Celor care…

Tuturor celor care nu-mi înţeleg vehemenţa implicării în situaţia actuală prin care trecem, le cer scuze că mă doare viitorul copilului meu în ţara care s-a născut.

Ce nu înţeleg ei, este că nu fac politică din poziţia unui membru de partid înregimentat vreunei doctrine şi repet – oare pentru a câta oară?! – nu consider că este ceva rău, dar nu acesta este scopul meu!!!

Dacă eu consider că, azi, viitorul familiei mele este periclitat de cei care au fost aleşi să-l administreze în folosul nostru, al cetăţenilor acestei ţări, iau atitudine!

Dacă mâine voi considera acelaşi lucru, voi lua atitudine, indiferent cine va fi la putere!

Copilul meu are aceleaşi drepturi în lumea asta, ca oricare dintre ceilalţi copii, europeni, americani, etc!

De aceea, duminică, 29 iulie, voi merge la vot şi voi vota DA!

Poftiţi la teatru!

Poftiţi la teatru!
Piesa: PĂPUŞILE MARI ŞI PĂPUŞILE MICI sau O mână de var pe faţa Guvernului.
(Piesa este o punere în scenă a romanului-fluviu: Moarte României, moarte românilor! – autor colectiv PDL)
Scenariu şi regie: T. BĂSESCU
Punere în scenă: M.R. UNGUREANU
Asistent de platou: EMIL BOC
Scena: GUVERNUL ROMÂNIEI
Laitmotivul piesei: „Vă spun sincer, pentru noi interesele oamenilor sunt mai presus de interesele partidului”!

Altfel, toate bune şi frumoase….

UPDATE: Între timp, Emil Boc şi-a dat demisia, desigur, autovictimizându-se. Aproape că era să-mi scape o lacrimă!!!

„Limba română este patria mea!”, spunea Nichita Stănescu.
Oare, ministrul IGAŞ, dacă ar vrea să-l parafrazeze, cum ar spune: „Limba română este….”?

Numai că, este „impetuos necesar” ca, la „minus zero grade”, mintea lui Igaş să fie „vădită de energie”, din cauza „branconierilor.” Brrrrr!!!!!!!

Dar, staţi liniştiţi, ministresa BOAGIU, ne „asigură siguranţa” pe drumuri. Poate pe alea închise! Că ăsta e GUVERNUL CLOSED. A nu se citi „CLOSET”, da?

Mă tot gândesc şi nu reuşesc să decid: să prefer guvernanţii care vor „să vorbesc” cu noi, dar o fac prost, sau pe cei „care nu vor să vorbesc”? A, da’ m-am decis: JOS GUVERNUL! JOS BĂSESCU!

Altfel, toate bune şi frumoase, aşa că lăsaţi naibii prostiile cu protestele şi treceţi „la muncă”: „noi ce dracu’ mai furăm?” Nu de alta, dar până şi Jeffrey Franks şi-a dat seama de „băieţii deştepţi” din România şi că se fură, la greu, banii publici. Ups! Cred că de la horă i se trage! Tot ţopăind el, tot pe bani publici, conform tradiţiei, i s-au deşteptat neuronii. Cei mormoni, desigur!

Filmele lunii ianuarie…

… la „cinematografele” vieţii politice:

„Răzbunarea lui IRI: <mă fac primar!>”
„Lăzăroiu se întoarce: poveşti din viitor”
„S-o facem cu Udrea: ieşirea din criză”
„Cristian nu se Preda, Năstase îl încurca”
„Vasile se b(l)agă la înaintare”.

Intrarea NU este liberă: aici sunt banii d-voastră!

Prin reducere la absurd…

UPDATE: Nici nu am terminat bine de urcat articolul, că mă sună o prietenă să-mi spună ce „noroc” mare a dat peste băieţelul ei, elev în clasa I: a primit azi, la şcoală, o punguţă de cadouri ce conţinea un penar complet echipat, precum şi patru caiete marca „Pigna”, cu cartea de vizită a unui senator PDL.

Sunt anti Băsescu şi gaşca lui. Profund anti, până în măduva oaselor, cu greaţa şi revolta aferente. Dar pentru că în mine sălăşluiesc două „euri” – nu, nu am personalitate multiplă! – unul care gândeşte cu sufletul şi celălalt care gândeşte cu mintea (n-am niciun merit, sau vreo vină pentru asta, de la zodie mi se trage), zic să dau satisfacţie şi eului meu cel raţional şi să fac o analiză a situaţiei, chiar matematică. Astfel, să presupunem, prin reducere la absurd, că acestor domni şi doamne de la putere chiar le-a păsat şi le pasă de această ţară şi de oamenii ei, dar, din cauza (sau datorită, cum ar spune un anumit soi de intelectual român) contextului internaţional, a vremurilor tulburi, cu puternice efecte şi la nivel naţional, nu prea au ce face, sunt legaţi de mâini şi de picioare, se luptă cu zmeul şi cu balaurii, nu dorm noaptea căutând soluţii, sunt disperaţi… Pot chiar să înţeleg asta, până la un punct – am un grad ridicat de toleranţă. Dar ce nu pot înţelege este de ce sunt ei aşa de fericiţi, de ce jubilează ei de câte ori ni se adresează, de ce bunăstarea lor este direct proporţională cu nenorocirile noastre, de ce se poartă precum nişte stăpâni, cu biciul în mână, de ce pare că se hrănesc cu lacrimile şi rănile poporului român?

Întrebări care îmi demonstrează că ipoteza de la care am plecat este falsă! 

Şi mă gândesc câtă dreptate a avut fi-meu, când a exclamat: „Mami, Boc ar trebui bătut, ca să nu mai facă atâtea bocate!”