Arhive pe etichete: legume

Fructe şi legume vesele :)


Coautori, eu şi Victor. 🙂

fructe si legume vesele 4fructe si legume vesele 2fructe si legume vesele 3fructe si legume vesele 5fructe si legume vesele 1

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, diverse, natură

Dodo şi Albişoara, doi pisoi cuminţi? Sau nu? (poezii pentru Victor şi prietenii săi)


Într-o zi de vară, într-o joi,
o pisicuţă şi un pisoi,
la plimbare au plecat
în ceea ce numeau „regat”:

o curte mai măricică,
a vecinului Costică,
gard în gard cu a lor stăpână,
dar, părinţilor, au uitat să spună!

Însă, nu mai este rost de întors!
– Uite un ghemotoc frumos!,
spune Dodo cel tărcat.
– Surioară, hai de-ndat’!

Albişoara, pisicuţa,
spre ghemotoc a dat fuguţa
şi-a-ntrebat, cu veselie:
– Ce eşti tu, o jucărie?

– Mac, mac, sunt un maaare, ăăă, mic răţoi
şi mă cheamă Gălbioi.
Dar, voi cine sunteţi, de unde aţi picat,
v-aţi rătăcit, sau de-acasă aţi plecat?

– Miau, miau, din curtea de lângă tine,
deci, te putem striga „vecine!”,
răspunseră pisoii imediat
– Vrem să ne plimbăm şi noi, prin regat!

Şi de joacă s-au şi apucat,
s-au ascuns, s-au alergat,
printre flori şi zarzavaturi,
peste legumele din straturi.

Şi la-ntrecere s-au luat
cu un fluture colorat,
au uitat de foame şi de casă,
nici n-au observat cum seara se lasă.

Gălbioi nu mai era de mult cu ei,
mama raţă îl chemase lângă fraţii săi.
Ziua se sfârşise, dar pisoii nici că simţiră
şi tot jucându-se, ei se rătăciră!

Spaima îi cuprinse pe aventurieri,
că drumul spre casă nu e nicăieri.
– Îmi este frică, Dodo, vreau acum la mamaaa,
se tânguie, miorlăind, micuţa Albişoara.

Spre norocul lor, pisica mamă
apăru ca din senin şi la ea îi cheamă.
Pisoii se-ndreaptă spre mamă alergând,
o aventură nouă nu va mai veni curând!

De nu vreţi nicicând să vă rătăciţi,
să nu fugiţi de-acasă, dragi copii cuminţi,
pe-ai voştri părinţi să îi anunţaţi,
unde, cu cine şi cât o să plecaţi!Dodo şi Albişoara pisici3

2 comentarii

Din categoria animale, copil, copilărie, inocenţă, poezii, poezii pentru copii, poezii proprii

„Viaţa noastră unde e, ce-aţi făcut cu ea?”


Ieri, la Real: un cuplu de pensionari. Ea se apropie de o cutie cu ochelari de soare. Pune o pereche la ochi.
– Cât costă?, o întreabă soţul.
– 10 lei.
– Pune-i la loc! De 10 lei, ne luăm cârnaţi.
Lăsând la o parte că acei ochelari nu ar trebui comercializaţi, că fac rău şi nu bine, mi-a venit să plâng.

Plec de la Real, spre piaţă. Cautând una, alta, mă plimb de la o tarabă la alta. La un moment dat, observ o doamnă în vârstă, cam în jur de 80 de ani, cred, îmbrăcată în negru, care se tot uita la legumele de pe tarabe. O urmăresc cu privirea. Face turul de vreo două ori, dar nu cumpără nimic. La un moment dat, mă apropii de taraba pe care o privea de la distanţă. Intru în vorbă cu vânzătoarea, pe care o cunosc, şi-i semnalez prezenţa doamnei. „- I-a murit soţul de curând.”, îmi spune. Apoi, o întreabă:
„- Doriţi ceva?”
„- Nu, mă uit, deocamdată.”, îi răspunde doamna. Şi rămâne uitându-se. Mă apropii de ea şi o rog să nu se supere că mă ofer să-i cumpăr nişte legume. Îmi spune că nu. La final, îmi mulţumeşte şi pleacă. Cu demnitate.

Plec dispre piaţă, spre casă. Pe trotuare, alţi bătrâni, sub soarele nebun de azi, încercau să vândă ce mai găsiseră prin casă: un bocanc scofâlcit, un ventilator ruginit, nişte umeraşe şi alte mărunţişuri… Cumpărători… deloc…

Asta esta imaginea unei ţări europene, a sec. al XXI-lea, mândre de democraţia, independenţa, libertatea, reformarea ei!!!!!!

Da, ştiu, cine nu este puternic, trebuie să iasă din sistem, nu? Nu rezistă decât deştepţii şi puternicii….

Voi, bolnavilor de ură, cum puteţi privi la toate astea, fără pic de tresărire? Când aţi fost ultima dată într-un sat sau într-un spital sau într-o şcoală? Când aţi vorbit ultima oară cu vecinul vostru?

Vă iluzionaţi că, dintr-un organism bolnav, sunteţi organul supravieţuitor? Sărmanii de voi! Rugaţi-vă să nu ajungeţi, niciodată, voi sau ai voştri, în situaţia în care să vă blestemaţi zilele şi, totodată, nu uitaţi că pământul se învârteşte!!!!!!

3 comentarii

Din categoria privind în jur, părinţi, recurs la prea multă realitate, România, viaţă, ţară

Haideţi la masă! Natural… :)


Tocmai ce am făcut o supă-cremă de legume şi verdeţuri, NEFIARTĂ:
– LA BLENDER: un morcov, un sfert de ţelină – rădăcină-, câte o jum. de legătură de pătrunjel, mărar şi leuştean, 2-3 frunze de salată verde, 1-2 roşii, o jum. de pahar de apă. Se blendăruiesc bine, bine, se goleşte crema în farfurie, se adaugă brânză rasă, piper şi, eventual, crutoane de pâine (cu sau fără usturoi). Desigur, reţeta poate fi completată cu ce legume/verdeţuri vreţi. Dacă vă grăbiţi, după blenduire, puneţi în pahar şi răcoriţi-vă cu un shake sănătos! 🙂
Natural, sănătos, rapid, nu-i aşa?
Poftă bună, aşadar! 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria diverse, mancarea cea de toate zilele

Unde începe şi unde se termină?


UPDATE: Lume, lume, de la Călin citire:  „Cinci săptămâni în palon”, bal, mare bal! Pentru amănunte, mergeţi la castelanul Călin!

Ieri, întorcându-mă de la birou, am trecut pe la aprozarul de la parterul blocului şi am cumpărat legume. Astfel că, pe lângă geanta de umăr, geanta cu laptopul, am mai adăugat vreo două pungi cu legume, dintre care una voluminoasă, pentru că era plină cu varză. Intru în scara blocului şi, pentru a putea chema liftul, las pungile cu legume jos, sprijinite de perete. Aştept să coboare liftul. Între timp, mai soseşte şi un domn, îmbrăcat lejer, cam de vârsta şi înălţimea mea. Mă salută zâmbind. Îi răspund şi, deja, rotiţele încep să mi se învârtească: „bun, ce fac acum, urc în lift cu necunoscutul, sau mă sustrag elegant?” Numai că liftul a ajuns la parter, mă aplec să-mi iau pungile de jos,  domnul, zâmbind, se oferă să mă ajute. Ridică pungile, nemaişteptând confirmarea, deschide uşa liftului şi mă invită înauntru.  Îi mulţumesc şi încerc să  iau sacoşele din mâna lui. Omul îmi spune, politicos, că nu este nicio problemă să le ţină el până ajungem la etajul 9, unde – coincidenţă – urcam amândoi. „Merg la vecina d-voastră, d-na X”, îmi mai spune el, continuând să zâmbească.

Desigur, liftul îşi face treaba, ne duce unde i-am comandat, coborâm, îmi recuperez legumele, îi mulţumesc omului, ne luăm la revedere.

Deci, domnul cu pricina nu a vrut, aşa cum este firesc şi normal, decât să fie civilizat, politicos, gentleman. De ce mi-a fost teamă? De ce am privit cu îndoială bunele lui intenţii? Unde se termină graniţa dintre prudenţă şi paranoia? De ce mi s-a părut că este prea amabil? Pentru că „drumul spre iad, este pavat cu bune intenţii?” Pentru că suntem bombardaţi de ştiri despre crime, tâlhării, atacuri, etc.? Care, din păcate, sunt reale.  Oare, am uitat să ne purtăm omeneşte? În zilele noastre, anormalul este normal? Privim cu temere şi, punem sub semnul întrebării orice gest de bunăvoinţă, de politeţe, de amiciţie? Şi  nu m-am putut împiedica să mă gândesc, câţi dintre cei faţă de care eu m-am purtat firesc, deschis, prieteneşte, politicos, nu şi-au pus aceaşi întrebare: „oare ce urmăreşte?”

Voi ce părere aveţi?

36 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, de prin viaţă păţite şi adunate, gânduri

Când e toamnă, dragul mamei…


Dragul meu, copilaş,
vino cu mama, mintenaş,
să-ţi arăt ce s-a-ntâmplat,
acum, că vara a plecat:

frunzele, de supărare,
se-ngălbenesc tot mai tare,
păsările se-ncolonează,
spre ţările calde, migrează.

Mere, pere, prune, nuci,
gutui, piersici, struguri dulci
s-au copt, pentru voi, copii,
să creşteţi sănătoşi, zglobii.

Sunt pline de vitamine.
Legume le calcă pe urme:
roşii, castraveţi şi morcovei,
conopidă, broccoli şi dovlecei.

Şi ştii ce se mai întâmplă acum?
Ploile sunt, şi ele, pe drum.
Noaptea este-n grabă mare:
trimite soarele, mai devreme, la culcare.

Dar şi soarele-i mai obosit,
toată vara, din greu, a muncit.
Ziua devine, deci, mai scurtă,
iar noaptea, este clar, mai lungă.

Clopoţelul, din nou, sună,
la şcoli şi grădiniţe, vă adună.
Toamna este, acum, regină
pentru trei luni. Apoi, iarna o să vină.

Dar asta, dragul mamei,
e o altă poveste. Va veni şi vremea ei.

15 comentarii

Din categoria poezii, poezii pentru copii