sau:
– Mami, eu te iubesc cu sufletul. Tu cu ce mă iubeşti?
Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă, părinţi
Rochia-mi lungă, de bal, E precum vinul din pocal. În păr, mi-am pus fir de busuioc, în valsul cu viaţa, să-mi poarte noroc.
Dansul e intens şi-ameţitor, uneori, picioarele mă dor, pierd ritmul, mă încurc, roşesc, însă nu vreau să mă opresc.
Viaţa mă invită, iar şi iar, primesc totul ca pe-un dar, mai fac un pas şi înc-un pas, din dansul ce mi-a mai rămas.
Din categoria poezii, poezii proprii
Lady Io a postat pe blogul ei un strigăt de ajutor, despre o fetiţă Maria, care, în luna noiembrie, va împlini un an şi care a fost diagnosticată cu neuroblastom (Tumoră malignă a glandei medulo-suprarenale sau, mai rar, a ganglionilor simpatici ai sistemului nervos autonom) :(.
Din câte am înţeles, pentru operaţie în Turcia, are nevoie de 38.000 euro, din care s-au strâns, deja, 28.000, mai fiind nevoie de 10.000 euro. Problema o reprezintă timpul. Trebuie să se opereze într-o săptămână.
Dacă puteţi ajuta cu ceva, nu staţi pe gânduri. Detaliile le găsiţi dând clik pe cuvintele despre Maria, de mai sus.
Vă mulţumesc!
Din categoria de suflet...
Aşa s-ar putea denumi tortul pe care l-am făcut pentru Victor. Am stat mult să mă gândesc dacă să vă arăt poza sau nu, adică dacă să mă fac de râs sau nu. 🙂 Ei, bine, pentru că este o reţetă foarte bună, pe care am găsit-o aici, de unde am luat reţeta de bază, m-am hotarât să… da. Spun „de bază”, pentru că, aşa cum veţi vedea, i-am adus modificări. Nu am poze cu etapele pregătirii tortului, pentru că l-am făcut în grabă, în dimineaţa zilei în care l-am sărbătorit pe Victor – adică sâmbătă – în paralel cu celelalte mâncăruri din meniul stabilit.
Iată reţeta, în varianta mea:
Blatul :
– 300 ml zeamă de portocale – 200 ml de ulei – 2 pahare şi un sfert cu zahăr – 9 ouă – 3 lingurite praf de copt – 3 pahare cu făinăMod de preparare:
Se amestecă uleiul, zeama de portocale, galbenusurile şi un pahar şi jumătate cu zahăr. Se adaugă, treptat, făina amestecată cu praful de copt. Separat, se bat albuşurile spumă cu restul de zahăr, apoi se încorporează uşor, cu o lingură, celeilalte compoziţii. Eu am pus blatul, la copt, într-o tavă dreptunghiulară, unsă cu ulei şi tapetată cu o hârtie de copt, cu dimensiunile 20 cm x 40 cm, pentru a rezulta un blat mai mare, pentru a nu fi nevoită să fac două. Veţi vedea de ce. Se coace, în cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, cam la 180 grade, până trece “testul scobitorii”. Iese destul de “umed” şi nu mai necesită însiropare.
Crema 1 – şarlotă de ciocolată:
– 2 pahare cu frişcă lichidă „Meggle” – 1 ciocolată cu lapte – o jumătate de ciocolată neagră – 85% cacao – 50 gr. de unt – 2 plicuri cu întăritor de frişcă
Mod de preparare:
Într-o crăticioară, se pune la încălzit frişca lichidă, fără să o fierbem, apoi, adăugăm ciocolata ruptă bucăţele şi amestecăm până se topeşte. Urmează untul şi amestecăm bine, apoi lăsăm crema la răcit. Eu am băgat-o în congelator. Înainte de asamblarea tortului, crema se bate cu mixerul cam 10 minute, adăugând întăritorul de frişcă. Crema a 2-a – crema de brânză : – două cutii de branză „Almette” cu smântână – 80g unt – vanilie – 1 1/2 pahare cu zahar pudră vanilat. – zeama de la o mandarină/portocală/lămâie (după preferinţe)Mod de preparare:
Amestecăm brânza cu untul moale şi batem, cu mixerul, până devine pufoasă. Adăugăm, apoi, vanilia, zeama de mandarină şi zahărul pudră, amestecând încă 5 minute.
Asamblare tort:
Din blatul mare, dreptunghiular, am tăiat, proporţional, două blaturi mai mici: unul dreptunghiular şi unul pătrat, pentru a da forma maşinuţei.
Le-am secţionat, apoi, pe fiecare, în două, astfel, că mi-au ieşit patru foi de tort. Pe prima foaie, am aşternut crema-şarlotă de ciocolată, am adăugat foaia a doua de tort, am uns-o cu crema de brânză. Capota maşinii am realizat-o din cele două foi de tort obţinute din secţionarea blatului pătrat, alternând, de asemenea, cele două creme. Am îmbrăcat tot tortul cu frişcă, pe care am colorat-o cu suc de afine (am avut afine la congelator) şi 2 linguri din crema de ciocolată. Am pus roţi, din biscuiţi „Oreo” şi ochişori din două afine.
Deşi finisajele au lăsat de dorit (pentru că nu am instrumentele necesare pentru finisaje profesionale, m-am grăbit şi a fost şi prima dată când am încercat această reţetă), iată ce a ieşit: 🙂
Promiteţi să nu râdeţi? Că de bun, a fost foarte bun. 🙂
Pentru informaţii suplimentare şi comenzi, sunaţi la numărul de telefon: 07xx.xxx.xxx 😛
Din categoria La mulţi ani!, mancarea cea de toate zilele, reţete culinare
Pentru că a chemat, măi, frate, pe ale ei surate, toate, încât, fără să ne anunţe, măcar, ne-am trezit cu un furnicar.
Ce să mai zici? Fie binevenite! Eu sunt fericit că nu sunt termite. Ne-ar fi lăsat fără legume, că ştiu şi ele cât îs de bune.
Am vrut să le salut. Dar ai pe cine? Una pleacă, alta vine. Sunt foarte harnice aceste furnicuţe, cât le vezi de micuţe.
Am stat şi le-am privit o zi întreagă, mirat, din ce în ce mai mult, de cât aleargă. Apoi, mama mi-a citit dintr-o carte că furnicile sunt foarte inteligent organizate.
Din categoria poezii, poezii pentru copii, poezii proprii
Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, inocenţă, La mulţi ani!, părinţi
Au trecut 5 ani, din ACEA ZI. Cinci ani, în care m-ai învăţat cum să fiu mamă, cinci ani în care am crescut odată cu tine, în care am adormit şi m-am trezit rugându-mă lui Dumnezeu pentru tine, mulţumindu-i pentru minunea care eşti, cinci ani în care mi-ai dat puterea de a mă ridica, de a merge înainte, de a-mi înfrunta temerile, de a zâmbi, de a visa, de a spera. Mi-ai schimbat viaţa şi nu aş mai putea trăi altfel. Când îmi spui „mami, te iubesc”, nimic altceva nu mai contează.
Aseară, mi-ai spus:
„-Mami, te iubesc! Şi iubirea e totul!”
Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, noroc, fericire, copilul meu! La mulţi ani, dragul mamei puişor!
Să-ţi fie bine, copilul meu!
Când te-am născut, m-am abonat la viitor. Necondiţionat.
Când te-am atins, am renăscut. Când m-ai privit, Dumnezeu mi-a fost mai aproape ca oricând.
Când mi-ai zâmbit, întregul univers mi s-a cuibărit în inimă.
Când m-ai strigat, toată muzica lumii a încăput în două silabe.
Când ai păşit, ţi-am potrivit zâmbete pe cărare să ţii drumul drept.
Uneori, noaptea, îţi torn lacrimi la rădăcini, să-ţi potolesc setea.
Când stau în genunchi, cer doat atât: „Să-ţi fie bine, copilul meu, oriunde vei fi. Mereu.”
Din categoria copil, copilărie, de suflet..., La mulţi ani!
Povestea mea începe într-o zi de vară. Nu ştiu când se va sfârşi. E posibil, în orice moment. Am trăit mult şi am trăit puţin. Mă întreb, adeseori, care-i rostul meu aici. De cele mai multe ori, simt că m-am rătăcit. Că lumea mea nu este lumea mea. Ne privim distant, nici măcar protocolar. Vorbim limbi diferite şi nici limbajul semnelor nu ne ajută. Gândesc că, poate, e vina mea. Că nu m-am născut cu numărul de credite suficient pentru acest univers. Că nu am ştiut să aleg biletul căştigător. Sunt mergătoare prin viaţă şi îmi asum fiecare pas; chiar şi pe cei care nu duc nicăieri.
Din categoria de suflet..., recurs la prea multă realitate
Îţi aminteşti dimineaţa când mi-ai sărutat ochii, să mă trezeşti? Voiai să-mi spui că mă iubeşti. Mi-ai şters cu degetul un rid. Ţi-am mulţumit, zâmbind. M-am cuibărit în braţele tale, ca o felină. Ce zi senină! M-ai sărutat, apoi, pătimaş, pe buze, pe gât, pe umărul golaş. Trupul meu se contura în palmele-ţi fierbinţi, ne priveam, zâmbind complice de gândurile necuminţi. În cameră, mirosea a parfum şi a cafea proaspăt măcinată, simţurile au luat-o razna, dintr-o dată.
Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii
Aveam vreo 20 de ani şi lucram la arhiva unui tribunal judeţean. Trebuia să mă întreţin, pentru a-mi putea face facultatea. Care va să zică, arhivar debutant. Pe vremea aceea, clădirea adăpostea, atât judecătoria, cât şi tribunalul. Astfel că, încăperea în care „arhivăream”, era o cameră cam de aproximativ 20 m.p., dacă nu chiar mai mică, în care conlucram vreo 6 colegi. Dar asta nu era tot. Camera era împărţită în două de o „tribună” – cea la care justiţiabilii şi avocaţii veneau să-şi studieze dosarele sau să consulte condicile. Noi, cei şase, făceam cu rândul, pentru a lucra cu publicul. Eu eram cea mai tânără şi foarte impresionată de necazurile şi problemele oamenilor care erau implicaţi în diverse procese, din diverse cauze. Astfel că, atunci când „aveau treabă” la arhivă, făceam tot ce puteam să-i ajut, în limitele legale şi posibile, evident, în sensul că, dacă aveau nevoie să-şi studieze dosarul, indiferent cât de vechi ar fi fost – era o singură zi pe săptămână, pentru „arhiva veche”, în care dosarele trebuiau aduse de la „beci”, pe care oamenii nu o respectau întotdeauna -, sau nu se încadrau în programul „pentru public”, nu-i amânam şi nu-i puneam pe drumuri. Mulţi dintre ei veneau de la zeci de km. distanţă, erau bătrâni sau neputincioşi. Alţii veneau prea târziu şi riscau să-şi piardă termenele de formulare a căilor de atac. În fine, cum spuneam, diverse probleme, diverse motivaţii, cert e că nu-i refuzam niciodată, încercând să-mi fac meseria impecabil. Ei, bine, pentru asta, oamenii se simţeau obligaţi să-mi mulţumească şi nu doar verbal. De aici, porneau toate problemele. Nu făceam nimic pentru a le da de înţeles că vreau sa-mi mulţumească, decât cu un simplu „mulţumesc”. Dimpotrivă. Pe lângă faptul că era interzis să primeşti „atenţii”, nici nu mă gândeam să le pretind sau să accept ceva. Unii înţelegeau şi se limitau la „mulţumesc” şi să vă „dea Dumnezeu sănătate, etc.”, alţii însă insistau să-ţi dea câte ceva. Pe bani, nici nu se punea problema „să pui mâna”.
Aşa s-a întâmplat în acea zi, despre care vreau să povestesc. Un domn, cam la 50 de ani, cred, care nu mai ştiu ce problemă avusese, avea nevoie urgentă de copii din dosarul său, pentru că nu mai ştiu ce ardea. Ştiu că mai venise şi în alte dăţi, colegii mei nu-l trataseră prea bine, în fine. I-am dus dosarul la xerox, a revenit, apoi, cu avocatul său, a vrut din nou dosarul, ştiu că m-a cam sucit. Mă rog, la final, mi-a mulţumit şi m-a întrebat cum să mă răsplătească. Nu era cazul, i-am spus, nu mi-am făcut decât meseria. Nu şi nu, că el e om „de omenie” şi ştie că mai am şi alte treburi de făcut – aveam, ce e drept – decât să-l ajut pe el. Pentru că deja se crease atmosferă în arhivă, pentru că ne asiguram cafeaua la birou, punând toţi bani, să cumpărăm câte un pachet şi pentru că tocmai rămăseserăm fără cafea, pentru a scăpa de el, i-am zis:
„-Bine, aduceţi şi d-voastră o cafea, deşi, vă repet, nu este cazul.”
A ţâşnit-o omul pe uşă.
„-Gata, le-am zis colegilor, am făcut rost de cafea.”
Gândeam că va aduce un pachet mic de cafea „Jakobs” – foarte apreciată pe atunci – şi, astfel, toată lumea va fi fericită.
Cum spuneam, a plecat omul şi eu mi-am văzut de ale mele, uitând, aproape, de cafeaua „câştigată”. La un moment dat, unul dintre colegi îmi zice:
„- Cred că individul a făcut mai mult spectacol că, uite, a trecut o jum. de oră şi nu ţi-a adus cafeaua!”
Trebuie să vă spun că, la ieşirea din tribunal, era un chioşc „cu de toate”, deci, inclusiv, cu cafea, iar lângă tribunal, era un restaurant. Aşa că nu se justifica jumătatea de oră.
” – Mai bine, i-am zis eu.”
Nici nu am terminat bine de spus, că se deschide uşa arhivei şi apare, nici mai mult, nici mai puţin, un chelner, îmbrăcat în cămaşa-i albă, cu papion, cu un prosop alb şi cu o tavă în mână. Pe tavă, aburea…. aţi ghicit: o cafea.
„-Pentru cine este cafeaua?”, întreabă politicos chelnerul.
Din spatele lui, făcea semne cu degetul, domnul „meu”:
„- Acolo, lângă geam, la domnişoara brunetă!”
Am înlemnit. În arhivă, s-a făcut linişte şi toată lumea şi-a îndreptat ochii spre mine.
Omul se ţinuse de cuvânt: îmi adusese o cafea.
Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate
… un Ultim Mitropolit, o Colecţionară de coşmaruri, ce şi-au făcut drum printre Tenebrele unei lumi în derivă. Dar mai multe ştie domnul Ioan Usca (Vania, pentru prieteni). Poftiţi de aflaţi. 🙂
Bine, cu siguranţă, si doamna ştie câte ceva.
De asemenea, pe lângă ceai cu miere, domnul Călin Hera, ne-a mai promis şi altceva. Cum, încă, nu am aflat despre ce este vorba exact – o fi cafea cu sare? -, vă invit să-l întrebaţi direct. 🙂
Pentru că am aflat după ce am publicat, updatez:
Din categoria de suflet..., eveniment, prietenie, recurs la prea multă realitate
Acum 12 ani, ne-am mutat în Bucureşti, din Rm. Vâlcea. Eram o „jună primă” de 24 de ani, provincială, deh!, atentă să nu deranjeze pe nimeni, timidă, nepregătită pentru viaţa de capitală. Biroul la care lucram se afla pe Calea Moşilor. Mergeam cu metroul, până la Bucur Obor, după care îmi continuam drumul pe jos. Într-o dimineaţă frumoasă de toamnă, mă îndreptam spre birou, pe acelaşi traseu. Eram îmbrăcată într-un costumaş cu fustă midi, cu pantof cu toc, deci cu dress-ul la vedere. 🙂
Pentru cine nu ştie, Bucur Obor este şi cea mai căutată piaţă – sau era, oricum – ca să nu zic, bâlci. În fine. Lângă mine, în metrou, urcaseră două doamne, venite de undeva de pe lângă Bucureşti, de la ţară – modul în care arătau şi discuţiile lor mi-au confirmat asta – cu două sacoşe de rafie, fluturânde în mâini. Metroul aglomerat. Sacoşele – pe lângă dress-ul meu. A, ce nu v-am spus e că, la mine, în Rm. Vâlcea, se spune „ştrampi” şi nu dress-uri. Cum ziceam, sacoşele de rafie, pe lângă ştrampii mei. Mă feresc eu, cât pot, dar, parcă, se electrizaseră. Aşa că, la un moment dat, mă adresez, politicos, uneia dintre ele, rugând-o să aibă grijă că-mi agaţă ştrampii. Se uită cam ciudat la mine şi nu zic nimic. Între timp, metroul ajunge la destinaţie. Cobor eu, coboară şi sacoşele. Ne amestecăm în mulţimea ce s-a revărsat din metrou, pe peron. La un moment dat, aud, undeva, mai în spate:
” – Auzi, fă, aia era de la ţară. Cică, ştrampi!”
Aşa că, de atunci, nu-mi mai cumpăr ştrampi, ci dress-uri că, doar, mi-s fată de capitală, nu?
Din categoria remember
Să te privesc cum torci, cu furca prinsă-n brâu, cum firul lung de lână se-ntinde ascultător, să-mi faci turte pe plită din făină de grâu în cunia cea mică, văruită-n alb şi cu pridvor.
Să fie primăvară şi nenea Gheorghiţă, vecinul de alături, cu barbă şi plete de bunic, să-mi dea, iarăşi, zambile din a lui grădiniţă, strigându-mă la gard; eu să-i mulţumesc peltic.
Gutuiul cel bătrân, de lângă „casa mare”, să mă ascundă între crengi, ca-ntr-un leagăn, iar, să visez, din nou, cum zbor până la soare, cu flori prinse în păr şi păpuşa primită-n dar.
Să alerg prin bătătură – cum spuneai, când mă certai – printre boboci de raţă, de gâscă şi de curcă, dar, dumneata, bunico, eşti, însă, acum, în rai iar dorul de ce-a fost mă arde, mă usucă.
Din categoria poezii, poezii proprii
Sunt o cireaşă, pururi mireasă mă cert cu o caisă. Visez că tac, dar mă prefac. Nu mi-e pe plac.
Sunt o cicoare mă-ndoi sub soare. Şi asta doare.
Visez că fug, sunt doar un fulg. Nu vreau să plâng.
Sunt doar pământ. Dar cine sunt? Azi mă ascund.
Din categoria poezii
Din categoria poezii
Întrucât riscurile postoperatorii constau în instalarea unei pareze la piciorul şi mâna drepte, recuperabile doar parţial şi în pierderea vederii la ochiul drept, tatăl meu a hotărât ca, cel puţin pentru moment, să nu se opereze. Riscul pe care şi l-a asumat, temporizând intervenţia chirurgicală, este ca acea malformaţie să se rupă. Sperăm, însă, ca, respectând regulile de a nu mai depune efort fizic supradimensionat – ca până acum – şi având mai multă grijă de el, acest lucru să nu se întâmple. E tot ce putem face, în situaţia dată. Noi, familia, nu putem decât să-i respectăm decizia şi să ne rugăm la Dumnezeu. În seara aceasta, l-am externat.
Tatăl meu nu bea, nu fumează, nu bea cafea, nu condimente, nu ciocolată, nu dulciuri, nu acru. În schimb, este hiperactiv şi nu cunoaşte limite în a munci. Dar, acum, sper să-şi fi învăţat lecţia şi să se menajeze.
Vă mulţumesc, tuturor, că aţi fost alături de mine!
P.S. Sunt epuizată. 😦
Din categoria Uncategorized
Angiografia cerebrală a confirmat suspiciunile: tatăl meu are o malformaţie arteriovenoasă (MAV). 😦 Vestea bună este că nu este ruptă, dar vestea proastă este că se poate rupe oricând, provocând accidente hemoragice. O altă veste bună ar fi că poate fi operată. Aici intervin, însă, riscurile, atât operatorii, cât şi postoperatorii. Însă, operaţia este singurul tratament posibil, pentru înlăturarea acestei malformaţii. Deci, suntem suspendaţi între două riscuri. Am hotărât să se opereze. Aşa că, probabil, săptămâna viitoare, va fi operat. De fapt, vom afla diseară când va fi mai exact.
N.B. Vă mulţumesc, încă o dată, tuturor, pentru gândurile, cuvintele şi încurajările voastre şi vă doresc numai bine.
Din categoria Uncategorized
… tuturor celor care mi-aţi trecut pragul şi aţi avut un gând bun pentru mine. Deocamdată, tatăl meu este internat la Neurochirugie Vasculară, la Spitalul Obregia. Azi vom afla diagnosticul. Am început analizele la Spitalul Militar. Atât acolo, cât şi aici, medicii, d-nul dr. Florin Cristea, cât şi d-nul doctor Mugurel Rădoi, s-au comportat impecabil, incredibil, aproape, pentru ţara în care trăim. Este o tragedie că marii noştri conducători nu ştiu decât să-i pună pe fugă pe medicii buni pe care îi avem, care sunt, cu adevărat OAMENI.
Din categoria Uncategorized
Am nevoie urgent de un medic neurolog în Bucureşti, pentru tatăl meu. Mă poate ajuta cineva cu vreo recomandare? Nu cunosc niciun nume în domeniu şi nu vreau să-l duc la întâmplare. Mulţumesc frumos!
Din categoria Uncategorized
Pentru că s-au „dus” prea multe „fire”, iar imaginea le e, din ce în ce, mai găunoasă şi pentru că ştie că este, cumva, în cădere liberă, guvernul şi-a rema(n)iat „defectele”. Aşa, ca de ochii soacrei. Nu au nevoie de mai mult. Că doar acest guvern este, cum spuneam şi pe blogul lui Cristian, guvernul-râmă: se mai rupe din când în când, dar se regenerează instantaneu. Aşa că, au purces ei, vitejii şi s-au întrunit, zi de toamnă până-n seară şi au hotărât: remaniere! Desigur, se impunea demisie în b(l)oc. Dar de unde atâta coloană vertebrală? Că râmele sunt nevertebrate.
Nu ştiu alţii ce cred, dar eu nu pot să nu constat că, indiferent cum se rostogoleşte, guvernul ăsta scoate acelaşi sunet: „boc!”
frunzele, de supărare, se-ngălbenesc tot mai tare, păsările se-ncolonează, spre ţările calde, migrează.
Mere, pere, prune, nuci, gutui, piersici, struguri dulci s-au copt, pentru voi, copii, să creşteţi sănătoşi, zglobii.
Sunt pline de vitamine. Legume le calcă pe urme: roşii, castraveţi şi morcovei, conopidă, broccoli şi dovlecei.
Şi ştii ce se mai întâmplă acum? Ploile sunt, şi ele, pe drum. Noaptea este-n grabă mare: trimite soarele, mai devreme, la culcare.
Dar şi soarele-i mai obosit, toată vara, din greu, a muncit. Ziua devine, deci, mai scurtă, iar noaptea, este clar, mai lungă.
Clopoţelul, din nou, sună, la şcoli şi grădiniţe, vă adună. Toamna este, acum, regină pentru trei luni. Apoi, iarna o să vină.
Dar asta, dragul mamei, e o altă poveste. Va veni şi vremea ei.
Din categoria poezii, poezii pentru copii
Cu premii şi lepşe, ce credeaţi? Şi nu e un fleac!
Dar, să le luăm pe rând. De leapşă, sunt responsabili Vania – mai demult, cred că a uitat şi el, scuze, Vania! – şi Mirela. Iar, pentru premii, sweet Ada, cu „sweet awards”. Să nu vă închipuiţi că le-am primit aşa, degeaba (sau pe degeaba, cum spun unii – aceia care „se riscă”, atunci când „se merită”). Trebuie să fac „rapoarte”. Asta nu înseamnă că nu le mulţumesc, cu drag, pentru că s-au gândit la mine. 🙂
So, începem cu leapşa, denumită „Cărţi pe nisipul fierbinte – leapşă de vară!” (na, că, între timp, a trecut şi vara!):
1. Câte carti ai citit pâna acum de la începutul lui 2010?
Sincer, nu ştiu. Oricum, nu atât de multe pe cât mi-aş fi dorit.
2. Câte carti de fictiune si câte de non-fictiune?
Presupun că prin „ficţiune” se face referire la cărţi SF. În acest caz, recunosc că nu prea sunt genul meu. Sorry!
3. Care e proportia de scriitori barbati vs. femei?
Hai, măi, pe bune? Ce statistică-i asta?
4. Care e cartea preferata citita pâna acum in 2010?
Greu de spus. Am multe cărţi preferate. (sic!) Dintre ele, am recitit „Prima carte. Ultima carte” – Cătălin Bursaci.
5. Care e cartea care ti-a placut cel mai putin pâna acum în 2010?
„Conjuraţia imbecililor” – John Kennedy Toole. De fapt, starea pe care mi-a indus-0 cartea.
6. Ai început vreo carte si n-ai putut sa o termini?
Nu.
7. Care e cea mai veche carte citita?
Ufff, ce întrebări. Păi am început să citesc de pe la 5 ani. Chiar credeţi că îmi mai amintesc? Sunt bătrână, bolnavă şi uit uşor, maică!
8. Dar cea mai noua?
Sunt două. Citesc, în paralel, „Fabrica de mătase” – Tash Aw şi „O lume pentru Julius” – Alfredo Bryce Echenique.
9. Cea mai lunga si cea mai scurta carte?
Next, please!
10. Câte carti împrumutate si/sau de la biblioteca?
Niciuna. Cumpărate.
11. Câte carti citite sunt traduceri?
Majoritatea.
12. Care e cel mai citit autor anul acesta?
Fiecare carte citită aparține altui scriitor.
13. Ai recitit vreo carte?
Am spus mai sus: „Prima carte. Ultima carte” – Cătălin Bursaci.
14. Care e personajul preferat din cartile citite pâna acum în 2010?
Mai multe.
15. Ce tari ai vizitat prin cartile citite?
Anglia, Polonia, China, Malaysia, Spania, SUA, Franţa, România.
16. Ce carte nu ai fi citit daca nu ti-ar fi fost recomandata?
Nu este cazul.
17. Ce scriitori descoperiti în 2010 ai vrea sa citesti mai mult?
Jeffrey Archer.
18. E vreo carte a carei lectura îti pare rau ca ai amânat-o?
Nu.
Şi, acum, premiile:
Şi „plata” pentru premii:
Trebuie să scriu (despre) 10 „lucruri” care-mi plac:
1. Copiii. Îi iubesc, îi ador.
2. Prietenii. Sunt fidelă oamenilor dragi.
3. Să dăruiesc şi să ajut oamenii.
4. Îmi place să observ oamenii. Şi să-i ascult.
5. Îmi place să citesc.
6. Îmi place poezia. Să scriu şi să citesc poezie.
7. Florile. Să primesc şi să dăruiesc. Să plantez.
8. Fluturii.
9. Începutul toamnei: lumina, pădurea, aerul.
10. Copacii înfloriţi.
Ufff, ce am mai muncit pentru toate astea! Şi, cum v-am spus, e rândul vostru. Aşa că, dragii mei, vi le dăruiesc, atât leapşa, cât şi premiile, ca de fiecare dată, cu toată prietenia:
http://cosminstefanescu.wordpress.com/2010/08/28/trairi-sange-balcanic-129-poem/
http://alexandrescudaniela.com/fir-ar-el-de-bec-economic/
http://anaveronica.wordpress.com/2010/09/01/sabotaj/
http://andreihappyday.wordpress.com/2010/08/31/destinatie-finala/
http://bucurestiuldevis.blogspot.com/2010/08/brandul-turistic-al-romaniei.html
http://caius67.wordpress.com/2010/09/01/femeia-ideala/
http://calinhera.wordpress.com/2010/09/01/un-blog-care-putea-fi/
http://cartidragi.blogspot.com/2010/08/pentru-ca-ploua.html
http://cojocarii.wordpress.com/2010/08/31/sotie-mama-si-femeie/
http://cristiandima.wordpress.com/2010/09/01/drum-spre-devenire-19/
http://danangibslife.blogspot.com/2010/08/de-canicula.html
http://dianaalzner.blogspot.com/2010/08/ziua-in-care-disparut-mircea.html
http://dmd-suflet.blogspot.com/2010/09/intelegerea.html
http://eclpsademart.wordpress.com/2010/08/31/toamna/
http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/09/01/continuare/
http://gabrielailies.wordpress.com/2010/09/01/ochii-copilariei/
http://ganduripentrunoi.wordpress.com/2010/08/02/cum-intindem-o-mana-de-ajutor/
http://geaninalisandru.wordpress.com/2010/07/28/nopti-virgine/
http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/08/intre-anotimpuri.html
http://ivanuska.wordpress.com/2010/09/02/criza-4/
http://jumatati.blogspot.com/2010/09/fost-o-vacanta.html
http://ladyioiscooking.wordpress.com/2010/08/06/salata-de-vinete-de-inspiratie-greco-turceasca/
http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/09/01/protest-prin-iubire/
http://maccumac.blogspot.com/2010/08/dupa-un-timp.html
http://mariannicolescu.wordpress.com/2010/08/30/de-vrei-sa-reusesti-in-viata-fa-te-musai-jurnalist/
http://mirelapete.dexign.ro/2010/08/lirice-cromatice-tacut-muzicale-toamnele/
http://natashauska.wordpress.com/2010/09/01/pe-alte-bloguri/
http://oanastoicamujea1.wordpress.com/2010/08/30/stiu/
http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/08/19/ramas-bun/
http://orfiv.wordpress.com/2010/09/01/christine-busta-1915-1987-unde-nu-mai-sunt-spice/
http://pisicaroz.ro/2010/08/ce-faci-nimic-bine/
http://plante-de-leac.blogspot.com/2010/08/plante-care-se-recolteaza-in-luna_27.html
http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2010/08/26/utile-in-vacanta/
http://primadona25.wordpress.com/2010/07/14/un-caz/
http://proatitudine.ro/educatie/narcisismul-mioritic/
http://shorichitz.blogspot.com/2010/09/zile-de-toamna.html
http://starsgatescopiiimarisimici.blogspot.com/2010/08/stau-si.html
http://stropidesuflet.wordpress.com/2010/08/30/micul-mofturos/
http://sufletdefemeie.wordpress.com/2010/08/31/clipe-de-poveste-vesnica/
http://teonegura.wordpress.com/2010/08/31/trafic-cu-hituri-runda-31/
http://vanillamoon.wordpress.com/2010/08/29/tired-again-mep-complet/
http://www.ciutacu.ro/articol/multumesc-pentru-interes-raman-acasa/
http://www.globe-trotter.ro/ziaruldela5/2010/09/01/la-pomul-laudat-arbori-salbatici/
http://paulbalanca.blogspot.com/2010/08/anti-patie.html
http://sanatatesiviata.blogspot.com/2010/08/raguseala.html
http://tocanadecuvinte.blogspot.com/2010/08/nimeni.html
http://zbateri.blogspot.com/2010/09/din-una-n-alta.html
http://coafuritunsorifrizuri.blogspot.com/2010/09/eva-mendes-coafuri-si-tunsori.html
http://informatiinews.blogspot.com/2010/09/ce-se-poarta-in-toamna-2010-tendinte-de.html
http://www.paracetalol.ro/imagini-tari/legi-noi/
http://ioanmatei.wordpress.com/2010/09/01/feriti-va-de-bv-99-mon/
Din categoria premiu oferit, prietenie
Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, părinţi
Noaptebunacopii's Blog 