When that my dark ego…


Fani sau nu, bărbaţi sau femei, sensibili sau mai puţin, cu toţii am fost şocaţi de sinuciderea Mădălinei Manole. Se caută răspunsuri, se umblă prin unghere ascunse, se arată cu degetul, se plânge, se spun rugăciuni, se aprind lumânări, se cer moşteniri… Dincolo de toate acestea, dincolo de şocul pe care l-am simţit, la rându-mi, la aflarea veştii, mă interesează drama omului Magda Mircea şi a omului, în general.

Cu toţii avem cimitire în suflet, cu toţii cărăm cruci în spate, cu toţii ne-am gândit, la un moment dat, la moarte, într-un fel sau altul. Câţi dintre noi nu au spus, cândva: „până aici. mai bine…” sau „nu mai pot, am ajuns la capăt de drum.” Şi, totuşi, cineva, ceva  ne-a făcut să ne ridicăm şi să mergem mai departe. Dar, cât de vulnerabilă este graniţa dintre raţiune şi nonraţiune, cât de uşor intră sufletul în eclipsă totală de speranţă, de voinţă de a trăi,  cât de uşor se produce declicul? Cât de uşor ceaţa învăluie totul într-atât, încât ce era mai important în viaţa până în acel moment – copii, soţ, familie, în general, prieteni, etc. – trece în plan secund, ba, mai mult, îi vrem pedepsiţi, chiar?

Cât durează până acel „eu” – cel adormit, ascuns – „that my dark ego” – îl omoară pe celălalt „eu” şi, mai ales, ce-i dă această putere de anihilare a tot ce însemnă „viaţă”? Când nu mai pot coexista şi se deschide abisul?

Există un destin?

Încă mă întreb când cele două „Mădăline” au devenit duşmani. Aparent, această femeie avea tot ce-şi poate dori un om. Se pare, însă, că deşi aproape şi-a anunţat sfârşitul „în gura mare”, familia şi prietenii, dar, mai ales, familia – au pus, mai presus de viaţa ei, convenţionalismul, faima, orice altceva.

Ceea ce mă duce cu gândul la alte întrebări. Cât de atenţi sunt cei de lângă noi la trăirile noastre, cât de atenţi suntem noi la trăirile celor de lângă noi?

Anunțuri

21 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., gânduri

21 de răspunsuri la „When that my dark ego…

  1. foarte bine ai spus, sau foarte bine ai pus intrebarile mai degraba; ca acuma multi au sarit cu invinuiri, fara a incerca sa inteleaga, sa auda… desi toata povestea e cam suspecta…

  2. Adele,

    Este un eveniment dureros..dar, dincolo de tragismul faptelor, rămâne latura absolut intunecată, ca să mă exprim eufemistic, a manipulării, pe care media i practică. Din durere se face o sursă prelungită, dincolo de limitele suportabilului , de produs bani.
    Detest stilul ăsta care prinde lumea, ca o plasă de paianjen.
    Cred că ne putem indrepta către puncte mai luminoase ale existenței.
    O zi frumoasă!

    • Da, Gina, ai dreptate, dar nu manipularea media m-a făcut să-mi pun aceste întrebări. Ele m-au năpădit din secunda imediat următoare aflării veştii. Şi cum spuneam, mă gândeam la condiţia umană, în general, din acest punct de vedere – al depresiei.

  3. adakiss

    Cred că nu suntem foarte atenți, iar când suntem, realizăm că e prea târziu…

  4. Melodia, pe care ai ales-o pentru acest post, m-a rascolit inca o data. Suflet gol avem toti la un moment dat, cand ne trezim in fata unui abis de ganduri, cand ne pierdem pe sine. Exista un destin pentru fiecare, fie ca se pupa sau nu cu canoanele bisericesti (ma refer la sinucidere), chiar daca strigam durerea si ne anuntam plecarea, chiar daca…exista ceva mai presus de intelegerea noastra…un perpetuum mobile al sortii, care pare sa nu fie perturbat de absolut nimic.
    Cat despre intrebarile de la final…ignoranta celorlalti este o binecuvantare (suna aiurea dar stiu ca ma intelegi). Tata imi aminteste adesea ca ne nastem singuri, traim si murim singuri. Asa ca intotdeauna trebuie sa stim un singur lucru evident: doar singuri ne putem salva. Celalti nu vor reusi decat sa ne ingroape in abisul gandurilor negre, chiar si fara voia lor. Dar, daca revin la destin si ce spuneam mai sus despre acesta, e posibil ca noi doar sa avem impresia ca am luptat impotriva curentilor acestuia.
    Sper sa nu fi devenit prea alambicata exprimarea.
    Am vazut pozele din vacanta. O minunata recreere, pe care si noi dorim s-o traim cat de curand. Sa va fie de bine, Adela!
    Va imbratisez.

    • Draga mea, uneori cred ce se spune: că ne naştem, trăim şi murim singuri. Alteori, însă, nu. Am înţeles ce ai vrut să spui şi ai dreptate, indiferent ce vor face ceilalţi, trebuie să vrem să fim ajutaţi. Dar, în cazuri extreme, când noi nu ne mai putem ajuta şi acest lucru devine mai mult decât evident, cei de lângă noi au datoria să o facă.
      Vă urez să aveţi parte de o supervacanţă, cât mai curând. Te pup şi numai bine, dragilor!

  5. Diana Alzner

    Adela, articolul tău sună mai normal decât foarte multe altele citite prin presă.
    Referitor la întrebările pe care le ridici, am o singură nedumerire: cum e posibil ca o mamă să fie atât de iresponsabilă încât să-şi părăsească în felul acesta copilul?
    Chiar dacă toţi cei din jur au dezamăgit-o, băieţelul acela nu apucase s-o supere. Gestul ei a fost egoist.

    • Diana, dintr-un anumit punct de vedere ai dreptate. Şi eu am gândit aşa, pe de o parte. Pe de altă parte, mintea umană este atât de încâlcită şi, uneori, atât de independentă, încât, mi-e teamă că atunci când este în derivă totală, nu mai contează nimic. Din păcate.

  6. Ultimele mele articole au fost despre acelasi subiect, insa realizez cu fiecare zi ce trece ca este inca prematur sa tragem concluzii finale. Sunt niste evidente care pot fi discutate si care prin acumulare au dus la infiriparea acestei tragedii. Conflictul parinti-sot, aciditatea soacrei, marginalizarea de catre media, credinta religioasa primitiva au fost cateva din piesele de puzzle care au golit-o pe Madalina de seva vietii. Desigur, multi o acuza, fiind o sinucigasa. Biserica a clasat cazul. Insa, vinovatii sunt multipli si in primul rand, tocmai cei care arunca primii cu piatra. Fiindca, exact cu m sugerezi si tu, ar fi trebuit sa fie aproape si sa ii inteleaga trairile. A fost lasata pe mana preotilor care nu aveau de ce interveni aici sau a parapsihologilor care oricum vin din alta lume…

    • Da, am citit articolele tale. Cât priveşte biserica, religia ortodoxă cu regulile ele, ar fi multe de spus. Şi nu de bine, din păcate. Citeam că, la pomenirea ei de 9 zile, în cadrul slujbei, nu i s-a citit numele – cum se obişnuieşte – pt. că s-a sinucis. Dar Dumnezeu nu este al tuturor? Şi, mai ales, al sufletelor rătăcite? În fine, iar mă enervez şi…

  7. Adele, egoismul e al oamenilor din jurul nostru, nu al celor bolnavi. Nimeni n-o să mă convingă că depresia nu e o boală. Am avut colege depresive, dar s-au tratat și nu văd de e o rușine în țara asta de kko, să te duci la psihiatru. Ca să poți lua un antidepresiv ți se cere un teanc de rețete verzi, cu serie, cod, ștampile, parcă ai lua heroină, nu un biet medicament pentru somn. Țara asta mizerabilă e vinovată. Ea a fost un caz. Dar la tv sun zilnic. Nu e cam suspect? Nu e cazul să ne punem semne de întrebare? Le e rușine bolnavilor să-și spună necazul, ca vezi dumneata, unii i-ar considera nebuni?! Am o rudă care trăiește de zece ani cu tablete anti-panică (are atacuri), dar niciodată nu am văzut-o depresivă, ascunsă, iresponsabilă…Iar când farmacista și-a permis să-i spună că ”ia cam multe”, i-a retezat-o scurt:” fă-te medic adacă ești așa deșteaptă, proasto!” Lucru care mi-a stârnit o totală admirație față de o femeie care știe să lupte.
    Mădălina nu a știut să lupte.
    Sau nu a putut. Sau nu a vrut.
    Dumnezeu să o ierte!
    Frumos gestul tău, Adele.
    …………………..
    Ai grijă de neprețuitul tău odor!
    Pentru ei trăim și asta ne face cu adevărat fericiți!
    O seară frumoasă! 🙂

    • Aşa este Mirela, depresia este o boală, o boală gravă. Din păcate, pe lângă multe alte lipsuri, nu avem nici „educaţia tratării bolilor”, în special a celor ce ţin de psihic, de suflet, cum vrei să le spui. Le ignorăm sau le ascundem – şi pe ale noastre şi pe cele ale celor de lângă noi. Ne interesează, mai mult, ce ar spune lumea.
      E adevărat, pentru copiii noştri suntem datori să fim fericiţi şi să mergem înainte.

  8. Pingback: Poze emailate – 17 « Link-Ping

  9. E mai usor sa acuzi decat sa incerci sa intelegi, nu? Si, pana la urma, care-au fost motivele ce-au impins-o spre acel gest, vor ramane vesnic necunoscute. Doar ea a stiut. Noi, restul, putem doar sa facem presupuneri. Mai apropiate sau mai indepartate de realitate.
    Ca e trist, e. Infinit de trist. Si-mi plange sufletul ascultandu-i piesele si ma simt vinovata ca o fac acum cum n-am mai facut-o de ceva vreme, desi o placeam, mult chiar.
    A lasat in urma multe. Si e mult condamnata ca a lasat copilul mic. Da, cred si eu ca o mama are datoria, daca a ales sa dea viata unui pui de om, sa-l creasca, sa-i poarte de grija. Sa faca tot ce poate pentru copil. Dar mai cred si ca Madalina a ajuns intr-un moment in care n-a mai putut. N-a mai putut sa faca nimic. Nici sa fie mama, sotie sau femeie. Si moartea a fost pentru ea singura cale.
    Vinovatii? Pana la urma, mai conteaza? Tot dusa e… pentru ea, oricum s-a sfarsit. Nu va mai avea dureri, dar nici bucurii. Copilul va creste, va fi iubit, eventual chiar de-o mama vitrega care, poate, nu va fi vitrega in adevaratul sens al cuvantului. Sotul, familia, toti, incet, incet, isi vor vedea de viata. Dar ea nu mai e. Si nu pot sa nu ma intreb daca erau sanse sa nu se ajunga aici. Asta e trist. Amar de trist. 😦

  10. Salut îţi trimit acest mesaj în speranţa unei colaborări de link exchange 🙂

    Dacă eşti de acord adaugămă cu :

    titlu : Tatuaje
    adresa : http://tatuajemodeletatuaje.blogspot.com/

    şi dacă eşti de acord, trimite-mi un mesaj la orcare dintre posturi cu numele si adresa 🙂

  11. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 27) « Blogul lui Teo Negură

  12. sincer, nu mi-a placut ceea ce a cantat…
    acum, dupa aceasta intamplare, aproape ca m-am suparat pe ea, fara sa o fi cunoscut!
    cu copilul ce-a avut?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s