă, că mă voi muta eu cu noul coleg, atunci, în ultima bancă. Se ridică în picioare şi vru să o anunţe pe dirigintă despre decizia ei. Adrian, însă, mai rapid, i-o luă înainte.
– Doamna dirigintă, mă mut eu în ultima bancă şi îi cedez locul lui Cosmin! Bine ai venit la noi, mai spuse Adrian şi, în timp ce-şi strângea lucrurile, îi aruncă Andradei: “Îmi rămâi datoare, să ştii!”

Cosmin îşi ocupă locul în bancă, alături de Andrada şi ora de latină continua fără a o mai întrerupe nimeni. Pe banca lui Adrian ateriză un bilet: “Beatus, qui prodest, quibus potest. (Fericit este cel care se face util prin ajutorul dat)”. Veni şi răspunsul: “Dubito, ergo cogito; cogito ergo sum. Semper idem… (Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist. Mereu acelaşi …)”. Cei doi îşi zâmbiră complice şi-şi văzură de conjugarea verbelor.

În zilele care urmară, cum se aflau pe la jumătatea primului trimestru, Cosmin se chinui să recupereze tot ce avea de recuperat, având în vedere că se transferase de la un liceu cu profil tehnic. Venise aici, cu ajutorul cunoştinţelor sus-puse ale tatălui său, preot, care, la rândul său, visa ca unicul fiu să-i calce pe urme că doar, în familia Mărculescu, preoţia “se moştenea” din tată-n fiu, de generaţii bune.
– Şi, nu-i aşa, cine sunt eu să întrerup această sfântă tradiţie? zicea cu amărăciune Cosmin, în timp ce-i spunea Andradei povestea vieţii lui.
– Ei, hai, că nu-i aşa rău. Toată lumea îţi va spune “sărut-mâna!” şi, unde mai pui, că vei avea şi colivă la discreţie, încerca Andrada să-l împace, glumind, fiind evident că visul lui Cosmin era cu totul şi cu totul altul decât al familiei sale. Deveniseră din ce în ce mai buni prieteni. De altfel, Andrada era prietenă cu toată lumea. De noul coleg se ataşase, deoarece acesta continua să se simtă stingher şi se lupta să se integreze în noul colectiv şi să se ridice la nivelul pretenţiilor şi voia să-l ajute. Începuse să-i fie drag, precum un frate.

– va urma –

Prima parte

Partea a II-a

Partea a III-a

Recomand:
Radu Ştefan – un punct de vedere

4 comentarii

Din categoria proză, viaţă

Oare, cât de trişti sunt îngerii …


… când ştiu că viaţa unui copil depinde de bunăvoinţa celor din jur?

Am primit, de la prietena mea, Adriana Velea, care este ea însăşi un înger păzitor al copiilor bolnavi şi care luptă cu disperare să-i poată transfera la clinici din străinătate pentru a le salva viaţa, mesajul de mai jos. Bibi este şi ea aşteptată la o clinică din Germania, dar …  are nevoie de bani.

Ajutati-o pe Bibi!

clip_image002

Acest ingeras se numeste Amarandi Maria Bianca (pe scurt, Bibi), are 2 ani si 3 luni, este din Braila. Bibi a fost parasita de mama si lasata in grija rudelor de cand era sugar. Cand a implinit varsta de 1 anisor, Bibi a fost preluata de Protectia Copilului, oferindu-i o familie la un asistent maternal unde este iubita si ocrotita.
Dar se pare ca pentru Bibi nu a fost suficient ca mama a parasit-o, la varsta de 1 an si 6 luni a fost diagnosticata cu cancer cerebral, operata si chimiotratata si asa a fost nevoita  Bibi sa creasca prin spitale si sa se joace cu seringi si perfuzii.
Pentru a putea creste ca un copil normal de varsta ei are nevoie de efectuarea unui tratament cu radioterapie . Din pacate in Romania nu se pot aplica astfel de tratamente pentru copii de varsta ei , singura ei speranta fiind efectuarea de radioterapie in strainatate!

Haideti sa incercam sa fim parintii ei pentru o clipa si sa o ajutam sa ajunga la tratament! Si chiar sa se vindece si sa redevina un copil normal!

Nr. cont deschis la Banca BCR pe numele Zaharia Lucica – Asistent Maternal: RO20RNCB0527025975420001
Nr tel: 0728.825.538    (Asistent Maternal – Zaharia Lucica)
Multumim!”

P.S. Cui doreşte, îi pot trimite pe e-mail biletul de ieşire din spital şi rezultatul analizelor. Le-am primit în format PDF şi nu pot (sau nu ştiu eu) să le postez.

Scrie un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., părinţi, viaţă

În genunchi, vă rog!


Ea este Mădălina. Are 11 ani şi este crescută, de la vârsta de un an, când a fost părăsită de părinţi, de o familie din Cisnădie. Are parte de toată iubirea, grija şi susţinerea lor. Mai ales că Mădălina este bolnavă: „scolioza galopantă. Starea ei se înrăutăţeste de la o lună la alta. Medicii spun că nu s-au mai întâlnit cu o evoluţie atât de rapidă a unui caz de scolioză. A fost internată de 12 ori în mai puţin de 2 ani şi jumătate. În acest timp, scolioza toraco-lombară a Mădălinei a ajuns la un unghi de 77 de grade şi i s-a dezvoltat şi o altă scolioză, la sold, cu un unghi de 20 de grade. Unul din plămâni nu mai poate funcţiona pentru că e strâns de coaste, inima e afectată şi ea. De 5 luni, e nevoită pentru a putea respira să folosească spray-uri speciale pentru zi şi noapte. Are dureri de spate şi îi amorţesc mereu o mână şi un picior. Mişcările bruşte, o izbitură de un perete sau simpla cădere pe gheaţă îi pot provoca moartea din cauza coloanei rigide.” Mai multe amănunte aici:
http://www.sibiu100.ro/index.php?page=articol&id=3292&sursa=articole&titlu=Laura+Dobrot%E3+Nov%E3cean%3A++Ultimul+pacient+al+tat%E3lui+meu%85.

Acestea sunt conturile care-i pot salva viaţa:
RO61BTRL03301201G87470XX cont in RON
RO36BTRL03304201G87470XX cont in EURO, deschise la Banca Transilvania Sibiu, Agenţia Cisnădie, pe numele Muntean Laurean.

Are nevoie de 50.000 de euro!

Vă rog: daţi un leu, un euro, un share, orice, numai haideţi să-i dăm o şansă! În genunchi, vă rog!

4 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, de suflet..., medicină

Să ne rugăm!


Un băieţel de nici patru ani se află în comă de gradul IV, după ce a căzut de la geamul băii unei grădiniţe din sectorul 6. Deşi a fost operat, starea lui este în continuare gravă. 😦 Haideţi să ne rugăm pentru acest copil! Opriţi-vă o secundă din ceea ce faceţi şi îndreptaţi-vă gândul spre acest micuţ!

5 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet...