Cum mi-am umplut sufletul de frumos

Vinerea trecută am fost la Rm. Vâlcea. Moment de care am profitat să o vizitez pe Nicoleta, una dintre fostele mele colege de liceu, pe care nu am mai văzut-o de 22 de ani. Este profesoară de limba română la unul dintre cele mai bune Colegii din judeţul Vâlcea, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Nu am anunţat-o că mă duc (ne-am tot întrebat reciproc pe facebook, când ne vom revedea, dar nu am stabilit niciodată nimic clar).

Am complotat cu una dintre colegele ei, prof. Oana Aron, căreia îi mulţumesc încă o dată, , i-am aflat programul şi, cu 10 minute înainte să se sune de sfârşitul orei, înarmată cu un bucheţel de levănţică şi un ghiveci cu violete de Parma, i-am bătut la uşa clasei.

Avea oră la a X-a H. Când m-a văzut, a făcut ochii mari şi, efectiv, a rămas stană de piatră. Eu am început să tremur. De emoţie. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am regăsit cu atâta drag, de parcă nu trecuseră atâţia ani peste noi.

M-a prezentat clasei: nişte tineri absolut minunaţi, frumoşi, cu bun simţ, inteligenţi. Şi, aşa cum m-a tot „ameninţat” în discuţiile noastre de pe FB (chiar pe fb ne-am regăsit recent, anul trecut), m-a rugat să le recit copiilor din poeziile scrise de mine.

Eeee, nu vă spun ce transpiraţii m-au trecut şi cum îmi tremurau genunchii! Dar, ce nu pot descrie în cuvinte este reacţia acelor tineri. Mă ascultau ţinându-ţi respiraţia, deopotrivă, băieţi şi fete. Nu-mi venea să cred că acei tineri de 16-17 ani sunt atât de interesaţi de poezie, că vibrează cu atâta intensitate la vers, că absorb cu atâta sete astfel de momente. Îmi venea să râd şi să plâng de atâta emoţie, de atâta frumos, de atâta drag!

M-au aplaudat şi, pur şi simplu, nu voiau să iasă nici în pauză, doar să le mai citesc. A fost incredibil! Şi am fost mândră de prietena mea şi de tinerii care îi trec prin mâini.

Le-am promis că ne vom revedea, pentru că Nicoleta m-a invitat să particip la unul dintre proiectele ei. Am acceptat, mulţumindu-i pentru onoarea pe care mi-o face!

Morala? Ţara asta e plină de oameni frumoşi, oameni buni, oameni care să te facă mândru că eşti de-al lor! Prietenia adevărată nu poate fi anulată de nimeni şi de nimic… Încă există profesori adevăraţi, ca pe „vremea noastră”, iar „tinerii din ziua de azi” sunt, pur şi simplu, desăvârşiţi. Cei care le fac rău sunt adulţii!

Publicitate

D’ale mele gânduri … rătăcite …

„Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu. Subscriu, cu toată fiinţa.
Din păcate, însă, ca orice patrie, are şi faună …

––––––––––-

Una dintre greşelile majore ale poporului român, din punctul meu de vedere, este cã s-a îndepãrtat de înţelepciunea popularã, de tradiţional. Marile adevãruri izvorãsc din lucrurile simple, trãibile, din firesc. Nu trebuie decât sã vrei sã priveşti în jurul tãu…

–––––––––––-

Vrei să vezi cum se înfăptuiesc minunile? Zâmbeşte, cu tot sufletul, unor ochi plânşi, sau unui chip trist – oriunde-l întâlneşti – şi vezi ce se întâmplă! Vei avea parte de cea mai pură lumină!

––––––––––––

Oare ce le-o creşte unora, în loc de suflete, de sunt capabili să lovească un om ce se află în genunchi…?

––––––––––––-

Din punctul meu de vedere, nu un necaz, o problemă, ca atare, ne împovărează, nevorbind, aici, de marile drame. Cu toţii ştim că viaţa este precum matematica: are plusuri şi minusuri.  Ceea ce ne îngenunchează în final este, de fapt, imposibilitatea – dintr-un motiv sau altul – de a găsi o soluţie imediată problemei cu care ne confruntăm. Astfel, apare efectul bulgărelui de zăpadă şi totul se augmentează, sfârşind prin a ne copleşi şi a se cere un complex de soluţii.

Aşa este şi în relaţii, de orice tip ar fi ele. Odată ajunse în impas, lipsa resurselor – sufleteşti, mentale, etc. – de remediere duce la rupturi, uneori, iremediabile.

D’ale lui Victor (şcoler)

– Mami, când spui „CHI”, nu se aude şi „H” ?
– Nu, mami, de auzit, nu se aude, doar se scrie.
– Eu aud unul mic!

Altfel, toate bune şi frumoase….

UPDATE: Între timp, Emil Boc şi-a dat demisia, desigur, autovictimizându-se. Aproape că era să-mi scape o lacrimă!!!

„Limba română este patria mea!”, spunea Nichita Stănescu.
Oare, ministrul IGAŞ, dacă ar vrea să-l parafrazeze, cum ar spune: „Limba română este….”?

Numai că, este „impetuos necesar” ca, la „minus zero grade”, mintea lui Igaş să fie „vădită de energie”, din cauza „branconierilor.” Brrrrr!!!!!!!

Dar, staţi liniştiţi, ministresa BOAGIU, ne „asigură siguranţa” pe drumuri. Poate pe alea închise! Că ăsta e GUVERNUL CLOSED. A nu se citi „CLOSET”, da?

Mă tot gândesc şi nu reuşesc să decid: să prefer guvernanţii care vor „să vorbesc” cu noi, dar o fac prost, sau pe cei „care nu vor să vorbesc”? A, da’ m-am decis: JOS GUVERNUL! JOS BĂSESCU!

Altfel, toate bune şi frumoase, aşa că lăsaţi naibii prostiile cu protestele şi treceţi „la muncă”: „noi ce dracu’ mai furăm?” Nu de alta, dar până şi Jeffrey Franks şi-a dat seama de „băieţii deştepţi” din România şi că se fură, la greu, banii publici. Ups! Cred că de la horă i se trage! Tot ţopăind el, tot pe bani publici, conform tradiţiei, i s-au deşteptat neuronii. Cei mormoni, desigur!

Vă încumetaţi…

UPDATE: Cu ajutorul Găbiţei, al lui Zakq, al Dănuţei şi al lui Victor, cuvintele propuse sunt cele de mai jos. La comentarii, le găsiţi şi explicaţiile.

la spânzurătoare?

1. D IF O S F O P I R I D I N N U C L E O T I D P I R O F O S F A T A Z Ă

2. S U P E R C A L I F R A G I L I S T I C

De când nu aţi mai jucat spânzurătoarea? Ghiciţi cuvintele! Sunt în limba română. Haideţi la joacă, dragilor!

Mi-aş da cu părerea, dar nu mă risc, pentru că nu se merită (sic!)

Nu am să înţeleg, niciodată, de ce oamenii preferă să spună: „îmi dau cu părerea”, în loc de „îmi spun părerea„, „nu mă risc să…”, în loc de „nu risc să…” şi „nu se merită să…”, în loc de „nu merită să….”.

Înţeleg că primele două nu sunt nici, măcar, greşite, din punct de vedere semantic (se pare că „a se merita” este o formă învechită a verbului „a merita”). Dar, corecte sau nu, sunt în maaare trend, iar eu le urăsc!!!!!! Sună atât de urât, de neromâneşte, din punctul meu de vedere.

Voi ce părere aveţi?

Am lăsat lista deschisă: dacă aveţi de adăugat, nu vă sfiiţi! 🙂