Când românii sunt „Charlie”, dar nu sunt „Rarinca”

Povestea doamnei care a stat în arest preventiv timp de 191 de zile, pentru că aceasta a fost „pofta ce-a poftit” a unui înalt reprezentat al statului și, mai mult de atât, al justiției române – independente și nealterate, desigur – este mai mult decât arhicunoscută. Mai mult, mai are un pic și ajunge legendă, folclor. Pentru că – nu e așa? – atât timp cât nu ni s-a întâmplat nouă, personal, ce ne pasă?

A, că fiecare dintre noi este și a fost abuzat zilnic, indiferent care sunt autoritățile cu care este nevoit să intre în contact pentru a-și rezolva diferitele probleme ce țin de existența și supraviețuirea în astă biată țară, iarăși nu este un secret. Dar, ne-am obișnuit. Ni s-au tăbăcit obrajii, mintea, sufletul. Bine că am scăpat „doar cu atât”, pentru că – doar știm – „se poate și mai rău”. Ne-a spus-o Murphy. Și, atunci, este obligatoriu să zâmbim.

Ce dacă un om a fost arestat pe nedrept? „Ghinion!” Doar n-o să ieșim, acum, din rând și să facem scut. Nu mai bine ne facem că nu știm, nu cunoaștem și ne vedem fiecare de treaba noastră? Să se descurce. Ce, nu putea să-și vadă de ale ei? Cine a pus-o să înfrunte asemenea oameni importanți, precum Livia Stanciu și Codruța Kovesi? Acești Dumnezei pe pământ, cărora nici măcar Marele Neamț – acest prinț salvator care, iată, și-a luat și el o țară – înapoi, evident – nu li se poate opune…

Vedeți, doamna Rarinca, d-voastră nu știți: „capul plecat, sabia nu-l taie”? Cum, nu sunteți de acord cu asta? Cum? Erau banii d-voastră și vi s-a părut normal să vă apărați drepturile? Din nou, GHINION, DOAMNĂ, GHINION! Ați fi putut să vă limitați la a merge să solicitați și d-voastră câte un autograf de la PRIMUL SCRIITOR AL ȚĂRII…

De aia zic: mai bine să fim Charlie, decât Rarinca …

P.S. 1: DA, eu voi ieși în stradă! Am mai făcut-o și o voi face de câte ori voi considera că am un motiv legitim, real și de bun simț să o fac.

P.S. 2 : Pentru cei interesați: NU VĂ OBOSIȚI, NU MI-A SPĂLAT ANTENA 3 CREIERUL!

P.S. 3: SUNT ÎNTR-O PASĂ PROASTĂ, NU ACCEPT NICIUN FEL DE MOJICIE CA ȘI COMENTARIU. NU TREBUIE SĂ FII DE ACORD CU MINE, DAR SPUNE-MI-O CU DECENȚĂ ȘI BUN SIMȚ, NU ÎNCERCA SĂ-ȚI SCUIPI MIZERIILE DE PAGINA MEA! MULȚUMESC ANTICIPAT!

P.S. 4, 5,6, …… 200002020202020202020…..:090897655…..
DEMISIA LIVIA STANCIU! DEMISIA CODRUȚA KOVESI!

Când bucuria stă în doi litri de lapte …

Ieri de dimineață, ca în fiecare miercuri, merg la piață, la doamna de la care-mi cumpăr laptele. În timp ce aștept să-mi dea restul, apare o doamnă mai în vârstă.
– Cât e litrul de lapte?
– 3 lei. Nu mai am decât o sticlă de 2 l.
– Bine, uitați aici 3 lei și merg să scot pensia și vă aduc și restul de 3 lei. Sau, stați că uite mai am niște mărunt. Poate fac de încă 3 , că nu vreau să credeți că nu sunt de cuvânt.
Mă apropii de ea și o întreb dacă se supără să-i plătesc eu laptele. Și, pentru a nu se simți jignită, o rog să-l primească în amintirea bunicii mele, pe care o chema Constanța.
-Vaaaaiii, dar ce bucurie îmi faceți! Nici nu vă dați seama! De când n-am mai băut lapte! Nici nu știți ce bucurie îmi faceți! Vă mulțumesc, să vă dea Dumnezeu … !
Și-ncepe să mă blagoslovească și să mă pupe, pe amândoi obrajii, cu lacrimi în ochi, de parcă cine știe ce-i dăruisem. Și nu se mai oprea din mulțumit!
Nu știam cum să plec mai repede, să-mi ascund lacrimile și fâstâceala. Nu erau decât doi litri de lapte …

Articol …

Articol din Revista „Avantaje”, ediția mai 2015. Mulțumesc d-lui Adrian Ciltan, mulțumesc, Maria! 🙂 Mulțumesc, Revista AVANTAJE!

 

Lacrimile lui Bujor

Bujor, un tânăr arătos, ce-abia deschise ochii către viață,
o fată întâlni, în drumul său de zi cu zi
și, cum o văzu, pe loc se-ndrăgosti,
că mândra era fata și mlădie, cu vino-ncoa’ și privire șugubeață.

I-ar fi vorbit. Ba i-ar fi furat chiar și-un sărut,
dar nu-ndrăznea nici măcar s-o privească
prea mult și fără să roșească
și-o iubea în taină, trist și tăcut.

Cum s-o fi-ntrebat:
oare cum o cheamă?
Sigur e o prințesă. Prea e diafană.
Iar el un simplu și-ndrăgostit băiat.

Dar nu știa Bujor că dulcea Margareta – așa o chema
pe fata diafană, cu privirea șugubeață
ce nu cunoștea nici ea prea multe despre viață –
în fiecare zi, drumul cu-al lui și-l potrivea.

Îl privea, la rându-i, bătând din gene ușor
și râdea în sinea-i de sfiala lui.
L-ar fi sărutat și-ar fi fugit hai-hui,
oriunde-n lumea mare cu tânărul Bujor.

Și jocul era același, până într-o zi,
când tinerii îndrăgostiți în ochi se priviră
și din drumul lor vrăjiți se opriră,
iar Margareta prinse a-i vorbi:

„- Știu că mă iubești! Și eu te iubesc!”
Bujor o sărută și în brațe-o strânge,
iar de fericire începe chiar a plânge.
Chiar așa s-a întâmplat, cum vă povestesc!

D’ale mele gânduri … rătăcite …

Mi-e sufletul mai bătrân cu un salcâm, iar inima-mi mai grea c-o rândunică…

Străjerii

Mai ții minte nucul acela bătrân, sub care m-ai sărutat întâia dată?
Ne așteaptă și acum, lângă aceeași poartă.
Trecut-au ani de-atunci. Mulți, frumoși și buni.
I-am promis că ne vom întoarce și când vom fi bătrâni.

Mai ții minte teiul, sub care mi-ai spus că sunt frumoasă?
Ne așteaptă și acum, lângă aceeași casă.
Și lui i-am spus că ne vom întoarce într-o zi,
chiar de nu vom mai fi nicicând copii..

Mai ții minte salcâmul acela, sub care ne-am îmbrățișat?
Ne așteaptă și acum, lângă același sat.
Oare pentru câte iubiri o mai fi înflorit
Și câte povești de dragoste o mai fi nășit?

Mai ții minte …? Mai ții minte stejarul care ne-a cununat?
În brațele căruia credință pe vecie ne-am jurat?
Ne-așteaptă și acum, ca un străjer ceresc,
ducând cu el, prin vremi, al nostru „te iubesc!”

Tot despre jocuri (adv.)

Îmi place să joc biliard. Nu că m-aș pricepe prea bine. Dar, cum spuneam, îmi place. Și copilului meu, de asemenea. Îmi amintesc când, mititel fiind, se băga și el în joc, deși tacul era de două ori cât el, dar se ambiționa să lovească bilele. Însă, nu pot ieși la biliard de câte ori îmi doresc. Și, recunosc, uneori îl joc online. Ca și rummy, de altfel. Pe care îl joc, cu maaare plăcere, de câte ori reușim să ne strângem cel puțin două persoane, atât în familie, dar și cu prietenii. Da, știu, câteodată dau în mintea copiilor. Și ce bine e! 🙂 Am nevoie de această stare, pentru eliberarea de toate. Și aceste jocuri, din când în când, mă ajută să mă relaxez. Partea și mai bună este că sunt jocuri în 2. Adică, pot fi jucate alături de prieteni, într-o comunitate sau online cu orice alt jucător de pe această planetă. Și sunt cu atât mai palpitante, cu cât pot fi jucate gratis. 😉 Am încercat să joc și fotbalul de masă, dar n-aș putea spune că este chiar pe gustul meu. Păi, cum să fie dacă nu reușesc să înscriu? În schimb, joc fotbal cu pinguini, de exemplu, dar particip și la curse de biciclete. E distractiv, să știți. Din când în când, este bine-venită o astfel de pauză. Și o provocare, totodată. Și, în plus, și aici ți-este pus la încercare spiritul de echipă. Să știți că am încercat și box-ul. E-heee, o adevărată provocare! Dar „x și 0” online în doi ați încercat? Dacă nu, nu este târziu: într-o pauză la serviciu, Sau, mai bine, nu. 🙂 În drum spre serviciu, cu condiția însă să nu fiți voi cei de la volan. Sau puteți fi Cenușăreasa care salvează prințul. Ce, povestea nu poate fi și altfel decât o știm? 🙂