Ne naştem şi murim singuri?


„Ne naştem singuri, murim singuri. Aparent, trăim împreună.” Am citit această zicere cândva, nu mai ştiu unde şi nici cine a spus-o. Dar o aud în permanenţă. A fost preluată şi ridicată la rang de axiomă. Nu am înţeles niciodată ce înseamnă că ne „naştem singuri”. De murit, da, putem muri singuri. Dacă aşa alegem. Eu consider că nu suntem niciodată cu adevărat singuri, decât dacă a fost alegerea noastră. Da, putem fi dezamăgiţi, la un moment dat, ne pot fi înşelate aşteptările, putem investi într-o relaţie tot sufletul nostru şi să pierdem.  Tocmai o astfel de situaţie ne poate face să dorim singurătatea. Ne ermetizăm sufletul, închidem fereastra, zăvorâm uşa şi ne punem platoşa. Renunţăm la luptă, generalizăm, fugim de noi şi de toţi. Este mai simplu aşa, mai confortabil. În fond şi la urma urmei, orice relaţie – indiferent de natura ei – este „Monastirea” noastră. Se construişte greu, cărămidă, cu cărămidă, reconstruind ce s-a dărâmat. Suntem, în permanenţă, nişte Meşteri Manole ce trebuie să-şi zidească sufletul, pentru ca Monastirea să reziste. Asta înseamnă dăruire. Nu e uşor. Trebuie să ai puterea lui Sisif să o poţi lua, mereu, de la capăt. Deci, depinde de noi dacă rămânem singuri. Chiar dacă nu este, poate, persoana pe care ne-am dori-o noi aproape, cineva tot va fi lângă noi, fie chiar şi un simplu străin. Totul este să ştim şi să vrem să primim apropierea. Viaţa a demonstrat-o de nenumărate ori. Este o artă a dărui, dar este o artă şi în a şti să primeşti.
Părerea voastră care este?

Anunțuri

45 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, de suflet..., diverse, gânduri

45 de răspunsuri la „Ne naştem şi murim singuri?

  1. As spune putin altfel:
    Ne nastem, traim si murim singuri. Din cand in cand ni se pare ca ar fi altfel. Sunt momentele in care ne inchipuim ca am fi nemuritori.

    Sa ne bucuram pentru ziua de nastere a bunicutului Stewart.
    Rod Stewart!

  2. Da! Asa cred, chiar daca nu imi convine.

  3. Pingback: Ne naştem şi murim singuri? - Ziarul toateBlogurile.ro

  4. Sintem unici in viata ,chiar daca avem partener care ne iubeste,sint momente de melancolie si singuratate profunda. Sentimentul de singuratate este in interiorul fiecaruia ,care are timp sa-l descopere.

    • De acord, cu toţii avem momentele noastre de singurătate. Uneori chiar avem nevoie de ele. Asta nu înseamnă, însă, din punctul meu de vedere că, în general, de fapt suntem singuri pe lume.

  5. Marian

    Parca mi’ai citi gindurile… M’am gindit la Forever Young logo on my T-Shirt
    ! Si l’am gasit in blogul tau!!! Cit priveste intrebarea, raspunsul e mai complicat! Depinde ce fiecare intelege din ea! Fiecare individ isi infrunta viata singur, si ultimele clipe, sint ultimele clipe! Esti tu si Ea! Atit-pentru ca restul e istorie! Te pup- Marian

  6. Pingback: Rondul de noapte « Ioan Usca

  7. si eu subscriu la norma ca ne nastem, traim si murim singuri. chiar daca avem o familie cu zeci de membri. asa a vrut Dumnezeu, in colaborare cu biologia, sa fim unici. avem, fiecare, ADnul nostru, amprenta noastra, personalitatea noastra, constructia fizica, psihica, afectiva, bla,bla,bla, deci nu facem altceva decat sa interactionam, din cand in cand, cu cate cineva:sot,copii, familie, prieteni, colegi. dar tot fiecare, el cu el insusi, ramane.

  8. Pingback: Seara ochilor mei « Blogul lui Teo Negură

  9. „Trebuie să ai puterea lui Sisif să o poţi lua, mereu, de la capăt. Deci, depinde de noi dacă rămânem singuri. ”

    Dar, totuşi, trebuie să o luă mereu de la capăt, indiferent cât de greu ar fi. Am prins şi o conjunctură nefericită, cu toate că – dacă ne referim strict la aceste plaiuri ale fostei Mioriţe – niciodată nu a fost prea bine, iar laptele şi mierea au rămas doar la nivel literar. De noi depind multe, chiar şi singurătăţile, aşa este…

    O zi bună!

  10. interesantă întrebare Adela. eu aș spune că atât nașterea cât și moartea noastră sunt niște momente foarte personale, foarte intime. teoretic ar trebui să fie doar ale noastre, deci gustate și digerate în singurătate. dar, paradoxal, nu-i deloc așa. despre nașterea noastră n-am afla nimic dacă n-ar fi poveștile celorlați care ne înconjoară și ne ocrotesc cu dragoste încă de la primele țipete lansate în aerul tare al noii realități în care aterizăm. iar în moarte nu avem cum să fim singuri, de vreme ce atunci când suntem în viață avem încă o grămadă de oameni în jurul nostru (reali sau sub formă de amintiri ale unei vieți trăite). iar atunci când ea – moartea – vine, noi deja nu mai suntem (asta-i luată de la Epicur). eu zic că noi, ca un animal social ce suntem n-avem cum să fim singuri decât atunci când ne impunem acest lucru și-l căutăm cu îndârjire. dar până și cei mai mizantropi dintre noi tot nu pot garanta Singurătatea cu majusculă… poate doar pe o insulă pustie, sau în peșteră ca sihaștrii. dar și acolo-l ai pe Dumnezeu. cred că-i dificil.

    o noapte bună de la un mic mizantrop pățit 😛

  11. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 50) « Blogul lui Teo Negură

  12. Pingback: Corbul « Ioan Usca

  13. mariannicolescu

    SINGUR
    de Marian Nicolescu

    Bat din nou în minţi
    Dor şi mângâiere,
    Lacrimi de durere
    Se topesc fierbinţi
    Pe a frunţii cuget
    Şi se scurg cuminţi …
    Singuri, singuri, singuri
    Ne trezim atinşi
    De rebele friguri,
    Şi murim întinşi
    Pe limanul fraged
    Singuri. Singur, sigur
    Că voi fi proscris,
    Şi c-am fost ucis
    De imperiul muced
    Presărat cu visuri
    Să răsară vis.
    Singur, singur, singur.

  14. Pingback: O veste tristă « Mustăţi lungi, gheare lungi

  15. Adela, din mulțimea asta care nu te aprobă, eu te susțin! 🙂
    Nu cred că suntem singuri, cred doar că uneori nu vedem că mai este cineva alături…

  16. Pingback: Is ForD(ima) « Cristian Dima

  17. Pingback: Ce mă binedispune? « Un blog cu năbădăi

  18. Ne nastem ziditori. Daca zidim in jurul nostru ziduri, da, suntem singuri, si cu cat ne vom inversuna mai tare in demersul asta autodistructiv, vom fi din ce in ce mai singuri. Daca ne-nconjuram sufletul cu alte suflete si zidim macar un suflet, iubindu-l, intr-al nostru, atunci nu vom fi singuri niciodata. Si nu e o zidire ca o inchisoare, ci ca o imbratisare…

  19. dana

    Cred ca omul nu se naste sa fie singur.Singuratatea mi se pare una din cele mai cumplite senzatii.
    Din pacate , sunt multi oamemi care fug , pur si simplu , de viata si se inchid intr-o carapace , din care nu mai pot si / sau nu mai vor sa iasa.Nu reusesc sa se bucure nici cand ofera , nici cand primesc ceva.Ascunderea sub masca singuratatii ascunde , dupa parerea mea , mari frustrari .
    Sigur insa ca , fiecare are pasiunile lui , gusturile si personalitatea lui – pe acestea fiecare este stapan si nimeni nu-i poate lua aceste lucruri .Doar ca acest aspect n-are nicio legatura cu singuratatea….

  20. citez:”Ne naştem singuri, murim singuri”,eu nu cred ,sunt destui care asistă la naştere şi destui care te plâng la căpătâi,aşa că nu poţi fi singur aproape niciodată

  21. Pingback: Ce să-i facem vrăjitoarei celei rele? « Un blog cu năbădăi

  22. Pingback: Uşile mele « Blogul lui Teo Negură

  23. „nimeni nu e singur pe pamant
    cineva in grija lui il are
    nici cei singuri, singuri nu mai sunt
    daca are umbra fiecare.”
    Mi-a placut poezia aceasta si este in ton cu ceea ce spui tu. Uneori folosim insingurarea ca un colt in care ne asezam pentru a ne reedita, a ne aduna moral si fizic, ca sa trecem mai departe dupa ce am fost obositi de viata sau raniti in vreun fel.

  24. “ Viata însasi e o stare de tranzit între nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc într-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas în picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, ramân pe peron sa astepte urmatorul tren… Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta în picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… în cele din urma se vor întâlni toti undeva, într-un desert, unde chiar sinele se transforma în nisip… în loc sa se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calca în picioare, îsi dau ghionturi…” ~Viata pe un peron-Octavian Paler

  25. Pingback: Vis de petală « Cristian Dima

  26. foarte interesant ai pus problema adela, de aceeaşi părere sunt şi eu: trebuie să alegi să fii singur, cu toate astea ce se întâmplă cu cei care sunt marginalizaţi doar pentru că nu îndeplinesc diverse condiţii? aceia rămân implicit singuri…

  27. Pingback: Asigurarea obligatorie pentru locuinta | Cojocarii

  28. Pingback: O poză şi o frază « Cristian Dima

  29. erasmus de romergan

    eu ma refeream la naufragiatu..,conversatia cu constiinta si adevarul este .. o optiune ,care tine de gomele fiecaruia!

  30. ion ion

    Ne nastem singuri deoarece nimeni nu iese cu noi de acolo de unde iesim in acelasi timp. Sutem ajutati da, dar iesim singuri, chiar gemeni sa fim si nu iesim imprena! Apoi la moarte murim singuri, nu mai moare nimeni odata cu noi, chiar daca doi oameni mor in acelasi timp mor in felul lor si singuri. Suntem poate asistati dar cei de langa noi nu mor in acelasi timp si fel ca noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s