Arhive pe etichete: cafea

Cafeaua Prieteniei – poveste despre Oameni


Totul a început cu o invitaţie la cafea. Eu v-am invitat să mă invitaţi. Apoi v-am invitat eu să o plătiţi voi. Dar, ştiţi deja. Ce nu ştiţi, încă, este finalul poveştii. Pe care vi-l spun acum.

Cum v-am tot anunţat, evenimentul a avut loc ieri, 11.12.2014, la Şcoala SPECTRUM BUCUREŞTI.

Nu am cuvinte să le mulţumesc tuturor celor de la şcoală – directori, cadre didactice, copii, părinţi – pentru extraordinara implicare în această acţiune. Cu cât entuziasm şi dăruire au făcut-o! Din păcate, nu am cum să-i numesc pe fiecare în parte, aşa cum merită şi cum mi-aş dori.

Aşa cum vă mulţumesc şi vouă, prietenii mei de aici, de pe facebook şi din viaţa reală: înv. Florica Stoica (Diana Stoica), Alma Stoianovici, consilier Călugăru Raluca, Anghel Luminita, Ana-Maria Draghicioiu, Andreea Popescu, Mircea Popescu, Iulia Cojocariu, Anca Vîciu, Ioana Dumitrescu, Tavi Anghelus, Marilena Onete, Zsehranszky Cristina, Dana Debrezeni, Georgiana Burlacu, Hamade Mirna, Lili Pinca, Maria Crudu, Logofatu Dana, Dan Ion Oprea, Viorela Nestor, Adriana Negre, Adrian Petrescu, Mimi Panait, Zamfirescu Minodora.

Datorită VOUĂ, tuturor, am reuşit să strângem, până în acest moment, SUMA DE 6.980 DE LEI, PENTRU COPIII, TINERII ŞI ADULŢII DIN CADRUL ANCAAR IAŞI, Asociaţie a cărei preşedinte este d-na Carmen Gherca.

Tuturor, REVERENŢĂ! Pentru că mi-aţi fost alături, pentru că mi-aţi dovedit, încă o dată, că nu mă înşel atunci când spun că iubesc şi cred în oameni, pentru că nu mă înşel când spun că românii au două inimi, pentru că existaţi în viaţa mea şi pentru că aţi făcut dintr-o SIMPLĂ CAFEA, O CAFEA SPECIALĂ.

Îmi doresc ca această CAFEA A PRIETENIEI cafeneaua prietenie v2iSĂ NE LEGE PENTRU TOTDEAUNA! VĂ IUBESC PE TOŢI!

DSC_0001 DSC_0002DSC_0107 DSC_0005 DSC_0008 DSC_0014 DSC_0015 DSC_0026 DSC_0028 DSC_0096 DSC_0052 DSC_0078

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria campanii, copil, copilărie, de suflet..., iubire

Cafeaua prieteniei


Mai ţineţi voi minte, dragii mei, cafeaua aceea la care m-aţi invitat?

Ştiu, de fapt, m-am autoinvitat. Şi voi continua să o fac, invintându-vă, în acelaşi timp, să bem împreună această cafea. Nu este o cafea oarecare, este o cafea a prieteniei. Ştiţi voi, prietenia, sentimentul acela care înnobilează, care te face OM, care salvează vieţi, pentru care eu vă mulţumesc, cu reverenţă!

Vă invit să bem împreună, virtual sau în viaţa reală, o cafea, pentru EI. 

EI, copiii şi tinerii cu autism din Iaşi, pentru care Carmen Gherca, preşedinta Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România – Filiala Iaşi (ANCAAR Iaşi) –www.ancaar-iasi.ro., mi-a cerut ajutorul.

Îmi povestea Carmen, ea însăşi mamă a unui tânăr cu autism, despre situaţiile dramatice prin care trec aceşti copii şi tineri şi familiile lor. De aceea, au nevoie de ajutorul nostru.Unul dintre tinerii pe care Asociaţia îl ajută a rămas orfan de mamă, în grija tatălui, care face dializă şi care mai are în întreţinere un copil. O altă situaţie este a unui copil, care urmează să termine clasa a VIII-a şi căruia i s-a spus ca, din clas a IX-a, să meargă la o şcoală de surdo-muţi. Şi sunt multe, multe astfel de drame…

Auzim, zilnic, în jurul nostru despre autism. Uneori, trecem nepăsători şi, cumva, ne spunem că nu este problema noastră. 

Doar dacă ne oprim puţin din drumul şi din „mai binele” (ştiu, toţi avem probleme, toţi ne luptăm să supravieţuim, toţi ne ducem crucile în spate) nostru, putem observa că, pe lângă luptele fiecăruia dintre noi, familiile care au persoane bolnave de autism, duc lupte de mii de ori mai grele. 

Pentru că se luptă cu absolut orice: de la prejudecăţi, sistem, integrare, respingere, umilinţă, până la munca de Sisif de a-şi aduce copiii în lumea aceasta, „normală”. 

Poate că lumea în care aceşti tineri trăiesc este o lume mai bună decât a noastră, dar familiile lor au nevoie de ei în această lume, pentru a putea merge înainte, pentru a se putea bucura de viaţă, ca noi toţi. 

Asociaţia condusă de d-na Gherca asta face: vine în ajutorul persoanelor cu autism şi al familiilor acestora, le întinde mâna pe care societatea le-o refuză. Dar, pentru asta au nevoie de bani: sunt necesare terapii şi tratamente speciale pentru fiecare pas, oricât de mic, pentru aceşti tineri.

Dar, ştiţi de ce suferă cel mai mult familiile acestor copii? Dincolo de toată lupta continuă pentru ziua de mâine? Pentru că este o luptă fără răgaz.

Pentru ei, o mică bătălie pierdută înseamnă cât un război pierdut. Unii n-o mai pot lua de la capăt …

Închipuiţi-vă cum este să nu vă puteţi auzi, NICIODATĂ, copilul spunând: „mamă” sau „tată” sau „bunico/bunicule”. Ei trebuie să înveţe – zile, luni, ani întregi – tot ceea ce nouă ni se pare simplu, firesc, la îndemână…

De aceea, dragii mei, haideţi să bem împreună, cu EI şi pentru EI, această cafea a prieteniei, pentru că lor nu le este dat să ştie cum e să te bucuri de o cafea alături de un om drag. 

Iată cum:

Celor ce locuiţi în Bucureşti şi doriţi să donaţi, vă voi oferi eu cafeaua, pentru că doresc să-mi acordaţi cinstea şi onoarea de a vă cunoaşte peronal.

Şi, pentru că Şcoala SPECTRUM BUCUREŞTI, căreia îi mulţumesc din suflet, a fost de acord să se implice în acest proiect, ne vom putea întâlni acolo, eu să vă ofer o cafea, voi să o „plătiţi”. 🙂 

Voi reveni cu amănunte pentru adresă şi data întâlnirii, imediat ce le voi obţine!

Pentru cei ce nu doriţi sau nu puteţi să ne întâlnim, dar vreţi să  donaţi, vă rog să o faceţi în CONTUL bancar: RO64 BSEA 0020 0000 0029 2882 Credit Agricole – Romania, TITULAR ASOCIATIA NATIONALA PENTRU COPII SI ADULTI CU AUTISM DIN ROMANIA – FILIALA IASI (ANCAAR – FIL. IASI), cu specificaţia donaţie „CAFEAUA PRIETENIEI”. 

Mi-ar plăcea, dacă îmi veţi lăsa în privat adresa, să vă pot trimite, personal, o scrisoare de mulţumire. 🙂

Îi mulţumesc, de asemenea, prietenei mele, prof. NICOLETA CONSTANTIN, de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Rm. Vâlcea, care şi-a anunţat implicarea în proiect, alături de minunaţii ei elevi. 

Reverenţă vouă, tuturor celor ce veţi oferi o „cafea a prieteniei” acestor oameni speciali ce sunt  ŞI ai noştri!

tineri autism

aut. 2aut. 3aut. 2aut. 4

6 comentarii

Din categoria campanie, copil, de suflet..., eveniment, viaţă

Din aburi de cafea


Mă voi întrupa
din flori de levănţică şi aburi de cafea,
în fiecare dimineaţă şi-n fiecare seară,
îţi voi fi simfonie, cu miros de scorţişoară.

Mă voi prelinge, încet, pe buzele fierbinţi,
voi curge, apoi, lasciv, în palme-ţi, să mă alinţi,
voi fi a ta iubită, cea veşnic răsfăţată,
vei fi al meu iubit şi-a noastră lumea toată.

Povestea e aşa: iubirea nu piere niciodată,
aşteaptă numai să fie reîntrupată:
din flori de levănţică, din aburi de cafea,
dintr-un mesteacăn singur, din pulbere de stea.

8 comentarii

Din categoria de suflet..., iubire, poezii, poezii proprii

Vă mulţumesc pentru invitaţia la cafea!


Ieri, vă întrebam dacă vreţi să mă invitaţi la o cafea. Şi aţi făcut-o, iar eu vă mulţumesc din suflet. Acum, vreau să donăm împreună această cafea lui Tudor-Daniel – BIBI, băieţelul de un an şi câteva luni, care suferă de ” Sindromul Blackfan-Diamond, un tip de anemie aplastică, ale cărei cauze nu sunt încă identificate. Este o boală rară, care se manifestă prin incapacitatea măduvei osoase de a produce hemoglobina (celulele rosii din sange). În cazurile de DBA se aplica doze de corticosteroizi care, teoretic, ţin boala sub control. Singura alternativă curativă este transplantul de maduvă, de la un donator compatibil.” Informaţiile le-am luat de pe blogul mamei lui Bibi: http://viatacudba.blogspot.com/. Pentru acest transplant, Bibi şi părinţii lui au nevoie de ajutor financiar. Au vândut tot ce puteau vinde şi tot nu le ajung banii.

Campania de strângere de bani este în deplină desfăşurare. Revenind la cafeaua noastră, contravaloarea ei – minim 2 euro – , haideţi s-o donăm, prin sms la numărul de telefon: 848, valabil din orice reţea.

Alte posibilităţi de donare sunt acestea:

Titular Cont: ASOCIATIA ROTARY INTL MANGALIA
CUI: 15037261
IBAN RON : RO40BTRL01401205702228XX
sau EUR : RO86BTRL01404205702228XX
BANCA TRANSILVANIA, Agentia MANGALIA, ROMANIA
SWIFT Code: BTRLRO22

Va rugam sa precizati la descriere plata: „donatie pentru Tudor-Daniel FILIP”

Sau in contul tatalui lui Tudor,

Titular cont: FILIP BOGDAN LIVIU
CNP 1660903133678

IBAN RON: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX
BANCA TRANSILVANIA, Agentia MANGALIA, ROMANIA

Pe voi toţi, care aţi intrat în jocul meu, vă îmbrăţişez cu drag şi vă trimit toate gândurile mele bune. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Ştiu că pentru voi nu era nevoie de acest joc, era suficient să vă cer direct şi mai ştiu că unii dintre voi aţi donat deja. Micul meu joc a fost pentru cei care cred că este greu să ajuţi! Voi m-aţi ajutat să demonstrez asta şi vă sunt recunoscătoare:

Notă: Cafeaua o voi da eu, când şi dacă ne vom întâlni. 🙂

12 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., prietenie, privind în jur

Mă invită cineva la o cafea?


Vorbesc foarte serios. Aştept răspunsurile voastre şi, curând, veţi afla şi de ce vă cer asta. 🙂

 

20 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, campanie, prietenie, privind în jur, recurs la prea multă realitate

Pasiune


Îţi aminteşti dimineaţa când mi-ai sărutat ochii, să mă trezeşti?
Voiai să-mi spui că mă iubeşti.
Mi-ai şters cu degetul un rid.
Ţi-am mulţumit, zâmbind.
M-am cuibărit în braţele tale, ca o felină.
Ce zi senină!
M-ai sărutat, apoi, pătimaş,
pe buze, pe gât, pe umărul golaş.
Trupul meu se contura în palmele-ţi fierbinţi,
ne priveam, zâmbind complice de gândurile necuminţi.
În cameră, mirosea a parfum şi a cafea proaspăt măcinată,
simţurile au luat-o razna, dintr-o dată.

19 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Cafea cu… chelner


Aveam vreo 20 de ani şi lucram la arhiva unui tribunal judeţean. Trebuia să mă întreţin, pentru a-mi putea  face facultatea. Care va să zică, arhivar debutant. Pe vremea aceea, clădirea adăpostea, atât judecătoria, cât şi tribunalul. Astfel că, încăperea în care „arhivăream”, era o cameră cam de aproximativ 20 m.p., dacă nu chiar mai mică, în care conlucram vreo 6 colegi. Dar asta nu era tot. Camera era împărţită în două de o „tribună” – cea la care justiţiabilii şi avocaţii veneau să-şi studieze dosarele sau să consulte condicile. Noi, cei şase, făceam cu rândul, pentru a lucra cu publicul. Eu eram cea mai tânără şi foarte impresionată de necazurile şi problemele oamenilor care erau implicaţi în diverse procese, din diverse cauze. Astfel că, atunci când „aveau treabă” la arhivă, făceam tot ce puteam să-i ajut, în limitele legale şi posibile, evident, în sensul că, dacă aveau nevoie să-şi studieze dosarul, indiferent cât de vechi ar fi fost – era o singură zi pe săptămână, pentru „arhiva veche”, în care dosarele trebuiau aduse de la „beci”, pe care oamenii nu o respectau întotdeauna -, sau nu se încadrau în programul „pentru public”, nu-i amânam şi nu-i puneam pe drumuri. Mulţi dintre ei veneau de la zeci de km. distanţă, erau bătrâni sau neputincioşi. Alţii veneau prea târziu şi riscau să-şi piardă termenele de formulare a căilor de atac. În fine, cum spuneam, diverse probleme, diverse motivaţii, cert e că nu-i refuzam niciodată, încercând să-mi fac meseria impecabil. Ei, bine, pentru asta, oamenii se simţeau obligaţi să-mi mulţumească şi nu doar verbal. De aici, porneau toate problemele. Nu făceam nimic pentru a le da de înţeles că vreau sa-mi mulţumească, decât cu un simplu „mulţumesc”. Dimpotrivă. Pe lângă faptul că era interzis să primeşti „atenţii”, nici nu mă gândeam să le pretind sau să accept ceva. Unii înţelegeau şi se limitau la „mulţumesc” şi să vă „dea Dumnezeu sănătate, etc.”, alţii însă insistau să-ţi dea câte ceva. Pe bani, nici nu se punea problema „să pui mâna”.

Aşa s-a întâmplat în acea zi, despre care vreau să povestesc. Un domn, cam la 50 de ani, cred, care nu mai ştiu ce problemă avusese, avea nevoie urgentă de copii din dosarul său, pentru că nu mai ştiu ce ardea. Ştiu că mai venise şi în alte dăţi, colegii mei nu-l trataseră prea bine, în fine. I-am dus dosarul la xerox, a revenit, apoi, cu avocatul său, a vrut din nou dosarul, ştiu că m-a cam sucit. Mă rog, la final, mi-a mulţumit şi m-a întrebat cum să mă răsplătească. Nu era cazul, i-am spus, nu mi-am făcut decât meseria. Nu şi nu, că el e om „de omenie” şi ştie că mai am şi alte treburi de făcut – aveam, ce e drept – decât să-l ajut pe el. Pentru că deja se crease atmosferă în arhivă, pentru că ne asiguram cafeaua la birou, punând toţi bani, să cumpărăm câte un pachet şi pentru că tocmai rămăseserăm fără cafea, pentru a scăpa de el, i-am zis:

„-Bine, aduceţi şi d-voastră o cafea, deşi, vă repet, nu este cazul.”

A ţâşnit-o omul pe uşă.

„-Gata, le-am zis colegilor, am făcut rost de cafea.”

Gândeam că va aduce un pachet mic de cafea „Jakobs” – foarte apreciată pe atunci – şi, astfel, toată lumea va fi fericită.

Cum spuneam, a plecat omul şi eu mi-am văzut de ale mele, uitând, aproape, de cafeaua „câştigată”. La un moment dat, unul dintre colegi îmi zice:

„- Cred că individul a făcut mai mult spectacol că, uite, a trecut o jum. de oră şi nu ţi-a adus cafeaua!”

Trebuie să vă spun că, la ieşirea din tribunal, era un chioşc „cu de toate”, deci, inclusiv, cu cafea, iar lângă tribunal, era un restaurant. Aşa că nu se justifica jumătatea de oră.

” – Mai bine, i-am zis eu.”

Nici nu am terminat bine de spus, că se deschide uşa arhivei şi apare, nici mai mult, nici mai puţin, un chelner, îmbrăcat în cămaşa-i albă, cu papion, cu un prosop alb şi cu o tavă în mână. Pe tavă, aburea…. aţi ghicit: o cafea.

„-Pentru cine este cafeaua?”, întreabă politicos chelnerul.

Din spatele lui, făcea semne cu degetul, domnul „meu”:

„- Acolo, lângă geam, la domnişoara brunetă!”

Am înlemnit. În arhivă, s-a făcut linişte şi toată lumea şi-a îndreptat ochii spre mine.

Omul se ţinuse de cuvânt: îmi adusese o cafea.

25 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate