Refugiul meu – Cuvinte de căpătâi

Dacă…

de  Rudyard Kipling

Dacă poţi în vijelie să-ţi păstrezi întreaga minte
Când îşi pierd cu toţii capul şi te fac răspunzător,
Dacă poţi să crezi în tine când ceilalţi au doar cuvinte
De-ndoială, dar să ţii seama de-ndoiala tuturor.

Dacă poţi s-aştepţi şi nu eşti obosit de aşteptare
Şi minţit de toată lumea, tu să nu spui o minciună
Şi să nu urăşti pe nimeni, chiar urât de fiecare
Fără a te feri cu mintea sau cu inima ta bună.

Dacă poţi visa şi nu eşti robul visurilor tale,
Dacă poţi gândi, dar fără a-ţi croi din gând un ţel
Biruinţa sau dezastrul întâlnindu-le în cale
Dacă poţi cu-aceşti făţarnici să te porţi mereu la fel.

Dacă poţi răbda în tihnă, când din vorbele-ţi rostite
Ticaloşii fac capcane ca să prindă proştii-n joc,
Să vezi lucruri pentru care ţi-ai da viaţa, năruite,
Şi cu-aceleaşi vechi unelte să le-nalţi din nou la loc.

Dacă poţi juca la rişcă munca ta de-o viaţă-ntreagă
Şi s-o pierzi pe-o lovitură ca s-o iei de la-nceput
Cu aceeaşi hotărâre şi neistovită vlagă
Fără să suspini o vorbă, oricât ai fi de pierdut.

Dacă inima şi muşchii îi sileşti să se-ncleşteze
Şi să-şi facă datoria când de mult s-au istovit
Să stai dârz când nu-i în tine nici un muşchi să mai vibreze
Doar voinţa care-ţi strigă: „stai şi luptă neclintit!”

Dacă poţi păstra virtutea când vorbeşti cu biata gloată
Şi plimbându-te cu regii să ramâi cu mintea clară,
Dacă duşmani sau prieteni nu te pot jigni vreodată
Şi pui preţ pe fiecare, nu de tot din cale-afară.

Dacă poţi lupta cu timpul care fără milă zboară
Şi smulgi şaizeci de clipe din minutul lung şi greu,
Al tau va fi PĂMÂNTUL, cu întreaga lui comoară
Dar mai presus de toate, vei fi un OM, copilul meu!

Am învăţat

– Octavian Paler-

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta…

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…

Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.

Avem timp

– Octavian Paler-

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergam în dreapta şi în stânga,
să regretam ce-am greşit şi să greşim din nou,
să- i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectam ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne- alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după- aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le- nţelegem.

Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.

Moartea lui Pitagora

– Octavian Paler-

“Nu ma intereseaza ca doi si cu doi fac patru.

Eu vreau sa faca trei.

Voi inainta deci doi metri si inca doi,

si voi ramane acolo razand

de toti cei care tin sa-mi atraga atentia

ca doi si cu doi fac patru

si ca patru metri ma desparteau de linia ferata.

Prostii! Ei nu vad ca

mai am un metru pana la linia ferata, deoarece

doi si cu doi fac trei? In sfarsit,

le voi face dovada, caci, vad,

se apropie trenul. Sa vina!

Sa vina! Sa vina!

Moarte lui Pitagora! – Autoportret intr-o oglinda sparta

Sunt anumite adevaruri cu care ne-am obisnuit si pe care nu mai facem nici un efort, daca nu de a le contesta, macar de a le demonstra intr-un anumit fel. Unele sunt simple, cum ar fi ca doi si cu doi fac patru, altele sunt adevaruri pe care ni le inducem despre propria viata, si trec dincolo de sferele matematicii. Un astfel de fals titlu l-ar putea purta chiar rutina zilnica, nu atat fizica, cat si cea mentala.

Cu toate acestea, simtim cateodata impulsul nebuniei, acel donquijotism de care prea rar ne facem vinovati. Citim sau auzim la tot pasul cugetari privitor la faptul ca ne lipseste curajul de a crede in ceva, nu neaparat de a si infaptui. Ramanem doar cu cititul, doar cu auzitul, si poate din cand in cand repetam acelasi lucru: ne lipseste curajul. Daca cineva ar sta pe linia ferata spunand ca doi si cu doi fac trei, probabil am zambi si l-am privi in parte cu ingaduinta, in parte cu mila. Si poate cu putina admiratie. Dar toti am “sti” ca doi si cu doi fac patru.

Si chiar daca fac patru, ce importanta are? Pentru ca nu influenteaza cu nimic. Daca ar face trei, stim ca macar pentru cineva conteaza, ca acel fapt, si nu altul, pune pe cineva in miscare. Atunci, care dintre rezultate e cel bun?

Ne formam o matematica a vietii in care suntem mai preocupati de a demonstra ce e corect si ce nu, incat uitam ca nu avem ce demonstra, ca din nesiguranta nu iesi cu rezultate, ci crezand in ceva. Insa credintei ii lipseste “matematica”.

Suntem prea rationali pentru a lupta cu morile de vant, insa ne lipseste si ceea ce le-ar putea crea. Eliminam o piedica, un risc am putea spune, dar Don Quijote reprezinta mai mult de atat. De fapt, acest batran caraghios ne invata, daca nu ne repezim sa ne amuzam de forma in care o face, ca esential in viata e sa ai o convingere. Fie ea si ridicola pentru altii. Ori nebazata pe nimic. (Convorbiri cu Octavian Paler )

Convingerea reprezinta un adevar, chiar daca este cat se poate de personal, chiar daca nu anima decat o persoana din o mie. Dar cine poate sti?

Daca poti sa crezi pentru o clipa ca doi si cu doi fac trei, atunci poti sa-ti dai seama si ca nu exista “adevar”. Exista doar “adevaruri”. Si, poate, nici ele nu sunt definitive. Se schimba cu varsta.”

Ce bine că eşti

– Nichita Stănescu-

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăşişare
mereu dureroasă, minunatş mereu.

Să stăm de vorbă, sa vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt si mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pamânt,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii că esti, a-ntâmplării că sunt.