Arhive lunare: Iunie 2012

D’ale lui Victor


Cu Victor, în bucătărie, pregătim un pui pentru cuptor.
Victor:
– Ia, uite, mami, puiului îi este frig, are piele de găină!

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., inocenţă

D’ale mele gânduri…


Când te uiţi în oglindă, nu căuta numai să vezi dacă cerceii ţi se asortează cu rochia, sau cravata cu cămaşa, dacă nu-ţi curge rimelul, sau dacă ţi-ai tuns bine mustaţa, caută, mai ales, să vezi dacă sufletul ţi-a rămas la locul lui!

4 comentarii

Din categoria gânduri, privind în jur, viaţă

D’ale mele gânduri… rătăcite


Moartea ne putrezeşte învelişul. De restul, noi suntem vinovaţi. Iar, dacă începi să miroşi a gunoi, nu-i învinovăţi pe cei din jurul tău că nu te vor aproape.

sau, altfel spus:

Paradox uman: ne naştem oameni şi sfârşim gunoi! Sunt unii, însă, care încep să se transforme încă din timpul vieţii…

O zi în care nu ai dăruit măcar un zâmbet,  este o zi scursă, nu trăită!

La răscruci, fă un pas înapoi, pentru a vedea mai bine indicatorul!

8 comentarii

Din categoria diverse, gânduri, viaţă

38…


Azi, împlinesc 38 de ani. Ani în care m-am născut şi-am renăscut, în care m-am pierdut şi m-am regăsit, ani în care am căzut şi m-am ridicat,  în care am primit şi am dăruit, în care am adăugat şi am îndepărtat, ani în care am petrecut şi am jelit, am tăcut şi am ţipat, am râs şi am plâns, ani în care am scris şi am rescris, în care am adunat şi am împrăştiat, în care m-am inventat şi reinventat, în care m-am simţit tânără şi m-am simţit bătrână, în care am dat viaţă. Singura constantă a rămas „te iubesc” – primit şi dăruit. Cunosc persoane pe care, după o anumită vârstă, fiecare aniversare le deprimă. Eu sunt recunoscătoare pentru fiecare an, pentru că sunt atâţia oameni care nu (mai) primesc timp pentru toate acestea. Pentru mine, fiecare aniversare este o celebrare a familiei, a prietenilor, a lui Dumnezeu!

Aşa că, azi,  mai fac un pas…

Am mers prin viaţă cu paşi adânci.
Urmele mi se văd la tâmple.
Uneori, am căzut. Juliturile le-a primit sufletul
şi le-a clasificat într-un folder cu parolă.
Alteori, am jucat şotronul printre gânduri,
sau am dansat cu ploaia, valsând spre abis.
La răscruci, am făcut paşi înapoi,
pentru a vedea mai bine indicatorul.

Am mers prin viaţă cu paşi adânci.
Când am obosit, mi-am sprijinit fruntea de un nor.
Seninul mi l-am ascuns în suflet
să-mi fie balsam la nevoie.

Şi merg prin viaţă cu paşi adânci…

( Paşi – 18.04.2010)

22 comentarii

Din categoria diverse, gânduri, iubire

Gărgăriţa cea cochetă (poveşti de … noapte bună, copii!)


Soarele îmbrăţişa poieniţa, cu lumina lui blândă, în timp ce un vânticel mângâia timid frunzele copacilor şi florile  – roz, galbene, albe -, care, parcă, dansau şi râdeau spre cer. Iarba înaltă şi jucăuşă era leagănul a zeci şi sute de gâze, care de care mai colorate şi mai grăbite: unele spre căsuţele lor, cum erau furnicile, ce nu aveau niciodată timp să se oprească din drum, văzându-şi disciplinate, de treabă, altele, ce se jucau de-a v-aţi ascunselea, fugeau de colo-colo, dispărând de aici şi apărând unde nici nu gândeai. Doi fluturaşi veseli, ca două pete de culoare, zburau poznaş peste toate astea, întrecându-se unul pe celălalt, dansând, urcând spre cer şi coborând pe câte o floare, pentru a se odihni. Într-un astfel de moment, când unul dintre ei se odihnea, şi, uitându-mă bine, era Fluturel-albăstrel, cel care avea culoarea cerului, iar Fluturaş-gălbinaş, cel gălbior, ca paiul grâului, vorbea cu o albinuţă, cel din urmă se auzi strigat:
– Fluturaş-gălbinaş, vino, vino repede!
– Ce este, ce s-a întâmplat?
– Uite, acolo, pe un trifoi! Vezi? E o bulinuţă roşie. Se numeşte gărgăriţă! Hai, s-o salutăm şi s-o chemăm să se joace cu noi! şi Fluturel-albăstrel dădu să pornească spre mica bulina roşie, cu puncte negre, ce se aşezase, obosită, pe frunzele trifoiului, la câţiva paşi de cei doi.
– Stai aşa, unde te grăbeşti? Aia nu e gărgăriţă, e buburuză, mi-a spus, mie, mama, odată! îl opri din zbor Fluturaş-gălbinaş.
– Ba nu e buburuză, e găr-gă-ri-ţă! Ce e aia buburuză? Gărgăriţă îi zice, are şi un cântecel: “Găr-gă-ri-ţă riii-ţăăă, zboaaaa-ră-n po-ie-ni-ţăăăăăăăă”!, cânta albăstrelul cu toată puterea lui de fluturaş.
– Ba e bu-bu-ru-ză! îi răspunse îmbufnat gălbiorul, întorcându-i spatele.
– Hei, voi doi, veniţi aici şi nu vă mai certaţi degeaba! le strigă bulinuţa, amuzată de discuţia lor contradictorie. Fluturaşii zburară spre ea.
– Auuuu! se plânse unul.
– Aveţi grijă, sunt urzici ! Dragii mei, să vă spun cum stă treaba:
Gărgăriţă, mămăruţă, buburuză,
tot eu sunt, oricum mi-ai spune,
uneori şi eu-s confuză:
una sunt, dar am trei nume!
– Mămăruţă, buburuză, gărgăriţă – uau, ce de nume ai şi eşti mai mică decât noi! Ne bucurăm să te cunoaştem! Noi suntem Fluturel-albăstrel şi Fluturaş-gălbinaş! Vrei să fii prietena noastră şi să ne jucăm împreună?
– Şi eu mă bucur să vă cunosc! le răspunse gărgăriţa, zâmbindu-le. Şi, dacă tot suntem prieteni, haideţi să vă spun un secret: ştiţi cum îmi spun englezii? le şopti ea, apropiindu-se de ei.
– Mai ai încă un nume? strigară, într-un glas, cei doi fluturaşi, uitându-se, miraţi, unul la celălalt.
– Şşşşşşş!! Englezii îmi spun „ladybird”! Nu-i aşa că sună….ăăăăă…. cochet? Hi, hi, hi! Eeee, a-şaaaa, ca-n poezii…, se alinta mica gărgăriţă, în timp ce scotea la iveală aripioarele subţiri şi transparente, luându-şi zborul.
Fluturaşii rămaseră pe loc, fermecaţi de noua lor prietenă.
– Haideţi să ne jucăm, ce aţi rămas aşa? le strigă ea, uitându-se în urmă şi râzând de ei.
Cei doi o urmară veseli şi joaca lor reîncepu în poieniţa plină de viaţă, sub privirile calde ale soarelui.
(Bucureşti, 12 iunie 2012)

N.B. Povestea are la bază poezia cu acelaşi titlu

https://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/05/30/gargarita-cea-cocheta/

2 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., poveşti

La mulţi ani, Vlăduţ Ursache!


Cu siguranţă, vă amintiţi de Vlăduţ Ursache – ştiu asta, pentru că aţi fost mulţi care i-aţi sărit în ajutor. Vă spuneam, în articolul despre el, că are 8 ani. Ei bine, la acea dată nu-i împlinise încă. Îi va împlini pe 13 iunie. Da, mâine este ziua lui de naştere. Este geamăn, de-al meu. 🙂 Dacă, în drumul vostru, vă puteţi opri pentru a-i trimite un mic dar, sau un gând bun, o urare, o rugăciune, o binecuvântare, el va şti şi va fi fericit. La mulţi ani, copile drag, să-ţi dea Dumnezeu bucurie, sănătate şi să rămâi alături de părinţii tăi, care te iubesc nespus, multă vreme, de acum încolo!

Vlăduţ s-a bucurat când mama lui i-a spus că mulţi oameni se gândesc la el şi că, fiecare i-a trimis câte ceva, cu toată dragostea  şi gândurile bune.

Dragii mei, cunosc numele tuturor celor care aţi ajutat familia Ursache şi vă mulţumesc, din toată inima, pentru gesturile voastre! O fac, atât în nume propriu, cât şi în numele acestei familii, ce m-a rugat să vă transmit binecuvântările lor. Întrucât nu ştiu dacă am acordul vostru pentru a vă face publice numele, încă nu o fac. Dacă veţi mai trece pe aici şi veţi citi articolul, daţi-mi de ştire, vă rog, de pot să vă scriu şi numele. Mulţumesc, de asemenea, prietenei mele, A.C., precum şi d-lor Lupu Petrişor şi Cornel Iacobeanu.
Mă înclin!

6 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., inocenţă, iubire, părinţi, recurs la prea multă realitate, sărbătoare

Ne curgem, încet…


Mă doare când ţipă tăcerea din noi,
iar orologiul îşi cere dreptul la timp,
prea trişti, ori prea veseli, pentru un anotimp,
ne curgem încet, spre temutu-napoi…

Mă doare când tace ţipătul lumii,
iar cerul îşi vrea dreptul la sfinţi,
prea mari, ori prea mici, ne ducem cuminţi,
ne curgem încet, în sufletul lunii…

Când ţipătul lumii tace, dar ţipă tăcerea din noi,
prea veseli, ori prea trişti, prea mari, ori prea mici,
când rolurile se încheie, iar cortina stă să cadă, aici,
ne curgem încet, în lacrimi de ploi…

2 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă