Veniți să vă pup mâinile!

Azi, la Auchan, mă așez la o casă pentru cele câteva cumpărături făcute. În spatele meu, o doamnă, undeva peste 65 de ani, mititică, îmbrăcată curat, respectabilă, își înșiră, la rându-i, câteva produse. Plătesc și, în timp ce îmi așez ce cumpărasem în pungi, o aud pe doamna respectivă adresându-i-se casieriței:
– Vă rog, luați mai întâi pâinea, uleiul și ouăle astea. Cred că am luat mai mult decât trebuia și nu-mi ajung banii. Vin direct de la spital.

Mă apropii de ea și o întreb de o deranjează dacă mă ofer să o ajut cu banii pentru restul produselor: trei roșii, un macrou congelat și încă ceva într-o punguță. Începe să plângă.
– Vaaaiii, doamnă, dar nu mi s-a mai întâmplat așa ceva! Vă mulțumesc mult! Să vă dea Dumnezeu sănătate….!

Îi achit cumpărăturile. Femeia nu mai prididea cu mulțumirile și cu plânsul. Îi spun că mi-a făcut plăcere, că nu e nevoie de mulțumiri și plec cât mai repede, să nu mai prelungesc momentul.

O aud, venind din spate și strigându-mă. Mă opresc.
– Veniți să vă sărut mâinile, îmi zice, încă având lacrimi în ochi.

A căzut cerul pe mine. Am îmbrățișat-o și am plecat plângând!
Am mai auzit-o spunând:
– Și eu am împărțit, prin spital, cu ceilalți bolnavi, toată mâncarea pe care am avut-o. Dar, n-am crezut că Dumnezeu … Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva… Să vă dea Dumnezeu….

Și nu, nu era nici nebună, nici vreo șmecheră, nici vreo hoață. Era un Om, probabil o mamă și o o bunică pentru cineva…

Despre handicapați

Aud, frecvent, în jurul meu: „Handicapatule!”, „Ești un handicapat!”, „Ce caută handicapații ăștia aici?!” și lista poate continua la infinit. Cuvinte aruncate cu încrâncenare, cu ură chiar, cu menirea vădită de a poziționa superior pe cel ce le slobozește, indiferent că le adresează unor persoane suferinde sau unor persoane fără astfel de probleme, dar care, dintr-un motiv sau altul, l-au supărat pe el, cel fericit, cel norocos, cel ales. El, arianul…

Mă deranjează cumplit acum, așa cum m-a deranjat și înainte. Înainte ca tatăl meu să ajungă să poarte această etichetă. Înainte de august 2013 când a fost supus – peste 6 ore – unei intervenții chirurgicale pe creier. În 2010, i-a fost descoperită o malformație arterio-venoasă congenitală, al cărei singur tratament era intervenția chirurgicală, cu riscurile aferente. După spusele medicilor, toată viața lui, a trăit cu o bombă în cap. Și în 2013 această bombă a explodat. Și i-a inundat creierul. Și a plecat din Rm. Vâlcea spre București, în comă, cu șanse zero să ajungă în viață aici. Dar Dumnezeu i-a fost alături. Așa cum i-ați fost și voi – mulți știți că v-am implorat să vă rugați pentru el. Și ați făcut-o. Vă mulțumesc mereu, în gând, de atunci.

A ajuns la București. O altă luptă: să supraviețuiască primei nopți. Pentru că nu s-a putut interveni chirurgical de urgență din cauza hemoragiei masive. A supraviețuit. Următoarea: va supraviețui și celei de-a doua nopți? În tot acest timp, fiind în comă indusă. A supraviețuit. Și tot așa vreo 3 zile. Până când a ajuns pe masa de operație. Timp de peste 6 ore. Timp în care noi am murit și am înviat cu fiecare clipă ce se dilata spre infinit. Medicii – dr. Rădoi și dr. Ștefănescu, de la Spitalul de Neuro-chirurgie vasculară Obregia, cărora n-o să am niciodată suficiente cuvinte pentru a le mulțumi- au făcut minuni. L-au operat sub microscop. Nu a murit pe masa de operație, dar șansele să-și revină dintr-o anestezie atât de lungă erau de 50 %. Altă luptă pe viață și pe moarte. Și a lui și a noastră.

Și-a revenit, cu greu, dar și-a revenit. Începea nivelul următor al luptei. A ieșit din operație complet paralizat. Când, într-un târziu, am avut voie să-l scot la plimbare, în cărucior, trebuia luat în brațe și pus, din pat în cărucior, și invers. Îl hrăneam cu lingurița. Ușor-ușor a început să miște și să simtă. Dar nu și cu partea stângă. De sus, până jos, totul era „mort”.

N-o voi mai lungi. După multă durere, efort, tratament, fizio și kinetoterapii, etc., s-a mai recuperat. Dar nu total. Unul dintre riscurile operației a fost amputarea câmpului vizual pe partea stângă și hemipareză mână-picior stângi. Plus o gaură cât pumnul în creier.

Tata a fost omul care nu a băut, nu a fumat, nu a băut cafea. Omul care era activ 25 de ore din 24. Omul care, alături de mama, a muncit într-un combinat chimic, a crescut 3 copii, a ridicat de la zero, cu mâinile lui, două case în curte, a avut grijă de părinți și de o soacră. Tata sculpta și picta. Și scria poezii. Acum, doar mai scrie, uneori, poezii. Atunci când se poate ridica din prăpastia emoțională în care a căzut și când se poate ridica deasupra gândului că a ajuns o povară pentru noi, dar, mai ales pentru mama. Degeaba îl asigurăm că nu este așa. Că important este că trăiește și că, totuși, se poate deplasa, poate merge singur la baie, poate mânca singur. Cu greu, dar poate.

Așa, deci, tu, perfectule, HANDICAPAȚII SUNT OAMENI care au muncit, au luptat, au râs, au dansat, au trăit, au avut visuri! OAMENI pe care nu i-a întrebat nimeni dacă vor să devină handicapați și cărora, într-o clipă doar, viața – dintr-un motiv doar de ea știut – le-a furat aceste bucurii sau, după caz, a uitat – tot dintr-un motiv doar de ea știut – să le dea la naștere. Per a contrario, tu, cel ce scuipi cuvintele ca pe cojile de semințe pe banca din parc, ești doar o subspecie nefericită. Indiferent de sexul, vârsta, poziția socio-profesională pe care le ai.

Copilul tău nu este trofeul tău!

Asumă-ți și acceptă-ți copilul așa cum este el: cu bune și mai puțin bune! Ajută-l să și le înțeleagă pe cele mai puțin bune și să le îndrepte. Nu le ignora și nu suprapune asupra imaginii lui reale imaginea a ceea ce ai vrea tu să fie. Nu-l vei învăța decât să fugă de el însuși și să se mintă singur. Nu-l transforma în sclavul ambițiilor tale, fă tot ce poți să devină suveranul propriilor sale ambiții! Copilul tău are propriul său „eu”. Nu este proiecția imaginii tale despre sine sau despre ce crezi tu că ar fi fost obligatoriu să fie. Copilul tău nu este trofeul tău!

Fericire :)

10 lei donaţi…

10 LEI DONAŢI AU MULT MAI MULTĂ VALOARE DECÂT 100 DE LEI ŢINUŢI ÎN BUZUNAR!

Eu n-o să vă spun decât începutul… Era să spun „începutul poveştii”. Dar, nu e poveste. Este o realitate. Realitatea tragică a unui copil de 12 ani. „Copil” ar trebui să însemne veselie, familie, griji doar pentru învăţat şi joacă, voie bună, inocenţă.

Pentru copilul Florin Popa nu înseamnă nimic din toate astea. El trăieşte pe umeri şi în suflet cu povara unei vieţi pe care cu greu o poate duce şi un adult.

În urmă cu 6 săptămâni, în timp ce el era operat la un picior, mama lui murea, răpusă de cancer. A rămas doar cu tatăl. Care este bolnav de TBC.

Şi asta nu e tot! Trăiesc într-o sărăcie lucie, în comuna Gratia, jud. Teleorman, la 60 de km. de Bucureşti.

Maria, care le-a devenit înger păzitor, a reuşit să le facă rost de câteva lucruri: printre care un aragaz şi un frigider.

Mai au, însă, nevoie de multe, aşa cum vedeţi din imaginile de mai jos, inclusiv de o maşină de spălat manuală, cu storcător şi, mai ales, de repararea acoperişului casei, prin care se scurge apa în cele 2 cămăruţe în care trăiesc, în suprafaţă totală de 37 m.p.

Sâmbătă, trebuie să facă pomenirea de 40 de zile a celei ce le-a fost mamă şi soţie. Au nevoie de ajutor.

Dacă simţiţi că doriţi să vă implicaţi, puteţi depune/face transfer în contul SWIFT RZBR ROBU – IBAN RO82 RZBR 0000 0600 1661 9382, deschis la Raiffeisen Bank, titular Holtzhauser Sorin, CU SPECIFICAŢIA: DONAŢIE PENTRU CAZUL POPA FLORIN.

Cei care locuiţi în apropiere de ei, puteţi merge personal: cu produse sau bani.

Restul vă las pe voi să-l scrieţi…
Eu vă mulţumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Şi nu uitaţi: 10 LEI DONAŢI AU MULT MAI MULTĂ VALOARE DECÂT 100 DE LEI ŢINUŢI ÎN BUZUNAR!

 

Ce-am mai învăţat de la copilul meu

Dacă pentru mine fericirea supremă este să-mi văd/aud copilul zâmbind/râzând, şi pentru el este la fel de important să mă vadă măcar zâmbind. Asta îi dă siguranţă, încredere, îl face fericit. Copilul meu ştie că viaţa nu e numai roz, dar, dacă mă vede zâmbind, ştie că putem merge mai departe …

Începeţi-vă dimineţile şi încheiaţi-vă zilele zâmbindu-le copiilor, partenerilor, prietenilor voştri, celor ce-i aveţi prin preajmă!

Foto: http://iubibubudulcimumu.sunphoto.ro/

D’ale lui Victor

declaraţii:

– Iubita mea de mami! Eşti cea mai bună mami din lume!
– Măăi, şmecherie!
– Bine, eşti cea mai bună mami pe care o am!

soluţii:

Discutam despre a face ceva ce părea imposibil. Îi explic eu, cu deşteptăciune – cum altfel? – cum că a face ce spune el e ca şi cum ai căuta un ac în carul cu fân.
Îmi răspunde prompt:
– A, păi e simplu să găseşti un ac în carul cu fân! Îi dai foc. Acul nu arde.

Versus

Dacă Rusia se războieşte cu Ucraina, Israel cu Gaza, etc., de ce să nu se războiască şi mamele cu nemamele (!), cele cu un copil, cu cele cu cel puţin doi, cele care alăptează cu cele care nu, cele cu manichiură french, cu cele cu manichiură clasică, cele cu copii bălai cu cele cu ei bruni, etc.?

Citeam, azi de dimineaţă, un articol scris de o mamă împotriva alteia. Cea care îl scrisese s-a simţit atacată, în parcul pentru copii, de cealaltă care, observându-i manichiura „proaspătă” i-ar fi dat de înţeles că, dacă are timp de aşa ceva, nu este o mamă bună. În timp ce ea, iată, încă-l alăptează pe „copilul grăsunel de 3 ani”.

Autoarea articolului s-a simţit, desigur, ofensată şi, nu-i vorbă, i-a arătat ea, acolo, în articol. Şi a desfiinţat-o pe acea mamă şi pe cele de „rangul” ei, care, deşi fac parte din clasa de mijloc a societăţii şi, deci, teoretic, şi-ar permite financiar să se îngrijească, nu o fac, din dorinţa morbidă „de a fi supermame”, sacrificate până la lipsa manichiurii cu gel, pe altarul creşterii copiilor. Ba mai mult, fără doar şi poate, aceste mame, „fără bonă filipinează, şofer şi menajeră cu şorţuleţ” nu mai folosesc nici săpunul, aşa ar fi observat ea, d-na mamă cu manichiura proaspătă.

Şi câte astfel de articole nu am citit? Şi câte nu-şi sar la gât una alteia, pentru că – nu-i aşa? – fiecare deţine adevărul absolut despre cum să fii mamă/femeie, pe care cealaltă, nefericita, nu-l va înţelege niciodată!

Iar, între timp, planeta – despre ţara noastră ce să mai spun? – se duce dracului, din toate punctele de vedere. Pentru că fiecare dintre noi este pre(a)ocupat(ă) să fie „cea/cel mai tare din parcare”.

Până într-o zi, când „parcarea” va fi goală, fără ca vreuna dintre cele care se uită în bătătura ăleilalte, doar să vadă dacă e mai cu moţ au ba, să mai poată avea vreun drept de apel. Şi, mai dramatic, nici copiii lor …

Copilului meu

Copilul meu, când eu nu voi mai fi
şi vei avea şi tu copii,
să nu uiţi nicicând, iubirea mea,
că ei vor fi cu-adevărat averea ta.

Tu şi a lor mamă,
să le fiţi scut, să le fiţi armă,
să poată trece prin viaţă cu fruntea ridicată,
să le fii blând şi bun, să le fii Tată.

Să le fii far în cea mai neagră noapte,
să le fii ţipăt sau, după nevoie, şoapte,
să le cânţi despre oameni şi despre iubire
şi să le-arăţi ce-nseamnă adevărata fericire.

Să-i înveţi să râdă şi să plângă
şi să le spui că lumea, deşi poate fi şi strâmbă,
de vor şti să o respecte, va şti să îi iubească,
să-i mângâi des, pentru ca drept să crească.

Copilul meu, când eu nu voi mai fi
şi vei avea şi tu copii,
să-ţi aminteşti cum, din iubirea mea,
ţi-am făcut drum sprea steaua ta…

Bileţelul din penar

De ceva timp, aproape zilnic, îi las lui Victor câte un bilețel, in penar, să-l găsească la școală.
Bilețelul de azi:

La mulţi ani, tată!

Cu voia lui Dumnezeu, datorită medicilor care l-au salvat (ce sunt nişte superoameni, după părerea mea – voi vorbi despre asta) şi rugăciunilor prietenilor (pentru care le mulţumesc, încă o dată şi încă o dată), azi, la împlinirea celor 64 de ani, pot să-i spun tatălui meu:

„La mulţi, mulţi ani, cu sănătate şi fericire, alături de cea pe care o iubeşti de o viaţă, tată!” cu Costica Anghelus

La mulţi ani şi tuturor celor care îşi aniversează onomastica, azi!

Povestea unui tată

Povestea unui tată
nu-i spusă prea des,
deşi, în suflet, e purtată
şi nu e greu de înţeles.

El suferă-n tăcere
şi lăcrimează pe ascuns,
ar vrea să-ţi dea putere
şi n-are timp de-ajuns.

Este cealaltă jumătate,
ce ţi-a dat viaţa-n dar.
„Te iubesc”, nu-ţi spune, poate,
dar, fără tine, ar trăi-n zadar.

Chiar de, la rându-ţi, eşti părinte,
îi spui tot „sărutmâna, tată!”
şi i te-ai aşeza în braţe, cuminte,
cum făceai, copil, odată.

Povestea unui tată
nu-i spusă prea des,
deşi, în suflet, e purtată
şi nu e greu de înţeles.

 

Ce este mai bun pentru bebeluşul meu?

Încă de când afli că lângă inima te creşte o altă inimioară, începi să te gândeşti la viaţa ce pulsează în interiorul tău: îţi pui mii de întrebări, îţi faci milioane de griji, planuri, care, lună de lună, până la apariţia copilului – ca să nu mai vorbim de ce va fi după 🙂 – , capătă alte dimensiuni, alte înţelesuri, cresc, până se transformă în soluţii.  Dintre ele face parte şi goana după „trusoul” noului-născut. Care trusou începe de la scutecele de unică folosinţă şi se termină cu pătuţul, căruciorul, masa de înfăşat, mobila pentru camera copilului şi tot aşa.

Mi-am readus aminte de toate acestea de curând, de când una dintre cele mai bune prietene urmează să aducă pe lume cel de-al doilea copil. Şi, deşi are experienţa primului copil, are aceleaşi mii de întrebări: „oare ce cărucior să aleg?”, „dar pătuţul cum să fie?”, pentru că, în anii ce au trecut de la naşterea primului copil, oferta de astfel de produse a crescut, a evoluat, s-a diversificat.

Ei, bine, în căutarea noastră, am găsit şi site-ul babyplus.ro, un magazin online cu articole pentru copii.

„Babyplus.ro nu este un simplu magazin online, ci un loc în care toată atenţia este centrată asupra bebeluşilor şi totodată a mămicilor.
Aici veţi găsi doar produse şi articole utile creşterii şi dezvoltării bebeluşilor începând de la accesorii pentru alimentaţie, jucării pentru copii, cărucioare, mobilier, scaune auto şi până la siguranţă şi confort de cea mai bună calitate”, spun proprietarii magazinului virtual.

Personal, îmi place cum este construit site-ul: aerisit, scurt şi la obiect. Cum prietena mea este interesată mai ales de cărucioare pentru copii, am luat la „răsfoit” oferta. Şi este o ofertă generoasă, care se întinde, în acest moment, pe 16 pagini, ce cuprinde,  într-adevăr „cea mai diversificată gamă de cărucioare practice şi utile ce sunt atât pe placul părinţilor cât şi al bebeluşilor. Categoria include cărucioare pentru copii la preţuri avantajoase cu multiple accesorii şi dotări menite să facă plimbările liniştite, relaxante şi plăcute.” Poţi găsi aici toate preţurile, mărcile, culorile, dimensiunile, accesoriile în funcţie de care să  faci alegerea perfectă pentru puiul tău. 🙂

Dacă nu mă credeţi, convingeţi-vă singure/singuri, făcându-le o vizită! 🙂

Iar după ce v-aţi fi ales căruciorul sau articolul preferat din multitudinea pe care o oferă magazinul, vă puteţi relaxa citindu-le blogul –http://www.babyplus.ro/blog/ – , unde veţi găsi informatii utile pentru parinţi, sfaturi despre bebeluşi şi copii (despre alimentaţie, igienă, apariţia primilor dinţişori, etc.)

Sărutmâna, mamă, la mulţi ani!

Sărutmâna, mamă! Să-ţi dea Dumnezeu mulţi ani, cu sănătate, cu fericire, în care să ne aştepţi în prag! Te iubim, la mulţi ani, mamă! ♥
Sărutmâna, tată! Să-ţi trăiască cea care îţi este alături de aproape 40 de ani! Să ne trăiţi, sănătoşi şi fericiţi!

Părinţilor mei

Vă privesc
şi mă dor amintirile
din ochii voştri
şi timpul
cuibărit la tâmple.

Vă iau sufletele
în căuşul palmei
şi le mângâi
duios şi cu teama
de a nu le răni.

Îngenunchez
şi vă sărut mâinile
şi vi le primenesc
cu lacrimile mele.

Voi mă priviţi blajin
şi mă sărutaţi
pe creştet.
Din zâmbetele voastre,
îmi picură, în suflet,
binecuvântări…

Cu Costica Anghelus, Tavi Anghelus, Liviu Anghelus, George Onete, Victor Onete, Mariuca Macovei,

 

 

 

S-ajungi bărbat, fiul meu!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!

Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi, prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!

Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!

Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!

La mulţi ani copiilor noştri, să ne trăiască sănătoşi, norocoşi, fără teamă de viitor!
La mulţi ani şi vouă, părinţi şi copiilor ascunşi în sufletul vostru!
Adulţii care renunţă la copilul din sufletul lor nu vor putea fi niciodată buni părinţi …

D’ale lui Victor

Victor, aseară, înainte de culcare:
– Mami, mai cântă-mi şi mie, o dată, „la mulţi ani”, că mâine nu o să mai fie ziua mea!
I-am cântat şi a adormit zâmbind. ♥

Acum, fie vorba între noi, eu nu am voce deloc – regretul vieţii mele. 🙂 (Apropo, dacă vreţi să traumatizaţi pe cineva, pe viaţă, chemaţi-mă pe mine să-i cânt şi succesul e garantat!)

Dar, atât timp cât copilul meu vrea să-i cânt, sunt cea mai mare cântăreaţă a lumii. 🙂

__________

Acum câteva seri, am ieşit cu Victor la o mică plimbare. Deşi îmbrăcat binişor, mi-a spus că îi este frig. Bineînţeles că, imediat, am vrut să-i dau geaca mea.

– Nu, mami, nici să nu te gândeşti! Că tu o să rămâi doar în bluză şi-o să-ţi fie frig.
Am încercat să-l conving că nu e nicio problemă, că nu-mi este frig.
-Mami, insist! îmi spune el. Nu vreau să te îmbolnăveşti. Ştiu că tu ai face orice pentru mine. Mai bine, hai să alergăm şi mă-ncălzesc!
Nu am putut, sub nicio formă, să-l conving să ia geaca mea!

D’ale lui Victor

După ce, acum vreo 2 săptămâni, fi-meu m-a întrebat ce să-mi cumpere de 8 Martie, aseară îmi spune:
– Mami, să ştii că ţi-am cumpărat ceva pentru martie, dar a rămas la Marilena (cumnata mea). Nu-ţi spun ce, dar nu am mai putut să ţin secret, pentru că vreau să te fac fericită. Am văzut că eşti cam nefericită. Şi să ştii că nu e doar o floare, cum ai spus tu, sunt două lucruri. ♥

I-am explicat că, avându-l pe el, nu pot fi nefericită, dar că, din când în când, pot fi supărată, sau doar îngândurată. 🙂

Întoarce-te acasă…!

Întoarce-te acasă, frate român pribeag,
copiii ţi-au crescut, părinţii-s tot mai mici,
ai lăsat în urmă tot ce ai mai sfânt, mai drag,
eşti plecat de mult, de prea mult timp îi plângi…!

Întoarce-te acasă, frate român hoinar,
ţara-ţi e rănită, te cheamă-n ajutor,
chiar de pâinea are, câteodată, gust amar,

tot este mai dulce, lâng-al tău popor…!

Întoarce-te acasă, frate român tăcut,
te aşteaptă munţii tăi şi datina-ţi străbună,
te-aşteaptă glia şi locul unde te-ai născut,
întoarce-te acasă, frate român, cu inimă română!

Azi, e ziua ta, copilul meu!

Azi e ziua ta, copilul meu
şi mă rog lui Dumnezeu,
să fii sănătos, să fii fericit,
să iubeşti mereu şi să fii iubit!

Te privesc, cu drag, cât ai crescut.
Parcă ieri te-am născut.
Împlineşti, iată, 7 ani,
să-ţi fie bine, puiul meu şi la mulţi ani!

În sfântă zi de vineri, pe lume te-am adus,
să fii demn şi bun, mereu cu capul sus,
ţi-am urat, când la sânu-mi te-am luat întâiaşi dată,
minunea mea cea mare, cât lumea asta, toată!

Tu ne umpli sufletul şi viaţa,
eşti puterea noastră de „bună dimineaţa!”,
îţi vom fi alături, oriunde şi oricum,
îţi vom fi lumină, copilul nostru bun!

La mulţi, mulţi ani, iubirea noastră,
să-ţi fie viaţa lungă şi frumoasă,
să mergi, mereu, pe drumul tău,
cu-ncredere în tine şi-n bunul Dumnezeu!

„Eu sunt Mihăiţă şi am autism…”

Aşa începe povestea de viaţă a lui Mihăiţă Oncioiu, care are 2 anişori şi câteva luni. „La 1 an si 6 luni a fost diagnosticat cu autism in urma unor evaluari facute la Spitalul Obrejia, intrucat s-a observat ca nu raspundea la nume si traia undeva in lumea lui.”, scrie mama lui, Dana Oncioiu, pe blogul lor, http://www.mihailioan.info.

Cf. Wikipedia, ” Autism este un nume generic pentru o serie de tulburări comportamentale fundamentale. Cauzele autismului nu sunt încă înțelese complet, dar se crede că tulburările se datorează unor defecțiuni genetice, ale unor interacțiuni între gene sau mutații rare cu efecte majore. În unele cazuri rare, autismul este asociat cu agenți teratogeni (care produc defecte natale).”

Când auzi despre suferinţa unui copil, nu ai cum să rămâi neatins. Dar, când eşti părinte, toată lumea ta interioară se prăbuşeşte. Îţi strângi copilul în braţe şi-i mulţumeşti lui Dumnezeu că este sănătos! Ceea ce este firesc! Numai că, atunci când îi mulţumeşti lui Dumnezeu, pentru copilul tău, nu uita SĂ TE ROGI LUI DUMNEZEU pentru copilul de lângă tine şi familia lui, care nu au avut aceeaşi şansă şi pentru care firescul este un lux! Şi, dacă poţi face şi mai mult de atât, nu sta pe gânduri!

 

La mulţi ani, Vlăduţ Ursache!

Cu siguranţă, vă amintiţi de Vlăduţ Ursache – ştiu asta, pentru că aţi fost mulţi care i-aţi sărit în ajutor. Vă spuneam, în articolul despre el, că are 8 ani. Ei bine, la acea dată nu-i împlinise încă. Îi va împlini pe 13 iunie. Da, mâine este ziua lui de naştere. Este geamăn, de-al meu. 🙂 Dacă, în drumul vostru, vă puteţi opri pentru a-i trimite un mic dar, sau un gând bun, o urare, o rugăciune, o binecuvântare, el va şti şi va fi fericit. La mulţi ani, copile drag, să-ţi dea Dumnezeu bucurie, sănătate şi să rămâi alături de părinţii tăi, care te iubesc nespus, multă vreme, de acum încolo!

Vlăduţ s-a bucurat când mama lui i-a spus că mulţi oameni se gândesc la el şi că, fiecare i-a trimis câte ceva, cu toată dragostea  şi gândurile bune.

Dragii mei, cunosc numele tuturor celor care aţi ajutat familia Ursache şi vă mulţumesc, din toată inima, pentru gesturile voastre! O fac, atât în nume propriu, cât şi în numele acestei familii, ce m-a rugat să vă transmit binecuvântările lor. Întrucât nu ştiu dacă am acordul vostru pentru a vă face publice numele, încă nu o fac. Dacă veţi mai trece pe aici şi veţi citi articolul, daţi-mi de ştire, vă rog, de pot să vă scriu şi numele. Mulţumesc, de asemenea, prietenei mele, A.C., precum şi d-lor Lupu Petrişor şi Cornel Iacobeanu.
Mă înclin!

Susţin, pentru că…

După cum ştiţi, sâmbătă, 02 iunie, am participat la evenimentul organizat de   Asociaţia ADOR COPIII (Comunitatea Familiilor Adoptive).

Când am acceptat invitaţia Danei Pluhovici – care m-a onorat – am fost întrebată de ce susţin campania lor.  Dacă m-ar fi întrebat de există vreun motiv pentru care să nu sprijin această cauză, răspunsul ar fi fost, categoric: „niciunul!” În consecinţă, am avut şi am toate motivele din lume să susţin un astfel de demers. Eu şi soţul meu, ne-am dorit un copil şi-l avem. Copilul nostru ştie ce înseamnă „acasă”, „familie”, ştie ce înseamnă să crească iubit, dorit, ocrotit. Din păcate, dintr-o mare nedreptate a vieţii, există copii pentru care aceste cuvinte sunt străine, încă de la naştere, sau capătă alte conotaţii. Există copii pentru care „mama” este educatoarea, doamna de la bucătărie, medicul psiholog, sau oricare dintre doamnele din jurul lor, iar figura paternă, cel mai ades, lipseşte din mediul lor familiar. Aşa cum, pe de altă parte, există adulţi minunaţi, care ar putea dărui toate acestea şi pare că nu au cui. Nu am spus „copii minunaţi”, pentru că aş fi folosit un pleonasm. Dar, „când Dumnezeu îţi închide o uşă, îţi deschide, de fapt, o fereastră.” Copiii abandonaţi nu sunt decât copii rătăciţi. Trebuie doar căutaţi şi aduşi ACASĂ. Pentru că, deşi sună trist, poţi să aduci un copil, pe lume, din greşeală, împotriva voinţei tale, dar, niciodată, nu poţi iubi, nu poţi creşte un copil din greşeală. Şi… părinţi nu sunt cei care concep un copil, părinţi sunt cei care cresc un copil. Adopţia este un lucru natural, firesc, este ca o naştere, pentru că este naşterea unei familii. Este absolut minunat ca toţi membrii familiei să se sărbătorească în aceeaşi zi.

Când toate acestea se întâmplă în jurul tău, nu ai cum să rămâi pasiv, indiferent cât de mică îţi este contribuţia.

D’ale lui Victor

Megaştiinţă

Am avut cu Victor o discuţie despre familie, despre egosim, bună-creştere, etc., etc. În timp ce-i povesteam eu, plină de avânt, una-alta, el se juca pe un PSP. La un moment dat, îl întreb:
– Mami, tu înţelegi ceva din ce îţi tot spun eu, aici?
– Daaaaa, mami, vorbeşti aşa de frumooos, e magaştiinţă ce ai spus tu!

Yuppiiii, bătaie!

Eu şi soţul meu ne tot tachinam şi hârjoneam, într-o duminică dimineaţa. La un moment dat, soţul meu îmi dă o palmă la fund, în joacă. Se înţelege că nu am rămas datoare şi că i-am restituit-o imediat, nu? Fază la care Victor, care se amuza „tot” pe seama noastră, izbucneşte:
– Yupppiiiii, bătaieeee!!!! Să aducă cineva ochelari 3D şi nişte popcorn!

Românii sunt o Ţară!

Aţi crezut că suntem slabi, că suntem de vânzare,
că suntem nişte viermi, ce, uşor, pot fi călcaţi în picioare,
v-aţi crezut puternici, chiar mici dumnezei
şi aţi uitat esenţialul: România suntem noi!

Ne-aţi râs în faţă şi ne-aţi umilit,
când, timid, am mai strigat, nu v-a păsat şi ne-aţi lovit!
Ne-aţi amanetat şi viaţa şi ne-aţi anulat viitorul,
dar aţi uitat esenţialul: Noi suntem Poporul!

Ne-aţi pus pe fugă şi ne-aţi alungat din ţară
şi aţi privit rânjind cum alergăm dup-un colţ de pâine amară,
precum şi lacrimile copiilor rămaşi, fără părinţi, acasă,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu se lasă!

Respect, Decenţă, Democraţie, Libertate
sunt valorile noastre-ntru solidaritate.
Pe voi, puterea v-a lăsat fără coloană vertebrală
şi aţi uitat esenţialul: Românii sunt o Ţară!

Când azi, din stradă, cu ură, vă strigăm,
staţi ascunşi, sperând c-o să capitulăm.
Sunteţi aceiaşi laşi ce ne-aţi furat identitatea,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu-şi vând Demnitatea!

De ce voi ieşi, azi, în stradă?

De ce voi ieşi azi în stradă?
Pentru că:
– vreau ca fiul meu să trăiască demn şi decent în ţara în care s-a născut, dacă asta îşi va dori!
– vreau să nu fiu nevoită să-mi las părinţii singuri, la bătrâneţe!
– vreau ca fratele meu, rudele şi prietenii mei să se întoarcă în ţară, dacă asta vor!
– vreau să nu mai murim pe scările spitalelor!
– vreau ca poliţistul să fie cel care mă apară şi nu duşmanul din umbră!
– vreau ca elevii să-şi respecte şi iubească profesorii şi invers!
– vreau ca bunicii să nu se mai lase umiliţi pentru o pâine!
– nu vreau „ciocul mic!”!
– vreau ca 80 să rămână egal cu 80!
– vreau ca succesurile să fie succese!
– vreau ca miniştrii să fie cei mai buni dintre cei mai buni şi nu cei mai şmecheri dintre cei mai şmecheri!
– vreau să învăţăm să ne educăm politicienii şi nu să ne lăsăm „educaţi” de politicieni!
– nu mai vreau să fim consideraţi nişte idioţi cărora „le curge scuipatul pe barbă!”
– vreau ca oamenii să înţeleagă că suntem UN POPOR şi NU O POPULAŢIE!
– vrem o ţară ca afară, dar nu facem nimic să o avem? Aşteptăm să o primim cadou… de unde?
– vreau DEMNITATE, RESPECT, DECENŢĂ, LIBERTATE, UNITATE!

ÎMI VREAU VIAŢA ŞI ŢARA ÎNAPOI!

Voi ce motive aveţi să nu ieşiţi azi, în stradă?

D’ale lui Victor…

… gelozii

Eu şi soţul meu,  într-o cameră, făcând planuri de bătaie pentru ziua în curs şi cele ce vor urma, înainte ca George să plece spre birou. Victor se joacă în cealaltă cameră. Îl auzim strigând:
– Mami, vino şi mai stai şi cu mine, nu numai cu tati!
– Tati va pleca imediat la serviciu, Victor şi voi sta cu tine toată ziua!
– Uraaaaaaa!!!!!! se aude, ca răspuns, după care:
– Tatiiii !!!!!!
-Da, puiul meu! îi răspunde taică-său, topit după odrasla-i.
-Paaaaa!!!!!!!!!!!!

… declaraţii de dragoste

– Mami, eu vă iubesc atât de mult pe tine şi pe tati, că nici nu mai pot simţi cât de mult vă iubesc!

Din „cauza” voastră, am făcut-o din nou…

Desigur, datorită vouă! A fost cauza noastră: s-o mai facem încă o dată! Şi am făcut-o! De aceea, mă înclin şi vă mulţumesc, cu tot sufletul, cu toată inima, cu mintea, pentru că aţi crezut în proiectul „Dau poezie, pentru mâncare!”, pentru că am fost, din nou, o echipă frumoasă, pentru că am lăsat, pentru o clipă, cotidianul la o parte şi ne-am gândit şi la cei a căror soartă depinde, în primul rând, de noi. Datorită vouă, am reuşit să strâng 2010 lei, bani cu care am cumpărat alimente, pe care le-am dus, ieri, 05.11.2011, copiilor de la Centrul de Plasament „Pinocchio 3”. Copii pe care i-am revăzut, cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Recunosc că, deşi ar fi trebuit, probabil, să mă obişnuiesc, rezist din ce în ce mai greu să-i privesc în ochi – au privirile atât de triste, iar licărul de speranţă ce apare de câte ori cineva le deschide uşa mi se înfige în suflet ca un cui încins, chiar dacă ştiu că aceste vizite le fac bine.  Unul dintre băieţei, care cred că are vreo 11-12 anişori, mi-a spus: „Ştii ce vreau eu să mă fac când voi fi mare? Robert de Niro!” Şi părea atât de hotărât!  Un altul mă fixa cu privirea, spunându-mi că mă recunoaşte de la campaniile trecute.  Sunt atât de plini de viaţă şi au nevoie de atâta normalitate!
Pentru toate aceste momente, eu vă mulţumesc:
– pentru promovare şi implicare financiară:

Marius Torsan, Cristina Neaga, Bogdan Alexandroiu,  Alexandru Rusu, Bogdan Zăgan, Cătălin Din, Ciprian Anastasescu, Dragoş Boneanu, Cristian Plop, Livia Contescu, Răzvan Bolborici, Anca Tătucu, Miruna Ştefănică, Mihaela Cristina Pop, Marian Cruceru, Bogdan Catrina, Oana Dincă, C.B., Dana Iancu, Cristina Chivu, Georgiana Tunsoiu, Iuliana Morjan, Liliana Sănduleasa, Dana şi Florin Bodescu, Dana Alexandrescu, Valentin Rizea, Daniel şi Carmen Petac, Gabriela Cojocaru , Cătălin Păuna, Camelia Guşescu, Anamaria Dima, Oana Gavrilescu, Liliana Luca, Gabriela Florea, Geta Kiefer, Marilena Onete.

– pentru promovarea acţiunii:

Elena Alina, Ada Pavel, Cristian Gheorghe, Mădălina Ciucu, Edit, Dana Pătrănoiu, Club Fantasy, Mihaela Scherer, Tavi Angheluş, Invisible Detector, d-na educatoare Carmen Crican, de la Grădiniţa BamBoo. (sper că nu am uitat pe nimeni, dacă este aşa, vă rog să mă trageţi de mânecă!)

Cu cei 2010 lei strânşi, am cumpărat următoarele:

telemea de vacă – 19 kg, salam ardelenesc – 7 kg, şunculiţă ardeleneasca – 5 kg, pastramă piept de pui – 5 kg, brânzică “Almette cu smântână” – 40 de cutii, lapte de capră, bio – 17 cutii, lapte UHT “Rarăul” 24 de cutii, pateu “Scandia” – 40 de cutii (porc, pui, gâscă), brânză topită “Appetito” – 20 de cutii, unt “Napolact” – 10 pachete, măsline – 5 kg, salam de Sibiu feliat – 10 pachete, caşcaval afumat – 5 “roţi”, caşcaval neafumat “Bobâlna Napoca”- 5 “roţi”, salam din piept de pui – 5 batoane, salam “Victoria” – 5 batoane,  portocale – 12 kg,  şosete – 20 de seturi (19 seturi a câte 2 perechi, un set a 12 perechi).

Acestora s-au adăugat alimentele, fructele, hăinuţele, jucăriile, cărţile, încălţămintea donate de către noi, Gabriela Florea, Liliana Luca şi Camelia Guşescu.

Cam asta a fost acţiunea „Dau poezie, pentru mâncare!”.

P.S. Marţi, de Sf. Gavril şi Mihail, 5 copilaşi îşi vor sărbători ziua de nume, lucru pe care l-am aflat sâmbătă. Ce spuneţi, un tort, nişte cadouri ceva? Să se simtă şi ei iubiţi! (Avem 200 de lei, deja).

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

D’ale lui Victor…

… deducţii

– Mami, orice om are câte un înger păzitor?
– Da, mami, îi răspund eu.
– Dar ştii ce cred eu? Că oamenii răi îl au pe dracul păzitor!

… drăgălăşenii

– Mami, ceva mai bun, pe lume, decât tine şi tati, nu am mai văzut! Nu-i aşa că plângi de fericire?

D’ale lui Victor…

… sincerităţi

– Mami, te ador! Să nu uiţi asta niciodată! Cine nu te adoră, nu te iubeşte, sau nu te place e un prost!
– Mami, nu are cum să mă iubească sau să mă placă toată lumea. Important este să mă iubiţi tu şi cu tati.
– Dar ştii ceva? Îmi place foarte mult de tine când eşti plină de energie şi te joci cu mine. Când eşti obosită şi nu te simţi bine şi vrei să te odihneşti, eşti urâtă toată!

… secrete

După cum ştiţi, vineri a fost ziua lui Victor. A împlinit 6 anişori.
În dimineaţa zilei, ne-am dus la grădiniţă, pregătiţi cu tot ce trebuie pentru petrecerea de acolo. Când am intrat pe uşă, toţi copiii i-au urat „La mulţi ani!”, iar o fetiţă a venit, l-a strâns în braţe şi l-a pupat cu foc. În seara aceasta, am deschis discuţia despre pupic. Victor îmi zice:
– Dar să ştii, mami, că S. m-a pupat şi înainte să fie ziua mea!
– Da? îl întreb mirată şi amuzată în acelaşi timp. Şi tu ai pupat-o?
– Da.
– Şi de ce nu mi-ai spus?
– Păi… de ce să-ţi spun?
– Pentru că eu trebuie să ştiu tot. Şi cum v-aţi pupat, pe obraz?
– Da, normal. Dar tot nu înţeleg, de ce trebuia să-ţi spun?

Azi e ziua ta, copilul meu!

Astăzi e ziua ta, copilul meu
şi mă rog şi-acum, lui Dumnezeu,
să fii sănătos, să fii fericit,
să iubeşti mereu şi să fii iubit!

Te privesc, cu drag, cât ai crescut,
parcă ieri a fost când te-am născut.
Azi, împlineşti, iată, 6 ani,
să-ţi fie bine, puiul meu şi la mulţi ani!

În sfântă zi de vineri, pe lume te-am adus,
să fii demn şi bun, mereu cu capul sus,
ţi-am urat, când la sânu-mi te-am luat întâiaşi dată,
minunea mea cea mare, cât lumea asta, toată!

Tu ne umpli sufletul şi viaţa,
eşti puterea noastră de „bună dimineaţa!”,
îţi vom fi alături, oriunde şi oricum,
îţi vom fi lumină, copilul nostru bun!

La mulţi, mulţi ani, iubirea noastră,
să-ţi fie viaţa lungă şi frumoasă,
să mergi, mereu, pe drumul tău,
cu-ncredere în tine şi-n bunul Dumnezeu!

Când copiii ne dau lecţii

Când, la micul dejun, Victor mi-a făcut mofturi la a treia propunere, după ce nimic din ce-i mai oferisem înainte nu-i plăcuse – chiar dacă toate făceau parte din hrana lui obişnuită – mi-am pierdut răbdarea şi am cam ridicat tonul la el. Moment în care Victor s-a ridicat de pe scaun, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus:
– Te rog, mami, te rog, draga mea, nu ţipa! Te iubesc, mami, nu mai ţipa!

Mi s-a făcut ruşine. I-am cerut iertare.