Bucurie – o lecție pentru copilul meu

Azi, am fost să ne plimbăm puțin, într-unul dintre satele de pe lângă București. La un moment dat, ne-am oprit la o poartă să culegem câteva dude. Prea arătau a copilărie. 🙂 După câteva momente, iese la poartă stăpâna casei în fața căreia am oprit mașina. O femeie mărunțică, slăbuță, arsă de soare și de muncă. O salutăm și-i mulțumim pentru dude. Intrăm în vorbă. Așa aflăm că are 91 de ani și că, deși bolnavă, încă muncește, pentru că „dacă aș fi stat, să nu fac nimic, maică, aș fi fost moartă de mult. Asta mă ține în viață. Când muncesc, îmi simt inima bine.” Mai aflăm că are o noră și nepoți la București și că fiul ei a murit.

La plecare, îl iau pe Victor, îi dau două banane (doar atât aveam la noi, niște banane și niște covrigi) și-i spun să-i ducă bunicii. Copilul le ia bucuros, se duce și i le întinde.
– Uite, mamaie, îi spun, copilul meu a vrut să-ți dea niște banane.

Ochii femeii s-au umplut de lacrimi și i-a pupat mâna lui Victor. Băiatul meu, la rândul lui, își înghițea lacrimile.
– Vai, mamaie, dar ce suflet bun ai! i-a spus lui Victor.
Am plecat în binecuvântările bătrânei și cu părere de rău pentru singurătatea ei. M-am gândit la toți astfel de bătrâni ai satelor noastre…

În mașină, l-am întrebat pe fi-meu:
– Ce ai simțit, mami, față de ce s-a întâmplat?
– Bucurie, mi-a răspuns el, cu glasul încă plin de emoție.

I-am spus că, pentru a aduce bucurie cuiva, este nevoie de atât de puțin. Numai să-ți pese…
A fost de acord cu mine. Și, la rândul meu, am simțit bucurie…

Ce se naște din pisică …

Ce se naște din pisică … scrie despre pisoi. 🙂
Compunerea lui Victor a fost aleasă pentru a fi publicată în Revista școlii –Scoala Primara Spectrum Bucuresti

A fost o surpriză și pentru mine, având în vedere că este o compunere scrisă la școală, de care habar nu am avut. 🙂

Micul meu scriitor. 🙂 ❤

Fericire :)

Ce-am mai învăţat de la copilul meu

Dacă pentru mine fericirea supremă este să-mi văd/aud copilul zâmbind/râzând, şi pentru el este la fel de important să mă vadă măcar zâmbind. Asta îi dă siguranţă, încredere, îl face fericit. Copilul meu ştie că viaţa nu e numai roz, dar, dacă mă vede zâmbind, ştie că putem merge mai departe …

Începeţi-vă dimineţile şi încheiaţi-vă zilele zâmbindu-le copiilor, partenerilor, prietenilor voştri, celor ce-i aveţi prin preajmă!

Foto: http://iubibubudulcimumu.sunphoto.ro/

D’ale lui Victor

declaraţii:

– Iubita mea de mami! Eşti cea mai bună mami din lume!
– Măăi, şmecherie!
– Bine, eşti cea mai bună mami pe care o am!

soluţii:

Discutam despre a face ceva ce părea imposibil. Îi explic eu, cu deşteptăciune – cum altfel? – cum că a face ce spune el e ca şi cum ai căuta un ac în carul cu fân.
Îmi răspunde prompt:
– A, păi e simplu să găseşti un ac în carul cu fân! Îi dai foc. Acul nu arde.

De Moş Nicolae …

D’ale lui Victor …

– Mami, ce păcat că plantele nu pot să vorbească! Poate ele i-ar convinge pe oameni să facă lumea asta mai dreaptă, mai frumoasă. Poate i-ar convinge să aibă mai multă grijă de natură, să nu mai taie copacii. Că de-aia e aşa de cald! Uite, de exemplu, în Bucureşti, este prea mult ciment şi prea puţine plante.
__________

Mi se pare sublim şi extrem de trist, în acelaşi timp. Sublim, pentru că al meu copil are deja principii sănătoase de viaţă, că este preocupat de ce se întâmplă în jurul lui şi trist, foarte trist, pentru că lumea în care l-am născut îl obligă ca, la aproape 8 ani, să aibă astfel de cugetări!

D’ale lui Victor …

Ieri, mâncând un măr, Victor şi-a scos un dinţişor. Mă strigă să mi-l arate şi-i spun că trebuie să-l punem sub pernă pentru Zâna Măseluţă.
– Ei, mami, îmi zice, nu cred că-mi mai aduce Zâna Măseluţă ceva. Este al cincilea dinţişor!
– Măcar un pupic, mami, şi tot îţi aduce!
– Eeeee, zice el, nu sunt eu aşa de frumos să mă pupe Zâna Măseluţă!

După câteva clipe de gândire, îmi spune:
-Auzi, mami, ştii de ce nu poţi să-i ceri Zânei să-ţi aducă daruri mai mari, mai scumpe? Pentru că este mică şi nici nu are atât de mulţi bani ca Moş Crăciun şi Iepuraş!

S-ajungi bărbat, fiul meu!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!

Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi, prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!

Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!

Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!

La mulţi ani copiilor noştri, să ne trăiască sănătoşi, norocoşi, fără teamă de viitor!
La mulţi ani şi vouă, părinţi şi copiilor ascunşi în sufletul vostru!
Adulţii care renunţă la copilul din sufletul lor nu vor putea fi niciodată buni părinţi …

D’ale lui Victor

Victor, aseară, înainte de culcare:
– Mami, mai cântă-mi şi mie, o dată, „la mulţi ani”, că mâine nu o să mai fie ziua mea!
I-am cântat şi a adormit zâmbind. ♥

Acum, fie vorba între noi, eu nu am voce deloc – regretul vieţii mele. 🙂 (Apropo, dacă vreţi să traumatizaţi pe cineva, pe viaţă, chemaţi-mă pe mine să-i cânt şi succesul e garantat!)

Dar, atât timp cât copilul meu vrea să-i cânt, sunt cea mai mare cântăreaţă a lumii. 🙂

__________

Acum câteva seri, am ieşit cu Victor la o mică plimbare. Deşi îmbrăcat binişor, mi-a spus că îi este frig. Bineînţeles că, imediat, am vrut să-i dau geaca mea.

– Nu, mami, nici să nu te gândeşti! Că tu o să rămâi doar în bluză şi-o să-ţi fie frig.
Am încercat să-l conving că nu e nicio problemă, că nu-mi este frig.
-Mami, insist! îmi spune el. Nu vreau să te îmbolnăveşti. Ştiu că tu ai face orice pentru mine. Mai bine, hai să alergăm şi mă-ncălzesc!
Nu am putut, sub nicio formă, să-l conving să ia geaca mea!

D’ale lui Victor (şcoler)

– Mami, când spui „CHI”, nu se aude şi „H” ?
– Nu, mami, de auzit, nu se aude, doar se scrie.
– Eu aud unul mic!

De 8 Martie …

Doamnelor şi domnişoarelor, vă doresc, din tot sufletul, ca toată viaţa să vă fie precum zâmbetul şi iubirea unui copil! La multe, multe primăveri!

Poezie pentru mami
– de VICTOR ONETE –

Mami, te iubesc
şi aş face orice!
Când sunt fericit,
mă transform într-un zâmbet de pisică.

Mami, te iubesc
şi când sunt fericit,
ma transform în zâmbetul tău.

Mami,
te arunc în iubire,
să fii fericită si frumoasă.

Aş vrea să cresc până la cer
şi să mângâi stelele.

D’ale lui Victor

După ce, acum vreo 2 săptămâni, fi-meu m-a întrebat ce să-mi cumpere de 8 Martie, aseară îmi spune:
– Mami, să ştii că ţi-am cumpărat ceva pentru martie, dar a rămas la Marilena (cumnata mea). Nu-ţi spun ce, dar nu am mai putut să ţin secret, pentru că vreau să te fac fericită. Am văzut că eşti cam nefericită. Şi să ştii că nu e doar o floare, cum ai spus tu, sunt două lucruri. ♥

I-am explicat că, avându-l pe el, nu pot fi nefericită, dar că, din când în când, pot fi supărată, sau doar îngândurată. 🙂

Dodo şi Albişoara, doi pisoi cuminţi? Sau nu? (poezii pentru Victor şi prietenii săi)

Într-o zi de vară, într-o joi,
o pisicuţă şi un pisoi,
la plimbare au plecat
în ceea ce numeau „regat”:

o curte mai măricică,
a vecinului Costică,
gard în gard cu a lor stăpână,
dar, părinţilor, au uitat să spună!

Însă, nu mai este rost de întors!
– Uite un ghemotoc frumos!,
spune Dodo cel tărcat.
– Surioară, hai de-ndat’!

Albişoara, pisicuţa,
spre ghemotoc a dat fuguţa
şi-a-ntrebat, cu veselie:
– Ce eşti tu, o jucărie?

– Mac, mac, sunt un maaare, ăăă, mic răţoi
şi mă cheamă Gălbioi.
Dar, voi cine sunteţi, de unde aţi picat,
v-aţi rătăcit, sau de-acasă aţi plecat?

– Miau, miau, din curtea de lângă tine,
deci, te putem striga „vecine!”,
răspunseră pisoii imediat
– Vrem să ne plimbăm şi noi, prin regat!

Şi de joacă s-au şi apucat,
s-au ascuns, s-au alergat,
printre flori şi zarzavaturi,
peste legumele din straturi.

Şi la-ntrecere s-au luat
cu un fluture colorat,
au uitat de foame şi de casă,
nici n-au observat cum seara se lasă.

Gălbioi nu mai era de mult cu ei,
mama raţă îl chemase lângă fraţii săi.
Ziua se sfârşise, dar pisoii nici că simţiră
şi tot jucându-se, ei se rătăciră!

Spaima îi cuprinse pe aventurieri,
că drumul spre casă nu e nicăieri.
– Îmi este frică, Dodo, vreau acum la mamaaa,
se tânguie, miorlăind, micuţa Albişoara.

Spre norocul lor, pisica mamă
apăru ca din senin şi la ea îi cheamă.
Pisoii se-ndreaptă spre mamă alergând,
o aventură nouă nu va mai veni curând!

De nu vreţi nicicând să vă rătăciţi,
să nu fugiţi de-acasă, dragi copii cuminţi,
pe-ai voştri părinţi să îi anunţaţi,
unde, cu cine şi cât o să plecaţi!

D’ale lui Victor (şi Dodo)

Dodo, ca orice pisoi care se respectă, curios, deci, urmărea cu mare interes unde se duce apa care curge la chiuvetă. Cum nu reuşea să înţeleagă, dădea cu lăbuţa la scurgerea chiuvetei, îşi rotea capul precum o bufniţă, se uita mirat, se enerva, dar degeaba!
Victor, urmărindu-l, îi spune amuzat:
– Dodo, las-o baltă, eşti prea mic să ai dileme!

Azi, e ziua ta, copilul meu!

Azi e ziua ta, copilul meu
şi mă rog lui Dumnezeu,
să fii sănătos, să fii fericit,
să iubeşti mereu şi să fii iubit!

Te privesc, cu drag, cât ai crescut.
Parcă ieri te-am născut.
Împlineşti, iată, 7 ani,
să-ţi fie bine, puiul meu şi la mulţi ani!

În sfântă zi de vineri, pe lume te-am adus,
să fii demn şi bun, mereu cu capul sus,
ţi-am urat, când la sânu-mi te-am luat întâiaşi dată,
minunea mea cea mare, cât lumea asta, toată!

Tu ne umpli sufletul şi viaţa,
eşti puterea noastră de „bună dimineaţa!”,
îţi vom fi alături, oriunde şi oricum,
îţi vom fi lumină, copilul nostru bun!

La mulţi, mulţi ani, iubirea noastră,
să-ţi fie viaţa lungă şi frumoasă,
să mergi, mereu, pe drumul tău,
cu-ncredere în tine şi-n bunul Dumnezeu!

S-ajungi bărbat, fiul meu!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!

Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi, prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!

Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!

Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!

26.08.2012

D’ale lui Victor

– Mami, cum va şti Zâna Măseluţă ce să-mi aducă? (tocmai ce i-a căzut primul dinţişor, după lupte seculare :)) )
– Păi, ştie, că ea ghiceşte gândurile.
– Da, dar eu mă gândesc la multe.

D’ale lui Victor

– Mami, dacă îi voi cere lui Moş Crăciun un milion de dolari, îmi va aduce?

D’ale lui Victor

Cu Victor, în bucătărie, pregătim un pui pentru cuptor.
Victor:
– Ia, uite, mami, puiului îi este frig, are piele de găină!

La mulţi ani, Vlăduţ Ursache!

Cu siguranţă, vă amintiţi de Vlăduţ Ursache – ştiu asta, pentru că aţi fost mulţi care i-aţi sărit în ajutor. Vă spuneam, în articolul despre el, că are 8 ani. Ei bine, la acea dată nu-i împlinise încă. Îi va împlini pe 13 iunie. Da, mâine este ziua lui de naştere. Este geamăn, de-al meu. 🙂 Dacă, în drumul vostru, vă puteţi opri pentru a-i trimite un mic dar, sau un gând bun, o urare, o rugăciune, o binecuvântare, el va şti şi va fi fericit. La mulţi ani, copile drag, să-ţi dea Dumnezeu bucurie, sănătate şi să rămâi alături de părinţii tăi, care te iubesc nespus, multă vreme, de acum încolo!

Vlăduţ s-a bucurat când mama lui i-a spus că mulţi oameni se gândesc la el şi că, fiecare i-a trimis câte ceva, cu toată dragostea  şi gândurile bune.

Dragii mei, cunosc numele tuturor celor care aţi ajutat familia Ursache şi vă mulţumesc, din toată inima, pentru gesturile voastre! O fac, atât în nume propriu, cât şi în numele acestei familii, ce m-a rugat să vă transmit binecuvântările lor. Întrucât nu ştiu dacă am acordul vostru pentru a vă face publice numele, încă nu o fac. Dacă veţi mai trece pe aici şi veţi citi articolul, daţi-mi de ştire, vă rog, de pot să vă scriu şi numele. Mulţumesc, de asemenea, prietenei mele, A.C., precum şi d-lor Lupu Petrişor şi Cornel Iacobeanu.
Mă înclin!

Susţin, pentru că…

După cum ştiţi, sâmbătă, 02 iunie, am participat la evenimentul organizat de   Asociaţia ADOR COPIII (Comunitatea Familiilor Adoptive).

Când am acceptat invitaţia Danei Pluhovici – care m-a onorat – am fost întrebată de ce susţin campania lor.  Dacă m-ar fi întrebat de există vreun motiv pentru care să nu sprijin această cauză, răspunsul ar fi fost, categoric: „niciunul!” În consecinţă, am avut şi am toate motivele din lume să susţin un astfel de demers. Eu şi soţul meu, ne-am dorit un copil şi-l avem. Copilul nostru ştie ce înseamnă „acasă”, „familie”, ştie ce înseamnă să crească iubit, dorit, ocrotit. Din păcate, dintr-o mare nedreptate a vieţii, există copii pentru care aceste cuvinte sunt străine, încă de la naştere, sau capătă alte conotaţii. Există copii pentru care „mama” este educatoarea, doamna de la bucătărie, medicul psiholog, sau oricare dintre doamnele din jurul lor, iar figura paternă, cel mai ades, lipseşte din mediul lor familiar. Aşa cum, pe de altă parte, există adulţi minunaţi, care ar putea dărui toate acestea şi pare că nu au cui. Nu am spus „copii minunaţi”, pentru că aş fi folosit un pleonasm. Dar, „când Dumnezeu îţi închide o uşă, îţi deschide, de fapt, o fereastră.” Copiii abandonaţi nu sunt decât copii rătăciţi. Trebuie doar căutaţi şi aduşi ACASĂ. Pentru că, deşi sună trist, poţi să aduci un copil, pe lume, din greşeală, împotriva voinţei tale, dar, niciodată, nu poţi iubi, nu poţi creşte un copil din greşeală. Şi… părinţi nu sunt cei care concep un copil, părinţi sunt cei care cresc un copil. Adopţia este un lucru natural, firesc, este ca o naştere, pentru că este naşterea unei familii. Este absolut minunat ca toţi membrii familiei să se sărbătorească în aceeaşi zi.

Când toate acestea se întâmplă în jurul tău, nu ai cum să rămâi pasiv, indiferent cât de mică îţi este contribuţia.

El este Vlăduţ Ursache. Şi ştie că va muri…

El este Vlăduţ. Are 8 ani.

De când am aflat povestea lui, nu am linişte… Cum am aflat? Mama lui, Mihaiela Ursache, s-a abonat la postările mele pe Facebook. Aşa, i-am vizitat contul. Am văzut pozele şi povestea din spatele lor şi m-am cutremurat. Nu mi-a cerut nimic. Dar, nici nu era nevoie. Copilaşul ei, care acum are 8 ani, este bolnav de hidrocefalie irecuperabilă, se pare. Cel puţin, aşa am înţeles.  Se pare că, la vârsta de un an, băieţelul a fost supus unei intervenţii chirurgicale nereuşite. Din acel moment, li s-a spus părinţilor că va muri. Din fericire, nu s-a întâmplat asta. Dar ei, inclusiv Vlăduţ, care îşi conştientizează situaţia, se aşteaptă, oricând, la o nenorocire. Toate aceste amănunte, le-am aflat de la Violeta Enescu. Ea locuieşte relativ aproape de ei – la 10 km. distanţă, familia Ursache fiind din Dărmăneşti, Bacău. Cerându-i amănunte despre caz, mi-a scris următoarele:
„Intr-adevar, am fost acolo si din nefericire cazul e mai dramatic decat pare deoarece copilul constientiteaza ca este f. bolnav si ca sfarsitul sau e f. aproape….Sunt o familie curata si fizic si sufleteste insa se descurca f greu cu banii pt cheltuielile cu medicamentele si cu alte lucruri trebuincioase. Eu am facut cazul cunoscut si prietenilor mei si fiecare a participat cu cate ceva dar din pacate nici noi nu putem face f mult si lumea nu se prea sensibilizeaza la un caz fara recuparare…deci Vladut este condamnat sa sfarseasca in foame si lipsuri,daca puteti face ceva ar fi extraordinar,acesti oameni nu cer decat un pic de ajutor in fiecare luna pentru a-i putea asigura strictul necesar. In numele lor eu va multumesc f. mult, va las un nr. de tel si daca doriti alte amanunte vi le ofer cu placere..”  La telefon, Violeta mi-a mai povestit că familia Ursache are venituri foarte modeste: salariul tatălui, precum şi un ajutor minim pe care îl primeşte de la Primărie, cu foarte mari întârzieri şi că, realmente, nu au bani de mâncare şi nici de tratamente. Copilul are dureri foarte mari şi-şi întreabă mama: „Mami, nu ne poate ajuta şi pe noi nimeni?”

În concluzie, Vlăduţ şi familia lui au nevoie DISPERATĂ de noi, de mâna noastră întinsă, de ajutorul nostru, oricum va veni el: sub formă de mâncare, haine, jucării, pampers, bani. Pentru donaţiile de bani:

„RO77RNCB0535113339580001, cont deschis la B.C.R., pentru Vadut, pe numele de URSACHE MIHAELA din Darmanesti.”

Dragii mei, ştiu că mi-aţi fost mereu alături, în micile mele acţiuni şi că, datorită vouă, am adus câte un zâmbet pe feţele copiilor. Vă rog, şi de această dată, să ne unim şi să fim alături de Vlăduţ. Ştiu că nu e nevoie să vă rog, ci doar să vă cer… Vă îmbrăţişez, cu dragoste şi vă mulţumesc! Mă înclin!

P.S. Mă puteţi contacta, cum vă este mai uşor: la telefon: 0766.241.219, aici, pe e-mail: adelaonete@gmail.com, pe facebook: http://www.facebook.com/adela.onete

D’ale lui Victor

Megaştiinţă

Am avut cu Victor o discuţie despre familie, despre egosim, bună-creştere, etc., etc. În timp ce-i povesteam eu, plină de avânt, una-alta, el se juca pe un PSP. La un moment dat, îl întreb:
– Mami, tu înţelegi ceva din ce îţi tot spun eu, aici?
– Daaaaa, mami, vorbeşti aşa de frumooos, e magaştiinţă ce ai spus tu!

Yuppiiii, bătaie!

Eu şi soţul meu ne tot tachinam şi hârjoneam, într-o duminică dimineaţa. La un moment dat, soţul meu îmi dă o palmă la fund, în joacă. Se înţelege că nu am rămas datoare şi că i-am restituit-o imediat, nu? Fază la care Victor, care se amuza „tot” pe seama noastră, izbucneşte:
– Yupppiiiii, bătaieeee!!!! Să aducă cineva ochelari 3D şi nişte popcorn!

D’ale lui Victor

Miliarde de inimi

– Mami, eu am zeci de inimi, tu ai miliarde!
– Dar, de ce am eu miliarde, puiule?
– Pentru că tu eşti specială!

Mamaie e leneşă

– Mami, să ştii că mamaie (n.m: mamaie e mama mea) e cam leneşă.
– Cum adică e lenesă, de ce?
– Păi, nu merge la serviciu.
– Mamaie e la pensie, dragule!
– Păi, să meargă la pensie.
– Pensie, tocmai asta înseamnă, că nu mai merge la serviciu, după ce a muncit o viaţă întreagă.
– Daaaa? Atunci, abia aştept să ies şi eu la pensie, să mă pot juca toată ziua!!

Din cărţi

La televizor, reclama unei cărţi de psihologie aplicată: „Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”. Victor ascultă promo-ul şi izbucneşte:
– Ce prostie! Păi, ce, mami, tu eşti o mamă aşa de bună pentru mine pentru că ai citit în cărţi?!

Nu vreau copii

– Mami, eu nu vreau să am copii, când voi fi mare!
– De ce, puiule?
– Păi, să stau toată ziua de fundul lor? „Hai, să mănânci, treci la nani, strânge jucăriile, îmbracă-te” şi să nu am timp deloc să mă joc? Dar, ce mă fac dacă soţia mea o să vrea copii? Îi spun să-i facă singură!

S-a deschis căsuţa poveştilor!

UPDATE: Gata, acum, accesul în căsuţă este mult mai uşor! Mulţumesc pentru asistenţă şi sprijin tehnic, ca şi pentru imagine, fratelui meu, Tavi Angheluş.

Pentru voi toţi, cei ce vă mai simţiţi copii, dar, în special, pentru copiii şi nepoţii voştri, am deschis larg uşile Căsuţei poveştilor! Aşa că, luaţi-vă o cană de cafea, ceai, ciocolată caldă, după caz şi veniţi la noi. E cald şi bine!

Dând click pe „Căsuţa poveştilor”, veţi vedea despre ce este vorba! (mai bine spus, veţi auzi).

Invitaţii speciale, cu surle şi trâmbiţe, pentru:
Andra, Adi Bontea, Dănutz, Cantina Socială, Cosmin Ştefănescu, Cristian Gheorghe, Dr. Lecter, Zacq, Dana Pătrănoiu, Dana Alexandrescu, Ana Usca, Vero, Andrei, Adrian Voicu, Bogdan Onin, Victor Bucur, Nişte Buimaci, Caius, Călin Hera, Atelier literar, Costin Comba, Cristian Dima, Culaie, Diana Alzner,  Oana Clara, Doctorul tău, Dan, Alt cer senin, Florentin Drăgănescu, Laura Frunză, Florin Nan, Gabriela Savitsky, Fata din vis, Gabriela Elena, Georgiana, Ilarie, Gina, Edit, Injineru, Ioan Bistriţeanul, Vania, Copilul virtual, Mamă şi iubită, Manoka Bay, Dan (maramureşeanul), Ana lu’ Manole, Micael Nicolas, Mirela Pete, Neînţeles, Elena Alina, Orry, Pisica roz, Ottilia Ardeleanu, Daria Nicole, Carmen Petac, Prima donă, Florentin, Raza de soare,  Anca, Simina, Rokssana, Catrinel şi şoricelul, Melami, FLuu, Stropi de suflet, Suflet de femeie, Suzana, Teo Negură, Thetimeismine, Adrian Pascu, Gabi Cojocaru,  Gabriela Neagu, Dan, Malli,  Costang, Micul Prinţ, Lady Io,  Smaranda, Marius Torsan, Mădălina Ciucu, Radu Plugaru, Cristina Ologeanu, Tink3rbell, Exoligu, Collage, Daniela şi Matei

D’ale lui Victor

– Mami, ai intrat pe „pădurivirgine.ro”, să semnezi petiţia? Pentru că, de câte ori văd cum taie ăia copacii (n.m.: este vorba de spotul publicitar al campaniei), mă apucă plânsul.
– Da, mami, am intrat şi am semnat.
-Bine, să-mi arăţi petiţia semnată!

 

D’ale lui Victor…

... declaraţii

 
– Mami, eu te iubesc în mai multe feluri!
– Cum, în mai multe feluri?
– Păi, te iubesc pentru că ai grijă de mine, te iubesc pentru că mă mângâi când mă lovesc, te iubesc pentru că eşti frumoasă. Cu tine, sunt mai fericit decât orice bogat!

D’ale lui Victor…

… deducţii

– Mami, orice om are câte un înger păzitor?
– Da, mami, îi răspund eu.
– Dar ştii ce cred eu? Că oamenii răi îl au pe dracul păzitor!

… drăgălăşenii

– Mami, ceva mai bun, pe lume, decât tine şi tati, nu am mai văzut! Nu-i aşa că plângi de fericire?

D’ale lui Victor…

… sincerităţi

– Mami, te ador! Să nu uiţi asta niciodată! Cine nu te adoră, nu te iubeşte, sau nu te place e un prost!
– Mami, nu are cum să mă iubească sau să mă placă toată lumea. Important este să mă iubiţi tu şi cu tati.
– Dar ştii ceva? Îmi place foarte mult de tine când eşti plină de energie şi te joci cu mine. Când eşti obosită şi nu te simţi bine şi vrei să te odihneşti, eşti urâtă toată!

… secrete

După cum ştiţi, vineri a fost ziua lui Victor. A împlinit 6 anişori.
În dimineaţa zilei, ne-am dus la grădiniţă, pregătiţi cu tot ce trebuie pentru petrecerea de acolo. Când am intrat pe uşă, toţi copiii i-au urat „La mulţi ani!”, iar o fetiţă a venit, l-a strâns în braţe şi l-a pupat cu foc. În seara aceasta, am deschis discuţia despre pupic. Victor îmi zice:
– Dar să ştii, mami, că S. m-a pupat şi înainte să fie ziua mea!
– Da? îl întreb mirată şi amuzată în acelaşi timp. Şi tu ai pupat-o?
– Da.
– Şi de ce nu mi-ai spus?
– Păi… de ce să-ţi spun?
– Pentru că eu trebuie să ştiu tot. Şi cum v-aţi pupat, pe obraz?
– Da, normal. Dar tot nu înţeleg, de ce trebuia să-ţi spun?