D’ale lui Victor …

– Mami, ce păcat că plantele nu pot să vorbească! Poate ele i-ar convinge pe oameni să facă lumea asta mai dreaptă, mai frumoasă. Poate i-ar convinge să aibă mai multă grijă de natură, să nu mai taie copacii. Că de-aia e aşa de cald! Uite, de exemplu, în Bucureşti, este prea mult ciment şi prea puţine plante.
__________

Mi se pare sublim şi extrem de trist, în acelaşi timp. Sublim, pentru că al meu copil are deja principii sănătoase de viaţă, că este preocupat de ce se întâmplă în jurul lui şi trist, foarte trist, pentru că lumea în care l-am născut îl obligă ca, la aproape 8 ani, să aibă astfel de cugetări!

D’ale lui Victor

Victor, aseară, înainte de culcare:
– Mami, mai cântă-mi şi mie, o dată, „la mulţi ani”, că mâine nu o să mai fie ziua mea!
I-am cântat şi a adormit zâmbind. ♥

Acum, fie vorba între noi, eu nu am voce deloc – regretul vieţii mele. 🙂 (Apropo, dacă vreţi să traumatizaţi pe cineva, pe viaţă, chemaţi-mă pe mine să-i cânt şi succesul e garantat!)

Dar, atât timp cât copilul meu vrea să-i cânt, sunt cea mai mare cântăreaţă a lumii. 🙂

__________

Acum câteva seri, am ieşit cu Victor la o mică plimbare. Deşi îmbrăcat binişor, mi-a spus că îi este frig. Bineînţeles că, imediat, am vrut să-i dau geaca mea.

– Nu, mami, nici să nu te gândeşti! Că tu o să rămâi doar în bluză şi-o să-ţi fie frig.
Am încercat să-l conving că nu e nicio problemă, că nu-mi este frig.
-Mami, insist! îmi spune el. Nu vreau să te îmbolnăveşti. Ştiu că tu ai face orice pentru mine. Mai bine, hai să alergăm şi mă-ncălzesc!
Nu am putut, sub nicio formă, să-l conving să ia geaca mea!

D’ale lui Victor (şcoler)

– Mami, când spui „CHI”, nu se aude şi „H” ?
– Nu, mami, de auzit, nu se aude, doar se scrie.
– Eu aud unul mic!

De 8 Martie …

Doamnelor şi domnişoarelor, vă doresc, din tot sufletul, ca toată viaţa să vă fie precum zâmbetul şi iubirea unui copil! La multe, multe primăveri!

Poezie pentru mami
– de VICTOR ONETE –

Mami, te iubesc
şi aş face orice!
Când sunt fericit,
mă transform într-un zâmbet de pisică.

Mami, te iubesc
şi când sunt fericit,
ma transform în zâmbetul tău.

Mami,
te arunc în iubire,
să fii fericită si frumoasă.

Aş vrea să cresc până la cer
şi să mângâi stelele.

D’ale lui Victor

După ce, acum vreo 2 săptămâni, fi-meu m-a întrebat ce să-mi cumpere de 8 Martie, aseară îmi spune:
– Mami, să ştii că ţi-am cumpărat ceva pentru martie, dar a rămas la Marilena (cumnata mea). Nu-ţi spun ce, dar nu am mai putut să ţin secret, pentru că vreau să te fac fericită. Am văzut că eşti cam nefericită. Şi să ştii că nu e doar o floare, cum ai spus tu, sunt două lucruri. ♥

I-am explicat că, avându-l pe el, nu pot fi nefericită, dar că, din când în când, pot fi supărată, sau doar îngândurată. 🙂

D’ale lui Victor (şi Dodo)

Dodo, ca orice pisoi care se respectă, curios, deci, urmărea cu mare interes unde se duce apa care curge la chiuvetă. Cum nu reuşea să înţeleagă, dădea cu lăbuţa la scurgerea chiuvetei, îşi rotea capul precum o bufniţă, se uita mirat, se enerva, dar degeaba!
Victor, urmărindu-l, îi spune amuzat:
– Dodo, las-o baltă, eşti prea mic să ai dileme!

D’ale lui Victor

– Mami, cum va şti Zâna Măseluţă ce să-mi aducă? (tocmai ce i-a căzut primul dinţişor, după lupte seculare :)) )
– Păi, ştie, că ea ghiceşte gândurile.
– Da, dar eu mă gândesc la multe.

D’ale lui Victor

– Mami, dacă îi voi cere lui Moş Crăciun un milion de dolari, îmi va aduce?

D’ale lui Victor

Cu Victor, în bucătărie, pregătim un pui pentru cuptor.
Victor:
– Ia, uite, mami, puiului îi este frig, are piele de găină!

D’ale lui Victor

Megaştiinţă

Am avut cu Victor o discuţie despre familie, despre egosim, bună-creştere, etc., etc. În timp ce-i povesteam eu, plină de avânt, una-alta, el se juca pe un PSP. La un moment dat, îl întreb:
– Mami, tu înţelegi ceva din ce îţi tot spun eu, aici?
– Daaaaa, mami, vorbeşti aşa de frumooos, e magaştiinţă ce ai spus tu!

Yuppiiii, bătaie!

Eu şi soţul meu ne tot tachinam şi hârjoneam, într-o duminică dimineaţa. La un moment dat, soţul meu îmi dă o palmă la fund, în joacă. Se înţelege că nu am rămas datoare şi că i-am restituit-o imediat, nu? Fază la care Victor, care se amuza „tot” pe seama noastră, izbucneşte:
– Yupppiiiii, bătaieeee!!!! Să aducă cineva ochelari 3D şi nişte popcorn!

D’ale lui Victor

Miliarde de inimi

– Mami, eu am zeci de inimi, tu ai miliarde!
– Dar, de ce am eu miliarde, puiule?
– Pentru că tu eşti specială!

Mamaie e leneşă

– Mami, să ştii că mamaie (n.m: mamaie e mama mea) e cam leneşă.
– Cum adică e lenesă, de ce?
– Păi, nu merge la serviciu.
– Mamaie e la pensie, dragule!
– Păi, să meargă la pensie.
– Pensie, tocmai asta înseamnă, că nu mai merge la serviciu, după ce a muncit o viaţă întreagă.
– Daaaa? Atunci, abia aştept să ies şi eu la pensie, să mă pot juca toată ziua!!

Din cărţi

La televizor, reclama unei cărţi de psihologie aplicată: „Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”. Victor ascultă promo-ul şi izbucneşte:
– Ce prostie! Păi, ce, mami, tu eşti o mamă aşa de bună pentru mine pentru că ai citit în cărţi?!

Nu vreau copii

– Mami, eu nu vreau să am copii, când voi fi mare!
– De ce, puiule?
– Păi, să stau toată ziua de fundul lor? „Hai, să mănânci, treci la nani, strânge jucăriile, îmbracă-te” şi să nu am timp deloc să mă joc? Dar, ce mă fac dacă soţia mea o să vrea copii? Îi spun să-i facă singură!

D’ale lui Victor…

… gelozii

Eu şi soţul meu,  într-o cameră, făcând planuri de bătaie pentru ziua în curs şi cele ce vor urma, înainte ca George să plece spre birou. Victor se joacă în cealaltă cameră. Îl auzim strigând:
– Mami, vino şi mai stai şi cu mine, nu numai cu tati!
– Tati va pleca imediat la serviciu, Victor şi voi sta cu tine toată ziua!
– Uraaaaaaa!!!!!! se aude, ca răspuns, după care:
– Tatiiii !!!!!!
-Da, puiul meu! îi răspunde taică-său, topit după odrasla-i.
-Paaaaa!!!!!!!!!!!!

… declaraţii de dragoste

– Mami, eu vă iubesc atât de mult pe tine şi pe tati, că nici nu mai pot simţi cât de mult vă iubesc!

D’ale lui Victor…

…  reflecţii

– Mami, eu nu înţeleg de ce le place celorlaţi copii mâncarea de la Mc Donald’s. De fapt, ştii ce cred? Că este ca fumatul: ştiu că le face rău, dar nu se pot lăsa.
– Da, dar îţi aminteşti că şi tu voiai la Mc?
– Da, însă atunci nu ştiam propoziţia asta!

______________________

– Mami, tu ai auzit câţi bani au Băsescu şi ăia de lângă el?

Toate astea, în timp ce găteam amândoi. 🙂

D’ale lui Victor

– Mami, ai intrat pe „pădurivirgine.ro”, să semnezi petiţia? Pentru că, de câte ori văd cum taie ăia copacii (n.m.: este vorba de spotul publicitar al campaniei), mă apucă plânsul.
– Da, mami, am intrat şi am semnat.
-Bine, să-mi arăţi petiţia semnată!

 

D’ale lui Victor…

... declaraţii

 
– Mami, eu te iubesc în mai multe feluri!
– Cum, în mai multe feluri?
– Păi, te iubesc pentru că ai grijă de mine, te iubesc pentru că mă mângâi când mă lovesc, te iubesc pentru că eşti frumoasă. Cu tine, sunt mai fericit decât orice bogat!

D’ale lui Victor…

… deducţii

– Mami, orice om are câte un înger păzitor?
– Da, mami, îi răspund eu.
– Dar ştii ce cred eu? Că oamenii răi îl au pe dracul păzitor!

… drăgălăşenii

– Mami, ceva mai bun, pe lume, decât tine şi tati, nu am mai văzut! Nu-i aşa că plângi de fericire?

D’ale lui Victor…

… sincerităţi

– Mami, te ador! Să nu uiţi asta niciodată! Cine nu te adoră, nu te iubeşte, sau nu te place e un prost!
– Mami, nu are cum să mă iubească sau să mă placă toată lumea. Important este să mă iubiţi tu şi cu tati.
– Dar ştii ceva? Îmi place foarte mult de tine când eşti plină de energie şi te joci cu mine. Când eşti obosită şi nu te simţi bine şi vrei să te odihneşti, eşti urâtă toată!

… secrete

După cum ştiţi, vineri a fost ziua lui Victor. A împlinit 6 anişori.
În dimineaţa zilei, ne-am dus la grădiniţă, pregătiţi cu tot ce trebuie pentru petrecerea de acolo. Când am intrat pe uşă, toţi copiii i-au urat „La mulţi ani!”, iar o fetiţă a venit, l-a strâns în braţe şi l-a pupat cu foc. În seara aceasta, am deschis discuţia despre pupic. Victor îmi zice:
– Dar să ştii, mami, că S. m-a pupat şi înainte să fie ziua mea!
– Da? îl întreb mirată şi amuzată în acelaşi timp. Şi tu ai pupat-o?
– Da.
– Şi de ce nu mi-ai spus?
– Păi… de ce să-ţi spun?
– Pentru că eu trebuie să ştiu tot. Şi cum v-aţi pupat, pe obraz?
– Da, normal. Dar tot nu înţeleg, de ce trebuia să-ţi spun?

D’ale lui Victor…

… filozofii

Într-una din zilele trecute, în timp ce făceam curăţenie prin casă, Victor îmi spune că vrea să mă ajute, inclusiv să spăl geamurile. L-am lăsat să spele geamul uşii de la balcon, dar voia mai mult. Evident, încep teoria cu pericolul căţăratului, etc. – ştiţi şi voi. Drept răspuns:
– Hai, măi, mami, nu-ţi mai face atâtea griji pentru mine, că am înţeles că este periculos.
– Cum să nu-mi fac griji? Asta este treaba mea de mamă!
– Ba nu, mămicile ar trebui să fie mai calme, că, dacă gândeşti rău, chiar se poate întâmpla. Şi, apoi, nu pot să stau deoparte, când tu munceşti. Mă simt pregătit să te ajut. De fapt, ştii ceva? M-am născut pregătit!

… curiozităţi

Aseară, am făcut gogoşele rapide, cu… Victor, bineînţeles. (Dacă vreţi reţeta, o găsiţi aici: http://www.e-retete.ro/retete/gogosele-rapide. Sunt delicioase. Noi le-am mâncat cu dulceaţă de afine. Dar aşa merge adăugată şi nişte îngheţată….!!!)

Dar să revenim la Victor: cum el a amestecat toate ingredientele, era curios să vadă ce gust are fiecare în parte. Aşa a vrut să guste şi praful de copt. Cum i-am spus că ar fi mai bine să nu, mă întreabă:
– De ce, mă creşte?

D’ale lui Victor…

De kiki, de miki…

Ieri, îl întreb pe Victor ceva de genul „… de ce nu ai făcut…?”, la care el îmi răspunde prompt:
– De kiki, de miki, de 3 lei ridichi.
Înainte să mai apuc a spune ceva, adaugă:
– Cu TVA, că, altfel, ar fi prea ieftine…

Victor, cavaler Jedi…

De ceva vreme, i-a intrat în cap fiului meu că este cavaler Jedi. Evident că şi mie îmi convine, că plusez cât pot: un cavaler jedi face asta, nu face ailaltă, ştiţi voi cum e… Ei, dar un cavaler Jedi nu este un cavaler adevărat dacă nu are momente de meditaţie şi concentrare. Într-unul din astfel de momente, ieri, în maşină, când ne întorceam acasă de la bunici, se aşează în poziţia „lotus” şi începe concentrarea. Stă ce stă, după care schimbă poziţia mânuţelor a „rugăciune”, se concentrează ce se concentrează, după care îl aud: „Gata, m-am plictisit! Ce e aia să te concentrezi într-un spaţiu închis?!”

D’ale lui Victor – despre reîncarnare

Cum stăteam noi, eu şi Victor, ieri după-amiază unul lângă celălalt, să ne odihnim, doar aud că mă întreabă:
– Mami, un om care moare se mai naşte vreodată?
„Ups!”, îmi spun şi-l întreb de unde i-a venit ideea asta şi de ce mă întreabă.
– Păi aşa mă gândeam eu, dacă oamenii se mai pot naşte după ce au murit. Se mai pot?
Şi încep să-i explic care sunt punctele de vedere ale oamenilor de ştiinţă, ce spune religia, cu diferitele ei culte, faţete, etc.
– Bine, dar tu în care dintre teorii crezi?
Vă închipuiţi că m-a lăsat fără replică. I-am răspuns că îmi este greu să cred cu convingere într-o teorie sau alta, nu aş putea-o demonstra.
-Eu aş vrea să mă mai nasc de câteva ori, continuă el. De fapt, aş vrea să te mai naşti tu o dată şi să faci cum ai făcut.
-Adică?
-Păi să mă faci pe mine. Sau ar fi posibil să mă nască altcineva?
Evident, mă înfundam văzând cu ochii. 🙂
Aşa că o dau pe glumă:
– Păi şi dacă ai avea şansa să te nască o mămică mai bună decât sunt eu?
– Hmm, zice el, cred că nu există o mămică mai bună ca tine! Cred, subliniază el, nu sunt sigur!

D’ale lui Victor

De ce ne urmăreşte luna?

Într-o seară, pe când ne întorceam de la grădiniţă, Victor  observă luna, care era luminoasă şi plină. Mi-o arată şi-mi spune că e frumoasă. După câţiva paşi, o vede din nou, îşi schimbase poziţia.
– Mami, uite, luna ne urmăreşte. De ce?
Până să-i explic eu ce şi cum, îmi dă tot el răspunsul:
– Eu cred că ne urmăreşte ca să ne lumineze drumul spre casă.

 

Niciodată…

Victor a făcut apă pe jos, în baie, fapt care m-a cam făcut să mă supăr pe el şi să-l cert:
-Bine, măi, Victor, de ce faci prostii?
-Mami, la întrebarea asta nu o să pot să-ţi răspund niciodată.

Declaraţii de dragoste

– Mami, tu eşti diamantul meu curcubeu.

–––––––––––––––––––

Aseară, îi spuneam că el e sufleţelul meu.
-Nu, mami, tu eşti sufleţeaua mea!

D’ale lui Victor

Brânzică…

– Mami, te rog să nu mai spui „brânză”.
– Dar cum să spun?
– Brânzică. E mai romantic.
– Mai romantic? îl întreb eu mirată.
-Da, adică, mai frumos, mai de dragoste, mă lămureşte el cu convingere.

Mai frumoasă ca florile…

– Mami, tu eşti mai frumoasă decât toate florile.
– Măi, tu iar eşti şmecher.
– Nu sunt şmecher, mami.
– Nu? Aşa crezi tu, că sunt frumoasă?
– Nu, mami, nu aşa cred, aşa e!
(Acum, nu mi-o luaţi şi voi în nume de rău, dar care mamă ar fi rezistat să nu se laude cu un asemenea compliment? 🙂 )

D’ale lui Victor – Moş Crăciun, deconspirat

De Crăciun, am fost la părinţii noştri, atât ai mei, cât şi ai soţului meu. Ajunul l-am petrecut la socrii mei. Deci, Moş Crăciun acolo ne-a căutat, mai ales pe Victor. Pentru că soacrei mele tare mult îi place rolul acesta, am decis să fie ea „Moş Crăciun.” Zis şi făcut. Aşa că am pornit la deghizat: jos cercei, lănţişoare, machiaj, pus costum, fes, barbă, obraji şi nas roşu, sacul cu cadouri. Desigur, buni G. – soacra – a trebuit să plece să-l aducă pe Moşul. Numai că, nu ştiu cum, nu s-au întâlnit şi a trebuit să-i deschid eu uşa Moşului şi să-l invit în sufragerie. Victor s-a emoţionat imediat şi a venit la mine. Simţeam cum îi bate inimioara, ca o pasăre speriată. Cu toate acestea, îl cerceta cu mare atenţie pe Moş Crăciun. I-am cântat împreună un colind, după care, fiecare ne-am primit cadourile. După ce şi l-a primit pe al lui, s-a dus la taică-său şi i-a şoptit:
– Tati, Moşul ăsta seamănă cu buni. De fapt, cred că e chiar buni, că, uite, are barbă falsă!
Moş Crăciun a plecat cu un: „Ho-ho-ho, am plecat dragul moşului!”, cât s-a putut de „masculin”.
Eu l-am condus la uşă şi am plecat, bineînţeles, după buni care se „rătăcise”. Odată recuperată, a fost „apostrofată” de către toţi:
-Buni, unde ai fost, că a venit Moşul şi nu te-a găsit?
Victor, însă, îi zice:
– Degeaba, că buni a fost Moş Crăciun!
A trebuit să-i explicăm că, în timp ce noi eram pe drum, venind de la Bucureşti, moşul a venit, nu ne-a găsit, i-a lăsat bunicii cadourile şi un costum ca al lui şi a rugat-o să-l ajute.
Nu cred că am fost prea convingători.
În seara de Crăciun, Victor o roagă pe buni să-şi pună costumul Moşului, din nou şi să joace „sceneta” încă o dată. Ceea ce buni a şi executat, evident. După ce sceneta a luat sfârşit şi Moşul a redevenit buni, Victor îi zice:
-Buni, unde ai fost că a venit Moş Crăciun şi nu te-a găsit!

D’ale lui Victor

Draga mea…

Eu, când strănut, strănut. Adică nu mă mulţumesc cu un strănut-două. Nu, frate, zici că sunt legate în serie.
Ei, bine, într-un acces din ăsta de strănutat, care, parcă, nu se mai termina, mă trezesc cu fi-meu că îmi zice, cu cea mai calmă şi suavă voce:
– Dra-ga meaaa, nu mai strănuta atât, că mă enervezi.

 

Direct la inimioară

– Mami, când eşti tu la serviciu şi eu la grădi şi-mi trimiţi pupicuri, să mi le trimiţi direct la inimioară, ca să nu mai stau eu să le aşez.

Viaţa cu gust de viaţă

– Tati, viaţa este gustoasă? îl întrebă Victor pe taică-său.
– Da, tati, viaţa este foarte gustoasă.
– Dar ce gust are?
Aici intervin eu, filozoafă:
– Uneori de lămâie, alteori de portocală…
– Nu, mami, viaţa are gust de viaţă.

D’ale lui Victor

„România este ţara în care trăim”

În  seara zilei de 1 Decembrie, la un moment dat, Mircea Badea discuta despre însemnătatea acestei zile, evident şi se întreba ce mai este România.
Întrebare la care, Victor (care, da, nu dormea atunci 😦 ) foarte prompt, îi răspunde:
– România este ţara asta în care trăim, blegule!
(Dincolo de apelativul folosit la adresa lui Badea, pentru care i-am făcut observaţie, desigur, m-a bucurat şi m-a întristat, în acelaşi timp, răspunsul lui.)

 

 

Simţăminte

– Mami, simt că ar trebui să mă gândesc la ceva, dar nu pot.

 

 

Despre reclama Parizachi

– Mami, ţie îţi place reclama asta (n.n. cea cu Parizachi)?
– Aşa şi aşa, îi răspund, e veselă.
– Se pare că tuturor le place, numai mie nu. Dar ştii de ce nu-mi place?
-?
– Pentru că nu-nveţi nimic bun din ea.
– Ba da, uite, copilul acela promite că o să fie cuminte.
– Păi da, dar nu este suficient, îmi răspunde el, foarte serios. Trebuie să şi dovedească, nu numai să spună. Ce, dacă spune, înseamnă că trebuie şi  crezut?

D’ale lui Victor…

… gânduri

– Mami, pe noi nu o să ne despartă nimic, niciodată. Ştii de ce?
– De ce, puiule?
– Pentru că vom avea cu noi, peste tot, iubirea. Dragostea e totul, nu-i aşa mami?

… „adorabilităţi”

Îl drăgăleam, aseară, pe Victor şi-i spuneam ce înseamnă el pentru mine, cât îmi este de drag, cum este el de bun şi cuminte, etc. etc.
– Şi sunt şi şmecher, mami? mă întreabă el.
– Nu eşti şmecher, eşti obrăznicuţ, câteodată.
– Nu sunt obraznic, mami, sunt adorabil!!!

… planuri de viitor

– Mami, să ştii că, atunci când voi fi mare, îmi voi cumpăra o navă şi voi pleca pe lună!

Doar o…

… altă zi. Aceasta este tema ultimei etape a concursului de PA-uri.

Cele două texte cu care am participat le puteţi citi mai jos:

Crăciunul

Stătea în şezlongul vechi, privind luminiţele colorate din faţa ei. Pisica i se strecurase în braţe şi torcea leneşă. Se gândi la copiii ei plecaţi prin alte părţi, la soţul ce nu mai era nici el şi ochii i se umplură de lacrimi. Nu-şi mai găsea rostul pe pământ şi nu înţelegea de ce Dumnezeu nu-i ascultă rugile. Singurătatea începuse să o macine tot mai mult, ca o boală grea. Bătrâna se ridică, stinse beculeţele şi se băgă în patul de lângă geam. Trecuse şi Crăciunul acesta. Ca oricare altă zi.

 

Într-o altă dimensiune (din D’ale lui Victor)

– Mami, uite, luna este doar pe jumătate!
– Da, puiule, îi răspund eu.
– Dar, unde este cealaltă jumătate?
– S-a ascuns, îi răspund eu, gândindu-mă cum să-i explic fazele lunii.
– Nu, mami, cealaltă jumătate este într-o altă dimensiune. Aşa se întâmplă, continuă el, într-o zi este într-o dimensiune, în altă zi, într-o alta. Nu-i aşa?
– Ai dreptate, dragul mamei.
– Noi când o să mergem în dimensiunea aceea? Când se vor întâlni cele două jumătăţi ale lunii?
Nu am ştiut ce să-i răspund, dar i-am promis că mă voi gândi la asta.

D’ale lui Victor…

… reflecţii politice

Într-una dintre dimineţile acestei săptămâni, când Victor protesta că nu vrea să meargă la grădiniţă, am încercat să-i spun cum că este necesar să meargă, pentru că avem nevoie de ajutorul lui, mai ales acum când banii se câştigă mai greu, când este o perioadă mai grea, etc., etc.
– Păi, cum, tot nu a trecut criza? mă întreabă el mirat.
– Nu.
– Numai Băsescu e de vină! a concluzionat el supărat.
(Notă: nu discut politică în faţa lui sau cu el.)

 

… constatări

Într-o altă dimineaţă, în drum spre grădiniţă. Înnorat.
– Mami, în dimineaţa asta, soarele a fost mai somnoros, de asta nu se vede, pentru că încă doarme.

 

… amabilităţi

Victor, în bucătărie, jucându-se cu nişte şerveţele, se plictiseşte şi începe să le împrăştie pe masă, după care pleacă. Îl strig, revine în bucătărie şi-i zic:
– Bine, Victor, ce ai făcut aici? Ţie îţi place?
– Nu, mămica mea dragă!

 

… drăgăleşenii

– Mami, tu simţi pupicurile pe care ţi le trimit eu de la grădiniţă?
– Da, iubitul meu, le simt. 🙂
– Şi ce faci cu ele?
– Le strâng şi le ascund la inimioară.
– Dar tu nu-mi trimiţi mie?
– Ba da, din toată inima.
– Păi, cum tot pe ale mele?
– Nu, pui, mami are două camere în inimioară: într-una dintre ele strâng pupicurile de la tine, din cealaltă ţi le trimit pe ale mele.
– Să ştii că eu am patru camere: dintr-una îţi spun că te iubesc, în a doua pun pupicurile tale, din cea de-a treia îţi trimit pupicurile mele şi din a patra fac pupicurile să treacă prin pereţi, ca să le poţi primi.

D’ale lui Victor

Când era mai micuţ, Victor spunea:
– când voia apă, cerea aşa: „– Mami, apă bei!”
– lui Moş Crăciun, pe la un an şi câteva luni, îi zicea „Moş Tutui„, iar pe la doi anişori, doi anişori şi jumătate, „Moş Măcătun„.
– tot pe la un anişor şi jumătate, a început să spună că pe el în cheamă „Ictot„.

Despre toate astea discutam noi, la masă, când mă întreabă:
– Mami, dar tu înţelegeai ce spuneam eu?
– Da, mami, eu am înţeles mereu ce spuneai.
– Ia, să vedem, acum înţelegi ce spun: Chi, chi, bi?
– Da, am înţeles, îi zic eu şi repet silabele de mai sus.
– Vezi că nu ştii? Ţi-am spus că te iubesc, într-o limbă care nu există.

D’ale lui Victor… concluzii

Victor a răcit iar. 😦 A făcut febră azi noapte, am făcut noapte albă. În fine. Acum, slavă Domnului e mai bine şi, în sfârşit a vrut să mănânce. Pe lângă fripturica de pui pe grătar, mi-a cerut salată de roşii. E preferata lui. Eu m-am executat fericită.

Din toată salată, a mâncat, mai ales ceapa:

-Ştiu că ceapa îmi face bine la răceală şi la gâtuleţ. De aia vreau să mănânc cât mai multă, sa-mi treacă mai repede.

După ce a terminat de păpat, l-am luat în braţe şi l-am pupat.

-Miros a ceapă, aşa e, mami?

– Da, dar eu te iubesc când miroşi a ceapă.

Şi, firesc, a venit întrebarea lui:

– Când nu miros, nu mă iubeşti?