Astă seară, am „dansat” în familie

#‎Campania‬ „Să-ți fie bine, copilul meu!” s-a încheiat în această seară, odată cu vizitarea și ducerea donațiilor la copiii din Centrul de plasament „Pinocchio 3”, beneficiarii campaniei.

Am reușit să strângem toate produsele de pe „lista de dorințe” (menționată în articolul de inițiere a campaniei) și chiar mai mult de atât:
– rechizite (caiete, penare, ghiozdane, seturi stilou, pixuri, carioci, creioane, blocuri de desen, plastilină, ascuțitori, gume de șters, acuarele, pensule, etc. )
– produse birotică (hârtie xerox, mape, dosare, plicuri, clipboard, agende, stick notes)
– cărți;
– jocuri pentru preșcolari și școlari;
– tablete ( 2 noi, una puțin folosită);
– zahăr, ulei, ceai, cereale, dulciuri, suc bio de mere;
– produse curățenie (detergent pt. rufe, balsam de rufe, detergent pt. vase, bureți vase, detartrant, Cillit bang, detergent universal);
– produse curățenie și igienă personală (șampon, gel de duș, săpun lichid, săpun solid, pastă de dinți, periuțe de dinți)
– ustensile pt. bucătărie (polonice, cuțite, ceaun, cuțite, spumiere, strecurătoare paste, tocătoare, sufertașe depozitare mâncare, etc.);
– jucării;
– păturici

Toate acestea au fost strânse astfel:
– cumpărate de către mine, cu banii donați – 2.060 lei (din care au mai rămas 45 lei, cu care voi cumpăra mâine mucenici, nuci, esență de rom – copiii au cerut mucenici)
– donații direct în produse;
– produse cumpărate și aduse direct la Centru, de către prietenii care au vrut să mă însoțească.

Vă mulțumesc, cu plecăciune, tuturor celor ce mi-ați fost alături și m-ați ajutat să duc la bun sfârșit și această campanie:
– d-nei Maria Gabura și fiicei sale, Ilinca (pentru bani, produse, participare la eveniment), d-nei Bianca Scoruş (pt. bani), d-nei Zamfirescu Minodorași fiicei sale, Ioana Zamfirescu (pt. bani și participare eveniment), d-reiNicoleta-Veronica Florea și colegelor sale, d-nei Cristina Ilie și părinților de la Grădinița ProKinder (pentru promovare acțiune, donații produse), d-nei înv. Florica Stoica ( Diana Stoica) (pt. bani), d-nei Logofatu Dana (pt. bani și participare eveniment), d-lui Cristian Pleșu (Domeniile Prisecani) (pt. produse și participare eveniment), familiei Felicia și Marius Bârlan, precum și celor doi fii ai lor (pt. produse și participare eveniment), d-lui Vasile Simion și fiului său, Ștefan (pentru produse și participare eveniment), d-rei Călin Angelica (pt. produse și participare eveniment), d-nei Denisa Panaitescu (pt. produse), d-nei Svetlana Bobocean (pt. produse), d-nei Anca Lungu (pt. produse), d-lui Stanciu Constantin (pt. bani), d-neiCarmen Gherca (pt. bani), d-nei Daniela Sandu (pt. produse), d-lui Adrian Grigore (pt. bani), d-nei Hamade Mirna (pt. bani), lui George, fiului meuVictor, Ancăi ( Radu Ioana) (produse), cumnatei mele Mihaela Sherar (pt. bani), fratelui meu, Tavi (pt. transport, participare eveniment), d-rei M.C. (pentru participare eveniment).

Eu vă mulțumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

Să-ți fie bine, copilul meu!

Să-ți fie bine, copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!

Ce părinte nu se roagă așa pentru copilul său, în orice moment al zilei sau al nopții?! Ce copil nu se simte în siguranță, iubit și fericit alături de părinții săi? Sau așa ar trebui să fie… Din păcate, există și copii care fie nu se simt nici iubiți, nici în siguranță, lângă părinții lor, fie au fost pur și simplu abandonați. Pentru acești copii, binele se măsoară, aproape exclusiv, în supraviețuire, în a avea ce mânca, ce îmbrăca, cu ce se spăla… Și toate acestea în porții fixe, exacte. Nu există loc de mai mult…

Astfel de copii sunt și cei 38 (22 de băieți și 16 fete, cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani), instituționalizați în CENTRUL DE PLASAMENT PINOCCHIO sector 3. Mulți dintre domniile voastre știu că, periodic, întreprind acțiuni de ajutorare a acestor copii, întrucât, mi-au intrat în suflet încă de la prima vizită pe care le-am făcut-o, în anul 2010.

Azi, am fost și am discutat cu d-l Marius Anghel despre nevoile lor. Până acum, cele mai acute erau legate de mâncarea necesară micului dejun și gustărilor dintre mese. Acum, cel puțin pentru o perioadă, pare-se că această situație s-a rezolvat. Au rămas, însă, celelalte nevoi:

– produse de curățenie și îngrijire: detergent de vase, rufe (închipuiți-vă cum e să speli zilnic pentru atâtea persoane!!!!!), curățenie generală;
– produse pentru curățenie și igienă corporală: șampon, gel de duș, săpun lichid;
– rechizite școlare: caiete, creioane, stilouri, pixuri, penare, ghiozdane, etc.

– veselă și instrumente pentru bucătărie: cuțite, tocătoare, polonic, spumieră, etc.
– jocuri pentru copiii de grădiniță și copiii din clasele mici;
– 2 tablete (există copii care învață foarte bine și care nu pot fi recompensați cu nimic, așa cum facem noi acasă, cu ai noștri), pentru că nu are cine să sponsorizeze astfel de „mofturi”…

DE ACEEA, DRAGII MEI, VĂ CER AJUTORUL ȘI ÎN ACEASTĂ CAMPANIE, PENTRU CA, ÎMPREUNĂ, SĂ FACEM SĂ LE FIE BINE ȘI ACESTOR COPII.
AM NEVOIE DE DONAȚIILE D-VOASTRĂ PENTRU A PUTEA ACHIZIȚIONA MĂCAR O PARTE DIN TOT CEEA CE AU NEVOIE.

ASTFEL, FIE ACHIZIȚIONAȚI PERSONAL PARTE DIN OBIECTELE DE MAI SUS, FIE DONAȚI BANI ȘI, LA FINAL, LE VOI CUMPĂRA – SINGURĂ SAU ÎMPREUNĂ CU CEI CARE VOR VREA SĂ MĂ ÎNSOȚEASCĂ, AȘA CUM AM FĂCUT MEREU!

CONTUL BANCAR ESTE: RO56INGB0000999903764958, DESCHIS LA ING BANK, TITULAR ADELA ONETE – PENTRU CAMPANIA: „SĂ-ȚI FIE BINE, COPILUL MEU!”

Cei care ați fost cu mine la Centru, cu ocazia altor campanii organizate pentru ei, știți ce înseamnă pentru ACEȘTI COPII fiecare vizită, fiecare dar …

Pentru orice alte detalii, știți unde mă găsiți. 🙂

Drept mulțumire pentru donațiile d-voastră, eu vă ofer, cu tot dragul, cartea de mai jos: (desigur, donațiile d-voastră sunt mult mai valoroase decât minivolumul de poezii, dar acesta este modul meu de a vă mulțumi pentru că vă pasă. 🙂   )

Eu vă mulțumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Cafeaua prieteniei

Mai ţineţi voi minte, dragii mei, cafeaua aceea la care m-aţi invitat?

Ştiu, de fapt, m-am autoinvitat. Şi voi continua să o fac, invintându-vă, în acelaşi timp, să bem împreună această cafea. Nu este o cafea oarecare, este o cafea a prieteniei. Ştiţi voi, prietenia, sentimentul acela care înnobilează, care te face OM, care salvează vieţi, pentru care eu vă mulţumesc, cu reverenţă!

Vă invit să bem împreună, virtual sau în viaţa reală, o cafea, pentru EI. 

EI, copiii şi tinerii cu autism din Iaşi, pentru care Carmen Gherca, preşedinta Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România – Filiala Iaşi (ANCAAR Iaşi) –www.ancaar-iasi.ro., mi-a cerut ajutorul.

Îmi povestea Carmen, ea însăşi mamă a unui tânăr cu autism, despre situaţiile dramatice prin care trec aceşti copii şi tineri şi familiile lor. De aceea, au nevoie de ajutorul nostru.Unul dintre tinerii pe care Asociaţia îl ajută a rămas orfan de mamă, în grija tatălui, care face dializă şi care mai are în întreţinere un copil. O altă situaţie este a unui copil, care urmează să termine clasa a VIII-a şi căruia i s-a spus ca, din clas a IX-a, să meargă la o şcoală de surdo-muţi. Şi sunt multe, multe astfel de drame…

Auzim, zilnic, în jurul nostru despre autism. Uneori, trecem nepăsători şi, cumva, ne spunem că nu este problema noastră. 

Doar dacă ne oprim puţin din drumul şi din „mai binele” (ştiu, toţi avem probleme, toţi ne luptăm să supravieţuim, toţi ne ducem crucile în spate) nostru, putem observa că, pe lângă luptele fiecăruia dintre noi, familiile care au persoane bolnave de autism, duc lupte de mii de ori mai grele. 

Pentru că se luptă cu absolut orice: de la prejudecăţi, sistem, integrare, respingere, umilinţă, până la munca de Sisif de a-şi aduce copiii în lumea aceasta, „normală”. 

Poate că lumea în care aceşti tineri trăiesc este o lume mai bună decât a noastră, dar familiile lor au nevoie de ei în această lume, pentru a putea merge înainte, pentru a se putea bucura de viaţă, ca noi toţi. 

Asociaţia condusă de d-na Gherca asta face: vine în ajutorul persoanelor cu autism şi al familiilor acestora, le întinde mâna pe care societatea le-o refuză. Dar, pentru asta au nevoie de bani: sunt necesare terapii şi tratamente speciale pentru fiecare pas, oricât de mic, pentru aceşti tineri.

Dar, ştiţi de ce suferă cel mai mult familiile acestor copii? Dincolo de toată lupta continuă pentru ziua de mâine? Pentru că este o luptă fără răgaz.

Pentru ei, o mică bătălie pierdută înseamnă cât un război pierdut. Unii n-o mai pot lua de la capăt …

Închipuiţi-vă cum este să nu vă puteţi auzi, NICIODATĂ, copilul spunând: „mamă” sau „tată” sau „bunico/bunicule”. Ei trebuie să înveţe – zile, luni, ani întregi – tot ceea ce nouă ni se pare simplu, firesc, la îndemână…

De aceea, dragii mei, haideţi să bem împreună, cu EI şi pentru EI, această cafea a prieteniei, pentru că lor nu le este dat să ştie cum e să te bucuri de o cafea alături de un om drag. 

Iată cum:

Celor ce locuiţi în Bucureşti şi doriţi să donaţi, vă voi oferi eu cafeaua, pentru că doresc să-mi acordaţi cinstea şi onoarea de a vă cunoaşte peronal.

Şi, pentru că Şcoala SPECTRUM BUCUREŞTI, căreia îi mulţumesc din suflet, a fost de acord să se implice în acest proiect, ne vom putea întâlni acolo, eu să vă ofer o cafea, voi să o „plătiţi”. 🙂 

Voi reveni cu amănunte pentru adresă şi data întâlnirii, imediat ce le voi obţine!

Pentru cei ce nu doriţi sau nu puteţi să ne întâlnim, dar vreţi să  donaţi, vă rog să o faceţi în CONTUL bancar: RO64 BSEA 0020 0000 0029 2882 Credit Agricole – Romania, TITULAR ASOCIATIA NATIONALA PENTRU COPII SI ADULTI CU AUTISM DIN ROMANIA – FILIALA IASI (ANCAAR – FIL. IASI), cu specificaţia donaţie „CAFEAUA PRIETENIEI”. 

Mi-ar plăcea, dacă îmi veţi lăsa în privat adresa, să vă pot trimite, personal, o scrisoare de mulţumire. 🙂

Îi mulţumesc, de asemenea, prietenei mele, prof. NICOLETA CONSTANTIN, de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Rm. Vâlcea, care şi-a anunţat implicarea în proiect, alături de minunaţii ei elevi. 

Reverenţă vouă, tuturor celor ce veţi oferi o „cafea a prieteniei” acestor oameni speciali ce sunt  ŞI ai noştri!

Da, am plâns!

Nu din cauza lor, ci pentru ei. Am crezut că, mergând la ei de ceva timp, nu voi mai plânge. Dar, am plâns: pentru băieţelul de trei ani, cu ochi albaştri, care s-a lipit de mine, mi s-a aşezat în braţe şi mi-a spus „mami”, cum, de altfel, a făcut şi cu Dana; pentru adolescenta de 14 ani, frumoasă, fină şi inteligentă care povestea cum că dacă n-ar fi existat preotul cu care stă de vorbă, „ar fi ajuns mai rău decât fraţii ei” – cu toţii abandonaţi – şi care nu ştia cum să-şi mai arate încântarea pentru cerceluşii de argint trimişi în dar de Janeta; am plâns pentru toţi cei care m-au recunoscut: „doamna, d-voastră aţi mai fost la noi… şi ne-aţi dus şi la teatru… aţi spus d-voastră c-o să mai veniţi…”, am plâns pentru toţi cei 46 de copii, frumoşi, inteligenţi, minunaţi, dar abandonaţi de părinţi, care s-au bucurat să ne vadă, s-au bucurat de tot ce le-am dus şi care ne mai aşteaptă.

Am plâns şi de neputinţa de a nu fi făcut mai mult …

Dar, în acelaşi timp, am fost fericită că, datorită vouă, Adrian Grigore, Viviana Balanga & comp., Alice Popa şi Grupul AGNI, Cătălina Manea, Janeta Ionescu, Dana Logofatu, Bogdan Olteanu, Anghel Luminita, Daniela Sandu, Lili Pinca, Claudia Adomnicai, Mihaela S., Marian Cruceru, O.S. (O.D.),Camelia Totezan, Liliana Luca, am reuşit să strâng 2700 de lei şi să le cumpărăm tot ce ne-am propus şi chiar mai mult de atât.

Iată pe ce „s-au dus” banii voştri: 

– 3,845 kg. bomboane de pom;
– 38 pachete de sticksuri;
– 15 cutii de ceai (mentă, muşeţel, gălbenele, sunătoare, fructe);
– 10 calupuri şuncă din piept de pui „Sissi”;
– 10 calupuri şuncă de curcan „Campofrio”;
– 10 kg. de caşcaval „Hochland”;
– 60 de iaurturi „Oly”;
– 48 de iaurturi „Napolact” (8 pachete X 6 cutii);
– 53 pateuri de pui „Vascar”;
– 40 de pateuri de curcan „Bucegi Junior”;
– 30 de cutii brânzică Almette cu smântână;
– 25 de cutii Almette cu căpuşuni;
– 46 de cutii suc de portocale „Yippi”;
– 46 de sticle suc Tedi – zmeură, morcov, măr;
– 10 pungi cereale integrale „Lion”;
– 10 pungi cereale fulgi de porumb;
– 7,228 kg. de banane;
– 46 de acadele Chupa Chups;
– 92 de prăjiturele „Măgura”;
– 56 de eugenii;
– 2 pachete de cafea x 500 gr. – pentru personal.

– produse de întreţinere şi igienă: – 46 de periuţe de dinţi, specifice grupelor de vârstă;
– 25 de paste de dinţi, specifice grupelor de vârstă;
– 8 sticle de săpun lichid (a câte 1 litru);
– 10 sticle şampon „Garnier”;
– 2 sticle x 1 l – şampon + gel de duş pt. copii;
– 5 sticle şampon pt. copii „Dalin”;
– 2 sticle x 4 l – gel de duş;
– 10 cutiuţe cremă de gălbenele;
– 10 sticluţe mixtură mentolată;
– 10 sticluţe glicerină boraxată;
– 46 pacheţele şerveţele umede de buzunar;
– 10 pachete mari şerveţele umede;
– 4 baxuri x 10 pachete şerveţele-batistuţe.

+ diverse pungi şi sacoşe  = TOTAL: 2.676,76 lei. A mai rămas un rest de 23,24 lei, care va fi păstrat pentru următoarea acţiune.

Bonul are aproape un metru, motiv pentru care nu-l pot poza. 

Acestor produse li s-au adăugat:
– frumoasele brăţări meşterite special pentru copii, de către Janeta Ionescu. Apropo, Janeta, nu ai idee cât s-au bucurat copiii pentru ele!
– cărţile minunate donate de Alexandra;
– jucării, hăinuţe, suc de mere natural, pliculeţe de miere, rechizite, aduse personal de Popescu Marian – care şi-a adus şi fetiţele, Catalina Manea, Alice Popescu, Cristian Pleşu, Liliana Luca – însoţită de Ilinca, fetiţa ei, Savulescu Elena, prin fiica ei Anne Marie, care a plecat în lacrimi de la Centru, precum şi Vlad Lică.

Vouă, tuturor, vă mulţumesc, cu tot sufletul, atât în numele meu, cât şi în numele copiilor de la Centrul de plasament PINNOCHIO 3, pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o, necondiţionat şi pentru toată implicarea voastră: donaţii, ajutor la cumpărături, participare directă! Mă-nclin!

 

Şi ei îl aşteaptă pe Moş Nicolae

Copilul meu îl aşteaptă pe Moş Nicolae. Copilul tău îl aşteaptă pe Moş Nicolae. Ei … Şi ei îl aşteaptă pe Moş Nicolae…

Îmi propusesem ca, împreună, să le dăruim rechizite. Nu am reuşit. Probabil pentru că nu am reuşit să vă conving că au nevoie de noi… Sau, poate, nu am inspirat suficientă încredere. Vă cer scuze, dacă este aşa!

Pentru că, totuşi, am strâns nişte bănuţi şi pentru că se apropie Moş Nicolae, vă cer în continuare ajutorul: să le ducem mici bucurii pe 6 decembrie. Astfel, termenul limită pentru strângerea donaţiilor este 01 decembrie 2013.

Drept mulţumire, vă pun inima în palme – dau, în schimbul oricărei donaţii din partea voastră, un magnet de frigider, cu afişul campaniei. E frumos, să ştiţi! Celor din Bucureşti, îl pot înmâna personal, celor din provincie, îl trimit prin poştă.

Pentru ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt “problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat “în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.

Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am ştiut, fie nu ne-am făcut timp, fie nu am dorit, nu i-am învăţat, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor, cum să fie responsabili, buni, cum să înveţe, cum să nu-i urască pe cei ce nu sunt ca ei, cum să respecte, cum să trăiască normal, cum să iubească …

Ne place, sau nu, şi ei sunt copiii noştri şi avem datoria de a nu le întoarce spatele!

De exemplu, copiii din Centrul Pinocchio 3 –#centrulpinocchio3. Că despre ei este vorba în această nouă acţiune pe care o iniţiez: sunt 46 de copii, cu vârste între 3 şi 13 ani, 26 de băieţi şi 20 de fete. Au nevoie de mâncare, pentru gustările dintre mese, au nevoie de rechizite, de hăinuţe, de atenţie.

De aceea, dacă doriţi şi puteţi, vă aştept ca, împreună, să strângem bani – sau bunuri. Cei ce doriţi să donaţi, orice, ştiţi unde mă găsiţi.

Contul este RO56INGB0000999903764958, deschis, în lei, la ING BANK, titular ADELA ONETE. Vă rog să menţionaţi la natura plăţii: donaţie proiect Centru de plasament.

De asemenea, pe toţi cei care vor să-mi fie alături la cumpărături şi, ulterior, la Centru, când vom duce donaţiile, îi rog să-mi dea de ştire, pentru că trebuie ca, în cererile pe care le trimit către DGASPC sector 3, să menţionez persoanele care vor merge în vizită la copii.

Ştiţi, totodată, că-mi puteţi solicita orice dovadă a banilor primiţi, precum şi a modului în care au fost cheltuiţi şi vi le voi pune la dispoziţie, fără ezitare.

Ai lor, ai mei, ai tăi, ai noştri …

Termenul limită pentru strângerea donaţiilor este 01.11.2013.

Noaptebunacopii's Blog

Şi ei sunt copiii noştri!

Ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt „problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat „în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.

Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am…

Vezi articolul original 263 de cuvinte mai mult

Trecut-au anii…

Trecut-au anii … 18 … Oare, când? La mulţi ani, iubitul meu!

Ai lor, ai mei, ai tăi, ai noştri …

Şi ei sunt copiii noştri!

Ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt „problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat „în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.

Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am ştiut, fie nu ne-am făcut timp, fie nu am dorit, nu i-am învăţat, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor, cum să fie responsabili, buni, cum să înveţe, cum să nu-i urască pe cei ce nu sunt ca ei, cum să respecte, cum să trăiască normal, cum să iubească …

Ne place, sau nu, şi ei sunt copiii noştri şi avem datoria de a nu le întoarce spatele!

De exemplu, copiii din Centrul Pinocchio 3. Că despre ei este vorba în această nouă acţiune pe care o iniţiez: sunt 46 de copii, cu vârste între 3 şi 13 ani, 26 de băieţi şi 20 de fete. Au nevoie de mâncare, pentru gustările dintre mese, au nevoie de rechizite, de hăinuţe, de atenţie. 

De aceea, dacă doriţi şi puteţi, vă aştept ca, împreună, să strângem bani – sau bunuri – pentru ei şi, odată cu începerea şcolii, să le mai facem câte-o bucurie!
Cei ce doriţi să donaţi, orice, ştiţi unde mă găsiţi. 

Contul este RO56INGB0000999903764958, deschis, în lei, la ING BANK, titular ADELA ONETE. Vă rog să menţionaţi la natura plăţii: donaţie proiect Centru de plasament.

De asemenea, pe toţi cei care vor să-mi fie alături la cumpărături şi, ulterior, la Centru, când vom duce donaţiile, îi rog să-mi dea de ştire, pentru că trebuie ca, în cererile pe care le trimit către DGASPC sector 3, să menţionez persoanele care vor merge în vizită la copii. 

Ştiţi, totodată, că-mi puteţi solicita orice dovadă a banilor primiţi, precum şi a modului în care au fost cheltuiţi şi vi le voi pune la dispoziţie, fără ezitare!

Părerea ta, în cartea mea :)

Dragii mei! Am o propunere pentru voi: în curând – sau cel puţin aşa sper/intenţionez – voi publica cea de-a doua carte de poezie: „Din boabe de piper şi coji de portocală.”
Vreau ca, în loc de prefaţă, să am comentariile/părerile voastre cu privire la poeziile mele. Aşa că vă rog, pe cei ce mi-aţi citit/îmi citiţi poezia – aici, sau pe facebook – şi aveţi un cuvânt de spus, să-mi lăsaţi comentariile voastre. Ele vor fi publicate cu numele vostru, dacă, evident, îmi veţi da acordul. 
Vă mulţumesc!

Cenuşăreasa

Aşa s-a numit piesa de teatru pe care, împreună, am dăruit-o, azi, copiilor de la Centrul de plasament Pinocchio 3 (au fost prezenţi 20 de copii şi 2 însoţitori, deşi biletele s-au cumpărat pentru 24 de copii şi 3 însoţitori, dar au mai apărut probleme printre copii şi au fost nevoiţi să rămână la Centru). Nu a fost aleasă anume, aşa s-a nimerit. Ironic, nu? Piesa „Cenuşăreasa” pentru aceşti copii, care, la rândul lor, sunt nişte mici cenuşărese. Cu deosebirea că, pentru ei, de cele mai multe ori, povestea nu se termină cu happy end!

„De noi depinde să facem din viaţa noastră o poveste”, spune, la un moment dat, zâna care o ajută pe Cenuşăreasă să plece la bal. Da, pot spune asta eu, tu, sau copilul meu, al tău! Ei, copiii din centrele deplasament, nu pot spune asta. Şi nici zânele, sau şoriceii, care să-i ajute să-şi facă hăinuţe, şi nici păsările fermecate, care să-i ajute să aleagă lintea de neghină, nu li se arată prea des.

Ei, COPIII DIN CENTRELE DE PLASAMENTE, sunt „doar” nişte nume instituţionalizate pe hârtiile autorităţilor, sunt copii invizibili, sunt copiii din spatele unor garduri, sau porţi de fier, din spatele unor uşi … Sunt copiii ce aşteaptă să fie băgaţi în seamă, sunt copiii ce spun „mami” tuturor doamnelor ce le poartă de grijă (foarte puţine, de altfel, în comparaţie cu numărul copiilor), sunt cei care trăiesc stigmatizaţi pentru singura „vină” că au fost născuţi de nişte mame iresponsabile, în sânul unor familii nepotrivite… Sunt copii cu nevoi şi lipsuri multe (dar, voi reveni într-un alt articol la acest subiect).

Datorită faptului că aţi înţeles şi aţi dorit să le dăruim o clipă de bucurie, de normalitate, implicându-vă, financiar, eu mă înclin şi vă mulţumesc, din tot sufletul: d-nei Maria Vatamanu, Mihaela Tălpău, R.B., Cristiana Toma, Viviana Balanga, I.C., Stanciu Constantin, Bianca Eliza, Adrian Grigore, Aurora Niculae, Tavi Anghelus, Mariuca Macovei, Marilena Onete, Mihaela Sherar.

Datorită donaţiilor domniilor voastre, s-a strâns suma de 940 de lei (545 lei, prin depunere sau transfer bancar, restul, în numerar). Din această sumă, am cheltuit suma de 848,45 lei (316,50 lei – bilete teatru – factură şi OP -; 310 lei – transport, dus-întors, – factură şi chitanţă; 155,68 lei – banane, piersici, nectar Teddy, pufarine – câte 30 de buc., bon fiscal Kaufland; 48 lei – îngheţată – bon fiscal; 18,00 lei – pepene verde, fără document justificativ – vânzător ambulant). Restul de 91,55 lei a rămas în cont, pentru următoarea acţiune. (Dacă cineva dintre cei care au donat, doreşte restituirea sumei, ca urmare a faptului că nu a fost cheltuită integral la această acţiune, vă rog să-mi daţi de ştire! 🙂 De asemenea, anunţaţi-mă dacă doriţi copii de pe facturi, extras de cont, etc. şi vi le voi trimite imediat.)

Încă o dată, toate mulţumirile şi urările de bine pentru că mi-aţi fost alături, să le fim, măcar puţin, aproape! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Le mulţumesc, de asemenea, şi celor care au promovat acţiunea!

„Doamna, mai mergem şi altă dată?”

Sărutmâna, mamă, la mulţi ani!

Sărutmâna, mamă! Să-ţi dea Dumnezeu mulţi ani, cu sănătate, cu fericire, în care să ne aştepţi în prag! Te iubim, la mulţi ani, mamă! ♥
Sărutmâna, tată! Să-ţi trăiască cea care îţi este alături de aproape 40 de ani! Să ne trăiţi, sănătoşi şi fericiţi!

Părinţilor mei

Vă privesc
şi mă dor amintirile
din ochii voştri
şi timpul
cuibărit la tâmple.

Vă iau sufletele
în căuşul palmei
şi le mângâi
duios şi cu teama
de a nu le răni.

Îngenunchez
şi vă sărut mâinile
şi vi le primenesc
cu lacrimile mele.

Voi mă priviţi blajin
şi mă sărutaţi
pe creştet.
Din zâmbetele voastre,
îmi picură, în suflet,
binecuvântări…

Cu Costica Anghelus, Tavi Anghelus, Liviu Anghelus, George Onete, Victor Onete, Mariuca Macovei,

 

 

 

Frânturi de viaţă, clipe de emoţie …

Ştiţi că v-am spus că mă gândesc, şi acum, cu dragoste la cea care mi-a fost învăţătoare acum … 33 de ani şi că, în fiecare an, pe 3 iunie, de ziua sa, o omagiez, în gând, sau, mai nou, prin articole pe blog. 🙂

Ei, bine, pentru că vineri am fost la Rm. Vâlcea, ghiciţi ce? Am cumpărat cel mai frumos ghiveci cu orhidee pe care l-am găsit şi am căutat-o la aceeaşi şcoală în care eu am petrecut primii mei opt ani de şcoală – Şcoala Generală nr. 10.

Cum am ajuns înainte de a se suna, cu vreo 25 de minute şi nu am îndrăznit s-o deranjez de la ore (se auzea prin uşă că repeta pentru serbare, cu boboceii de cls. I, pe care îi are acum), am aşteptat clopoţelul. Nu vă spun cu ce emoţii: cum mi-au transpirat palmele şi cum îmi bubuia inima! 🙂

Cele 25 de minute de aşteptare în faţa uşii (pt. că nici să plec şi să revin nu am vrut) mi s-au părut o eternitate…
Când, în sfârşit, s-a deschis uşa, am văzut-o şi m-a văzut. Surpriza şi emoţia au fost copleşitoare pentru amândouă. Pentru mine, pentru că m-a recunoscut şi a venit cu braţele întinse spre mine şi pentru domnia sa că nu se aştepta. 🙂

Ne-am strâns în braţe şi mai-mai că nu am plâns una pe umărul celeilalte. Unul dintre copii a spus că el ştie cine sunt: „sunteţi fiica doamnei învăţătoare!” 🙂

Printre altele, mi-a spus că încă mai are vaza ACEEA pe care i-am dăruit-o noi, prin clasa a III-a, când am aflat, pentru prima oară, data aniversării şi că-şi aminteşte, cu dragoste, de vaza plină cu garoafe roşii pe care a găsit-o pe catedră, când a intrat în clasă. Şi-şi mai aminteşte şi de buchetul de flori pe care i l-am dus acasă, tot cu ocazia unui 3 iunie, eu fiind liceană atunci.

Am făcut schimb de numere de telefon şi, cu siguranţă, o voi vizita ori de câte ori voi ajunge în oraşul meu natal, atât de drag mie.

Orice moment minunat are clipa sa…

Despre „a fi” şi „a trebui” …

În cadrul evenimentului „Săptămâna verde”, organizat la şcoala lui Victor, a existat şi o paradă de costume realizate din materiale reciclabile. Deşi am intenţionat să participăm şi noi, nu am mai reuşit să fim gata la timp cu ceea ce doream să confecţionăm.

Aşa că Victor a participat ca spectator. Le-a aplaudat pe cele trei colege de clasă care şi-au prezentat costumele, iar pe restul, de la celelalte clase nu, din cauză că, spune el, nu i-au plăcut. Motiv pentru care a fost certat de învăţătoare, pentru că TREBUIA să aplaude. „Ce, atunci când mergi la un spectacol, nu aplauzi, indiferent dacă îţi place sau nu?”

Eu i-am explicat copilului că putea să-i aprecieze şi pe ceilalţi, pentru participare, munca depusă, creativitate, etc., etc.

„Da, mami, dar trăim în lumi paralele şi nu ştiu eu? Trebuie să aplaud chiar dacă nu-mi place? Credeam că am dreptul să spun şi să fac ce gândesc!”

La discuţia cu învăţătoarea, i-am spus părerea lui Victor. „Eu nu sunt de acord. Era un lucru organizat, toţi aplaudau, trebuia să facă şi el la fel ….”, mi s-a spus.

Desigur, de ce să nu-i robotizăm pe copiii noştri, de ce să nu le servim, zilnic, porţii mari de ipocrizie?

La mulţi ani, ţie, Poezie!

„Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii.” – Nichita Stănescu

21 martie – Ziua mondială a Poeziei

Poezia este pânza pe care pictezi cu sufletul …
La mulţi ani, ţie, Poezie!
Misterul lumii
Am visat că sunt un munte
ce priveam lumea semeţ,
încercând să-i desluşesc misterul.

Privită de sus, însă,
lumea nu-i decât un contur.

M-am aşezat, apoi, la picioare-i,
ca un sângeriu covor
de maci.

Privită, însă, de jos,
lumea nu-i decât mişcare.

M-am ridicat
şi am înconjurat-o
ca un fum.

Însă, privită de jur-împrejur,
lumea e doar un cerc.

Cuvânt m-am făcut, atunci
şi i-am pipăit sufletul.

Am înţeles:
e o greşeală doar s-o priveşti.
Lumea trebuie simţită.

 

3 ani …

… de „Noapte bună, copii”! La mulţi ani, blogului meu! 🙂

„Viaţă-n libertate ori moarte!”

La mulţi ani, Românii mei frumoşi, oriunde vă aflaţi! Cei care sunteţi departe nu uitaţi că vă aşteptăm acasă. Vouă v-a fost greu, nouă ne-a fost greu, poate a venit timpul să învăţăm cum, împreună, să facem să ne fie bine! Dacă alţii pot, putem şi noi!
La mulţi ani, România!

„Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!”

Iar mă laud… :)

Dragii mei, vă aduceţi aminte că, anul trecut, m-am lăudat că prof. Cristi Serban, m-a invitat să recit şi să citesc la lansarea cărţilor sale, la „Gaudeamus”? 🙂
Ei, bine, mă laud şi acum. 😀 Pentru că mâine, 24.11.2012, la Sala Cupola, orele 13, Cristi va lansa o carte nouă, iar eu voi din nou acolo: voi recita din poeziile mele şi, de asemenea, voi citi şi din carţile lui. 🙂 Aşa că… dacă aveţi timp şi vreţi să ne vedem, vă aşteptăm. 🙂

Azi, e ziua ta, copilul meu!

Azi e ziua ta, copilul meu
şi mă rog lui Dumnezeu,
să fii sănătos, să fii fericit,
să iubeşti mereu şi să fii iubit!

Te privesc, cu drag, cât ai crescut.
Parcă ieri te-am născut.
Împlineşti, iată, 7 ani,
să-ţi fie bine, puiul meu şi la mulţi ani!

În sfântă zi de vineri, pe lume te-am adus,
să fii demn şi bun, mereu cu capul sus,
ţi-am urat, când la sânu-mi te-am luat întâiaşi dată,
minunea mea cea mare, cât lumea asta, toată!

Tu ne umpli sufletul şi viaţa,
eşti puterea noastră de „bună dimineaţa!”,
îţi vom fi alături, oriunde şi oricum,
îţi vom fi lumină, copilul nostru bun!

La mulţi, mulţi ani, iubirea noastră,
să-ţi fie viaţa lungă şi frumoasă,
să mergi, mereu, pe drumul tău,
cu-ncredere în tine şi-n bunul Dumnezeu!

Celor care…

Tuturor celor care nu-mi înţeleg vehemenţa implicării în situaţia actuală prin care trecem, le cer scuze că mă doare viitorul copilului meu în ţara care s-a născut.

Ce nu înţeleg ei, este că nu fac politică din poziţia unui membru de partid înregimentat vreunei doctrine şi repet – oare pentru a câta oară?! – nu consider că este ceva rău, dar nu acesta este scopul meu!!!

Dacă eu consider că, azi, viitorul familiei mele este periclitat de cei care au fost aleşi să-l administreze în folosul nostru, al cetăţenilor acestei ţări, iau atitudine!

Dacă mâine voi considera acelaşi lucru, voi lua atitudine, indiferent cine va fi la putere!

Copilul meu are aceleaşi drepturi în lumea asta, ca oricare dintre ceilalţi copii, europeni, americani, etc!

De aceea, duminică, 29 iulie, voi merge la vot şi voi vota DA!

Dreptul meu la replică…

Stimată doamnă Cancelar Angela Merkel,

sunt un cetăţean român, trăitor în România. Vă scriu în nume propriu şi, cu siguranţă, şi în numele unui procent majoritar al cetăţenilor români, fiind onorată de grija d-voastră pentru ceea ce se întâmplă în România, pentru statul şi poporul român, dar, totodată, revoltată de ceea ce fac, împotriva propriei lor ţări, europarlamentarii români, reprezentanţi ai Partidului Democrat Liberal, fost partid de putere.

Îndrăznesc să mă adresez d-voastră, pentru că ştiu că puterea de important lider european, pe care o aveţi, izvorăşte, în primul rând, din inteligenţa şi onestitatea care vă caracterizează, dincolo de interesele politice naţionale şi internaţionale, pentru că ştiu că, dacă ne-am fi întâlnit,  mi-aţi fi îngăduit să vă spun ce se întâmplă în ţara mea. Eu nu sunt membru al niciunui partid şi nici nu sunt înregimentată vreunei doctrine politice. Sunt un simplu cetăţean, fac doar politica trăitorului în această ţară, îngijorat pentru viaţa şi viitorul copilului său, ale familiei sale.

Când România s-a eliberat de sub jugul comunisto-ceauşist, niciunul dintre noi nu s-a gândit că, la peste 20 de ani de la Revoluţie, în sec. al XXI-lea, într-o ţară europeană, membră a Uniunii Europene, cetăţenii ei vor retrăi groaza acelor vremuri, ajungând chiar să considere că se trăia mai bine atunci. Ceea ce se întâmplă, în aceste zile, în România, nu este, nici pe departe o „lovitură de stat”, „un atac la democraţie sau la justiţie”, cum s-a încercat a se dezinforma la nivelul Uniunii Europene, de către lideri politici, ai Partidului Democrat Liberal, foşti guvernanţi, sau parlamentari, ci DORINŢA POPORULUI, în majoritatea lui, de a scăpa de un preşedinte care l-a abuzat, l-a îngenuncheat, l-a umilit, l-a sărăcit, i-a călcat în picioare demnitatea şi l-a învrăjbit, pentru a-l putea domina.

Traian Băsescu nu s-a considerat niciodată reprezentantul românilor, ci „şeful românilor, şeful statului”, cum a afirmat de nenumărate ori, ajungându-se chiar la situaţia în care însăşi Curtea Constituţională să-l denumească aşa, în hotărârile sale.

Eu l-am votat în anul 2004, pentru a sancţiona fosta putere, din cauza modului greşit în care aceasta şi-a tratat poporul. Am regretat la scurt timp. Traian Băsescu, imediat ce a ajuns preşedinte al României, a avut, ca unic scop, îndeplinirea propriilor scopuri de îmbogăţire a sa, a familiei sale şi a oamenilor de care s-a înconjurat, din partidul său, PD, devenit, mai târziu, PDL. A început prin sabotarea premierului liberal din acea perioadă, sfârşind prin a-l înlătura şi a-şi promova propriii oameni, de o moralitate şi competenţă îndoielnice.

În anul 2009, a candidat pentru un al doilea mandat, pe care, din păcate l-a câştigat,  cu suspiciune de fraudă, deşi, este adevărat,  a avut votul unui număr impresionant de cetăţeni, ale căror aşteptări le-a înşelat, încălcând flagrant, atât promisiunile făcute în campania electorală, cât şi Constituţia, pe care a folosit-o numai după bunul plac. Aceste fapte au dus la ieşirea oamenilor în stradă, pentru a protesta, împotriva lui şi a partidului pe care l-a susţinut la putere, prin orice mijloc. Românii au ieşit în stradă, în ianuarie 2012, la temperaturi de -20 de grade, ca şi în această vară, la temperaturi de peste 40 de grade. Nu numai că a ignorat protestele oamenilor, refuzând orice dialog cu ei, dar a legitimat, atât jignirile guvernanţilor pdl-işti, de la acea vreme, aduse protestarilor: „viermi, ciumpalaci, leneşi, oligofreni, etc.”, precum şi agresivitatea jandarmilor români, asupra acestora.

Românii nu mai vor un preşedinte suspectat de corupţie, de o moralitate pusă sub semnul întrebării, un preşedinte care i-a gonit din ţara lor, spunându-le că, dacă nu le convine cum trăiesc în România, să plece, un preşedinte pentru care, oricine nu i se supune, fie simplu cetăţean, om de presă, politician, îi devine duşman.

Românii nu mai vor un preşedinte care a politizat toate instituţiile statului, care loveşte minori, care-şi jigneşte cetăţenii, îi discriminează, îi manipulează, care învrăjbeşte categoriile socio-profesionale una împotriva celeilalte, un preşedinte al cărui principiu suprem a fost: „Divide şi stăpâneşte!”

Românii nu mai vor un preşedinte-jucător care nu a respectat niciodată Constituţia, care duce, public, războaie personale cu diverşi oponenţi politici şi nu numai, care nu are demnitatea şi verticalitatea să admită că nu mai este dorit, nu mai vor politicieni care să afirme: „Ne vrem ţara înapoi, să o facem aşa cum vrem noi!” (Monica Macovei – europarlamentar român), împotriva voinţei poporului!

Vrem să trăim în ţara noastră, cu demnitate, fără teamă, liberi, să ne bucurăm de munca şi familiile noastre, de ţara noastră, ca orice cetăţean european, vrem să ne exprimăm opinia într-un referendum popular, nu vrem să fim nevoiţi să emigrăm, noi sau copiii noştri, nu vrem să ne lăsăm părinţii singuri la bătrâneţe!

Toate acestea fiind spuse – şi ar mai fi fost multe -, stimată doamnă Cancelar Angela Merkel, nu, în România, nu a avut loc nicio lovitură de stat, este dreptul nostru de a ne schimba liderii, atunci când aceştia uită pentru ce au fost aleşi şi vatămă grav interesele unei naţiuni.

Poporul român nu este nici mai puţin inteligent, nici mai leneş, nici mai urât decât alt popor european, are aceleaşi drepturi la viaţă, la demnitate, la libertate, la viitor!

O Europă unită şi puternică nu se poate realiza cu popoare îngenuncheate, flămânde şi umilite!

Vă mulţumesc!                                                                     

           Cu multă consideraţie,

Adela Onete, cetăţean român şi european

 

Fii suveran…!

Mâine, mergeţi şi votaţi: după cum vă dictează mintea şi conştiinţa voastră, nu ale altora, sau, mai bine zis, lipsa lor de conştiinţă! Şi nu uitaţi că, de fapt, fiecare dintre noi suntem ca un angajator al fiecărui politician pe care îl alegem/votăm! Dacă ştim ce vrem de la ei, dacă le transmitem corect aşteptările noastre şi vom avea grijă să nu le uite, nu avem cum greşi.
Nu te lăsa cumpărat, nu te transforma în vasalul nimănui! Dacă o vei face, va avea tot dreptul să-ţi spună: „ţi-am dat, eşti obligat!”. Numai că, ce-ţi dă, acum, cu două degete, îţi va lua mâine cu zeci de tentacule! Inversează raportul! Şi vei putea spune: „ţi-am dat hăţurile, ai grijă să ajung cu bine la destinaţie!” NU STA CU CAPUL PLECAT ŞI MÂNA ÎNTINSĂ, FII SUVERAN, ALEGĂTORULE!

Şi să nu uitaţi nici că:

Îşi plâng străbunii viitorul

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi fiii îngenuncheaţi,
cu sânge, ei au hrănit ogorul,
când la luptă au fost chemaţi.

Cu pieptul dezgolit şi fără frică
şi-au apărat neamul şi glia,
de la cel cu carte, la ultima opincă,
din oasele lor, crescut-a România.

Au fost eroi, deşi nu asta au vrut,
au murit pentru frăţie şi dreptate,
din iubirea de pământ, ei şi-au făcut scut
şi din morminte strigă şi astăzi: “Libertate!”

Istoria stă tristă prin sertare,
care ni-i menirea, se pare, am uitat,
ce-a fost, odată, mândrie şi onoare,
azi este ruşine, arhaic, demodat.

Ne vindem patria şi-naintaşii,
fără a privi, o clipă, înapoi
şi ne trădăm, fără jenă şi urmaşii,
ce, firesc, aşteaptă o ţară de la noi!

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi nepoţii-ngenuncheaţi…

Susţin, pentru că…

După cum ştiţi, sâmbătă, 02 iunie, am participat la evenimentul organizat de   Asociaţia ADOR COPIII (Comunitatea Familiilor Adoptive).

Când am acceptat invitaţia Danei Pluhovici – care m-a onorat – am fost întrebată de ce susţin campania lor.  Dacă m-ar fi întrebat de există vreun motiv pentru care să nu sprijin această cauză, răspunsul ar fi fost, categoric: „niciunul!” În consecinţă, am avut şi am toate motivele din lume să susţin un astfel de demers. Eu şi soţul meu, ne-am dorit un copil şi-l avem. Copilul nostru ştie ce înseamnă „acasă”, „familie”, ştie ce înseamnă să crească iubit, dorit, ocrotit. Din păcate, dintr-o mare nedreptate a vieţii, există copii pentru care aceste cuvinte sunt străine, încă de la naştere, sau capătă alte conotaţii. Există copii pentru care „mama” este educatoarea, doamna de la bucătărie, medicul psiholog, sau oricare dintre doamnele din jurul lor, iar figura paternă, cel mai ades, lipseşte din mediul lor familiar. Aşa cum, pe de altă parte, există adulţi minunaţi, care ar putea dărui toate acestea şi pare că nu au cui. Nu am spus „copii minunaţi”, pentru că aş fi folosit un pleonasm. Dar, „când Dumnezeu îţi închide o uşă, îţi deschide, de fapt, o fereastră.” Copiii abandonaţi nu sunt decât copii rătăciţi. Trebuie doar căutaţi şi aduşi ACASĂ. Pentru că, deşi sună trist, poţi să aduci un copil, pe lume, din greşeală, împotriva voinţei tale, dar, niciodată, nu poţi iubi, nu poţi creşte un copil din greşeală. Şi… părinţi nu sunt cei care concep un copil, părinţi sunt cei care cresc un copil. Adopţia este un lucru natural, firesc, este ca o naştere, pentru că este naşterea unei familii. Este absolut minunat ca toţi membrii familiei să se sărbătorească în aceeaşi zi.

Când toate acestea se întâmplă în jurul tău, nu ai cum să rămâi pasiv, indiferent cât de mică îţi este contribuţia.

1 Iunie, 2 Iunie – copil, copilărie, familie…

UPDATE: Locul mai exact al desfăşurării este la intrarea dinspre Câmpia Libertăţii, la statuie, primul foişor, pe stânga (unde cânta fanfara). Eu voi recita la orele 10,15 şi 11,00.

Dragii mei, sâmbătă, 2 iunie, între orele 10,00-14,00, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) – Bucureşti, se va desfăşura evenimentul din cadrul Campaniei de promovare pentru declararea zilei de 2 IUNIE ca Zi Naţională a Adopţiei, iniţiat şi organizat de Asociaţia ADOR COPIII (Comunitatea Familiilor Adoptive), eveniment pe care îl susţin! În cadrul evenimentului, printre altele, vor fi: teatru pentru copii, spectacol de magie, muzică, spectacol de dans. De asemenea, mi s-a făcut onoarea de a fi invitată să recit din poeziile mele pentru copii. Deci, vă aştept, să fiţi alături de mine şi de aceste familii minunate!

********

Un alt eveniment minunat se va desfăşura mâine, 1 Iunie, la Elite Art Gallery, unde sunteţi aşteptaţi la vernisajul a două mici artiste, Mara şi Ana Ivan – „Din inimă de copil„:

La mulţi ani, copiii noştri, să vă fie bine, oriunde veţi fi!

Condica blogosferei

Un proiect nou lansat de către Mostwantedblog.org ce vizează să unească blogosfera românească! Condica Blogosferei este titlul unei cărţi, în care noi, cei din MWB, dorim să strângem mesajele a cât mai multor bloggeri, o carte care să fie reprezentativă pentru mediul online şi care să poată arăta cine există cu adevărat în blogosfera românească! În Condica Blogosferei se poate semna orice blogger dornic să arate lumii întregi că el există pe harta blogosferei şi, astfel, blogosfera există prin articolele lui. Cartea cu titlul “Condica Blogosferei” va fi publicată, în exemplar unic, o dată la fiecare 60 de zile, începând de azi, 16 februarie 2012, iar, cu fiecare ediţie nouă publicată, se vor adăuga mesajele celor care, din diferite motive, vor afla mai târziu de existenţa Condicii! Practic, va fi una şi aceeaşi carte, care doar va creşte în volum, cu fiecare ediţie nouă. Pe 31 decembrie 2012, Condica Blogosferei va fi publicată în formatul final, care să cuprindă, sperăm noi, numele şi mesajele a cât mai multor bloggeri! Orice blogger care doreşte, poate apărea în Condică! Pentru a face parte din acest proiect, trebuie să trimiteţi un mesaj la adresa de e-mail grupmwb@gmail.com, care să cuprindă:
– numele complet sau doar prenumele pseudonimul online, dacă există, – oraşul şi ţara,
– titlul şi adresa blogului,
– o scurtă descriere a blogului, precum şi un mesaj pentru toţi ceilalţi colegi de breaslă, dar şi pentru cititori!
Deşi Condica Blogosferei va fi doar în exemplar unic, oricine doreşte să aibă o copie o va putea avea, fiind nevoie doar de un mesaj la aceeaşi adresă menţionată mai sus (detaliile de primire urmând a fi discutate cu fiecare blogger în parte)! Condica Blogosferei va avea şi o ediţie în format video, pentru a arăta tuturor mesajele bloggerilor pentru lumea întreagă! Începând de azi, Condica Blogosferei este o carte a tuturor bloggerilor, mici sau mari, celebri sau mai puţin celebri, din orice nişă de activitate! Atenţie însă, vor fi acceptate doar bloguri, nu alte site-uri sau pagini de promovare ale blogurilor! Autorii şi membrii MWB, precum şi orice alt blogger care doreşte să ajute la promovarea Condicii Blogosferei, sunt rugaţi să preia acest articol integral prin copy&paste şi să-l publice pe blogul personal.

Altfel, toate bune şi frumoase….

UPDATE: Între timp, Emil Boc şi-a dat demisia, desigur, autovictimizându-se. Aproape că era să-mi scape o lacrimă!!!

„Limba română este patria mea!”, spunea Nichita Stănescu.
Oare, ministrul IGAŞ, dacă ar vrea să-l parafrazeze, cum ar spune: „Limba română este….”?

Numai că, este „impetuos necesar” ca, la „minus zero grade”, mintea lui Igaş să fie „vădită de energie”, din cauza „branconierilor.” Brrrrr!!!!!!!

Dar, staţi liniştiţi, ministresa BOAGIU, ne „asigură siguranţa” pe drumuri. Poate pe alea închise! Că ăsta e GUVERNUL CLOSED. A nu se citi „CLOSET”, da?

Mă tot gândesc şi nu reuşesc să decid: să prefer guvernanţii care vor „să vorbesc” cu noi, dar o fac prost, sau pe cei „care nu vor să vorbesc”? A, da’ m-am decis: JOS GUVERNUL! JOS BĂSESCU!

Altfel, toate bune şi frumoase, aşa că lăsaţi naibii prostiile cu protestele şi treceţi „la muncă”: „noi ce dracu’ mai furăm?” Nu de alta, dar până şi Jeffrey Franks şi-a dat seama de „băieţii deştepţi” din România şi că se fură, la greu, banii publici. Ups! Cred că de la horă i se trage! Tot ţopăind el, tot pe bani publici, conform tradiţiei, i s-au deşteptat neuronii. Cei mormoni, desigur!

Viermii cu conştiinţă

UPDATE: Eu sunt vierme, tu eşti vierme,
de durere, ţara geme!
Şobolani de la putere,
pricepeţi ce ţara cere?

Ne-aţi dezbinat,
crezând că aţi câştigat!
Noi ne unim
şi vă biruim!

Noi suntem Viermii cu conştiinţă: de sine, de neam, de ţară!

Voi ce sunteţi?

Şah la preşedinte. Vom reuşi să dăm mat?

„JOS BĂSESCU!”, „JOS DICTATORUL!”, „IEŞI AFARĂ, JAVRĂ ORDINARĂ!”, „DEMISIA!”, „NU VĂ FIE FRICĂ ŞI BĂSESCU PICĂ!” au fost cele mai strigate lozinci la manifestările din ultimele zile, pe lângă „Păcat, păcat, de sângele vărsat!”, „Aţi greşit, că ne-aţi umilit!”, „Unitate!”, „Solidaritate!”, „Libertate!”, „Ne vrem ţara înapoi!”, „Noi nu plecăm din ţară!”, „Jos Guvernul!”, „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”, „Bucureşti, unde eşti?”, etc. Am fost acolo şi am strigat, ore în şir, cu toată convingerea – că tot mă întreba cineva, pe Facebook, de ce am fost la manifestaţie. „Din convingere!”, i-am răspuns. Din convingere, din motivele pe care le-am înşiruit aici, precum şi pentru altele în plus: SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ NE EDUCĂM POLITICIENII, SĂ LE ARĂTĂM CĂ EXISTĂ DATORITĂ NOUĂ ŞI CĂ POT DISPĂREA TOT DATORITĂ/SAU DIN CAUZA – NOUĂ/NOASTRĂ!!! SĂ RENUNŢĂM LA LAŞITATE, COMODITATE, FRICĂ, SĂ GÂNDIM MAI MULT ŞI MAI PROFUND ŞI SĂ NU LE MAI LEGITIMĂM/CREDITĂM – PRIN PASIVITATE ŞI PLÂNS ÎN COLŢUL BASMALELOR – ACŢIUNILE. ESTE MAI SIMPLU DECÂT PARE! SĂ ÎNŢELEGEM CĂ SUNTEM O FORŢĂ!

Acum, revenind la proteste şi la ce s-a întâmplat acolo:  sâmbătă, am fost de la 14.30, până pe la 18,30, când au început violenţele. Timp de 4 ore, cât am stat acolo, s-a manifestat în mod PAŞNIC. Cu sete, dar paşnic. Am stat lângă oameni, de toate vârstele şi toate categoriile sociale, care nu făceau altceva decât să scandeze ce am scris mai sus. La început, am fost mai puţini, apoi, oamenii au început să se mai adune. Laitmotivul lozincilor – care se striga la unison – era „Jos Băsescu!”. Printre noi, se puteau observa, cu uşurinţă, chiar şi de către un ochi neexperimentat, diverşi infiltraţi. La un moment dat, cam în jurul orelor 16,00, cred, când masa de oameni începuse să devină din ce în ce mai mare şi mai compactă, câteva persoane au început să facă presiuni pentru plecarea spre Cotroceni şi chiar s-a format un grup care a plecat. Eu nu am fost de acord cu plecarea şi le-am spus şi celor din jurul meu să nu se lase păcăliţi, pentru că este o diversiune: începuserăm să ne adunăm, din ce în ce mai mulţi, nu avea rost risipirea oamenilor. Riscăm să ne divizăm în grupuleţe şi devenim vulnerabili. De altfel, grupul care a plecat, s-a întors la scurt timp, strigându-ne că suntem laşi. După această încercare, manifestarea a continuat, ca şi până atunci, fără violenţă, civilizat. În jurul orei 18,00, s-a început, din nou, cu îndemnul „spre Cotroceni!”. În acel moment, oamenii au ieşit în stradă – din nou, fără violenţă, ba, mai mult, ne avertizam unii pe alţii asupra gardurilor mobile care se răsturnaseră şi în care ne puteam lovi, din cauza întunericului. Aproape toată masa de oameni s-a mutat în stradă. Greşeală! Din acel moment, s-a creat confuzie. Unii strigau „spre Cotroceni!”, cei mai mulţi, însă şi-au dat seama că este o diversiune şi au început să strige: „nu plecăm din piaţă!”, „nu plecaţi din piaţă, rămâneţi pe loc!” La un moment dat, cineva a venit şi a spus să nu mai înaintăm că s-a dat cu gaze lacrimogene şi, într-adevăr, se simţea ceva în aer. Eu nu apucasem să avansez prea mult spre primele rânduri, din stradă. O altă persoană a venit şi a spus că un jandarm i-ar fi zis: „Este mai bine să rămâneţi pe loc, este mai multă lumină aici!„. Din acel moment, oamenii au început să se risipească, unii au plecat spre Cotroceni, creându-se o confuzie totală şi începând violenţele. Eu am plecat. Nu am fost de acord cu plecarea din piaţă, nu am fost de acord cu dislocarea de acolo şi, în mod clar, nu am fost de acord cu violenţele. Motive pentru care am considerat că nu vreau să devin o „victimă colaterală”, pentru că în România nu eşti lăsat să-ţi strigi, în stradă, nemulţumirile. Spun asta, pentru că ce s-a întâmplat nu au fost decât diversiuni, care, din păcate au reuşit.

Duminică, am ieşit din nou, în stradă, tot cam pe la 14,30. Spre bucuria mea, de data aceasta, am fost mult mai mulţi decât cu o seară înainte şi – foarte important, din punctul meu de vedere, mulţi tineri – oameni, diferiţi ca vârstă şi categorie socială, paşnici, civilizaţi. Timp de 5 ore, am scandat cu toţii, însufleţiţi de faptul că am dovedit că nu am uitat ce înseamnă „împreună!”, „solidaritate”, „popor român”. Totul a decurs, din nou, PAŞNIC, CIVILIZAT, PE LOC, oamenii înţeleseseră că nu trebuie să mai cadă în capcana diversiunilor. S-a mai încercat ceva, la un moment dat. În spatele meu, era un grup de domni şi doamne peste 50 de ani. Au venit un domn şi o d-ră, care avea şi un reportofon şi s-a început următorul dialog: „De ce aţi ieşit în stradă? Ce doriţi, demisia preşedintelui? Bun şi pe cine vreţi în loc, pe Iliescu?” Evident,  că nu m-am putut abţine, m-am întors spre domnul cu pricina şi am avut un schimb de replici, nu prea lung, pentru că a plecat imediat. Cât priveşte violenţele, totul a început, evident, după lăsarea întunericului. În jurul orelor 18.30-19,00, cam  la aceeaşi oră ca în seara precedentă, a sosit un grup de 60-70 de tineri, despre care am auzit, de la tinerii de lângă mine, că sunt „galeria„. Subliniez că toţi erau îmbrăcaţi în culori închise, cu hanorace şi cu glugile pe cap. Au venit, cu surle şi trâmbiţe, undeva, în spatele meu, lângă grupul de statuete din faţa Teatrului Naţional, au început să se manifeste gălăgios şi specific, câteva zeci de minute, după care, făcându-şi loc printre noi, folosindu-se de o portavoce, au început să coboare spre lanţul de jandarmi. Imediat, un bărbat cu un drapel a ieşit în stradă, încercând să distragă atenţia, după care au început petardele, fumigenele, sticlele incendiare şi tot ce s-a putut vedea, apoi, din transmisiile directe ale televiziunilor.

Desigur, că noi, miile de oameni care am ieşit în stradă, ne delimităm de gesturile acestor huligani, că ştim că sunt provocări intenţionate, după scenarii bine ticluite. Nu înţeleg, însă, de ce nu i-am imobilizat pe aceşti indivizi şi să-i predăm noi jandarmilor, aşa cum s-a întâmplat în Spania, de exemplu. Ei erau câteva zeci, noi eram mii. Au fost în mijlocul nostru şi şi-au făcut potecă printre noi. În felul acesta, am fi dejucat mai multe planuri.

Voi ieşi în stradă, atât cât voi putea! Dacă am ceva de spus, vreau să spun! Direct, paşnic, civilizat. Este dreptul, dar şi obligaţia mea, de a lua atitudine, când simt că pierd controlul propriei vieţi, din motive independente de voinţa mea! Copilul meu, ca noi toţi, s-a născut cu dreptul de a trăi demn, liber şi decent în ţara noastră!

 

EMINESCU… şi atât!

JUNII CORUPŢI
                       Mihai Eminescu

La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,
Blestemul îl invoc;
Blestemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc.

Deşi ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată
În preajma minţii voastre de patimi îmbătată,
De-al patimilor dor;
În preajma minţii voastre ucisă de orgie,
Şi putredă de spasmuri, şi arsă de beţie,
Şi seacă de amor.

O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite,
În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite
De sânge putrezit;
Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată
De braţele slăbite, puterea leşinată
A junelui cănit.

Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă?
Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi minţă,
O, oameni morţi de vii!
Să vă admir curajul în vinure vărsate,
În sticle sfărâmate, hurii neruşinate
Ce chiuie-n orgii?

Vă văd lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,
Suflând din gură boala vieţii ce-aţi urmat-o,
Şi arşi pân-în rărunchi;
Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiară,
Cum linguşiţi privirea cea stearpă şi amară,
Cum cădeţi în genunchi!

Sculaţi-vă!… căci anii trecutului se-nşiră,
În şiruri triumfale stindardul îl resfiră,
Căci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calcă, cu faţa înzeită,
Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,
Poporul împărat.

Sculaţi-vă!… căci tromba de moarte purtătoare
Cu glasul ei lugubru răcneşte la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.

Încingeţi-vă spada la danţul cel de moarte,
Aci vă poarte vântul, cum ştie să vă poarte
A ţopăi în joc!
Aci vă duceţi valuri în mii batalioane,
Cum în păduri aprinse, mânat în uragane,
Diluviul de foc.

Vedeţi cum urna crapă, cenuşa reînvie,
Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate,
Şi frunţile cărunte le nalţă de departe
Un Cezar, un Traian.

Cad putredele tronuri în marea de urgie,
Se sfarmă deodată cu lanţul de sclavie
Şi sceptrele de fier;
În două părţi infernul portalele-şi deschide,
Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde
Tiranilor ce pier!

În darn răsună vocea-mi de eco repeţită,
Vă zguduie arama urechea amorţită
Şi simţul leşinat;
Virtutea despletită şi patria-ne zeie
Nu pot ca să aprinză o singură scânteie
În sufletu-ngheţat.

Şi singur stau şi caut, ca uliul care cată
În inima junimii de viaţa-i dezbrăcată
Un stârv spre-a-l sfâşia;
Ca pasărea de zboru-i din ceruri dizmeţită,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încreţită
Un trăsnet ar purta.

Dar cel puţin nu spuneţi că aveţi simţiminte,
Că-n veci nu se îmbracă în veştede vestminte
Misteriul cel sunt;
Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,
Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,
Ca râsul la mormânt.

România nu este a voastră!

Ne-aţi umilit bunicii şi părinţii! Mai mult, le-aţi semnat condamnări la moarte! Pe noi, ne-aţi batjocorit, ne-aţi alungat din ţară, ne-aţi dezbinat! Dar, nu vă lăsăm să ne distrugeţi (şi) copiii! Ţara asta nu este a voastră, ESTE A NOASTRĂ şi, mai ales, a COPIILOR NOŞTRI!

http://www.facebook.com/events/275705179152162/

Sunt pe podium…:)

La concursul „Nopţi magice în miez de iarnă„, am obţinut locul 2, cu 304 puncte, pentru Vreme sfântă, vreme de urare. Dacă nu mă credeţi, verificaţi! 🙂

Aşa că vă mulţumesc pentru voturi, aprecieri, comentarii şi vă pup dulce! :-*