Arhive lunare: Ianuarie 2013

Mai ştiu şi eu?


Mai ştiu şi eu ce să mai vreau?
Mă năpădesc atâtea gânduri,
în minte mi se-nvălmăşesc, la harţă se tot iau
şi mi se aşează-n suflet, rânduri-rânduri…

Mai ştiu şi eu ce să mai simt?
Mă copleşesc dureri, atâtea
şi vreau să mă ascund, chiar să mă mint,
că, poate, într-o zi, vor dispărea…

Mai ştiu şi eu ce să mai spun?
Atât de mică, sub un cer atât de mare
şi foc mi-e sufletul, cuvântul fum,
ce-şi caută, spre alte lumi, cărare…

Mai ştiu şi eu ce să mai cred?
O luptă e iubirea.
Mă voi regăsi, de-am să mă pierd,
îmi voi împlini menirea?

8 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate, viaţă

D’ale lui Victor (şi Dodo)


Dodo, ca orice pisoi care se respectă, curios, deci, urmărea cu mare interes unde se duce apa care curge la chiuvetă. Cum nu reuşea să înţeleagă, dădea cu lăbuţa la scurgerea chiuvetei, îşi rotea capul precum o bufniţă, se uita mirat, se enerva, dar degeaba!
Victor, urmărindu-l, îi spune amuzat:
– Dodo, las-o baltă, eşti prea mic să ai dileme!Victor si Dodo

6 comentarii

Din categoria animale, întrebări şi răspunsuri, copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă

Câteodată …


Câteodată, mă visez balerină.
În tutu-ul meu argintiu, le vorbesc oamenilor cu ochii, cu mâinile, cu picioarele, cu tot trupul meu. Uneori, gesturile sunt ample, ca nişte îmbrăţişări, alteori, doar bătăi timide de aripi. Fac reverenţe, zâmbesc, mă ascund, alerg, mă strânge aerul, mă zbat să scap, mă înalţ, sunt fluture, cobor, ating pământul încet, îl acopăr cu mine. Oamenii mă privesc: unii zâmbind, alţii nepăsători, unii mă străpung cu gândurile, alţii se uită dincolo de mine, câţiva cu dragoste. Mă ridic şi le culeg privirile, la ascund în căuşul palmelor, le ridic spre cer.
Câteodată, mă visez balerină …

8 comentarii

Din categoria de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate

Din aburi de cafea


Mă voi întrupa
din flori de levănţică şi aburi de cafea,
în fiecare dimineaţă şi-n fiecare seară,
îţi voi fi simfonie, cu miros de scorţişoară.

Mă voi prelinge, încet, pe buzele fierbinţi,
voi curge, apoi, lasciv, în palme-ţi, să mă alinţi,
voi fi a ta iubită, cea veşnic răsfăţată,
vei fi al meu iubit şi-a noastră lumea toată.

Povestea e aşa: iubirea nu piere niciodată,
aşteaptă numai să fie reîntrupată:
din flori de levănţică, din aburi de cafea,
dintr-un mesteacăn singur, din pulbere de stea.

8 comentarii

Din categoria de suflet..., iubire, poezii, poezii proprii