Arhive pe categorii: poezii de dragoste

Poezie scrisă pe factura de curent


Ne vom întoarce-n timp, cândva, iubite

și vom hoinări pe drumuri neștiute,

ne vom trăi viața ca la carte,

fără a ne mai teme nici măcar de moarte.

 

Iubite, ne vom întoarce-n timp, cândva,

pe ăst pământ sau, poate, pe vreo stea,

pe o planetă aflată-n depărtare,

oriunde. Doar să fie numai soare.

 

Vom pune temelia unei alte lumi,

vom scormoni lutul cu ale noastre mâini,

vom construi neîncetat, iar când vom obosi

ne vom opri doar pentru a ne iubi.

 

Vom face pacturi noi cu Dumnezeu,

eu voi tu, tu vei fi eu,

vom cere grațieri pentru cei fără de păcat

și vom slăvi timpul pentru trăit, ce ne-a fost dat.

 

Ne vom întoarce-n timp, cândva, iubite

și vom păși pe drumuri ce nu ne-au fost sortite,

ne vom iubi sălbatic, primordial și fără teamă

că lumea din jurul nostru la moarte ne condamnă.

 

(09.02.2017 – vol. ”Din boabe de piper și coji de portocale”)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., iubire, poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Când…


Când vom obosi, iubite,
ne vom așeza cuminți
pe o margine de lume,
pentru a nu încurca vremurile
și oamenii ce vor trece
pe lângă noi.

Îi vom privi tăcuți,
pentru a nu le tulbura
trecerea.

Dacă ne vor vedea,
vor ști
că am fost ca ei.

Dacă ne vor întreba,
le vom spune
că fericirea stă
în cele mai simple
și firești lucruri.

(23.07.2016 – vol. „Din boabe de piper și coji de portocală”)

2 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Cum știu eu mai bine


Lasă-mă să te iubesc,
așa cum știu eu mai bine:
profund și liniștit,
ca o după-amiază de vară,
uitată printre tufele de nu-mă-uita.

Lasă-mă să te iubesc,
cum iși iubesc macii câmpul:
de-un roșu sângeriu.

Lasă-mă…
Iar tu iubește-mă
cum știi:
vijelios și învolburat,
precum o mare în furtună.

Legendele spun că
veșnicia s-a născut
pe mare,
într-o după-amiză
de vară.

(06.12.2015 – Din boabe de piper și coji de portocală)
_________________

Iubiți-vă, cum știți voi mai bine, dar iubiți-vă și bucurați-vă de tot și toate!
La mulți ani minunați, plini de iubire, tuturor, de Moș Nicolae!

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., gânduri, La mulţi ani!, poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Lacrimile lui Bujor


Bujor, un tânăr arătos, ce-abia deschise ochii către viață,
o fată întâlni, în drumul său de zi cu zi
și, cum o văzu, pe loc se-ndrăgosti,
că mândra era fata și mlădie, cu vino-ncoa’ și privire șugubeață.

I-ar fi vorbit. Ba i-ar fi furat chiar și-un sărut,
dar nu-ndrăznea nici măcar s-o privească
prea mult și fără să roșească
și-o iubea în taină, trist și tăcut.

Cum s-o fi-ntrebat:
oare cum o cheamă?
Sigur e o prințesă. Prea e diafană.
Iar el un simplu și-ndrăgostit băiat.

Dar nu știa Bujor că dulcea Margareta – așa o chema
pe fata diafană, cu privirea șugubeață
ce nu cunoștea nici ea prea multe despre viață –
în fiecare zi, drumul cu-al lui și-l potrivea.

Îl privea, la rându-i, bătând din gene ușor
și râdea în sinea-i de sfiala lui.
L-ar fi sărutat și-ar fi fugit hai-hui,
oriunde-n lumea mare cu tânărul Bujor.

Și jocul era același, până într-o zi,
când tinerii îndrăgostiți în ochi se priviră
și din drumul lor vrăjiți se opriră,
iar Margareta prinse a-i vorbi:

„- Știu că mă iubești! Și eu te iubesc!”
Bujor o sărută și în brațe-o strânge,
iar de fericire începe chiar a plânge.
Chiar așa s-a întâmplat, cum vă povestesc!

20150515_16250420150515_163854

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Străjerii


Mai ții minte nucul acela bătrân, sub care m-ai sărutat întâia dată?
Ne așteaptă și acum, lângă aceeași poartă.
Trecut-au ani de-atunci. Mulți, frumoși și buni.
I-am promis că ne vom întoarce și când vom fi bătrâni.

Mai ții minte teiul, sub care mi-ai spus că sunt frumoasă?
Ne așteaptă și acum, lângă aceeași casă.
Și lui i-am spus că ne vom întoarce într-o zi,
chiar de nu vom mai fi nicicând copii..

Mai ții minte salcâmul acela, sub care ne-am îmbrățișat?
Ne așteaptă și acum, lângă același sat.
Oare pentru câte iubiri o mai fi înflorit
Și câte povești de dragoste o mai fi nășit?

Mai ții minte …? Mai ții minte stejarul care ne-a cununat?
În brațele căruia credință pe vecie ne-am jurat?
Ne-așteaptă și acum, ca un străjer ceresc,
ducând cu el, prin vremi, al nostru „te iubesc!”

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Cea făr’ de rost


Îţi voi fi lună şi-ţi voi fi soare,
îţi voi fi cer şi-ţi voi fi mare,
îţi voi fi ieri şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost….

Drum îţi voi fi şi-ţi voi fi cale,
dor îţi voi fi şi-ţi voi fi jale,
îţi voi fi mâine şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Ne vom reîntâlni, însă, cândva,
sub steaua mea, sub steaua ta,
ne vom iubi şi va fi fost
iubirea noastră cea cu rost.

Vom spune lumii-ntregi, apoi,
cum dragostea se-mparte doar la doi,
tu mă vei ierta, chiar de am fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Ce faci cu toamna?


– Ce faci cu toamna asta din suflet?
m-ai întrebat.
Ce să-ţi fi răspuns?
Că este toamna mea?
Că face parte din mine?
Tocmai de aceea nu aveam dreptul s-o păstrez.

-M-am gândit să-i fiu frunză,
ţi-am spus.
În căderea-mi, să mângâi o frunte plecată
sau un gând rătăcit,
un căţel pierdut,
un copil singur,
o lacrimă sau o privire
ce şi-a pierdut strălucirea.

– Şi, apoi? Pentru că nu-ţi va fi destul.
Ştii doar că nu-ţi va fi.
– Apoi, aş arde ca o candelă
la căpătâiul unui vis
sau aş încălzi un zâmbet îngheţat.
Ori aş topi o inimă ce a uitat să trăiască.

– Şi…?
– Şi aş mai fi un poem
pe care să-l citească în amurg cocorii
celor plecaţi în lume…

– Apoi?
– Apoi, aş fi toamna ta ….

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii, viaţă