Arhive pe etichete: copii

Străjerii


Mai ții minte nucul acela bătrân, sub care m-ai sărutat întâia dată?
Ne așteaptă și acum, lângă aceeași poartă.
Trecut-au ani de-atunci. Mulți, frumoși și buni.
I-am promis că ne vom întoarce și când vom fi bătrâni.

Mai ții minte teiul, sub care mi-ai spus că sunt frumoasă?
Ne așteaptă și acum, lângă aceeași casă.
Și lui i-am spus că ne vom întoarce într-o zi,
chiar de nu vom mai fi nicicând copii..

Mai ții minte salcâmul acela, sub care ne-am îmbrățișat?
Ne așteaptă și acum, lângă același sat.
Oare pentru câte iubiri o mai fi înflorit
Și câte povești de dragoste o mai fi nășit?

Mai ții minte …? Mai ții minte stejarul care ne-a cununat?
În brațele căruia credință pe vecie ne-am jurat?
Ne-așteaptă și acum, ca un străjer ceresc,
ducând cu el, prin vremi, al nostru „te iubesc!”

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Unde ești tu, Românie, unde suntem noi, români?


Foaie verde de trifoi,
fost-am țară de eroi,
astăzi, stăm îngenuncheați,
umiliți și-nfricoșați.

Nu mai știm dragostea de frate,
sărăcia ne desparte,
nu mai știm dragostea de mamă,
ne cresc copiii ca-n cazarmă,

primesc viață pe cartelă
și iubire la gamelă,
dorul de părinți îi ucide
de n-are nici cine-i plânge!

Foaie verde de cicoare,
peste tot e numai jale,
foaie verde de alun
am ajuns carne de tun

pentru războaiele altora,
își părăsiră bărbații țara
și-o lăsară neapărată,
de ne-o furară pe toată!

Unde ești tu, Românie,
cea cu fală și cu ie?
Ce ne-au făcut, ce ți-am făcut?
Am uitat cum să-ți fim scut!

Unde suntem, noi, români,
oameni falnici, oameni buni?
Ne-am lăsat îndepărtați,
jefuiți și dezbinați.

Ia-ți, române, copiii la piept
să re-nvățăm cum să stăm drept,
patria să ne-o recâștigăm,
copiilor noștri le-o datorăm!

Foaie verde de pelin,
ajunge cu atât venin,
să ne luăm, români, de mână
să renaștem împreună!

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., manifest, poezii, poezii proprii, român, România, viaţă, ţară

Să-ți fie bine, copilul meu!


Să-ți fie bine, copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!

Ce părinte nu se roagă așa pentru copilul său, în orice moment al zilei sau al nopții?! Ce copil nu se simte în siguranță, iubit și fericit alături de părinții săi? Sau așa ar trebui să fie… Din păcate, există și copii care fie nu se simt nici iubiți, nici în siguranță, lângă părinții lor, fie au fost pur și simplu abandonați. Pentru acești copii, binele se măsoară, aproape exclusiv, în supraviețuire, în a avea ce mânca, ce îmbrăca, cu ce se spăla… Și toate acestea în porții fixe, exacte. Nu există loc de mai mult…

Astfel de copii sunt și cei 38 (22 de băieți și 16 fete, cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani), instituționalizați în CENTRUL DE PLASAMENT PINOCCHIO sector 3. Mulți dintre domniile voastre știu că, periodic, întreprind acțiuni de ajutorare a acestor copii, întrucât, mi-au intrat în suflet încă de la prima vizită pe care le-am făcut-o, în anul 2010.

Azi, am fost și am discutat cu d-l Marius Anghel despre nevoile lor. Până acum, cele mai acute erau legate de mâncarea necesară micului dejun și gustărilor dintre mese. Acum, cel puțin pentru o perioadă, pare-se că această situație s-a rezolvat. Au rămas, însă, celelalte nevoi:

produse de curățenie și îngrijire: detergent de vase, rufe (închipuiți-vă cum e să speli zilnic pentru atâtea persoane!!!!!), curățenie generală;
produse pentru curățenie și igienă corporală: șampon, gel de duș, săpun lichid;
rechizite școlare: caiete, creioane, stilouri, pixuri, penare, ghiozdane, etc.

– veselă și instrumente pentru bucătărie: cuțite, tocătoare, polonic, spumieră, etc.
jocuri pentru copiii de grădiniță și copiii din clasele mici;
2 tablete (există copii care învață foarte bine și care nu pot fi recompensați cu nimic, așa cum facem noi acasă, cu ai noștri), pentru că nu are cine să sponsorizeze astfel de „mofturi”…

DE ACEEA, DRAGII MEI, VĂ CER AJUTORUL ȘI ÎN ACEASTĂ CAMPANIE, PENTRU CA, ÎMPREUNĂ, SĂ FACEM SĂ LE FIE BINE ȘI ACESTOR COPII.
AM NEVOIE DE DONAȚIILE D-VOASTRĂ PENTRU A PUTEA ACHIZIȚIONA MĂCAR O PARTE DIN TOT CEEA CE AU NEVOIE.

ASTFEL, FIE ACHIZIȚIONAȚI PERSONAL PARTE DIN OBIECTELE DE MAI SUS, FIE DONAȚI BANI ȘI, LA FINAL, LE VOI CUMPĂRA – SINGURĂ SAU ÎMPREUNĂ CU CEI CARE VOR VREA SĂ MĂ ÎNSOȚEASCĂ, AȘA CUM AM FĂCUT MEREU!

CONTUL BANCAR ESTE: RO56INGB0000999903764958, DESCHIS LA ING BANK, TITULAR ADELA ONETE – PENTRU CAMPANIA: „SĂ-ȚI FIE BINE, COPILUL MEU!”

Cei care ați fost cu mine la Centru, cu ocazia altor campanii organizate pentru ei, știți ce înseamnă pentru ACEȘTI COPII fiecare vizită, fiecare dar …

Pentru orice alte detalii, știți unde mă găsiți. 🙂

Drept mulțumire pentru donațiile d-voastră, eu vă ofer, cu tot dragul, cartea de mai jos: (desigur, donațiile d-voastră sunt mult mai valoroase decât minivolumul de poezii, dar acesta este modul meu de a vă mulțumi pentru că vă pasă. 🙂   )

Eu vă mulțumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

20150216_15090520150216_150739

Un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, eveniment

Vise


Înnodate, deznodate,
înşirate, dezlânate,

vise mici şi vise mari,
cântate de lăutari,

vândute la iarmaroc,
date în bobi, citite-n ghioc,

vise roz, cu aripioare,
însufleţite de fecioare,

colorate, mii şi mii,
desenate de copii,

înşiruite pe albe file,
însăilate de copile,

calculate matematic,
cu perioade şi cu grafic,

de bărbaţi siguri pe sine,
ce cred în ei, nu şi-n destine,

vise mari şi vise mici,
strigate-acolo, şoptite-aici…

Viaţa toată-i numai vise,
răsărite şi apuse…

 

8 comentarii

Din categoria de suflet..., gânduri, poezii, poezii proprii

Despre proiectul „Şi ei sunt copiii noştri”


Ieri, am fost şi am discutat cu directorul Centrului de plasament „Pinocchio” 3, d-l Marius Anghel. Un domn special, căruia îi pasă de copiii pe care îi are în grijă.

Astfel: PE 14 DECEMBRIE VOI/VOM (DACĂ SUNT ŞI ALŢI DORITORI) FI LA COPIII DE LA „PINOCCHIO”. De ce pe 14? Pentru că, până atunci, s-au programat deja diferite firme. Ceea ce e bine. Rău este că, de regulă, se merge numai cu dulciuri şi că, între Paşte şi Crăciun, nu-şi aduce nimeni aminte că aceşti copii există. Dar, asta e altă poveste!

Cu banii strânsi de la voi, ca urmare a discuţiei avute cu d-l Anghel, am hotărât că le voi cumpăra mâncarea necesară pentru gustări. În continuare, sunt vulnerabili din acest punct de vedere. Nu au cu ce să facă banalele sandvişuri – acelea din care copiii noştri muşcă o dată şi apoi le aruncă la gunoi – pentru gustările de dimineaţa şi de seara. Prin urmare, vor fi cumpărate: iaurt natural, şuncă din piept de pui/curcan, caşcaval, cereale şi fructe.

Desigur, copiii mai au nevoie de şosete groase, lenjerie intimă/lenjerie de corp. Vă reamintesc că sunt 46 de copii, cu vârste între 3 şi 14 ani (între timp, o fetiţă a împlinit vârsta de 14 ani  ).

ÎN CONCLUZIE: CEI CARE MAI DORIŢI să donaţi, vă rog să vă grăbiţi să o faceţi. Cei care doriţi să mă însoţiţi la copii, vă rog să mă anunţaţi, pentru că trebuie să încep să trimit cererile către Protecţia copilului din cadrul Primăriei sectorului 3!

Mulţumesc, cu tot sufletul, celor care au donat deja: Adrian GrigoreViviana Balanga&comp., Janeta IonescuLogofatu Dana, doamnei ce a dorit să rămână anonimă, Bre AlexandraMarian Cruceru, Lili Pinca.

Îi aştept, de asemenea, pe cei care au promis că se vor implica şi le mulţumesc pentru intenţie!

Da, şi ei sunt copiii noştri. Ei, copiii care trăiesc pe un colţ de lume… lume prea grăbită şi pierdută în propria-i viaţă, pentru a-i vedea, auzi, înţelege…

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

2 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet...

Ai lor, ai mei, ai tăi, ai noştri …


Termenul limită pentru strângerea donaţiilor este 01.11.2013.

Noaptebunacopii's Blog

Şi ei sunt copiii noştri!

Ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt „problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat „în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.

Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am…

Vezi articolul original 263 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria campanie, copil, eveniment, privind în jur

Haideţi să-i ducem şi pe ei la teatru!


În acest moment, pot să dau câteva amănunte despre proiectul cu ducerea la teatru a copiilor din Centrul de plasament Pinocchio 3, despre care vă vorbeam aici:

Dacă ne unim, putem duce la teatru, până cel mai târziu pe data de 16.07.2013, în cadrul proiectului Ţăndărică (şi-mi place acest proiect pentru că este şi parcul, de care copiii se vor putea bucura, după piesa de teatru, cu o îngheţată, un suc şi o joacă 🙂 ) 30 DE COPII ŞI 4 ÎNSOŢITORI (acesta este numărul copiilor aflaţi în această perioadă în Centrul de plasament).

La un calcul aproximativ, pentru acest mic gest, avem nevoie de 1000 de lei: costul biletelor de teatru (11,50 lei/pers., pt. copii şi 13,50 lei/pers., pentru însoţitori), transportul dus-întors (pentru care, deocamdată nu am o soluţie, sunt în căutări, aşa că, dacă mă puteţi ajuta cu vreo informaţie, vă sunt recunoscătoare) şi bani de cheltuială, după teatru: îngheţată, suc, apă, etc.

FOARTE IMPORTANT: ESTE VORBA DESPRE O SUMĂ APROXIMATIVĂ, MAXIMĂ!!!!!!
DUPĂ CE VOI AVEA COSTURILE EXACTE, VI LE VOI COMUNICA. BANII CARE VOR RĂMÂNE – DACĂ VOR RĂMÂNE – VOR FI FOLOSIŢI PENTRU UN ALT PROIECT DE GEN (TEATRU, FILM), SAU PENTRU CUMPĂRAREA DE RECHIZITE PENTRU NOUL AN ŞCOLAR.

DUPĂ ÎNCHEIEREA ACŢIUNII, VOI FACE PUBLICE TOATE ACTELE JUSTIFICATIVE pentru a vă informa ce s-a întâmplat cu banii donaţi: extrase de cont, chitanţe, procese-verbale, etc.

De asemenea, voi face public numele tuturor ce s-au implicat în acest proiect, dacă nu există vreo interdicţie expresă din partea vreunui donator.

Dacă  doriţi să vă implicaţi, vă rog să o faceţi zilele acestea, până vineri, cel târziu, pentru a putea face rezervările!

Contul în care puteţi dona este:

RO56INGB0000999903764958, deschis, în lei,  la ING BANK, titular ADELA ONETE. Vă rog să menţionaţi la natura plăţii: donaţie proiect teatru Centru de plasament.

Vă mulţumesc!

Pentru orice (ne)lămuriri, întrebări, verificări, vă stau la dispoziţie oricând, inclusiv telefonic, sau faţă în faţă.

6 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie

D’ale mele gânduri … rătăcite


E esenţial să rămânem şi copii. Dar, trebuie să înţelegem că dragostea nu e o jucărie. Cel mult, o păpuşă de porţelan, care se mânuieşte cu multă atenţie. Altfel, se sparge …

2 comentarii

Din categoria copil, de suflet..., gânduri, iubire, viaţă

Dodo şi Albişoara, doi pisoi cuminţi? Sau nu? (poezii pentru Victor şi prietenii săi)


Într-o zi de vară, într-o joi,
o pisicuţă şi un pisoi,
la plimbare au plecat
în ceea ce numeau „regat”:

o curte mai măricică,
a vecinului Costică,
gard în gard cu a lor stăpână,
dar, părinţilor, au uitat să spună!

Însă, nu mai este rost de întors!
– Uite un ghemotoc frumos!,
spune Dodo cel tărcat.
– Surioară, hai de-ndat’!

Albişoara, pisicuţa,
spre ghemotoc a dat fuguţa
şi-a-ntrebat, cu veselie:
– Ce eşti tu, o jucărie?

– Mac, mac, sunt un maaare, ăăă, mic răţoi
şi mă cheamă Gălbioi.
Dar, voi cine sunteţi, de unde aţi picat,
v-aţi rătăcit, sau de-acasă aţi plecat?

– Miau, miau, din curtea de lângă tine,
deci, te putem striga „vecine!”,
răspunseră pisoii imediat
– Vrem să ne plimbăm şi noi, prin regat!

Şi de joacă s-au şi apucat,
s-au ascuns, s-au alergat,
printre flori şi zarzavaturi,
peste legumele din straturi.

Şi la-ntrecere s-au luat
cu un fluture colorat,
au uitat de foame şi de casă,
nici n-au observat cum seara se lasă.

Gălbioi nu mai era de mult cu ei,
mama raţă îl chemase lângă fraţii săi.
Ziua se sfârşise, dar pisoii nici că simţiră
şi tot jucându-se, ei se rătăciră!

Spaima îi cuprinse pe aventurieri,
că drumul spre casă nu e nicăieri.
– Îmi este frică, Dodo, vreau acum la mamaaa,
se tânguie, miorlăind, micuţa Albişoara.

Spre norocul lor, pisica mamă
apăru ca din senin şi la ea îi cheamă.
Pisoii se-ndreaptă spre mamă alergând,
o aventură nouă nu va mai veni curând!

De nu vreţi nicicând să vă rătăciţi,
să nu fugiţi de-acasă, dragi copii cuminţi,
pe-ai voştri părinţi să îi anunţaţi,
unde, cu cine şi cât o să plecaţi!Dodo şi Albişoara pisici3

2 comentarii

Din categoria animale, copil, copilărie, inocenţă, poezii, poezii pentru copii, poezii proprii

3 ani …


… de „Noapte bună, copii”! La mulţi ani, blogului meu! 🙂

10 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse, eveniment, gânduri

Întoarce-te acasă…!


Întoarce-te acasă, frate român pribeag,
copiii ţi-au crescut, părinţii-s tot mai mici,
ai lăsat în urmă tot ce ai mai sfânt, mai drag,
eşti plecat de mult, de prea mult timp îi plângi…!

Întoarce-te acasă, frate român hoinar,
ţara-ţi e rănită, te cheamă-n ajutor,
chiar de pâinea are, câteodată, gust amar,

tot este mai dulce, lâng-al tău popor…!

Întoarce-te acasă, frate român tăcut,
te aşteaptă munţii tăi şi datina-ţi străbună,
te-aşteaptă glia şi locul unde te-ai născut,
întoarce-te acasă, frate român, cu inimă română!

Un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii, părinţi, recurs la prea multă realitate, ţară

Vrei să fii „iepuraşul” lor?


Fundaţia JOYO vine în sprijinul acelor „copii crescuţi în familii cu mari greutăţi materiale şi nu numai… Neglijaţi, abuzaţi sau obligaţi să muncească de la vârste fragede, uită de şcoală, abandonează, pierd orice şansă pentru viitor…  Copii mai puţin norocoşi decât alţii…”.

„În Centrul social de zi  “CASA FLORIAN” se desfaşoară cele mai multe din activitaţile fundaţiei. Aici se oferă unui grup de 50 de copii şi tineri defavorizaţi, zilnic, suport socio-educativ diferenţiat, ca şi masa de prânz şi micul dejun/gustarea. Copiii şi tinerii provin din familii aflate în situaţii de mare dificultate (familii cu venituri insuficiente, cu mulţi copii, mo-noparentale, familii cu unul sau ambii parinţi şomeri, familii în care părinţii suferă de boli cronice grave, etc.)  şi se află în situaţii de risc de abandon şcolar sau familial.” Mai multe detalii pe http://www.joyo-foundation.ro/.

SUNT COPII – FETE ŞI BĂIEŢI – CU VÂRSTE CUPRINSE ÎNTRE 6 ŞI 14 ANI.

VINERI, 13.04.2012, se va merge la fundaţie cu DONAŢII constând în: hăinuţe, alimente, dulciuri, rechizite, încălţăminte, etc. Dacă puteţi şi doriţi să donaţi ceva, vă rog să luaţi legătura cu d-na ADRIANA VELEA (o bună prietenă a mea, care se implică foarte mult în ajutorarea copiilor şi tinerilor defavorizaţi), la adresa de e-mail a.velea@cfooncall.ro.

Vă mulţumesc şi Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru gândurile şi faptele voastre bune!

3 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, de suflet...

D’ale lui Victor


Miliarde de inimi

– Mami, eu am zeci de inimi, tu ai miliarde!
– Dar, de ce am eu miliarde, puiule?
– Pentru că tu eşti specială!

Mamaie e leneşă

– Mami, să ştii că mamaie (n.m: mamaie e mama mea) e cam leneşă.
– Cum adică e lenesă, de ce?
– Păi, nu merge la serviciu.
– Mamaie e la pensie, dragule!
– Păi, să meargă la pensie.
– Pensie, tocmai asta înseamnă, că nu mai merge la serviciu, după ce a muncit o viaţă întreagă.
– Daaaa? Atunci, abia aştept să ies şi eu la pensie, să mă pot juca toată ziua!!

Din cărţi

La televizor, reclama unei cărţi de psihologie aplicată: „Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”. Victor ascultă promo-ul şi izbucneşte:
– Ce prostie! Păi, ce, mami, tu eşti o mamă aşa de bună pentru mine pentru că ai citit în cărţi?!

Nu vreau copii

– Mami, eu nu vreau să am copii, când voi fi mare!
– De ce, puiule?
– Păi, să stau toată ziua de fundul lor? „Hai, să mănânci, treci la nani, strânge jucăriile, îmbracă-te” şi să nu am timp deloc să mă joc? Dar, ce mă fac dacă soţia mea o să vrea copii? Îi spun să-i facă singură!

25 comentarii

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă

Românii sunt o Ţară!


Aţi crezut că suntem slabi, că suntem de vânzare,
că suntem nişte viermi, ce, uşor, pot fi călcaţi în picioare,
v-aţi crezut puternici, chiar mici dumnezei
şi aţi uitat esenţialul: România suntem noi!

Ne-aţi râs în faţă şi ne-aţi umilit,
când, timid, am mai strigat, nu v-a păsat şi ne-aţi lovit!
Ne-aţi amanetat şi viaţa şi ne-aţi anulat viitorul,
dar aţi uitat esenţialul: Noi suntem Poporul!

Ne-aţi pus pe fugă şi ne-aţi alungat din ţară
şi aţi privit rânjind cum alergăm dup-un colţ de pâine amară,
precum şi lacrimile copiilor rămaşi, fără părinţi, acasă,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu se lasă!

Respect, Decenţă, Democraţie, Libertate
sunt valorile noastre-ntru solidaritate.
Pe voi, puterea v-a lăsat fără coloană vertebrală
şi aţi uitat esenţialul: Românii sunt o Ţară!

Când azi, din stradă, cu ură, vă strigăm,
staţi ascunşi, sperând c-o să capitulăm.
Sunteţi aceiaşi laşi ce ne-aţi furat identitatea,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu-şi vând Demnitatea!

13 comentarii

Din categoria manifest, poezii, poezii proprii, privind în jur, recurs la prea multă realitate, România, scrieri politice, viaţă, ţară

România nu este a voastră!


Ne-aţi umilit bunicii şi părinţii! Mai mult, le-aţi semnat condamnări la moarte! Pe noi, ne-aţi batjocorit, ne-aţi alungat din ţară, ne-aţi dezbinat! Dar, nu vă lăsăm să ne distrugeţi (şi) copiii! Ţara asta nu este a voastră, ESTE A NOASTRĂ şi, mai ales, a COPIILOR NOŞTRI!

http://www.facebook.com/events/275705179152162/

6 comentarii

Din categoria campanie, diverse, eveniment, recurs la prea multă realitate, România

Căsuţa poveştilor – Când e iarnă, dragul mamei…


La mulţi ani, de Moş Nicolae! Să vă aducă, tuturor, zâmbete, sclipiri voioase în ochi, pace în gânduri şi căldură în suflete!

14 comentarii

Din categoria copil, de suflet..., La mulţi ani!, natură, poezii, poezii pentru copii, poezii proprii, poveşti

S-a deschis căsuţa poveştilor!


UPDATE: Gata, acum, accesul în căsuţă este mult mai uşor! Mulţumesc pentru asistenţă şi sprijin tehnic, ca şi pentru imagine, fratelui meu, Tavi Angheluş.

Pentru voi toţi, cei ce vă mai simţiţi copii, dar, în special, pentru copiii şi nepoţii voştri, am deschis larg uşile Căsuţei poveştilor! Aşa că, luaţi-vă o cană de cafea, ceai, ciocolată caldă, după caz şi veniţi la noi. E cald şi bine!

Dând click pe „Căsuţa poveştilor”, veţi vedea despre ce este vorba! (mai bine spus, veţi auzi).

Invitaţii speciale, cu surle şi trâmbiţe, pentru:
Andra, Adi Bontea, Dănutz, Cantina Socială, Cosmin Ştefănescu, Cristian Gheorghe, Dr. Lecter, Zacq, Dana Pătrănoiu, Dana Alexandrescu, Ana Usca, Vero, Andrei, Adrian Voicu, Bogdan Onin, Victor Bucur, Nişte Buimaci, Caius, Călin Hera, Atelier literar, Costin Comba, Cristian Dima, Culaie, Diana Alzner,  Oana Clara, Doctorul tău, Dan, Alt cer senin, Florentin Drăgănescu, Laura Frunză, Florin Nan, Gabriela Savitsky, Fata din vis, Gabriela Elena, Georgiana, Ilarie, Gina, Edit, Injineru, Ioan Bistriţeanul, Vania, Copilul virtual, Mamă şi iubită, Manoka Bay, Dan (maramureşeanul), Ana lu’ Manole, Micael Nicolas, Mirela Pete, Neînţeles, Elena Alina, Orry, Pisica roz, Ottilia Ardeleanu, Daria Nicole, Carmen Petac, Prima donă, Florentin, Raza de soare,  Anca, Simina, Rokssana, Catrinel şi şoricelul, Melami, FLuu, Stropi de suflet, Suflet de femeie, Suzana, Teo Negură, Thetimeismine, Adrian Pascu, Gabi Cojocaru,  Gabriela Neagu, Dan, Malli,  Costang, Micul Prinţ, Lady Io,  Smaranda, Marius Torsan, Mădălina Ciucu, Radu Plugaru, Cristina Ologeanu, Tink3rbell, Exoligu, Collage, Daniela şi Matei

77 comentarii

Din categoria de suflet..., inocenţă, recurs la prea multă realitate

Cu drag, pentru voi, un crâmpei de suflet


UPDATE: şi vocea şi poezia îmi aparţin. 🙂

4 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii proprii

D’ale lui Victor…


... declaraţii

 
– Mami, eu te iubesc în mai multe feluri!
– Cum, în mai multe feluri?
– Păi, te iubesc pentru că ai grijă de mine, te iubesc pentru că mă mângâi când mă lovesc, te iubesc pentru că eşti frumoasă. Cu tine, sunt mai fericit decât orice bogat!

8 comentarii

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, inocenţă, părinţi

D’ale lui Victor…


… deducţii

– Mami, orice om are câte un înger păzitor?
– Da, mami, îi răspund eu.
– Dar ştii ce cred eu? Că oamenii răi îl au pe dracul păzitor!

… drăgălăşenii

– Mami, ceva mai bun, pe lume, decât tine şi tati, nu am mai văzut! Nu-i aşa că plângi de fericire?

7 comentarii

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă

Când copiii ne dau lecţii


Când, la micul dejun, Victor mi-a făcut mofturi la a treia propunere, după ce nimic din ce-i mai oferisem înainte nu-i plăcuse – chiar dacă toate făceau parte din hrana lui obişnuită – mi-am pierdut răbdarea şi am cam ridicat tonul la el. Moment în care Victor s-a ridicat de pe scaun, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus:
– Te rog, mami, te rog, draga mea, nu ţipa! Te iubesc, mami, nu mai ţipa!

Mi s-a făcut ruşine. I-am cerut iertare.

12 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., părinţi

Ce zici, crezi că te-ai putea opri un pic?


Ştiu că eşti obosit(ă), grăbit(ă), îngrijorat(ă) pentru locul tău de muncă, pentru ziua de mine, ţi-e lehamite, eşti iritat(ă), nu ai niciodată timp – nici pentru tine, nici pentru prieteni şi, uneori, nici pentru familie. Ai vrea să te clonezi sau să inventezi un mecanism care să oprească timpul. Mai că-ţi vine să trimiţi o depeşă, cuiva, în cosmos, să facă ziua de 48 de ore. Ştiu toate astea. Le simt şi eu pe propria-mi piele. Dar ar trebui să mai ştii, că dincolo de lumea ta, există şi lumea lor: a copiilor singuri, cu sau fără probleme de sănătate, dar, cu siguranţă, cu traume. La fel sunt şi copilaşii pe care i-am vizitat astăzi, cei de la centrul Pinocchio 3. Zilele trecute, când am fost în „cercetare”, am stat de vorbă cu d-na Gabriela Gheorghe, psihoterapeut, psiholog şi directorul centrului. Mi-a povestit câte ceva despre aceşti copii. Despre dorinţa lor de comunicare, de a se simţi „normali”, de socializare. Sunt 45 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, fete şi băieţi. Sunt împărţiţi în patru grupe de vârstă. Cele care-i „păstoresc”  sunt în număr de 24, asta însemnând tot personalul: de la spălătoreasă, bucătărese, etc. până la director. Cele 24 de „mame”, cum sunt considerate. Deşi merg la grădiniţe şi şcoli, copiii sunt, oarecum, marginalizaţi. Sunt altfel… Întrebând care le sunt nevoile, am aflat că, cel mai mult, se bucură când se petrece un pic de timp cu ei. Desigur, ca orice copil, apreciază jucăriile şi dulciurile dar: „…ştiţi doamnă? se bucură numai să vă vadă, chiar dacă nu le puteţi aduce nimic!” Asta mi s-a spus, atât de către d-na Gheorghe, cât şi de d-na administrator. „Au nevoie de oameni!”

De aceea, te întreb: ce zici, crezi că te poţi opri un pic din drumul tău? O dată pe lună, sau la două luni? Fie că mergi la Pinocchio, sau la Casa Buburuza, sau la oricare dintre astfel de plasamente din cartierul/oraşul tău, opreşte-te, cu o carte de poveşti sau cu o minge sub braţ! Ia-ţi şi propriul copil şi duceţi-vă să vă jucaţi împreună şi cu aceşti copii! Vei vedea că, la plecare, te vei simţi mai bogat, mai împăcat, mai bun. Copilul tău, la rândul lui, va avea parte de o lecţie de umanitate.

Din păcate, la noi în ţară, voluntariatul de acest gen nu are dimensiunile celui din alte ţări. Poate ar trebui să începem şi noi să fim mai deschişi unor astfel de experienţe. Dacă nu cu sufletul, măcar cu mintea. Copiii aceştia de azi, aflaţi în dificultate, vor fi adulţii de mâine, cu care atât noi, cât şi copiii noştri vom interacţiona. Şi vom avea aşteptări de la ei, uitând că noi nu am făcut nimic când au avut nevoie. Sunt părăsiţi de părinţi, dar şi de societate. Poate suntem tentaţi să credem că nu sunt responsabilitatea noastră. Dar, vrând-nevrând, sunt… Şi, dacă vrem, putem face ceva pentru ei, cu eforturi minime, dacă suntem mai mulţi.

Astăzi, când le-am dus cadourile, am stat puţin cu ei. Am stat noi, adică eu, precum şi Victor, împreună cu colegii lui de la Grădinţia  Bamboo şi d-nele educatoare, care s-au implicat în această acţiune, donându-le jucării, dulciuri şi hăinuţe, aduse de fiecare dintre ei. Le mulţumesc, din suflet, pentru asta. Aşa cum, cu reverenţă, le mulţumesc prietenilor care s-au implicat şi de data aceasta: prof. Cristina Cioacă, Daniel Gârbea, Marieta Filimon, Miruna Ştefănică, Liliana Luca, Magazinul de jucării IMAGINARIUM, colegului meu, Florin Chiuţă – care m-a ajutat, din nou, să duc lucrurile, precum şi celor din familia mea: Mihaela Scherer, Marilena Onete, Măriuca Macovei şi Tavi Angheluş, cu ajutorul cărora am reuşit să adun hăinuţe, jucării, alimente, fructe, cărţi. Vă mulţumesc tuturor şi vă îmbrăţişez cu dragoste.

 

P.S. Pentru cei ce doresc să se implice în astfel de acţiuni, ştiu unde să mă găsească. 🙂

10 comentarii

Din categoria campanie, campanii, ce credeti?, copil, copilărie, de suflet..., diverse, eveniment

Şi ei sunt copiii noştri…


Motto: Când ai încetat să mai fii de folos celorlalţi, ai încetat să iubeşti, deci ai încetat să mai trăieşti.

Este vorba despre cei 45 de copii, fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, instituţionalizaţi în cadrul Centrului de Plasament „Pinocchio 3”, din sectorul 3, str. Serg. Bonea Marin nr. 2. Sunt copii ce poartă eticheta de „cazuri sociale”, copii despre care părinţii lor au considerat că le este mai bine departe de ei, de tot ce înseamnă familie, dragoste familială, cămin. Sunt copii ce tânjesc după socializare, după un tipar „normal”, copii care au nevoie de noi. Pe 1 Iunie este, firesc, şi ziua lor. De aceea, poate, împreună, le putem face cadou câte ceva şi, de ce nu?, inclusiv prezenţa noastră. Pentru ei, doamnele care le poartă de grijă, indiferent de funcţia ce o au în cadrul instituţiei, fiecare dintre ele este „mama”. Aşa li se adresează: „mama….”
Ca de obicei, eu mă adresez vouă, tuturor, să le întindem o mână. Ce spuneţi, ne mobilizăm şi acum pentru 1 Iunie sau, măcar, o altă zi a săptămânii următoare? Pentru orice ajutor pe care îl puteţi da, aştept să mă contactaţi, fie aici, pe blog, fie pe facebook, e-mail sau telefon.
Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut şi pentru ceea ce veţi face, în numele meu şi în numele celor pe care i-aţi ajutat/îi veţi ajuta. Vă îmbrăţişez, cu toată dragostea.

16 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., diverse, eveniment, inocenţă, manifest

Campaniile continuă


Implică-te! Este mai uşor decât poţi crede! campanii umanitare (Click pe foto, pentru vizibilitate text) Notă: Afişul a fost realizat de către fratele meu, Tavi Angheluş.

65 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse, eveniment, manifest, privind în jur, recurs la prea multă realitate

Un an …


UPDATE: Am primit un cadou de la Daniela, căreia îi mulţumesc, încă o dată şi vreau să mă laud cu el: 😛

 

Azi, blogul meu împlineşte un an. Probabil, s-ar cuveni un bilanţ. Dar nu vreau decât  să vă spun că mi-a fost dor de voi, că vă mulţumesc pentru vizitele voastre şi să vă cer scuze pentru lipsa vizitelor mele, din ultima perioadă (lună). Promit, însă, că voi recupera. 🙂
Şi pentru că v-am dus dorul şi pentru că-mi sunteţi foarte dragi, vă dăruiesc o serenadă:

Îmbrăţişări pentru toţi cititorii mei, cu sau fără blog:

http://adapavel.wordpress.com/2011/02/15/genuri/

http://carmen76negoita.wordpress.com/2011/02/11/update-la-paveste-fara-sfarsit-medieval-story/

http://cosminstefanescu.wordpress.com/2011/01/06/aeroportul-international-din-memphis-fotografii/

http://pazniculdenoapte.blogspot.com/2011/02/flirt-cu-lecter.html

http://zaqk.wordpress.com/2011/02/16/aurolac-si-tigari/

http://alexandrescudaniela.com/jumatate-de-sut-in-fund/

http://anausca.wordpress.com/2011/01/26/26-ianuarie/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/02/14/tot-de-ale-mele-saptamana-asta-14-20-02-2011/

http://theodora0303.wordpress.com/2011/02/14/deoarece-din-luna-martie-expira-perioada-in-care-am-avut-dreptul-la-ajutorul-de-somaj-si-situatia-mea-materiala-tinde-sa-ajunga-imposibil-de-suportat-fac-aceste-apeluri-catre-prietenii-si-colegii-mei/

http://ancavrinceanu.blogspot.com/2011/02/povestea-lui-vincent.html

http://andreihappyday.wordpress.com/2011/02/13/rataciri-departari-poemul-desfranatei/

http://blog-pierdut.blogspot.com/2010/04/independent-de-blog.html

http://blog.adrianvoicu.ro/index.php/2011/02/13/recomandare-de-sf-valentin/

http://bucurestiuldevis.blogspot.com/2011/02/pink.html

http://bucurvictor.wordpress.com/2011/02/16/nokia/

http://buimacii.wordpress.com/2011/02/16/crestineasca/

http://caius67.wordpress.com/2011/02/16/inocentul-3/

http://calinhera.wordpress.com/2011/02/16/lecturile-inginerului-de-la-patru/

http://cartidragi.blogspot.com/2011/02/visurile-lui-einstein-alan-lightman.html

http://cristiandima.wordpress.com/2011/02/15/pentru-tine-lisa-2/

http://desprecancer.com/blog/2011/02/15/cealalta-zi-a-copiilor/

http://dianaalzner.blogspot.com/2011/02/america-america.html

http://diversediversificate.wordpress.com/2011/02/15/perle/

http://dmd-suflet.blogspot.com/2011/02/zbucium.html

http://eclpsademart.wordpress.com/2011/02/14/iubim/

http://gabitzu.eu/2011/02/despre-dulci-nimicuri/

http://edituramateescu.wordpress.com/2011/02/15/fetitele-din-cimitirul-rosu-9/

http://laurafrunza.com/2011/02/16/cartea-de-miercuri-funky-lunch/

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2011/02/16/planul-lui-basescu/

http://gabrielailies.wordpress.com/2011/02/08/primesc-de-la-prieteni-mesaje-de-poezie/

http://gabryellehelen.wordpress.com/2011/02/16/fragil/

http://geaninalisandru.wordpress.com/2011/01/31/incatusati-de-erotism/

http://georgiana75.wordpress.com/2011/02/15/mama-tampitilor-e-mereu-gravida-clar/

http://griska.wordpress.com/2011/02/07/conacul-meu/

http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/02/obrazul-subtire.html

http://injineru.blogspot.com/2011/02/dumnezeu-doarme.html

http://ivanuska.wordpress.com/2011/02/16/sedinta/

http://jumatati.blogspot.com/2011/02/ciorbica-buna.html

http://jurnalulmissouri.blogspot.com/2011/02/delir-vegetal.html

http://linkping.wordpress.com/2011/02/16/promo-palatul-vrajitoarei-episodul-9/

http://madalinaionescu.blogspot.com/2011/02/toate-vorbele-se-platesc.html

http://magdalas.wordpress.com/2011/02/09/scoala-suferintei/

http://mamasiiubita.blogspot.com/2011/02/ideea-zilei-eliminarea-petelor.html

http://maramuresh.wordpress.com/2011/02/15/soaptele-padurii/

http://mariannicolescu.wordpress.com/2011/01/28/meditatie-sub-fereastra-gandului-de-marian-nicolescu/

http://mesterulmanole.wordpress.com/2011/02/15/sa-facem-specula/

http://mirelapete.dexign.ro/2011/02/dexign-ilustrație-de-carte/

http://mtorsan.blogspot.com/2011/02/problema-din-gheba.html

http://nabadaiosul.wordpress.com/2011/02/16/sunt-muzician/

http://neinteles.wordpress.com/2011/01/28/ultima-scrisoare/

http://onlycontrovento.wordpress.com/2011/02/16/o-alta-zi-carunta-ca-o-moarte/

http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/12/18/derdelus/

http://pisicaroz.ro/2011/02/intaia-tigara/

http://poezieromaneasca.wordpress.com/2011/02/16/ramasite-de-ottilia-ardeleanu/

http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2011/02/16/sweet-sleep/

http://primadona25.wordpress.com/2011/01/01/check-out-my-slide-show-2/

http://proatitudine.ro/educatie/eroismul-salvator-pentru-romania/

http://redsky2010.wordpress.com/2011/02/17/intrebare-existentiala/

http://relaxare.wordpress.com/2011/01/31/5-alimente-care-previn-cancerul/

http://rokssana.wordpress.com/2011/02/16/de-ce-3/

http://shorichitz.blogspot.com/2011/02/vesta.html

http://stropidesuflet.wordpress.com/2011/02/16/miercurea-fara-cuvinte-uitat-de-toti/

http://sufletdefemeie.wordpress.com/2011/02/14/mereu-intre/

http://suzimuziatelier.blogspot.com/2011/02/sense-and-personality.html

http://teonegura.wordpress.com/2011/02/17/cu-nasul-la-psihiatru-–-in-varianta-cfr-2/

http://thetimeismine.wordpress.com/2011/02/15/am-clipit/

http://totuldesprecopii.wordpress.com/2011/02/13/felicitare-de-8-martie/

http://vanillamoon.wordpress.com/2011/02/16/cum-se-doarme/

http://verovers.wordpress.com/2011/02/16/traduceri-palatul-gogerddan/

http://www.cojocarii.ro/2011/02/14/oracolul-google-reloaded/

http://www.gabrielaneagu.info/2011/02/14/trebuie-sa-traiesti-foarte-delicat/

http://www.globe-trotter.ro/ziaruldela5/2011/02/17/elegant-kiss/

http://lagurasobei.wordpress.com/2011/02/14/cetatea-copilariei/

http://www.malli.ro/2011/02/14/atunci-cand-oamenii-va-dezamagesc/

http://www.robesti.ro/2011/02/05/robesti-fotografii-primite/

http://zbateri.blogspot.com/2011/02/fii-valentinul-meu.html

http://ladyioiscooking.wordpress.com/2011/02/05/friptura-de-porc-cu-sos-de-mustar/

http://tocanadecuvinte.blogspot.com/2011/02/depinde-cum-pui-intrebarea.html

http://silavaracald.cotcodacii.ro/2011/02/16/ateție-la-detalii/

89 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse, eveniment, gânduri

O altfel de zi…


Aşa cum stabiliserăm, ieri am fost la Valea Plopului. Am reuşit, în cele câteva zile de campanie, să strângem donaţii, începând de la haine şi încălţăminte (pt. nou născuţi, copii, adolescenţi, adulţi), jucării, până la detergenţi, prosoape, hârtie igienică, vase, mâncare (ulei, făină, zahăr, mazăre, orez, pastă de tomate, paste făinoase, stafide, alune, fructe, bomboane de pom, esenţe, drojdie, biscuiţi, etc.) Noi, echipa Onete – Victor (băieţelul meu), George (soţul meu), Marilena (cumnata mea) şi eu – vă mulţumim, din suflet, celor care aţi participat la această acţiune: Marian Cruceru (un foarte bun prieten, pe care l-am „câştigat” datorită blogului, ce  nu locuieşte în ţară, nu mă cunoaşte personal, dar care mi-a trimis o sumă de bani, pentru această cauză – mulţumesc pentru încredere, Marian), precum şi tuturor colegilor cumnatei mele, de la Institutul de Biologie Bucureşti (ale căror nume nu le-am aflat, din păcate. Ştiu doar numele doamnei care a organizat strângerea de lucruri, în cadrul instituţiei – Cristina Mihalcea şi, absolut întâmplător, am mai aflat un nume: Carmen Voichiţă.) În situaţia în care voi mai afla şi altele, voi face un update acestui articol.

Ajunşi la Valea Plopului, am găsit sute de copii, de toate vârstele şi nu numai. Era o mare agitaţie, întrucât, spre bucuria noastră, veniseră foarte mulţi alţi oameni cu diferite donaţii, iar copiii erau implicaţi în preluarea şi depozitarea cadourilor primite. Privindu-i, le puteai citi viaţa pe chipuri. Indiferent de vârstă, toţi aveau aceeaşi expresie, aceeaşi privire mirată, suferindă, de neîncredere, parcă. Aveau aceleaşi trăsături înăsprite, care le dădeau un aer de îmbătrânire precoce. Acum erau veseli şi se implicaseră în acest du-te- vino al căratului. Unul dintre ei a venit la Victor şi i-a oferit sania să se plimbe cu ea. Un grup de tineri venise să-i colinde şi să se lase colindat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După ce am descărcat maşina, am fost conduşi într-una dintre casele în care locuiesc aceşti copii, pentru a vedea camerele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar ce m-a impresionat până la lacrimi, a fost o întâmplare din camera celor mai mici dintre copii. Chiar la intrarea în cameră, într-un pătuţ, era un băieţel ce, aveam să aflu, are un anişor. Când însoţitoarea noastră a intrat în cameră, a întins mâinile pentru a fi luat în braţe. În acel moment, am intrat şi eu, iar micuţul aproape că mi s-a aruncat în braţe, din pătuţ, râzând şi bucurându-se de parcă ar fi văzut-o pe mama lui. Cum, la început am ezitat în a-l lua în braţe – pentru că nu ştiam dacă am voie şi, în plus, eram foarte rece, venind de afară – copilul s-a agăţat de mine şi, evident că, în clipa aceea, nu am mai rezistat şi l-am strâns la piept. Mi-a sfâşiat sufletul. Aş fi vrut să-l pot lua cu mine. Ca toţi ceilalţi, are o poveste tristă, dar nu am primit permisiunea să o fac publică. Aşa cum  nici poze cu el nu pot posta. Voi folosi doar una, în care nu i se vede faţa. 

 

 

 

 

 

 

Aici, tocmai repeta „tic-tac”, după mine. Când, cu greu, m-am putut dezlipi de el, nu mai voia să plece din braţele mele. O parte a sufletului meu a rămas acolo, la băieţelul acela cu ochii mari, migdalaţi şi cu un zâmbet cât tot universul, care mi-a dăruit, într-o clipă, cea mai pură şi necondiţionată îmbrăţişare. Mă voi întreba mereu ce face şi pe unde este. Oricum, îl voi mai vizita, cu siguranţă. Simt că face parte, cumva, din viaţa mea.

Cam asta a fost prima noastră vizită la Valea Plopului. Ne vom mai întoarce, pentru că, aşa cum ni s-a spus, vieţuiesc acolo 328 de suflete, care au nevoie, zilnic, să fie întreţinute.

Aşa arăta maşina când am plecat spre copii:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi aşa, când am plecat de acolo:

Am lăsat în urmă, o altfel de lume,  într-o altfel de zi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Notă: Fotografiile au fost realizate de către soţul meu, George Onete. )

 

 

38 comentarii

Din categoria campanie, copil, copilărie, călătorii, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet...

Apel umanitar


În judeţul Prahova, la Valea Plopului, există un aşezământ aparte. Acolo, îşi trăiesc viaţa aproximativ 33o de suflete:  „Copii ai străzii, orfani, femei fără ajutor, tineri care nu au unde locui, de [care] se ocupă o asociaţie de voluntari condusă de un preot. (n.n. Preotul Nicolae Tănase)…toţi trăiesc din donaţiile celor care trec din când în când pe aici. „Sugari, şcolari, fete însărcinate, mămici bătute de soţi şi alungate de acasă cu tot cu copii, nu există limită de vârstă, oricine bate la uşa preotului Tănase are loc pentru un trai decent.” Am găsit această descriere aici.

Am hotărât ca, sâmbăta viitoare, 18.12.2010, să merg acolo, cu donaţii în hăinuţe, alimente şi jucării, detergenţi, veselă, etc. Victor a primit, deja, misiunea de a sorta jucăriile pe care doreşte să le ofere cadou copiilor de la Valea Plopului. Apelul meu pentru voi, în special pentru cei din Bucureşti şi împrejurimi, care doriţi să vă implicaţi şi să donaţi ce credeţi că puteţi, este să mă anunţaţi şi, fie doriţi să mergem împreună, fie să-mi lăsaţi coletele voastre, iar eu vă voi aduce dovada ducerii lor acolo, pe care, de asemenea, o voi posta şi aici, pe blog. Adresa mea de e-mail este adelaonete@gmail.com, iar numărul de telefon 0766.241.219.

Mai ştiu pe cineva care s-a implicat în această poveste.

Vă mulţumesc!

P.S. Pentru cei care veţi dori să faceţi donaţii în bani, găsiţi  aici toate detaliile necesare.

33 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., diverse

De ce mama dracului ne aruncăm valorile la gunoi?


Am văzut, în această seară, la Antena 1 şi Antena 3, reportajele despre doctorul Pesamosca. Cine este medicul profesor academician Pesamosca? Până în seara aceasta, nu am ştiut nici eu. Dar am aflat. Şi am jelit. Pur şi simplu, am jelit. Şi am rămas cu un mare, mare crater în suflet. Acest OM este unul dintre geniile medicinei, a fost  un gigant al chirurgiei cardio-vasculare infantile, nu numai pentru modul de a opera, dar şi pentru soluţiile, invenţiile şi inovaţiile propuse în domeniu. Încă ar trebui să fie. Acum, la 80 de ani, locuieşte singur, bolnav şi părăsit într-o rezervă a spitalului Marie Curie. În anul 2006, a fost scos  la pensie, împotriva propriei voinţe. Nu a mai fost lăsat nici măcar să dea consultaţii. Medicul care a operat şi a salvat peste 50.000 de copii, de-a lungul anilor a fost dat afară pe uşa din dos, fără jenă, fără remuşcări. Pentru a fi aproape de sala de operaţii, a ales să trăiască într-o rezervă de spital. După ce a fost obligat să se pensioneze, a continuat să locuiască în aceeaşi rezervă. Până la un moment dat, când s-au împiedicat de el şi acolo şi au vrut să-l alunge. A fost nevoie de intervenţii, pentru a fi lăsat, în continuare, în acea cămăruţă. Şi-a dedicat toată viaţa salvării copiilor, fără a cere nimic la schimb, mai mult chiar, refuzând tot ce i s-a oferit. „De ce i-am iubit eu pe oameni, aşa cum sunt ei trei sferturi săraci? Au aşa nişte sensibilităţi, cu care-i depăşesc pe ăia bogaţi. Şi merită să te lupţi pentru ei.” Asta a declarat în interviul luat de echipa Antenei 1. „Locuinţei” lui micuţe,  ai cărei pereţi erau tapetaţi cu carţi şi fotografii ale copiilor care i-au „îmbogăţit” viaţa, salvându-le-0 pe a lor, nu-i mai deschide aproape nimeni uşa. Altădată se făceau cozi. Acum, nu-şi mai doreşte decât o cafea la ora 7 dimineaţa, pe care nu mai are cine să i-o aducă. Pentru că nu mai face parte din sistem. Pentru că a ales să fie altfel, să se dedice oamenilor, profesiei sale, pentru că a ales să fie şi să trăiască modest, este pedepsit. Acum, când îşi joacă ultimul act al unei vieţi trăite pentru alţii, cine mai are nevoie de acest OM? Cei doi băieţi pe care i-a avut au murit. Noi, ceilalţi, avem alte preocupări. Colegii, discipolii pe care i-a îndrumat, autorităţile au alte treburi, decât să se împiedice „de un bătrân, atât de simplu…”. Dacă ar fi trăit în oricare altă ţară civilizată din lumea asta, medicul Alexandru Pesamosca nu ar fi trăit într-o rezervă de spital, aruncat la coşul de gunoi al vieţii, cu o pensie mizeră de 1.000 de lei.
„Câte nopţi am plâns…„, a recunoscut simplu, firesc, fără jenă, doctorul Alexandru Pesamosca, în interviul său.
Mi s-au înfipt în suflet cuvintele acestea, ca nişte săbii şi nu mai pot scăpa de durere.

42 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, campanii, de suflet..., diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, remember

Drumul spre mine


Dacă vântul
nu mi-ar mai răvăşi
gândurile
ca pe nişte hârtii
aruncate neglijent,
iar ploaia
nu mi-ar mai bea
lacrimile
ca pe un ceai
aburind,
dacă noaptea
nu mi-ar mai fura
visele,
precum copiii
cireşe amare
şi cerul
nu şi-ar mai sprijini
infinitul
pe umerii mei
ca pe o mantie
de zale,

aş uita drumul
spre mine
şi aş rătăci
cu sufletul pustiu.

9 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii

Întâlnirea


Se aşeză pe bancă, aşa cum făcea  la fiecare sfârşit de săptămână, de ani buni, de când ieşise la pensie. Parcul, scăldat într-o lumină caldă, curgătoare ca mierea din fagure, fusese luat cu asalt de părinţi şi copii. Îl iubea. Avea aproape aceeaşi vârstă ca şi el. Îi cunoştea fiecare alee şi, deşi, de-a lungul anilor, băncile fuseseră înlocuite cu altele, ştia toate locurile unde furase sărutări fetelor, sub clar de lună. Copilărise şi îşi trăise adolescenţa aici. Plecase la facultate, la Bucureşti, trăise o mare parte din viaţă acolo, după terminarea facultăţii, când începuse să-şi construiască, încet şi sigur, cariera de procuror în cadrul Procuraturii Generale, cum se numea pe atunci. Tot aici, când fusese detaşat în interes de serviciu, întâlnise dragostea vieţii lui. O frunză îl mângâie pe spate, în cădere. Zâmbi, închise ochii şi se lăsă în voia soarelui tomnatec, cu voluptatea unui amant răsfăţat. În minte, i se contura, deja, subiectul următorului roman. De când ieşise la pensie, se apucase de scris. O făcea firesc, trăind prin şi odată cu personajele sale şi cu locurile pe care le descria.

Pavel!

Tresări şi îşi îndreptă privirea în direcţia din care venea vocea bărbătească ce-l strigase.

– Pavel, atenţie la leagăn!

Zâmbi. În dreapta lui, la câţiva metri, lângă leagăne, o familie, cu un băieţel cam de vreo 4 ani, blond cu ochii negri, se juca veselă. Se bucură, ca un copil, când auzi că băieţelul avea acelaşi prenume, ca al lui. Nu ştia de ce, dar simţea că sufletul i se încălzeşte. Pe părinţi nu-i vedea, erau cu spatele spre el, implicaţi în misiunea de joacă şi supraveghere a mititelului. Dar vocea bărbatului ce işi strigase copilul i se părea cunoscută. Doar o impresie, probabil. I se făcu dor de fiica şi nepotul lui. Erau adulţi în toată firea acum, amândoi, dar erau departe, într-o altă ţară. După moartea soţiei, fiică-sa încercase să-l convingă să se mute la ei, dar nu s-a putut adapta vieţii de pe acolo. Aşa că, după pensionare, părăsi şi Bucureştiul şi veni în orăşelul acesta de munte, cochet ca o domnişoară la primul ei bal, şi se mută în apartamentul pe care-l moştenise de la mama sa.

La un moment dat, bărbatul ce strigase se întoarse cu faţa. Pavel înlemni pe bancă. Mărul lui Adam se plimba în sus şi-n jos, vrând parcă să-i sară de la locul lui. Îşi duse, instinctiv, mâna la inimă ca pentru a o opri din bătăile nebuneşti. Privindu-l pe bărbatul tânăr din faţa lui, parcă s-ar fi întors în timp cu 40 de ani şi s-ar fi privit în oglindă. Numai că tânărul era mult mai înalt.

Hai, la buni, iubitule!

Atunci o văzu şi pe ea. Apăruse din spatele chioşcului de jucării şi se îndrepta spre copil. Era la fel de frumoasă ca atunci. Ba chiar mai frumoasă. Chipu-i păstra, încă, prospeţimea de altă dată. Părea fericită şi era de-a dreptul îndrăgostită de nepoţel. Asta îi făcea ochii să strălucească. Cunoştea atât de bine strălucirea aceea, că-l durea.

“Imposibil”, gândi Pavel. Ca într-un joc perfid al vieţii, deşi locuiau în acelaşi orăşel, de ani buni, nu se întâlniseră. Aflaseră veşti unul despre celălalt, prin cunoştinţe comune, dar nu se întâlniseră. Până astăzi. Îşi amintea cum o cunoscuse, cum se îndrăgostise de ea, deşi era căsătorit, cum îşi trăiseră dragostea, pe ascuns, cum ea îl acceptase, cu bune şi rele. Toate se derulau în mintea lui cu o viteză uimitoare, care îl ameţea. Îşi mai aminteşte şi ziua în care i-a spus că este însărcinată şi că, fără el, sau cu el, ea va avea acest copil. Acela a fost sfârşitul relaţiei. Nu-şi putea permite să-şi piardă familia şi poziţia socială pe care o câştigase cu atâta muncă. Pe vremurile acelea, lucrurile stăteau cu totul diferit. A ajutat-o pentru o perioadă, apoi s-a distanţat, încetul cu încetul. Avea grijă să afle, totuşi, veşti despre ei. Dar atât. Viaţa îşi urmase cursul firesc pentru fiecare dintre ei, pe drumuri diferite.

Se ridică de pe bancă. În momentul acela, privirea tânărului o întâlni pe a lui. Îşi ţinea băieţelul de mână. Pe faţa bărbatului din faţa sa nu se mişcă niciun muşchi. Doar ochii căpătaseră nuanţa aceea de mare în furtună, pe care o cunoştea atât de bine…

Se simţi încovoiat şi mai bătrân ca oricând. Plecă spre casă şi ştiu că, din acea clipă, nimic nu va mai fi, cum a fost, în sufletul său. Toată laşitatea şi remuşcările, bine dosite atâta vreme, îl copleşiră acum irevocabil, muşcând din el fără milă.

28 comentarii

Din categoria proză