Restul e tăcere… (In memoriam 30.10.2015 – ‪#‎Colectiv‬)

Când copacul vieţii îşi scutură florile,
cerul demisionează din infinit,
iar Dumnezeu îşi cere tributul.

Când stelele adulmecă suflete
şi luna îşi caută chiriaşi,
când ploaia îşi cântă povestea
gonind peste visuri şi dorinţi,
timpul apasă brusc pedala secundei
ce uită drumul înapoi.

Când copacul vieţii îşi scutură florile,
când stelele adulmecă suflete,
când ploaia îşi cântă povestea,
prezentul se pierde în trecut.

(23.03.2010 – vol. „Azi sunt pasăre. Mâine voi fi zbor”)

Dumnezeu să fie cu cei plecați și cu cei rămași! (#Colectiv)

Publicitate

Cum nu ştiţi cine sunt vinovaţii?

Mămicile care au născut prematur. Ele sunt vinovate. Dacă ar fi născut la termen, nu s-ar fi întâmplat nimic. Sau dacă ar fi născut pe la vreo clinică din străinătate… Cinic, nu? Criminal de cinic. Dar cine aţi vrea să fie vinovaţi: preşedintele, premierul (apropo, nu au avut nimic de spus, nu?), miniştrii, personalul medical? Să fim serioşi. Nu aşa funcţionează? Vinovate, în ţara asta, sunt, invariabil, victimele.  Ei, conducătorii iubiţi, au fost destul de clari: medici, profesori şi, în general, voi, români, nu vă convine, plecaţi! Aţi ales să rămâneţi, sunteţi vinovaţi pentru tot ce vi se întâmplă. Aşa că „ciocul mic, că noi suntem la putere, acum!” Parcă aşa era, nu? Cum spuneam şi pe blogul Gabrielei, oare ce ar trebui să se mai întâmple ca lucrurile să se schimbe sau, măcar, să ieşim din amorţeală? Oare, pe ei, ce mama dracului, i-ar putea determina să-şi mişte fundurile, guşile şi burţile nesimţite şi să renunţe la tupeul imens, la îngâmfarea şi nepăsarea crase cu care ne tratează şi să înceapă să-şi facă datoria?

Viaţa în România seamănă, din ce în ce mai mult, cu pariul  la ruleta rusească. 😦