Arhive pe etichete: tata

Copilului meu


Anunțuri

2 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., poezii proprii

La mulţi ani, tată!


Cu voia lui Dumnezeu, datorită medicilor care l-au salvat (ce sunt nişte superoameni, după părerea mea – voi vorbi despre asta) şi rugăciunilor prietenilor (pentru care le mulţumesc, încă o dată şi încă o dată), azi, la împlinirea celor 64 de ani, pot să-i spun tatălui meu:

„La mulţi, mulţi ani, cu sănătate şi fericire, alături de cea pe care o iubeşti de o viaţă, tată!” cu Costica Anghelus

La mulţi ani şi tuturor celor care îşi aniversează onomastica, azi!

Povestea unui tată

Povestea unui tată
nu-i spusă prea des,
deşi, în suflet, e purtată
şi nu e greu de înţeles.

El suferă-n tăcere
şi lăcrimează pe ascuns,
ar vrea să-ţi dea putere
şi n-are timp de-ajuns.

Este cealaltă jumătate,
ce ţi-a dat viaţa-n dar.
„Te iubesc”, nu-ţi spune, poate,
dar, fără tine, ar trăi-n zadar.

Chiar de, la rându-ţi, eşti părinte,
îi spui tot „sărutmâna, tată!”
şi i te-ai aşeza în braţe, cuminte,
cum făceai, copil, odată.

Povestea unui tată
nu-i spusă prea des,
deşi, în suflet, e purtată
şi nu e greu de înţeles.

 

2 comentarii

Din categoria de suflet..., iubire, La mulţi ani!, poezii proprii, urări

Eu, când am vrut să vorbesc, am vorbit


Aveam vreo trei luni,  spun ai mei. Eram, deci, mititică. Mititică şi foarte înfăşată. Aşa era pe atunci: copilul trebuia bine strâns. Lucru ce, pare-se, îmi displăcea profund. Ceea ce mă făcea să lupt, cu înverşunare, pentru libertatea mea de mişcare. Aşa s-a întâmplat şi în după-amiaza aceea. Tocmai ce mă schimbase maică-mea şi trecuse la partea cu…, aţi ghicit, înfăşatul. Nici nu a terminat bine, că am început să mă agit, presupun, ca o râmă, aşa cum eram, tubulară. Tot agitându-mă, am reuşit să scot o mânuţă din capcană şi munceam asiduu să mi-o scot şi pe cealalaltă. În timp ce mă luptam, am strigat, nici mai mult, nici mai puţin: „ma-ma!” Se pare că nu am fost foarte inspirată, pentru că mama – care avea vreo 20 de ani – s-a speriat şi a fugit în bucătărie, lăsându-mă singură în cameră. Nu, nu fiţi răi, nu m-am luat după ea. Am început, însă, a plânge. Atât de tare, încât m-a auzit taică-meu de jos, de la scară, el tocmai ce se întorcea de la serviciu – ai mei stând, pe atunci, într-o garsonieră, la etajul 1. Urcă taică-meu speriat în casă, o întreabă pe maică-mea ce am. I se răspunde sec:
– Îi este foame.
– Şi? Nu-i dai să mănânce?
– Nu. Asta nu-i copil, e drac. A zis „mama”.
Şi-i povesteşte păţania. Taică-meu, om înţelept, la cei 25 de ani ai lui, de atunci, o linişteşte, spunându-i că, probabil, i s-a părut. Oi fi bălmăjit eu ceva, dar nu aveam cum să spun „mama” la trei luni. Mai de voie, mai de nevoie, maică-mea se lasă convinsă şi lucrurile reintră în normal. Până într-o seară, la distanţă de vreo 2-3 zile de la întâmplare, când, după băiţa de seară, zilnică, pe care mi-au făcut-o amândoi, nu am de lucru şi încep: „ma-ma!”.
Maică-mea, de acum, era veterană şi avea sclipirea aceea de „vezi, ţi-am spus eu!”, în ochi, dar taică-meu a amuţit. Şi aşa a stat câteva ore bune. Cu greu şi-a revenit. Aşa i-a trebuit, dacă m-a subestimat, nu?
Acum, e drept că şi Victor a spus „mama” la vreo patru luni şi jumătate şi „tata” la cinci luni. Şi fără să-l fi înfăşat. Că, deh, ce se naşte din pisică….

38 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de prin viaţă păţite şi adunate, părinţi

Promovare de… familie


Dacă nu prea aveţi ce face azi, vă invit la o plimbare, în satul copilăriei soţului meu – un superb sătuc vâlcean, de munte – să respiraţi aer curat. După ce vă veţi fi făcut plimbarea, dacă aţi îngheţat, tatăl meu vă aşteaptă la gura sobei. După care, frate-meu vă invită la un colaj. Hei, ce ziceţi, vă încumetaţi?

14 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse

„Adela, simt că am să reuşesc!”


Vă vorbeam aici despre un prieten drag sufletului meu, despre puiul său, Ştefan, copilul cu ochii cât infinitul şi despre visul lor. Vis care, nu numai că a prins contur, dar mâine se va împlini. Şi sunt foarte mândră de Sorin, pentru că ştiu cât suflet şi-a zidit în acest vis, ştiu câte calcule şi-a făcut, câte uşi a încercat,  cât a alergat, încercat, sperat. Ştiu că, la un moment dat, s-a simţit dezamăgit, descurajat, dar a mers înainte. Şi nu numai pentru a-şi învăţa copilul să zboare, a-l învăţa ce înseamnă perseverenţa, credinţa, speranţa, ci şi pentru a colora un pic lumea din jurul lor, a o face mai veselă, mai bună. Şi, la fel de important, a făcut-o în scop caritabil, pentru că se doreşte strângerea de donaţii pentru copii, acţiune în care s-a implicat şi Fundaţia Alpha Transilvană.  Întrucât visul nu se va opri aici, următoarele evenimente au în vedere strângerea de donaţii pentru copiii bolnavi de cancer, urmând, în acest sens, a se lua legătură cu Asociaţia Pavel, precum şi alte fundaţii şi asociaţii, al căror scop este această misiune, de a veni în ajutorul copiilor şi familiilor acestora. În acest sens, se aşteaptă propuneri la adresa de e-mail voluntar@virtualkid.ro. Acesta este afişul evenimentului, pe care, cu siguranţă, Sorin îl va păstra la loc de cinste şi, mai târziu, i-l va face cadou lui Ştefan.

Afis eveniment Maxim Belciug

Pentru că Sorin este cuprins de emoţii şi pentru că şi eu am nişte emoţii cât casa pentru evenimentul de mâine, haideţi să-i ţinem pumnii!

http://griska.wordpress.com/2010/11/23/despre-lectura/

http://pazniculdenoapte.blogspot.com/2010/11/specii.html

http://bucurvictor.wordpress.com/2010/11/23/o-pijama-sau-un-tricou/

http://cristiandima.wordpress.com/2010/11/23/la-multi-ani-teo-negura/

http://gabryellehelen.wordpress.com/2010/11/23/fara-aripi-a-doua-parte/

http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/11/contemporanul-nostru.html

http://mesterulmanole.wordpress.com/2010/11/23/la-copt/

http://mirelapete.dexign.ro/2010/11/la-mulți-ani/

http://onlycontrovento.wordpress.com/2010/11/22/eu_-si-o-clipa/

http://ivanuska.wordpress.com/2010/11/23/o-afacere/

http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/11/24/apel/

http://redsky2010.wordpress.com/2010/11/23/ploua/

http://silavaracald.cotcodacii.ro/2010/11/23/l-am-scos-afara-din-casa-d/

http://teonegura.wordpress.com/2010/11/23/trafic-cu-hituri-runda-43/

http://blog.adrianvoicu.ro/index.php/2010/11/21/mai-fete-si-baieti-sunt-si-antologic-sa-dea-boala/

http://bogdanonin.blogspot.com/2010/11/s-dezbracat.html

30 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., eveniment, gânduri, prietenie, recurs la prea multă realitate

La mulţi ani, tată!


Tatăl meu împlineşte, astăzi, 61 de ani.

La mulţi ani, tată! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, viaţă lungă şi frumoasă! Îţi mai aminteşti când aveam vreo 5-6 ani şi m-ai învăţat şah? Sau cum îţi subtilizam rebusurile şi, deşi nu-nţelegeam, pe atunci, ce şi cum e cu ele, reuşeam să completez tot… pe orizontală? Că ce ieşea pe verticală… 😀

Îţi dăruiesc, cu dragoste, poezia de mai jos:

Povestea unui tată

Povestea unui tată
nu-i spusă prea des,
deşi în suflet e purtată
şi nu e greu de înţeles.

El suferă-n tăcere
şi lăcrimează pe ascuns,
ar vrea să-ţi dea putere
şi n-are timp de-ajuns.

Este cealaltă jumătate,
ce ţi-a dat viaţa-n dar.
„Te iubesc”, nu ştie a spune, poate,
dar, fără tine, el ar trăi-n zadar.

Chiar de, la rându-ţi, eşti părinte,
îi spui tot „sărutmâna, tată!”
şi i te-ai aşeza în braţe, cuminte,
cum făceai, copil, odată.

Povestea unui tată
nu-i spusă prea des,
deşi în suflet e purtată
şi nu e greu de înţeles.

55 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii, părinţi, sărbătoare, urări

Se cheamă că suntem ucigaşi de vise?


Dacă naştem un vis, avem obligaţia să-l facem să traiască? Dacă nu reuşim, se cheamă că suntem ucigaşi de vise? Cine pronunţă sentinţa? În apărare, putem chema, în solidar, pe mama, pe tata, pe iubit/ă, pe vecina de la doi, pe Dumnezeu sau vreun demiurg? Putem fi condamnaţi şi în contumacie?

Aţi aprins, vreodată, o lumânare pentru un vis neîmplinit? O exista, măcar, un rai al viselor/visurilor?

24 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate