Arhive pe etichete: lună

Scrisoare către fiul meu


Copilul meu, de când mi te-ai cuibărit pentru prima oară în inimă, am știut că tu-mi vei fi universul. Am știut că, pentru tine, aș putea trece prin foc, aș putea răsturna munții, aș putea seca oceanele. Am știut că, pentru tine, voi putea face și-ți voi fi orice. De aceea, dragul meu, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi mamă, hrană, culcuș, leagăn, doctor, prietenă, soră, mă bat cu monștrii, cu muma-pădurii, îți aduc soarele în palmă, când îți îngheață mânuțele, îți aduc luna la fereastră să alunge întunericul, de care te temi, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi primăvară, lacrimă, tot ceea ce va fi nevoie ca tu să fii bine.

Dar, copilul meu, trei lucruri nu voi putea fi vreodată pentru tine și nici n-aș vrea să pot: Dumnezeu, mintea și sufletul tău.

Pe Dumnezeu, ți-am arătat unde să-l cauți.
Mintea și sufletul sunt responsabilitatea ta, sunt drumul tău prin viață. Eu doar ți-am potrivit pașii pe cărare. Tu îți ești dator să le construiești, fărâmă cu fărâmă și să le crești frumos. Vei avea sau nu averi. Vei știi să le păstrezi sau le vei pierde. Dar, și pentru a le face și pentru a o lua de la zero, ai nevoie de minte și de suflet. Mintea și sufletul vor fi reala ta avere, vor fi armele tale în viață. În și pentru ele trebuie să investești muncă, sentimente, timp. Ele te vor defini ca om, îți vor aduce prieteni, te vor face puternic, te vor ajuta să renaști când va fi nevoie.

Firesc, la un moment dat, mintea îți va fi monedă de schimb, dar, fiul meu, să nu-ți vinzi niciodată sufletul! Oricât de greu vei crede că-ți va fi, să nu renunți la sufletul tău! Vei cădea, dar știu că te vei ridica! Vei greși, dar știu că vei îndrepta! Vei plânge, dar știu că vei reînvăța să râzi! Iar eu îți voi fi mereu alături, chiar și când nu mă vei vedea. Mă vei simți…

Să-ți fie bine, copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!

Cu cea mai pură iubire din lume, Mama.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., părinţi, viaţă

Cea făr’ de rost


Îţi voi fi lună şi-ţi voi fi soare,
îţi voi fi cer şi-ţi voi fi mare,
îţi voi fi ieri şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost….

Drum îţi voi fi şi-ţi voi fi cale,
dor îţi voi fi şi-ţi voi fi jale,
îţi voi fi mâine şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Ne vom reîntâlni, însă, cândva,
sub steaua mea, sub steaua ta,
ne vom iubi şi va fi fost
iubirea noastră cea cu rost.

Vom spune lumii-ntregi, apoi,
cum dragostea se-mparte doar la doi,
tu mă vei ierta, chiar de am fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Şi cerul are


Ştii că şi cerul are o poveste?
Este povestea poveştilor,
despre Dumnezeu şi despre oameni,
despre dorinţe şi lacrimi,
despre vise şi stele.

Este poveste albastră
despre soare şi lună,
despre îngeri şi luceferi.

Este povestea mea şi a ta,
a lui şi a ei,
este povestea noastră
despre speranţă…

_____________________

Atât timp cât acel albastru va exista printre şi dincolo de nori, ai obligaţia să te ridici şi să mergi mai departe…

SAMSUNGSAMSUNGSAMSUNG

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate

Cândva (haiku)


Cândva, îţi voi fi floare de tei
şi-ţi voi linişti nopţile cu lună plină …
Îţi voi fi miros de vioară
şi cântec de parfum …

14 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii

Hai, să ne strigăm iubirea!


Hai, să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o ducă vântul, pe aripi de ecou, departe,
să se audă, până-n cea din urmă zare,
că nimeni şi nimic nu ne mai desparte!

Hai… să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o ascundă vulturii-n vârf de munte,
de ploi şi de furtuni, s-o scalde-n soare,
s-o facă poveste, pentru cei ce vor s-o-asculte!

„Iubeşte-mă!, mi-ai spus, ţinându-mă de mână,
iubeşte-mă ca luna, ca noaptea şi ca vinul,
iubeşte-mă acum, şi ieri, şi mâine, făr-a privi în urmă,
iubeşte-mă tăcut, iubeşte-mă râzând şi eu-ţi voi fi destinul!”

Şi te-am iubit ca luna şi te iubesc şi mâine,
tu mi-ai fost destin şi soartă eu ţi-am fost
şi pod mi-ai fost şi drum mi-ai fost, spre tine,
iar lumea, dintr-o dată, a căpătat un rost.

Hai, să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o scrie cronicarii-n ceaslovul de iubire,
când, ţinându-ne de mână, ne vom topi în zare
şi ne vom transforma într-o dulce amintire!

9 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Doarme un copil…


Şşşşttt, voi, gânduri rătăcite
şi tu, lume nebună!…
(poezie proprie, în lectura autoarei 🙂
muzica: Bach
fotografia: George Onete )

7 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., recurs la prea multă realitate

D’ale lui Victor


De ce ne urmăreşte luna?

Într-o seară, pe când ne întorceam de la grădiniţă, Victor  observă luna, care era luminoasă şi plină. Mi-o arată şi-mi spune că e frumoasă. După câţiva paşi, o vede din nou, îşi schimbase poziţia.
– Mami, uite, luna ne urmăreşte. De ce?
Până să-i explic eu ce şi cum, îmi dă tot el răspunsul:
– Eu cred că ne urmăreşte ca să ne lumineze drumul spre casă.

 

Niciodată…

Victor a făcut apă pe jos, în baie, fapt care m-a cam făcut să mă supăr pe el şi să-l cert:
-Bine, măi, Victor, de ce faci prostii?
-Mami, la întrebarea asta nu o să pot să-ţi răspund niciodată.

Declaraţii de dragoste

– Mami, tu eşti diamantul meu curcubeu.

–––––––––––––––––––

Aseară, îi spuneam că el e sufleţelul meu.
-Nu, mami, tu eşti sufleţeaua mea!

22 comentarii

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet...