D’ale mele gânduri … rătăcite …

Mi-e sufletul mai bătrân cu un salcâm, iar inima-mi mai grea c-o rândunică…

39 …

39 de ani. 39 de etape. 39 de transformări. Bucurii, tristeţi, împliniri, eşecuri, visuri, speranţe… De toate am adunat! Da, azi împlinesc 39 de ani şi, uneori, simt că „merg pe” o sută. Alteori, mă simt fără vârstă, între cer şi pământ …

Dar, şi într-un caz şi în celălalt, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare an împlinit. Cunosc persoane care, cu cât se apropie de nişte praguri, devin depresive… Eu, într-o astfel de zi, mă gândesc la cei pentru care timpul a stat în loc, înainte de a aduna 10, 15, 25 sau 39 de ani!

Oglinda îmi zâmbeşte şi ea

 

 

Mă privesc în oglindă.
Rătăcesc pe micile cărări
apărute în colţul ochilor,
ce duc spre pădurea argintie,
de mesteceni,
atentă să nu strivesc
visele încă neînflorite.

Păşesc încet şi mă mir,
precum Alice, de minunile
din viaţa mea.
Cu grijă, şterg de praf
vreun gând uitat
într-un colţ de timp
şi adun în pumni
lacrimile ce strălucesc
pe frunzele sufletului.

Oblojesc o rană
de la rădăcina inimii
şi lipesc cu lut
cuvintele nerostite.
Număr paşii spre înapoi
şi ridic la puterea a doua
paşii spre orizont.

Zâmbesc.
Oglinda îmi zâmbeşte
şi ea…

D’ale mele gânduri … rătăcite

Nu te amâna! Şi mai important de atât, nu-i amâna pe cei de lângă tine! Dragostea pe care nu ai dăruit-o azi, mâine va fi mai puţină cu o zi …

_______

Când oamenii îmi cer părerea despre ceva, am grijă să le spun, întotdeauna, ce cred, cu adevărat. Nefăcând asta, i-aş jigni!

_______

Nu contează cât de mult(e) sau puţin(e) reuşeşti să faci pentru cineva. Important este să o faci cu toată inima!

_______

Unii nu vor şti (putea) niciodată (cum) să iubească. Ceea ce este trist. Alţii iubesc cu fiecare fibră. Eu fac parte dintre „alţii” …

________

Când ţi se spune: „am două veşti”, aşteaptă-te ca, cel puţin una dintre ele, să fie proastă. Niciodată, două veşti bune nu vin împreună!

________

Gândurile sunt precum colesterolul: bune şi rele. Alimentează-le corect, pentru a le ţine pe cele rele sub control!

Copilul din suflet

Copilul din suflet îmi spune „înainte!”,
bătrânul din minte îmi spune „mai stai!”,
iar inima-mi se-mparte, în două, cuminte,
între un octombrie şi un mai.

Tăcut, m-aşteaptă viitorul,
prezentu-mi şopteşte să-l iubesc,
trecutul îmi este indicatorul
pe drumul ce, zilnic, păşesc.

Este târziu şi, totuşi, devreme,
încă mai sunt paşi de-nvăţat,
De-i uşor, sau greu, cine discerne?
E doar un simplu dans, ce pare complicat.

Copilul din suflet mă-nvaţă să râd,
bătrânul din minte mă-nvaţă să iert,
copilul din suflet mă creşte visând,
bătrânul din minte mă-nvaţă să plec…

Verde de viaţă

Mi-e verde de viaţă şi roşu de vis,
mi-s gleznele sufletului rupte,
mă plânge primăvara în flori de cais,
din mine, tristeţea caută să se-nfrupte.

Îmi şchioapătă inima în cuvinte,
în gânduri, îmi curge lumină,
privesc lumea, tăcută, cuminte
şi-aş vrea s-o răsfăţ cu flori de sulfină.

Bătrână şi grea, îmi este simţirea,
prin vene-mi se târâie cioburi de uitare,
mă sfâşie viaţa, mă doare iubirea,
mi-e bine şi rău, mi-e albastru de zare.

Mi-e floare de vişin suflarea,
iar zborul, aripă de fluture,
chiar de la venire, începe plecarea,
mi-e verde de viaţă, să-mi picure-n suflet…

Li-i verde de viaţă şi lor:
Cosmin Ştefănescu, Vania Usca, Alioşa

Sunt un strigăt de iubire

Azi, m-am trezit cu primăvara în suflet.
A aşteptat tăcută,
până când inima s-a transformat în frunză,
iar seninul mi s-a topit în ochi.
Îi simt gustul de verde,
şi mirosul de muguri fremătânzi.
Prin vene, mi se topeşte zăpada
în timp ce, în pântec, fluturii dansează a viaţă.
Râd zgomotos şi adevărat.
Sunt un fir de iarbă,
o şoaptă de zambilă,
sunt un strigăt de iubire…
Sunt o vioară…!

Un gând îmbibat de primăvară, pentru voi toţi:
Ada Pavel, Adi Bontea, Dănutz, Georgiana, Flavius Obeadă, Tury, Cantina Socială, Cora Bogdan, Cosmin Ştefănescu, Cristian Gheorghe, Dana Pătrănoiu, Dr. Lecter, Lotussarina, Theodora, Daniela, Alioşa, Ana Usca, Vero, Andrei, Victor Cătălin,  Atelier literar, Adrian Voicu, Blog event, Cristina, Bogdan, Victor, Buimacii, Caius, Călin, Diana, Mădălin, Costin, Cristian, Oana Clara, Dan, Nicuşor, Eclipsa de marte,  Răzvan Mateescu, Florentin, Florin, Gabriela Savitsky, Gabriela, Gabriela Elena, Doctorul, Icepickk, Ilarie, Gina, Edit, Alex, Ioan Bistriţeanul, Vania, Sorin, Lorelai, Mădălina, Mădălina Ionescu, Ela, Dan, Ana lu’ Manole, Micael, Mirela Pete, Marius Torsan, Elena (La mulţi ani, fată dragă!), Orry, Cezara, Ottilia, Daniela, Carmen, Florentin, Gazorica, Anca, Gabi, Simina, Rokssana, Catrinel, Melami, Aura Georgescu, Suflet de femeie, Teo Negură, Daniela, Adrian Pascu, Tzukutza, Victor Ciutacu, Gabi Cojocaru, Cris-Mary, Sorana, Dan, G. Zoltan, Malli, Paul Balanca, Le Petit Prince, Laura Frunză, Andreea, Costang, Smaranda, Echipa MWB, Aniela, Tink3rbell 

Eu te voi privi ca o Monalisă…

Pictează-mă aşa cum mă priveşti acum:
în lumina aceasta albastră,
ce-mi curge pe buze,
pe gât şi pe sâni!
Fă timpul să tacă
şi pune-mi-l în palmă,
pentru a-ntregi tabloul.
Desenează-mi conturul cu buzele,
iar ochii în cărbune.
Din două tuşe, împleteşte-mi părul cu raze de lună,
în două cosiţe ce-or să cadă
pe umerii rotunjiţi
de căuşul mâinilor tale.
Buzele… ei, bine, buzele
lasă-le să tremure de cuvinte…

Eu te voi privi ca o Monalisă răsfăţată
şi te voi răsplăti
aşternându-ţi, la picioare, inima.

Iubesc adjectivul „oameni”! (gânduri)

Nu, nu am înnebunit! Şi nici nu am nevoie de o carte de gramatică din clasele primare care să-mi reamintească faptul că acest cuvânt este substantiv. Ştiu asta. Şi mai ştiu că există adjectivele „omenesc”, „uman”, etc. Dar sunt derivate, mi se pare că ciuntesc din complexitatea a tot ce denumesc cele două litere: OM. Şi nu mă refer, aici, la definiţia din DEX (online): OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. A fi om/oameni este o însuşire a unei (unor) persoane, din punctul meu de vedere. Este ceva ce înnobilează o existenţă, o fiinţă, un suflet. Este o căutare perpetuă de frumos, de iubire, de toleranţă, compasiune, speranţă, dăruire. În ciuda complexităţii structurale şi funcţionale, eşti cu atât „mai” om, cu cât eşti mai simplu – atenţie, nu am spus simplist! -, cu cât eşti mai dedicat conceptului de „umanitate”. Să fii OM, înseamnă să depăşeşti graniţa lui „eu”, să ştii să întinzi o mână, să ştergi o lacrimă, să poţi să dăruieşti o bucăţică de suflet chiar la un colţ de stradă, să poţi privi în ochii celorlalţi, cu demnitate, cu seninătate, să te bucuri sincer de bucuria celui de lângă tine şi să te doară durerea lui. Să fii OM, înseamnă să nu-ţi fie teamă să fii tu însuţi (însăţi), să crezi în visul tău şi să ajuţi la împlinirea visului celuilalt, să nu-ţi numeri niciodată paşii pe care trebuie să-i faci pentru a-ţi ridica prietenul căzut în genunchi, să nu-ţi fie teamă să-ţi pui inima în palmă şi s-o laşi atinsă.
Iubesc oamenii, iubesc firescul, mă hrănesc cu nevoia de (a fi) OM!

D-ale mele gânduri… rătăcite

Ca să-i poţi înţelege pe oameni, trebuie să-i asculţi cu inima şi să-i priveşti cu sufletul.

Dacă ai căzut şi  nimeni nu-ţi întinde o mână, târăşte-te, de e nevoie, până la primul copac. El te va ajuta să te ridici, necondiţionat.

Să poţi rămâne tu însuţi/însăţi, când ceilalţi cred că eşti ciudat/ciudată, este forma supremă de putere.

Ai grijă când îi spui cuiva că îi eşti prieten: în acel moment, i-ai dăruit o bucăţică de suflet. Dacă l-ai minţit, vei rămâne infirm pe viaţă. Dacă te-a minţit el, nu-ţi fie teamă, sufletul tău va renaşte.

Alte gânduri rătăcite, aici.

Israel „IZ” Kamakawiwoʻole a murit la data de 26.06.1997. Îmi  place să cred că, de fapt, s-a mutat pe un curcubeu.

Urletul

Urletul din inimă
muşcă din mine
cu înverşunare.
Vrea să scoată
la suprafaţă
toate tăcerile
şi lacrimile
ascunse în el.
Îl înăbuş –
pentru a câta oară?-
să nu tulbur
mersul firesc
al lumii.

(21.01.2011)

D’ale lui Victor…

… reflecţii politice

Într-una dintre dimineţile acestei săptămâni, când Victor protesta că nu vrea să meargă la grădiniţă, am încercat să-i spun cum că este necesar să meargă, pentru că avem nevoie de ajutorul lui, mai ales acum când banii se câştigă mai greu, când este o perioadă mai grea, etc., etc.
– Păi, cum, tot nu a trecut criza? mă întreabă el mirat.
– Nu.
– Numai Băsescu e de vină! a concluzionat el supărat.
(Notă: nu discut politică în faţa lui sau cu el.)

 

… constatări

Într-o altă dimineaţă, în drum spre grădiniţă. Înnorat.
– Mami, în dimineaţa asta, soarele a fost mai somnoros, de asta nu se vede, pentru că încă doarme.

 

… amabilităţi

Victor, în bucătărie, jucându-se cu nişte şerveţele, se plictiseşte şi începe să le împrăştie pe masă, după care pleacă. Îl strig, revine în bucătărie şi-i zic:
– Bine, Victor, ce ai făcut aici? Ţie îţi place?
– Nu, mămica mea dragă!

 

… drăgăleşenii

– Mami, tu simţi pupicurile pe care ţi le trimit eu de la grădiniţă?
– Da, iubitul meu, le simt. 🙂
– Şi ce faci cu ele?
– Le strâng şi le ascund la inimioară.
– Dar tu nu-mi trimiţi mie?
– Ba da, din toată inima.
– Păi, cum tot pe ale mele?
– Nu, pui, mami are două camere în inimioară: într-una dintre ele strâng pupicurile de la tine, din cealaltă ţi le trimit pe ale mele.
– Să ştii că eu am patru camere: dintr-una îţi spun că te iubesc, în a doua pun pupicurile tale, din cea de-a treia îţi trimit pupicurile mele şi din a patra fac pupicurile să treacă prin pereţi, ca să le poţi primi.

Întrebări

Vis ars. Ochi tăcut.

Plecare?

Gând spart. Cuvânt surd.

Mirare?

Privire stinsă. Iris ucis.

Durere?

Buze pictate. Zâmbet învins.

Tăcere?

Inimă îngenuncheată. Lacrimi căzând.

Uitare?

Cioburi de suflet. Şoapte strigând.

Plecare…

Faliment

Între un astăzi pierdut
şi un mâine timid,
sufletele au tras obloanele
şi au pus afiş: „FALIMENT„.
Speranţele au antamat
– şi ele – procedura de insolvenţă,
iar gândurile au declarat  greva tăcerii.
Bat clopote în
Catedrala Mântuirii
pentru visele căzute la datorie.

Miroase a frică
la fiecare colţ de stradă,
iar în inimi a mere putrede.

Să-ţi fie bine, copilul meu!

Când te-am născut,
m-am abonat la viitor.
Necondiţionat.

Când te-am atins,
am renăscut.
Când m-ai privit,
Dumnezeu mi-a fost mai aproape
ca oricând.

Când mi-ai zâmbit,
întregul univers
mi s-a cuibărit în inimă.
Când m-ai strigat,
toată muzica lumii
a încăput în două silabe.

Când ai păşit,
ţi-am potrivit zâmbete pe cărare
să ţii drumul drept.

Uneori, noaptea,
îţi torn lacrimi la rădăcini,
să-ţi potolesc setea.

Când stau în genunchi,
cer doat atât:
„Să-ţi fie bine,
copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!”