Arhive pe etichete: film

Artistul …


Sunt din ce în ce mai puţini! Actorii români… Atât cei din generaţiile care ne-au îmbogăţit nouă viaţa, cât şi cei din generaţiile noi… Cei din generaţiile de aur, pentru că viaţa, sau, de fapt, moartea nu-i iartă nici măcar pe ei, cei din generaţiile noi, pentru că societatea, statul, vremurile, nu le dau nici cea mai mică şansă…

Stau şi mă întreb ce se va întâmpla când va închide ochii şi cel din urmă actor „de aur”… ? Cum vor arăta sălile de teatru?

A plecat şi Geo Saizescu … Dumnezeu să-l odihnească! Domniei sale şi tuturor celorlalţi, reverenţă!

Artistul

Azi, e trist artistul.
Şi-a pus sufletul în cui.
Nimeni nu mai vrea să ştie
care e povestea lui.

Nici lacrimi nu mai are,
le-a dus la amanet.
Se-ncuie în visare,
se ascunde-ntr-un sonet.

Ar mai avea multe de spus,
dar nu mai are spectatori,
căci ei, pe rând, cu toţi, s-au dus,
spre alte lumi, spre alte zări.

Şi-a aşezat sufletul în palme
şi l-a dăruit mereu.
N-a simţit sete, n-a simţit foame,
tot timpul „voi”, mai deloc „eu”.

Azi, bietul artist e trist.
Îşi lasă, încet, fruntea în palmă,
pe ecran, scrie „SFÂRŞIT”,
iar el nu vrea decât să doarmă.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri, poezii, privind în jur, recurs la prea multă realitate, viaţă

Poziţia copilului


Am văzut, azi-noapte, filmul „Poziţia copilului”. Din păcate, mi-a înşelat cu mult aşteptările. La final, am rămas cu senzaţia că i-a lipsit „filmul”, filmului. Parcă văzusem o ştire, redată mai pe larg, dar, cumva, pe repede înainte. Da, subiectul este foarte actual şi plin de dramatism, indiferent din perspectiva căruia dintre personaje priveşti. Dar, punerea lui în scenă a lăsat de dorit: a lipsit profunzimea, au lipsit detaliile, trăirile.
Nu am apreciat deloc scena în care Carmen îi povesteşte mamei lui Barbu momentele de intimitate dintre ea şi acesta. Şi nu din exagerată sau falsă pudoare, ci pentru că mi s-a părut spus prea mult – aici, detaliile au fost exagerate şi prost dozate.

Însuşi modul în care a fost filmat m-a dus cu gândul că urmăresc un reportaj. Camera urmărea personajele într-un fel obositor.

La un moment dat, m-a încercat sentimentul că filmul este, cumva, o scuză pentru „beizadelele” – că tot e un termen la modă – care fac ce fac din cauza mamelor mult prea sufocante, prea imperative, chiar dacă ei, „copiii”, au 25-30 de ani…

Desigur, aceasta este percepţia mea asupra filmului, în simpla-mi calitate de spectator.

Voi aţi văzut filmul, cum vi s-a părut?

8 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, copil, film, reportaj