Arhive lunare: Mai 2014

Cititorilor mei, cu recunoştinţă


Croşetai cerul cu rouă
şi rupsei soarele-n două,
luna veche o făcui nouă,
să v-aduc ofrandă, vouă.

Vântul îl transformai în spiriduş,
iar, într-o floare de corcoduş,
iubirii îi făcui culcuş,
dintr-o vioară şi-un arcuş.

Pe curcubeu înşirai stele,
să vă-mpodobesc cu ele
şi din cuvinte vă făcui mărgele,
VOI sunteţi VERSURILE mele…

3 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii

Copilului meu


2 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., poezii proprii

C-aşa-i viaţa …


Am mai crescut c-o primăvară
şi cu un cireş în plină floare,
mi-a-mbătrânit în păr înc-o ninsoare
şi-n suflet, o poveste dulce-amară.

Lumina s-a mai scurs o dată-n curcubeu,
m-a mai spălat încă o ploaie, de păcate,
s-a mai înălţat o rugă către Dumnezeu
şi, încă o dată, ziua de noapte se desparte.

A mai fost un ieri şi va mai fi,
a mai trecut o pasăre în zbor,
să mai fiu copil, aş vrea, măcar o zi,
de copilărie-mi este dor … şi dor.

C-aşa e viaţa, vine şi se duce
şi nu te-ntreabă de-ţi place planul ei.
Este şi amară şi acră şi dulce,
ca o felie de lămâie dintr-un ceai cu tei.

2 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă

Copilului meu


Copilul meu, când eu nu voi mai fi
şi vei avea şi tu copii,
să nu uiţi nicicând, iubirea mea,
că ei vor fi cu-adevărat averea ta.

Tu şi a lor mamă,
să le fiţi scut, să le fiţi armă,
să poată trece prin viaţă cu fruntea ridicată,
să le fii blând şi bun, să le fii Tată.

Să le fii far în cea mai neagră noapte,
să le fii ţipăt sau, după nevoie, şoapte,
să le cânţi despre oameni şi despre iubire
şi să le-arăţi ce-nseamnă adevărata fericire.

Să-i înveţi să râdă şi să plângă
şi să le spui că lumea, deşi poate fi şi strâmbă,
de vor şti să o respecte, va şti să îi iubească,
să-i mângâi des, pentru ca drept să crească.

Copilul meu, când eu nu voi mai fi
şi vei avea şi tu copii,
să-ţi aminteşti cum, din iubirea mea,
ţi-am făcut drum sprea steaua ta…

Scrie un comentariu

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii, părinţi

Tu şi eu


Am amuţit într-o cireaşă de mai.
Zâmbeam lumii. Tu zburai.

„De ce taci?” m-a întrebat vântul.
L-am mângâiat. Tu erai cuvântul.

O fetiţă a vrut cercei.
Era prinţesă. M-ai prins în părul ei.

Am amuţit într-o floare de cais.
Strângeam vise. Tu erai un iris.

„De ce taci?” m-a întrebat un cocor.
L-am sărutat. Tu erai dor.

Am amuţit într-un nai.
Zâmbeam lumii. Tu erai o cireaşă de mai.

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii