Arhive lunare: Mai 2013

D’ale mele gânduri … rătăcite …


„Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu. Subscriu, cu toată fiinţa.
Din păcate, însă, ca orice patrie, are şi faună …

––––––––––-

Una dintre greşelile majore ale poporului român, din punctul meu de vedere, este cã s-a îndepãrtat de înţelepciunea popularã, de tradiţional. Marile adevãruri izvorãsc din lucrurile simple, trãibile, din firesc. Nu trebuie decât sã vrei sã priveşti în jurul tãu…

–––––––––––-

Vrei să vezi cum se înfăptuiesc minunile? Zâmbeşte, cu tot sufletul, unor ochi plânşi, sau unui chip trist – oriunde-l întâlneşti – şi vezi ce se întâmplă! Vei avea parte de cea mai pură lumină!

––––––––––––

Oare ce le-o creşte unora, în loc de suflete, de sunt capabili să lovească un om ce se află în genunchi…?

––––––––––––-

Din punctul meu de vedere, nu un necaz, o problemă, ca atare, ne împovărează, nevorbind, aici, de marile drame. Cu toţii ştim că viaţa este precum matematica: are plusuri şi minusuri.  Ceea ce ne îngenunchează în final este, de fapt, imposibilitatea – dintr-un motiv sau altul – de a găsi o soluţie imediată problemei cu care ne confruntăm. Astfel, apare efectul bulgărelui de zăpadă şi totul se augmentează, sfârşind prin a ne copleşi şi a se cere un complex de soluţii.

Aşa este şi în relaţii, de orice tip ar fi ele. Odată ajunse în impas, lipsa resurselor – sufleteşti, mentale, etc. – de remediere duce la rupturi, uneori, iremediabile.

2 comentarii

Din categoria diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă, ţară

Rugăminte în genunchi…


Dragii mei,

vreau să vă cer ajutorul. Şi vi-l cer în genunchi. Vorbesc serios: în genunchi! Mai jos, voi explica de ce. Ajutorul nu este pentru mine, sau familia mea. Este pentru Alizee le Soleil (http://www.facebook.com/alizeelesoleil). Nu este în lista mea de prieteni, de pe facebook. Nu pentru că nu aş fi vrut, ci pentru că, pur şi simplu, nu s-a întâmplat. Avem, însă, prieteni comuni: Elena,VaniaGabriela şi mai sunt şi alţii. I-am nominalizat doar pe ei, pentru că, prin intermediul lor, am aflat despre tragedia Mariei (acesta este prenumele ei): ESTE BOLNAVĂ DE CANCER ŞI ARE NEVOIE DE BANI.

Şi, acum, să vă spun de ce vă rog în genunchi:

1. pentru că o nimeni – n-o pot numi altfel – i-a transmis următorul mesaj: „de ce agita lumea, de ce ne pune sa dam bani, cand la ea, totul este terminat, fiind metastaza si ca ar fi bine sa isi aranjeze treburile pe aici pe pamant si sa astepte finalul!”.

2. BANII DE CARE ARE NEVOIE, NU SUNT NICI ZECI DE MII, NICI SUTE DE MII DE EURO, CI ÎN JUR DE 3.000 DE EURO. 
MAI EXACT: 80 de euro, pentru transport şi 2.000 de euro, pentru un tratament în Italia, unde cineva s-a oferit să o ajute, oferindu-i cazare şi accesul la o clinică, unde speră să poată fi ajutată!

Fără aceşti bani, este condamnată, fără a mai putea lupta pentru viaţa ei! Din păcate, din câte înţeleg, a început să-şi piardă orice speranţă…!

Maria este singură, neavând-o decât pe fiica ei, care este studentă.

Deci, dragii mei, avem, cu toţii sute şi mii de prieteni în listele de pe reţelele de socializare. Dacă ne-am uni, nu ar trebui decât să dăruim foarte puţin, care să valoreze cât o ŞANSĂ LA VIAŢĂ!

De aceea, vă rog, în genunchi, haideţi să o ajutăm pe Maria!
Mâine, am putea fi în locul ei oricare dintre noi …

CONTUL EI ESTE:

RO 54 RNCB 0318069335220001 DESCHIS LA BCR, în lei

COD SWIFT: RNCBROBU (pentru donaţii din străinătate)

TITULAR: GODEANU MARIA

P.S.: Ştiu că nu vreţi să faceţi caz, dar, dacă doriţi şi puteţi să o ajutaţi pe Maria, lăsaţi-mi un semn aici. Vreau să demonstrez că noi, românii, suntem uniţi, că suntem solidari şi că nu ne-au murit sufletele!

Vă mulţumesc şi să vă binecuvânteze Dumnezeu!

5 comentarii

Din categoria campanie, campanii

Povestea noastră cu „la mulţi ani!”


La mulţi ani, dragul meu, la mulţi ani poveştii noastre!

17 mai 1991 – 22 de ani … De 22 de ani, trăim şi scriem

Povestea noastră

În acea zi de mai, când m-ai privit,
în acea zi de mai, când ţi-am zâmbit,
spre univers, am deschis fereastră
şi ne-am făcut planeta noastră.

Am evadat, ţinându-ne de mână
şi am jurat să creştem, împreună,
copii, nepoţi şi ce-o vrea Dumnezeu,
mereu a ta, mereu al meu.

Am urcat munţi şi am coborât în văi,
mereu singuri, doar noi, amândoi,
am plâns când viaţa ne-a certat,
am mers târâş, dar am şi dansat.

Am dăruit şi am primit în dar,
zi după zi, dintr-al vieţii calendar,
eram copii când ne-am îndrăgostit,
am rămas aceiaşi, doar c-am mai albit.

Am râs şi am tăcut în doi,
am pierdut lupte şi am câştigat război
şi, de ne-am rătăcit, câteodată,
ne-am căutat planeta toată.

Am mers înainte, am mers înapoi,
însă, tot timpul, „eu” a însemnat „noi”,
am făcut schimb de inimă şi de suflet
şi am cântat iubirea în duet.

Trecut-au, aşa, an după an,
din tot ce-a fost, nimic n-a fost în zadar,
copilul nostru ne e mărturie
şi a iubirii noastre, pururea făclie.

2 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, iubire, La mulţi ani!, sărbătoare, urări, viaţă

D’ale mele gânduri … rătăcite


Mirosul de suflet putrezit nu-l poate acoperi nici cel mai scump parfum din lume.
_____________

Părintele care ucide sufletul copilului său ar trebui judecat pentru crimă…

_____________

Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam pentru ca, mai apoi, bărbaţii să se nască din trup de femeie. Paradox sau perfecţiune?

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate

La apus …


La apus,
nimic de spus,
doar de ţintit,
spre-un nou răsărit …

apus

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., diverse, gânduri