Arhive pe etichete: palmă

Azi, tace-mă!


Azi, nu-mi vorbi!
Vreau doar să mă taci
în privirea ta.
Să-ţi curg în gânduri,
ca o licoare dulce-amăruie…

Eu să te dor,
tu să mă ierţi,
eu să te plâng,
tu să mă vrei…

Azi, doar frământă-mă
între degete,
ca pe o frunză
ce ţi s-a rătăcit în palmă!
Vei mirosi a nuc…

4 comentarii

Din categoria gânduri, iubire, poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Aţi modelat vreodată…?


Aţi modelat, vreodată, cu degetele, un vis? Nu-i aşa că l-aţi simţit pulsând în căuşul palmei? Ştiţi de ce? Pentru că şi visele au emoţii. Emoţia de a nu ne dezamăgi. Aşa-i că, după ce i-aţi dat formă, l-aţi ascuns într-un ungher al sufletului, fără  să-l mângâiaţi, măcar o dată, de teamă să nu-l striviţi?

13 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate