Premii de vacanţă, pentru voi

Am primit,  cu ceva vreme în urmă, premiul de mai jos, de la Smaranda, pe care o pup şi căreia îi cer scuze că l-am recepţionat aşa de târziu:

Aceeaşi datorie de onoare, o am faţă de Ada, care, cu şi mai multă vreme în urmă, mi-a dăruit un fluturaş. O pup, de asemenea, şi pe ea:

Le mulţumesc, amândurora şi, aşa cum mă ştiţi, vi le dăruiesc, pe amândouă, cu toată prietenia mea (desigur, Smarandei îi dăruiesc fluturaşul de la Ada, iar Adei, premiul de la Smaranda 🙂 ):

http://www.adibontea.com/2010/07/05/saucesti-bacau-brasov-day-7/

http://cosminstefanescu.wordpress.com/2010/07/25/blestem-sange-balcanic-119-poem/

http://curedeslabirenoi.blogspot.com/2010/07/cura-de-slabire-care-te-ajuta-sa-te.html

http://alexandrescudaniela.com/am-avut-saptamana-aceasta-doi-sarbatoriti/

http://anaveronica.wordpress.com/2010/07/23/pacat-2/

http://andreihappyday.wordpress.com/2010/07/28/si-daca-se-darama/

http://aressink.wordpress.com/de-plictiseala-2/

http://blog-pierdut.blogspot.com/2010/04/independent-de-blog.html

http://bloguldelicios.blogspot.com/2010/07/cuisoarele.html

http://bucurestiuldevis.blogspot.com/2010/07/mister-romanesc.html

http://bucurvictor.wordpress.com/2010/06/25/solutie-geniala/

http://caius67.wordpress.com/2010/07/23/ioan-usca-–-ultimul-mitropolit-–-50/

http://calinhera.wordpress.com/2010/07/26/oarecum-singur-pe-drum/

http://cartidragi.blogspot.com/2010/07/golestan.html

http://cojocarii.wordpress.com/2010/07/29/sofer-de-romania/

http://cristiandima.wordpress.com/2010/07/28/drum-spre-devenire-14/

http://cronicainfinitului.wordpress.com/2010/06/18/omega-i/

http://danangibslife.blogspot.com/2010/07/as-trai-pentru-trai.html

http://cuura.ro/?p=1252

http://daniotil.ro/2010/07/0723-22dani/

http://dianaalzner.blogspot.com/2010/07/plec-in-vacanta.html

http://dmd-familia.blogspot.com/2010/07/inutil.html

http://eclpsademart.wordpress.com/2010/07/28/descoperire/

http://edituramateescu.wordpress.com/2010/07/23/la-oglinda/

http://frunzalaura.wordpress.com/2010/07/29/trasee-turistice-ecumenice-bucuresti-manastiri/

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/07/21/gata/

http://gabryellehelen.wordpress.com/2010/07/24/pititroncul/

http://ganduripentrunoi.wordpress.com/2010/07/10/berbesti_-jud-valcea/

http://geaninalisandru.wordpress.com/2010/07/28/nopti-virgine/

http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/07/povestea-unui-leu.html

http://ivanuska.wordpress.com/2010/07/30/inocentul-xviii/

http://jumatati.blogspot.com/2010/07/cristi-stie-freddy.html

http://jurnalulmissouri.blogspot.com/2010/07/anunt.html

http://ladyioiscooking.wordpress.com/2010/07/26/ice-lemonade/

http://linkping.wordpress.com/2010/07/26/ma-bate-gandul/

http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/07/29/evadatul/

http://maccumac.blogspot.com/2010/07/din-iasi.html

http://mihaibendeac.ro/2010/07/24/1947.html

http://mirelapete.dexign.ro/2010/07/sunet-de-vacanța/

http://mtorsan.blogspot.com/2010/07/uite-asa.html

http://oanastoicamujea1.wordpress.com/2010/07/28/ultimul-episod/

http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/07/28/fereastra-catre-pamant/

http://orfiv.wordpress.com/2010/07/14/wilhelm-szabo-1901-1986-maciulia-macului/

http://pisicaroz.ro/2010/07/castigatorul-concursului/

http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2010/07/29/new-look/

http://primadona25.wordpress.com/2010/07/14/un-caz/

http://proatitudine.ro/educatie/postcomunistii-romantici/

http://puzderiedevise.wordpress.com/2010/07/24/o-farama-macar/

http://relaxare.wordpress.com/2010/07/28/volumul-de-poezii-pentru-copii-universul-bucuriei-a-ajuns-si-in-japonia/

http://shorichitz.blogspot.com/2010/07/in-sfarsit.html

http://singleoneshot.blogspot.com/2010/07/its-crying-shame.html

http://starsgatescopiiimarisimici.blogspot.com/2010/07/am-invatat-ieri.html

http://stropidesuflet.wordpress.com/2010/07/24/medalia-de-argint-la-olimpiada-internationala-de-biologie-–-coreea-2010/

http://sufletdefemeie.wordpress.com/2010/07/28/mergand-spre-nicaieri/

http://teonegura.wordpress.com/2010/07/29/aproape-de-voi/

http://totuldesprecopii.wordpress.com/2010/06/10/vreau-la-olita/

http://tudorchirila.blogspot.com/2010/07/ioana-si-marea.html

http://vanillamoon.wordpress.com/2010/07/21/stea-cazatoare/

http://www.cabral.ro/din-viata/la-mare-pestii-veninosi-ataca-oameni-nevinovati

http://www.ciutacu.ro/articol/mare-ti-e-gradina-carpatilor-doamne/

http://www.mircea-badea.ro/blog/rahat-basist/

http://www.oamenidarnici.ro/2010/06/darnicia-merge-mai-departe.html

http://paulbalanca.blogspot.com/2010/07/una-pe-zi-de-paul.html

http://sanatatesiviata.blogspot.com/2010/07/poliartrita-diabet.html

http://zbateri.blogspot.com/2010/07/ramas-bun-in-glastra.html

http://informatiinews.blogspot.com/2010/07/liga-1-program-retur-2010-2011-program.html

http://www.muzica-mea.ro/versuri/c/versuri-vibers-feat-connect-r-–-free-your-mind-imnul-liberty-parade-2010-–-oficial-lyrics/

http://www.paracetalol.ro/poze-haioase/scara-blocului/

http://tatuajemodeletatuaje.blogspot.com/2010/07/alfabetul-grecesc-alfabetul-grecesc.html

http://mariannicolescu.wordpress.com/2010/07/23/poezii-din-volumul-cusma-pe-un-altar-de-gand-2/

Şotronul

Un, doi, trei,

noapte cu cercei,

patru, cinci, şase,

visuri şi speranţe false,

şapte, opt, nouă,

dimineţi scăldate-n rouă,

zece, nouă, opt,

când mizezi, pe-o carte, tot,

şapte, şase, cinci,

de nu lupţi, nu poţi să-nvingi,

patru, trei, doi,

sufletul-şotron spălat de ploi,

un, doi, trei…

Nu mă pot abţine

De la a vă spune şi vouă (dacă nu l-aţi auzit sau ştiţi deja), unul dintre bancurile pe care le-am auzit în seara aceasta la Sinteza zilei, la Antena 3 şi care m-a făcut să râd cu poftă:

Emil Boc mergea pe plajă, în şlapi. La un moment dat, se văd numai paşii, nu şi premierul.

– Ce s-a întâmplat, unde a dispărut?

–L-au ros şlapii.

When that my dark ego…

Fani sau nu, bărbaţi sau femei, sensibili sau mai puţin, cu toţii am fost şocaţi de sinuciderea Mădălinei Manole. Se caută răspunsuri, se umblă prin unghere ascunse, se arată cu degetul, se plânge, se spun rugăciuni, se aprind lumânări, se cer moşteniri… Dincolo de toate acestea, dincolo de şocul pe care l-am simţit, la rându-mi, la aflarea veştii, mă interesează drama omului Magda Mircea şi a omului, în general.

Cu toţii avem cimitire în suflet, cu toţii cărăm cruci în spate, cu toţii ne-am gândit, la un moment dat, la moarte, într-un fel sau altul. Câţi dintre noi nu au spus, cândva: „până aici. mai bine…” sau „nu mai pot, am ajuns la capăt de drum.” Şi, totuşi, cineva, ceva  ne-a făcut să ne ridicăm şi să mergem mai departe. Dar, cât de vulnerabilă este graniţa dintre raţiune şi nonraţiune, cât de uşor intră sufletul în eclipsă totală de speranţă, de voinţă de a trăi,  cât de uşor se produce declicul? Cât de uşor ceaţa învăluie totul într-atât, încât ce era mai important în viaţa până în acel moment – copii, soţ, familie, în general, prieteni, etc. – trece în plan secund, ba, mai mult, îi vrem pedepsiţi, chiar?

Cât durează până acel „eu” – cel adormit, ascuns – „that my dark ego” – îl omoară pe celălalt „eu” şi, mai ales, ce-i dă această putere de anihilare a tot ce însemnă „viaţă”? Când nu mai pot coexista şi se deschide abisul?

Există un destin?

Încă mă întreb când cele două „Mădăline” au devenit duşmani. Aparent, această femeie avea tot ce-şi poate dori un om. Se pare, însă, că deşi aproape şi-a anunţat sfârşitul „în gura mare”, familia şi prietenii, dar, mai ales, familia – au pus, mai presus de viaţa ei, convenţionalismul, faima, orice altceva.

Ceea ce mă duce cu gândul la alte întrebări. Cât de atenţi sunt cei de lângă noi la trăirile noastre, cât de atenţi suntem noi la trăirile celor de lângă noi?

D’ale lui Victor… dileme

Monstru femeie sau monstru bărbat?

– Mami, ce voce de femeie ai!

-Păi, nu sunt femeie?

-Nu, eşti mămica mea. Nu eşti nici femeie, nici bărbat, eşti doar mămica mea!

După câteva clipe de gândire, îmi zice, însă:

-Dar, dacă nu eşti nici femeie, nici bărbat, înseamnă că eşti monstru?

– Cam aşa ceva, i-am răspuns râzând.

Alte clipe de gândire, după care, mă întreabă din nou:

-Hmmm, păi ce fel de monstru: monstru femeie sau monstru bărbat?!

––––––––––––––––––––––––––––––

Păi cum e roşie, dacă e portocalie?

Azi, am cumpărat roşii „prunişoară”, din acelea galben-portocalii.

I le-am arătat lui Victor, care m-a întrebat ce sunt.

I-am spus că sunt roşii… portocalii.

– Păi cum să fie roşie, dacă e portocalie? m-a întrebat, foarte încântat de gluma lui.

Pe o gură de rai…

Lăsând la o parte drumul prost spre Rimetea, locul, ca atare, chiar poate fi numit „o gură de rai”. Rimetea (denumirea veche Trascău) este o localitate din judeţul Alba, aflată la poalele muntelui Trascăului, vârful Piatra Secuiului, la 24 km. de Aiud şi 43 km. de Alba-Iulia, spre Turda. Azi este comună, dar, prin secolul al XVIII-lea, a fost oraş. Populaţia era mixtă: secui, saşi şi români, preponderentă fiind, însă, populaţia maghiară. Ocupaţiile de bază au fost exploatarea minereului de fier (mineritul) şi prelucrarea fierului.

Prin 1870, ca urmare a unui incendiu, au fost construite casele albe cu ferestre verzi, specifice zonei. În sat, există un muzeu etnografic şi o moară cu apă, care nu mai este, evident, funcţională – doar punct de atracţie – o biserică catolică, ce era deschisă şi o biserică ortodoxă care, evident, era închisă. N-am să înţeleg niciodată de ce bisericile ortodoxe sunt deschise doar după un anumit program, fără să ai posibilitatea să intri într-o biserică atunci când simţi nevoia şi nu în funcţie de un orar, ca la supermaket.

În fine. Noi am campat la o superbă pensiune, foarte bine organizată, patronată de o doamnă singură, de etnie maghiară. Locaţia avea o pensiune, căsuţe, iar, în poieniţa din spatele căsuţei, locul pentru corturi. Noi am fost singurii români. Toţi ceilalţi erau maghiari, veniţi din Ungaria.

Din păcate, şi acolo a fost foarte cald, astfel încât nu am avut prea multă libertate de mişcare. Dar a fost teribil de odihnitor şi de frumos. Peisajul este, de-a dreptul, mirific.

Vă las să apreciaţi singuri:

Aşa arăta curtea pensiunii:

Cortul nostru este cel gri, din dreapta.

Munţii Trascăului şi satul:

Pe-un picior de plai…

Aşaaaa şi, acum, să vă povestesc ce şi cum a fost pe unde ne-am preumblat. Cum vă spuneam, destinaţia a fost Rimetea, jud. Alba. Plecând din Bucureşti, prima oprire a fost la coada lacului Vidraru, într-un camping amenajat lângă o pensiune. Mă rog, „amenajat” este foarte mult spus.  Lângă pensiune, sunt căsuţe şi un loc pentru corturi. Deşi am plătit o taxă de 10 lei (reducere de la 15 lei), nu am înţeles pentru ce: duşurile şi wc-urile, mizere, erau la o distanţă de sute de metri de corturi. Cred că am plătit pentru gardul care delimita spaţiul de pădure şi pentru lac.  Pentru că, pentru lac, am hotărât să campăm o noapte aici. De fapt, pentru peştii din lac. Soţului meu i se făcuse dor de pescuit. Aşa că şi-a cumpărat undiţă, cârlige, momeală, tot ce-i stă bine unui „pescar”, fie el şi de ocazie. Voia chiar să nu pregătesc nimic de mâncare, după ce am instalat cortul, că vom mânca peşte pe grătar. Ba, mai mult, Victor nici nu mai voia să mănânce, că el vrea peşte. În fine, după lupte seculare, i-am convins să mâncăm ce avem prin traistă şi-om vedea şi cu peştele.

După masă, ne-am dus la lac, la pescuit.  Şi soţul meu a prins… multă, multă experienţă. Nici măcar un peşte. 🙂 Deşi peştii săreau la suprafaţa lacului. Victor chiar îl tachina pe taică-său: „Tati, uite cum sar peştii şi spun: <Te rog, pescuieşte-ne, pescuieşte-ne!>”.

Prima noapte la cort, nu am putut dormi. Când, într-un final, am reuşesc să aţipesc, nişte câini au dat iama în sacul pe gunoi de afară şi m-am speriat îngrozitor, fiind convinsă că a intrat cineva în cort. 🙂

A  doua zi de dimineaţă,  George a pornit radioul din maşină şi, chiar în acel moment, se difuza ştirea cu sinuciderea Mădălinei Manole. 😦

În fine, am strâns cortul şi am plecat spre Bâlea Lac. De la Bâlea, am coborât Transfăgărăşanul, am ajuns la Sibiu – Sebeş – Alba Iulia – Aiud – Rimetea. Din păcate, drumul din Aiud spre Rimetea este îngrozi-tor de prost: am făcut 20 de km., în aproape 2 ore.

Mai jos, imagini surprinse în mersul maşinii şi cu Transfăgărăşanul, pe care l-am coborât foarte repede, circu-lându-se impecabil.

Mâine voi posta despre Rimetea şi, eventual, Sibiu, în care ne-am oprit la întoarcerea spre casă. De fapt, la întoarcerea spre Vâlcea, unde am făcut vizite bunicilor, pe care i-am luat prin surprindere. Şi, poate, o să vă povestesc şi cum mi-a încuiat soacra mea cheia maşinii în portbagaj. 🙂

Deci, va urma!

P.S. 1. Majoritatea pozelor a fost făcută de către soţul meu. Adică am făcut şi eu poze, până la un moment dat, când mi s-a stricat Nikon-aşul. De fapt, display-ul lui. P.S. 2: Bineînţeles că textul şi pozele s-au aşezat cum au vrut ele, spre marea mea disperare, deşi am refăcut postarea de vreo 5 ori. 😦

Bine v-am regăsit!

Sau, cel puţin, aşa vreau să cred: că sunteţi bine cu toţii. M-am întors  azi noapte, aşa că nu am avut timp să vă vizitez! Ştiu doar despre Dan care m-a anunţat că, momentan şi-a închis blogul, întrucât traversează o perioadă mai dificilă. Sper, din tot sufletul, să-şi revină.

Am vrut doar să vă salut şi să vă mulţumesc pentru faptul că aţi înţeles că v-am lăsat „uşa” deschisă. 🙂

Voi reveni cu povestioare şi poze.

Vă îmbrăţişez pe toţi, cu drag.

Uraaaa şi… cu cortul !

Dragilor, gata, plec. Ne-am hotărât, în sfârşit, să plecăm, toţi trei într-o mult aşteptată vacanţă. Plecăm, pentru o săptămână (sperăm), cu cortul. Ne-am hotărât să facem traseul Bucureşti- Curtea de Argeş – Barajul Vidraru (cu oprire aici, pentru o zi) – Bâlea Lac (în vizită) – Transfăgărăşan – Sibiu – Râmetea (sau Rimetea), jud. Alba, unde vom poposi restul zilelor. Am înţeles că este superb acolo.

Pentru Victor, este prima experienţă cu cortul. De fapt, şi pentru mine, este, să zicem, prima oară şi jumătate. 🙂

La întoarcere, o să vă povestesc, din fir a păr.

Aveţi grijă de voi, vă pup şi să ne recitim cu bine. 🙂

P.S. Scuze pentru „cu cortul”. N-am găsit altă rimă!

Întâlnire cu Dumnezeu

Am văzut un om plimbându-se pe cer. L-am întrebat unde merge şi mi-a răspuns că are întâlnire cu Dumnezeu.

– N-ai un ceas? m-a întrebat.

N-aveam.

– Ceasul e capcana timpului, a continuat el. Îmi place punctualitatea, dar nu-mi plac ceasurile. Timpul ar trebui simţit, nu măsurat.

– Ce treabă ai cu Dumnezeu? Şi cum de te poţi întâlni cu el?

– E simplu. Ceri audienţă: nu e nevoie decât de o rugăciune. Spusă din suflet. Aici e cheia: spusă din suflet. Dumnezeu nu se ascunde. Noi ne facem că nu-l vedem. Suntem ocupaţi. Ne umplem sufletul, ca pe o cămară, şi cu ce trebuie şi cu ce nu trebuie. Când nu mai încape în suflet, trecem la sertarul următor: mintea. Înghesuim şi acolo multe. Şi uităm, apoi, să facem ordine. Spuneai că nu ai ceas, nu? Nu vreau să întârzii.

– Ce treabă ai cu Dumnezeu? am repetat eu. Vrei să-i ceri ceva?

– Nu. Vreau să-i mulţumesc că există.

Să mai şi râdem. Sau nu? :)

Un barbat savura o cafea pe o mică terasă, când vede, trecând pe stradă, o procesiune de înmormântare foarte neobisnuită. Un sicriu negru mare era urmat, la câţiva paşi, de un alt sicriu negru mare. În spatele celui de-al doilea sicriu, mergea un bărbat solitar, cu un câine pitbull imens ţinut în lesă. În spatele lor, mergeau înşiruiţi, aproximativ 200 bărbaţi. Nicio femeie. Privitorul nu a putut să-şi stăpânească curiozitatea, s-a apropiat de bărbatul care ducea câinele şi l-a întrebat:
– Domnule, ştiu că este un moment nepotrivit să vă deranjez, dar ce tragedie s-a întâmplat? A cui este înmormântarea?
Bărbatul a răspuns:
– Ei bine, în primul sicriu se afla soţia mea.
– Ce a păţit?
– Câinele meu a atacat-o şi a omorat-o.
– Şi cine se află în al doilea sicriu?
– Soacra mea. A încercat să o salveze pe soţia mea, dar câinele s-a repezit şi la ea şi a omorât-o.
A trecut un moment solemn de linişte între cei doi bărbaţi.
– Domnule, pot să vă cer împrumut câinele?
– Sigur că da… aşezaţi-vă şi dvs. la coadă…

Dor de păpuşă

În căsuţa albă, cu cerdac,

în ferăstruica de lângă uşă,

a mai rămas doar o păpuşă,

ce se uită, enigmatic, înspre sat.

Din curte, cei doi pruni bătrâni,

în fiecare dimineaţă o salută,

ea-i priveşte, tristă şi tăcută

şi pare să sprijine tot cerul în mâini.

Aşteaptă, la fel ca odinioară,

să intre, râzând, pe portiţă,

acel băieţel şi acea fetiţă,

pe care i-a primit în dar, într-o vară.

Îşi aminteşte cearta lor,

fiecare o voia pentru el,

ea îi iubea pe amândoi la fel,

ar plânge, de-ar putea, îi este dor.

„Sunt oameni mari, acum, cu carte, maică!”,

a auzit-o, cândva, pe bunica,

„Au plecat departe, în America!”

Iar ea-i aştepta la poartă, pe o bancă.

A plecat, apoi şi bunicuţa,

nu în America, undeva…mai aproape,

doar ea-i mai aşteaptă zi şi noapte

şi prunii din curte şi poarta şi băncuţa.

Să fie o lacrimă acea picătură albastră,

ce curge pe obrajii ei mici, de păpuşă,

care aşteaptă cuminte la geamul de lângă uşă,

sau doar ploaia ce s-a lipit de fereastră?

Odihneşte-i, Doamne, lângă tine!

Nu mă pot opri din plâns pentru cei care au murit la Tuzla. E atât de nedrept, de neînţeles, de absurd…

Dacă nu vreţi să vi se strice peştele, să nu îl plimbaţi!

Pentru că Victor mănâncă foarte mult peşte, aseară am cumpărat, dintr-un „Real”, somon. A, să nu uit: aseară pe la ora 11, că atunci am ajuns la cumpărături. Înainte să cumpăr, o rog pe d-na de la raionul de peşte să-mi spună dacă somonul este în regulă, întrucât îl iau pentru copil. În general, sunt foarte amabile şi-mi spun dacă este bun sau nu. Doamna de aseară, pe un ton cam răstit,  îmi spune: „e foarte în regulă, doamnă!” M-a deranjat tonul, dar îmi zic să nu fiu cârcotaşă, că o fi şi ea obosită. În fine, peştele arăta bine, aşa că l-am cumpărat – medalioane de somon, de vreo 40 de lei, fără câţiva bănuţi. Buuunnnn. Azi, vreau să-l gătesc. Desfac punga şi… m-a izbit un mirooosss!!!!!!!

Îmbrac copilul, iau bonul – noroc că, din întâmplare, nu-l aruncasem şi fuga la Real, cu somonul înapoi. Merg la Retur, explic ce şi cum, este chemat domnul de la raionul cu peşte – nu mai era doamna de aseară.

Mă întreabă ce s-a întâmplat, îi explic şi lui, cu calm, după care replica lui mă loveşte frontal:

– Păi dacă l-aţi plimbat! De-aia s-a stricat!

Whattt????????!!!!!!!!!!!!!!! Nu ştiam dacă să râd, să plâng sau să-i dau un croşeu de dreapta individului.

L-am întrebat dacă el s-a auzit vorbind, după care, spre norocul său, n-a mai comentat nimic, l-a luat înapoi, a semnat ce trebuia semnat, mi-am recuperat banii şi m-am întors acasă.

Aşa că vă spun şi vouă şi băgaţi la cap:

Dacă nu vreţi să vi se strice peştele, nu-l plimbaţi.

Am eu o vorbă (oops, am început să mă citez singură – nu e bine, nu?):

Dacă n-ar fi tragic, ar fi chiar comic!

Paiaţa

A fost, odată, o paiaţă,

pe oameni, mereu i-a-nveselit.

Le împărţea zâmbete-ntr-o piaţă.

De la un timp, însă, a dispărut.

Toţi o caută, o vor,

se simt pierduţi fără ea.

Era speranţa, alinul lor,

când flori de hârtie le-mpărţea.

Cu salopeta-i roşu-verde,

cu claia ei de păr rebel,

făcea totul să-i dezmierde:

era când iepuraş, când porumbel,

zâmbea, neobosită, o zi-ntreagă.

Vindea fericire pe câţiva bănuţi.

Părea pe toţi să-i înţeleagă,

târgoveţi, gură-cască, necunoscuţi.

N-a-ntrebat-o nimeni cine este,

de unde vine, unde pleacă,

nu le păsa de-a ei poveste,

nu ştiau cine-i sub mască.

În dimineaţa când n-a mai apărut,

când locu-i era gol şi fără viaţă,

unde să o caute, nimeni n-a ştiut.

Fusese doar paiaţa dintr-o piaţă.

Într-o altă zi, un zvon s-a risipit:

atunci, când n-a mai putut să zâmbească,

de inimă rea, paiaţa a murit.

Păcat că n-au avut timp, mai bine s-o cunoască!

Întrebări

Vis ars. Ochi tăcut.

Plecare?

Gând spart. Cuvânt surd.

Mirare?

Privire stinsă. Iris ucis.

Durere?

Buze pictate. Zâmbet învins.

Tăcere?

Inimă îngenuncheată. Lacrimi căzând.

Uitare?

Cioburi de suflet. Şoapte strigând.

Plecare…

D’ale lui Victor… obrăznicii

Victor a împrăştiat nişte cârlige de rufe pe jos şi… acolo le-a lăsat. Evident, când l-am pus să strângă, au început comentariile şi negocierile. Într-un final, s-a apucat să le strângă, însă tot bombonind.

La un moment dat, îl aud:

– De ce trebuie să fac treabă? Să fac eu totul? Că eu nu am copii, da?

D’ale lui Victor

Fiind supărată pe Victor că merge desculţ pe gresie, i-am spus că o să-i arunc toţi papucii, la gunoi.

– Da, dar am dat bani pe ei, cum să-i arunci? mă întreabă el contrariat.

– Păi dacă tot nu-i foloseşti, măcar să nu mai ocupe loc.

– Auzi, îmi zice, dar dacă tot am dat bani pe ei, nu-i dai, mai bine, altui copil ?

…..

P.S. Sunt în tranzit spre Bucureşti şi am rămas în urmă cu blogăreala. Le mulţumesc celor ce m-au pinguit şi promit să mă revanşez.

Vă mulţumesc şi celorlalţi, care m-aţi vizitat, vă pup şi să ne „auzim” cu bine!

Românii – ca nişte ciute în bătaia focului

Aşa percep acum situaţia ţării, a noastră. După ce  au fost orbiţi de promisiuni electorale ieftine,  ca de farurile unei maşini, românii sunt, acum, ca nişte ciute în bătaia glonţului, speriate de moarte. Gonacii îşi fac bine treaba. Din păcate, până şi natura îi ajută pe hăitaşi. Mi se face sufletul ghem când văd cum Moldova s-a transformat într-o imensă întindere de ape, cum viaţa oamenilor a ajuns o banală statistică raportată la câţi l/m.p. de ploaie au căzut.

Vedeam cum, în Dorohoi, un tânăr i se plângea lui Boc. Naivul…

Vădit enervat de „nesimţirea” omului, premierul îi bâiguie ceva de genul: „Am vorbit cu primarul, o să facem….. Şi, apoi, peste tot în lume este greu.”, după care îi întoarce spatele.

Pe cei care vor supravieţui, îi aşteaptă sărăcia lucie.

În infinita-le înţelepciune, onor preşedintele şi al său guvern, au ciuntit salarii, au mărit taxe şi impozite, cu scopul salvării României. Deja, oamenii au început să-şi cumpere uleiul, pâinea, maşina de spălat, etc., din Bulgaria, Ungaria, etc.

Să existe un acord între România şi ţările vecine să ne restituie TVA-ul? Ca să se atingă scopul guvernului, nu de alta… Adică să ieşim din criză…

În altă ordine de idei – că se tot vorbeşte de solidaritatea românilor – oamenii, în general, n-ar face un gest să-i ajute pe ceilalţi. Şi mă refer aici la faptul că, în zonele afectate, cei care au fost mai norocoşi şi nu au fost afectaţi de inundaţii, stăteau şi se uitau, ca la spectacol, la pompierii şi jandarmii care se luptau cu sacii de nisip pentru îndiguire, sau la vecinii lor cum se chinuie să facă ceva să scape de furia apelor. Am aflat asta dintr-o ştire. În condiţiile în care, am înţeles că ei înşişi trecuseră prin aşa ceva, anii trecuţi…

Îmi vin, acum în minte, nişte versuri: „Vom mai fi mâine, vom mai fi?/Neputincioşi ne legănăm între noapte şi zi!” (le-am citat din memorie, s-ar putea să nu fie chiar exacte).

P.S. Ştie cineva unde este preşedintele? Poate ar trebui să oferim o recompensă găsitorului, nu?