Da, am plâns!

Nu din cauza lor, ci pentru ei. Am crezut că, mergând la ei de ceva timp, nu voi mai plânge. Dar, am plâns: pentru băieţelul de trei ani, cu ochi albaştri, care s-a lipit de mine, mi s-a aşezat în braţe şi mi-a spus „mami”, cum, de altfel, a făcut şi cu Dana; pentru adolescenta de 14 ani, frumoasă, fină şi inteligentă care povestea cum că dacă n-ar fi existat preotul cu care stă de vorbă, „ar fi ajuns mai rău decât fraţii ei” – cu toţii abandonaţi – şi care nu ştia cum să-şi mai arate încântarea pentru cerceluşii de argint trimişi în dar de Janeta; am plâns pentru toţi cei care m-au recunoscut: „doamna, d-voastră aţi mai fost la noi… şi ne-aţi dus şi la teatru… aţi spus d-voastră c-o să mai veniţi…”, am plâns pentru toţi cei 46 de copii, frumoşi, inteligenţi, minunaţi, dar abandonaţi de părinţi, care s-au bucurat să ne vadă, s-au bucurat de tot ce le-am dus şi care ne mai aşteaptă.

Am plâns şi de neputinţa de a nu fi făcut mai mult …

Dar, în acelaşi timp, am fost fericită că, datorită vouă, Adrian Grigore, Viviana Balanga & comp., Alice Popa şi Grupul AGNI, Cătălina Manea, Janeta Ionescu, Dana Logofatu, Bogdan Olteanu, Anghel Luminita, Daniela Sandu, Lili Pinca, Claudia Adomnicai, Mihaela S., Marian Cruceru, O.S. (O.D.),Camelia Totezan, Liliana Luca, am reuşit să strâng 2700 de lei şi să le cumpărăm tot ce ne-am propus şi chiar mai mult de atât.

Iată pe ce „s-au dus” banii voştri: 

– 3,845 kg. bomboane de pom;
– 38 pachete de sticksuri;
– 15 cutii de ceai (mentă, muşeţel, gălbenele, sunătoare, fructe);
– 10 calupuri şuncă din piept de pui „Sissi”;
– 10 calupuri şuncă de curcan „Campofrio”;
– 10 kg. de caşcaval „Hochland”;
– 60 de iaurturi „Oly”;
– 48 de iaurturi „Napolact” (8 pachete X 6 cutii);
– 53 pateuri de pui „Vascar”;
– 40 de pateuri de curcan „Bucegi Junior”;
– 30 de cutii brânzică Almette cu smântână;
– 25 de cutii Almette cu căpuşuni;
– 46 de cutii suc de portocale „Yippi”;
– 46 de sticle suc Tedi – zmeură, morcov, măr;
– 10 pungi cereale integrale „Lion”;
– 10 pungi cereale fulgi de porumb;
– 7,228 kg. de banane;
– 46 de acadele Chupa Chups;
– 92 de prăjiturele „Măgura”;
– 56 de eugenii;
– 2 pachete de cafea x 500 gr. – pentru personal.

– produse de întreţinere şi igienă: – 46 de periuţe de dinţi, specifice grupelor de vârstă;
– 25 de paste de dinţi, specifice grupelor de vârstă;
– 8 sticle de săpun lichid (a câte 1 litru);
– 10 sticle şampon „Garnier”;
– 2 sticle x 1 l – şampon + gel de duş pt. copii;
– 5 sticle şampon pt. copii „Dalin”;
– 2 sticle x 4 l – gel de duş;
– 10 cutiuţe cremă de gălbenele;
– 10 sticluţe mixtură mentolată;
– 10 sticluţe glicerină boraxată;
– 46 pacheţele şerveţele umede de buzunar;
– 10 pachete mari şerveţele umede;
– 4 baxuri x 10 pachete şerveţele-batistuţe.

+ diverse pungi şi sacoşe  = TOTAL: 2.676,76 lei. A mai rămas un rest de 23,24 lei, care va fi păstrat pentru următoarea acţiune.

Bonul are aproape un metru, motiv pentru care nu-l pot poza. 

Acestor produse li s-au adăugat:
– frumoasele brăţări meşterite special pentru copii, de către Janeta Ionescu. Apropo, Janeta, nu ai idee cât s-au bucurat copiii pentru ele!
– cărţile minunate donate de Alexandra;
– jucării, hăinuţe, suc de mere natural, pliculeţe de miere, rechizite, aduse personal de Popescu Marian – care şi-a adus şi fetiţele, Catalina Manea, Alice Popescu, Cristian Pleşu, Liliana Luca – însoţită de Ilinca, fetiţa ei, Savulescu Elena, prin fiica ei Anne Marie, care a plecat în lacrimi de la Centru, precum şi Vlad Lică.

Vouă, tuturor, vă mulţumesc, cu tot sufletul, atât în numele meu, cât şi în numele copiilor de la Centrul de plasament PINNOCHIO 3, pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o, necondiţionat şi pentru toată implicarea voastră: donaţii, ajutor la cumpărături, participare directă! Mă-nclin!

 

Ai lor, ai mei, ai tăi, ai noştri …

Şi ei sunt copiii noştri!

Ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt „problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat „în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.

Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am ştiut, fie nu ne-am făcut timp, fie nu am dorit, nu i-am învăţat, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor, cum să fie responsabili, buni, cum să înveţe, cum să nu-i urască pe cei ce nu sunt ca ei, cum să respecte, cum să trăiască normal, cum să iubească …

Ne place, sau nu, şi ei sunt copiii noştri şi avem datoria de a nu le întoarce spatele!

De exemplu, copiii din Centrul Pinocchio 3. Că despre ei este vorba în această nouă acţiune pe care o iniţiez: sunt 46 de copii, cu vârste între 3 şi 13 ani, 26 de băieţi şi 20 de fete. Au nevoie de mâncare, pentru gustările dintre mese, au nevoie de rechizite, de hăinuţe, de atenţie. 

De aceea, dacă doriţi şi puteţi, vă aştept ca, împreună, să strângem bani – sau bunuri – pentru ei şi, odată cu începerea şcolii, să le mai facem câte-o bucurie!
Cei ce doriţi să donaţi, orice, ştiţi unde mă găsiţi. 

Contul este RO56INGB0000999903764958, deschis, în lei, la ING BANK, titular ADELA ONETE. Vă rog să menţionaţi la natura plăţii: donaţie proiect Centru de plasament.

De asemenea, pe toţi cei care vor să-mi fie alături la cumpărături şi, ulterior, la Centru, când vom duce donaţiile, îi rog să-mi dea de ştire, pentru că trebuie ca, în cererile pe care le trimit către DGASPC sector 3, să menţionez persoanele care vor merge în vizită la copii. 

Ştiţi, totodată, că-mi puteţi solicita orice dovadă a banilor primiţi, precum şi a modului în care au fost cheltuiţi şi vi le voi pune la dispoziţie, fără ezitare!

Daniel

UPDATE: Gata, am făcut rost de monitor, astfel încât Daniel are, acum, un computer complet! Le mulţumesc pentru monitor, prietenilor mei, prof. Cristina Cioacă şi soţului ei, Marius Cioacă! 🙂

Bună să vă fie săptămâna, dragii mei!

Iar apelez la voi. La bunica soţului meu, la ţară, este un băieţel care are 8 ani. Din păcate, face parte dintr-o familie foarte săracă, a mamei. Tatăl l-a părăsit. Eu şi soţul meu vrem să-i ducem diverse lucruşoare: hăinuţe, rechizite, cărţi şi un calculator. Am reuşit să-i configurăm calculatorul, dar nu avem monitor.

De aceea, vă rog, pe cei din Bucureşti, sau din Vâlcea, dacă aveţi de donat un monitor de computer, ce nu vă mai trebuie, daţi-mi de ştire. Şi orice altceva doriţi să donaţi pentru un băieţel de 8 ani.

Este un copil extrem de inteligent, cu bun simţ, dornic să înveţe. Spunea că abia aşteaptă să înceapă şcoala, deşi face naveta, zilnic, spre şcoală şi înapoi, vreo 16 km. Este adevărat, cu un microbuz, dar tot navetă e. Însă face un motiv de bucurie şi din mersul cu microbuzul: „aşa, merg şi eu cu maşina! Îmi place la şcoală, pentru că vreau să învăţ multe lucruri!”

Dacă doreşte cineva să-i dăruiască ceva lui Daniel, mă poate contacta aici, pe blog, sau pe FB, https://www.facebook.com/adela.onete.
Mulţumiri!

De la noi, puţin…

Preot Danu Florin are nevoie de ajutorul nostru, cât de mic, pentru a oferi, unui număr de aproximativ 50 de persoane din parohia LADA, jud. Teleorman – din care 30 sunt copii şi 20 de adulţi – bătrâni (10 cazuri sociale mai deosebite), câte o bucurie, în Sf. zi de Crăciun (bani, alimente, jucării, haine, medicamente). Dacă puteţi face ceva, îl puteţi suna pe domnia sa la numărul de telefon0765.320.643. Amănunte găsiţi, de asemenea, pe pagina evenimentului:

http://www.facebook.com/event.php?eid=312834248729203.

Vă mulţumesc şi vă îmbrăţişez, cu drag!

Din „cauza” voastră, am făcut-o din nou…

Desigur, datorită vouă! A fost cauza noastră: s-o mai facem încă o dată! Şi am făcut-o! De aceea, mă înclin şi vă mulţumesc, cu tot sufletul, cu toată inima, cu mintea, pentru că aţi crezut în proiectul „Dau poezie, pentru mâncare!”, pentru că am fost, din nou, o echipă frumoasă, pentru că am lăsat, pentru o clipă, cotidianul la o parte şi ne-am gândit şi la cei a căror soartă depinde, în primul rând, de noi. Datorită vouă, am reuşit să strâng 2010 lei, bani cu care am cumpărat alimente, pe care le-am dus, ieri, 05.11.2011, copiilor de la Centrul de Plasament „Pinocchio 3”. Copii pe care i-am revăzut, cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Recunosc că, deşi ar fi trebuit, probabil, să mă obişnuiesc, rezist din ce în ce mai greu să-i privesc în ochi – au privirile atât de triste, iar licărul de speranţă ce apare de câte ori cineva le deschide uşa mi se înfige în suflet ca un cui încins, chiar dacă ştiu că aceste vizite le fac bine.  Unul dintre băieţei, care cred că are vreo 11-12 anişori, mi-a spus: „Ştii ce vreau eu să mă fac când voi fi mare? Robert de Niro!” Şi părea atât de hotărât!  Un altul mă fixa cu privirea, spunându-mi că mă recunoaşte de la campaniile trecute.  Sunt atât de plini de viaţă şi au nevoie de atâta normalitate!
Pentru toate aceste momente, eu vă mulţumesc:
– pentru promovare şi implicare financiară:

Marius Torsan, Cristina Neaga, Bogdan Alexandroiu,  Alexandru Rusu, Bogdan Zăgan, Cătălin Din, Ciprian Anastasescu, Dragoş Boneanu, Cristian Plop, Livia Contescu, Răzvan Bolborici, Anca Tătucu, Miruna Ştefănică, Mihaela Cristina Pop, Marian Cruceru, Bogdan Catrina, Oana Dincă, C.B., Dana Iancu, Cristina Chivu, Georgiana Tunsoiu, Iuliana Morjan, Liliana Sănduleasa, Dana şi Florin Bodescu, Dana Alexandrescu, Valentin Rizea, Daniel şi Carmen Petac, Gabriela Cojocaru , Cătălin Păuna, Camelia Guşescu, Anamaria Dima, Oana Gavrilescu, Liliana Luca, Gabriela Florea, Geta Kiefer, Marilena Onete.

– pentru promovarea acţiunii:

Elena Alina, Ada Pavel, Cristian Gheorghe, Mădălina Ciucu, Edit, Dana Pătrănoiu, Club Fantasy, Mihaela Scherer, Tavi Angheluş, Invisible Detector, d-na educatoare Carmen Crican, de la Grădiniţa BamBoo. (sper că nu am uitat pe nimeni, dacă este aşa, vă rog să mă trageţi de mânecă!)

Cu cei 2010 lei strânşi, am cumpărat următoarele:

telemea de vacă – 19 kg, salam ardelenesc – 7 kg, şunculiţă ardeleneasca – 5 kg, pastramă piept de pui – 5 kg, brânzică “Almette cu smântână” – 40 de cutii, lapte de capră, bio – 17 cutii, lapte UHT “Rarăul” 24 de cutii, pateu “Scandia” – 40 de cutii (porc, pui, gâscă), brânză topită “Appetito” – 20 de cutii, unt “Napolact” – 10 pachete, măsline – 5 kg, salam de Sibiu feliat – 10 pachete, caşcaval afumat – 5 “roţi”, caşcaval neafumat “Bobâlna Napoca”- 5 “roţi”, salam din piept de pui – 5 batoane, salam “Victoria” – 5 batoane,  portocale – 12 kg,  şosete – 20 de seturi (19 seturi a câte 2 perechi, un set a 12 perechi).

Acestora s-au adăugat alimentele, fructele, hăinuţele, jucăriile, cărţile, încălţămintea donate de către noi, Gabriela Florea, Liliana Luca şi Camelia Guşescu.

Cam asta a fost acţiunea „Dau poezie, pentru mâncare!”.

P.S. Marţi, de Sf. Gavril şi Mihail, 5 copilaşi îşi vor sărbători ziua de nume, lucru pe care l-am aflat sâmbătă. Ce spuneţi, un tort, nişte cadouri ceva? Să se simtă şi ei iubiţi! (Avem 200 de lei, deja).

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

Ce zici, crezi că te-ai putea opri un pic?

Ştiu că eşti obosit(ă), grăbit(ă), îngrijorat(ă) pentru locul tău de muncă, pentru ziua de mine, ţi-e lehamite, eşti iritat(ă), nu ai niciodată timp – nici pentru tine, nici pentru prieteni şi, uneori, nici pentru familie. Ai vrea să te clonezi sau să inventezi un mecanism care să oprească timpul. Mai că-ţi vine să trimiţi o depeşă, cuiva, în cosmos, să facă ziua de 48 de ore. Ştiu toate astea. Le simt şi eu pe propria-mi piele. Dar ar trebui să mai ştii, că dincolo de lumea ta, există şi lumea lor: a copiilor singuri, cu sau fără probleme de sănătate, dar, cu siguranţă, cu traume. La fel sunt şi copilaşii pe care i-am vizitat astăzi, cei de la centrul Pinocchio 3. Zilele trecute, când am fost în „cercetare”, am stat de vorbă cu d-na Gabriela Gheorghe, psihoterapeut, psiholog şi directorul centrului. Mi-a povestit câte ceva despre aceşti copii. Despre dorinţa lor de comunicare, de a se simţi „normali”, de socializare. Sunt 45 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, fete şi băieţi. Sunt împărţiţi în patru grupe de vârstă. Cele care-i „păstoresc”  sunt în număr de 24, asta însemnând tot personalul: de la spălătoreasă, bucătărese, etc. până la director. Cele 24 de „mame”, cum sunt considerate. Deşi merg la grădiniţe şi şcoli, copiii sunt, oarecum, marginalizaţi. Sunt altfel… Întrebând care le sunt nevoile, am aflat că, cel mai mult, se bucură când se petrece un pic de timp cu ei. Desigur, ca orice copil, apreciază jucăriile şi dulciurile dar: „…ştiţi doamnă? se bucură numai să vă vadă, chiar dacă nu le puteţi aduce nimic!” Asta mi s-a spus, atât de către d-na Gheorghe, cât şi de d-na administrator. „Au nevoie de oameni!”

De aceea, te întreb: ce zici, crezi că te poţi opri un pic din drumul tău? O dată pe lună, sau la două luni? Fie că mergi la Pinocchio, sau la Casa Buburuza, sau la oricare dintre astfel de plasamente din cartierul/oraşul tău, opreşte-te, cu o carte de poveşti sau cu o minge sub braţ! Ia-ţi şi propriul copil şi duceţi-vă să vă jucaţi împreună şi cu aceşti copii! Vei vedea că, la plecare, te vei simţi mai bogat, mai împăcat, mai bun. Copilul tău, la rândul lui, va avea parte de o lecţie de umanitate.

Din păcate, la noi în ţară, voluntariatul de acest gen nu are dimensiunile celui din alte ţări. Poate ar trebui să începem şi noi să fim mai deschişi unor astfel de experienţe. Dacă nu cu sufletul, măcar cu mintea. Copiii aceştia de azi, aflaţi în dificultate, vor fi adulţii de mâine, cu care atât noi, cât şi copiii noştri vom interacţiona. Şi vom avea aşteptări de la ei, uitând că noi nu am făcut nimic când au avut nevoie. Sunt părăsiţi de părinţi, dar şi de societate. Poate suntem tentaţi să credem că nu sunt responsabilitatea noastră. Dar, vrând-nevrând, sunt… Şi, dacă vrem, putem face ceva pentru ei, cu eforturi minime, dacă suntem mai mulţi.

Astăzi, când le-am dus cadourile, am stat puţin cu ei. Am stat noi, adică eu, precum şi Victor, împreună cu colegii lui de la Grădinţia  Bamboo şi d-nele educatoare, care s-au implicat în această acţiune, donându-le jucării, dulciuri şi hăinuţe, aduse de fiecare dintre ei. Le mulţumesc, din suflet, pentru asta. Aşa cum, cu reverenţă, le mulţumesc prietenilor care s-au implicat şi de data aceasta: prof. Cristina Cioacă, Daniel Gârbea, Marieta Filimon, Miruna Ştefănică, Liliana Luca, Magazinul de jucării IMAGINARIUM, colegului meu, Florin Chiuţă – care m-a ajutat, din nou, să duc lucrurile, precum şi celor din familia mea: Mihaela Scherer, Marilena Onete, Măriuca Macovei şi Tavi Angheluş, cu ajutorul cărora am reuşit să adun hăinuţe, jucării, alimente, fructe, cărţi. Vă mulţumesc tuturor şi vă îmbrăţişez cu dragoste.

 

P.S. Pentru cei ce doresc să se implice în astfel de acţiuni, ştiu unde să mă găsească. 🙂

„Plini de boli şi suferinţi”…

Aşa sunt bătrânii de la „Căminul de Întreţinere şi Asistenţă Persoane Adulte (C.I.A.P.A.) Vitan Bârzeşti”. Actualmente, trăiesc, aici, 41 de persoane: 15 bărbaţi şi 26 de femei. Capacitatea amplasamentului este de 50 de locuri. Sunt bătrâni cu grave probleme: demenţe, Alzheimer, pareze, etc.  „Trăiesc” este, oarecum, impropriu spus, pentru că, de fapt, sunt suspendaţi între viaţă şi moarte. „Mulţi sunt în faze terminale”, mi s-a spus. „Nu sunt sociabili şi nu poţi să comunici cu ei”, am aflat azi de la psihologul azilului, când am fost să le duc donaţiile: medicamente şi consumabile medicale, alimente, pahare, haine, lenjerii, etc.:

Am ajuns, însă, la ora la care dormeau. Am vrut să vizitez puţin. O atmosferă greu de suportat. Am plecat de acolo, cu o mare tristeţe în suflet, apăsătoare. Este greu să ai grijă de atâţia oameni bolnavi şi în vârstă. Mai ales, când nu primeşti ajutor şi când eşti plătit umilitor de puţin: un infirmier câştigă în jur de 450 de lei, iar cele mai „mari” salarii sunt  între 700 şi 1.000 de lei.
Mulţumesc, încă o dată, celor ce mi-au fost coechipieri atât de buni, în această acţiune:
Miruna Ionescu, Liliana Luca şi colegilor ei de la “Nuclearelectrica” S.A., Daniel Gârbea, Anca, Gabi Cojocaru, Daniela Alexandrescu, Marian Cruceru, Mihaela Ion (de la Institutul de Biologie), Anca V., Mihaela Iancu, Alexandra Ştefania, Florentin Duban, Irina, Lavinia, Cristian Şerban, Magazinul de jucării “Imaginarium“, precum şi familiei mele: Marilena Onete, Victor Scherer.

Campaniile vor continua: următoarea este programată pentru sfârşitul lunii aprilie.

O altfel de zi…

Aşa cum stabiliserăm, ieri am fost la Valea Plopului. Am reuşit, în cele câteva zile de campanie, să strângem donaţii, începând de la haine şi încălţăminte (pt. nou născuţi, copii, adolescenţi, adulţi), jucării, până la detergenţi, prosoape, hârtie igienică, vase, mâncare (ulei, făină, zahăr, mazăre, orez, pastă de tomate, paste făinoase, stafide, alune, fructe, bomboane de pom, esenţe, drojdie, biscuiţi, etc.) Noi, echipa Onete – Victor (băieţelul meu), George (soţul meu), Marilena (cumnata mea) şi eu – vă mulţumim, din suflet, celor care aţi participat la această acţiune: Marian Cruceru (un foarte bun prieten, pe care l-am „câştigat” datorită blogului, ce  nu locuieşte în ţară, nu mă cunoaşte personal, dar care mi-a trimis o sumă de bani, pentru această cauză – mulţumesc pentru încredere, Marian), precum şi tuturor colegilor cumnatei mele, de la Institutul de Biologie Bucureşti (ale căror nume nu le-am aflat, din păcate. Ştiu doar numele doamnei care a organizat strângerea de lucruri, în cadrul instituţiei – Cristina Mihalcea şi, absolut întâmplător, am mai aflat un nume: Carmen Voichiţă.) În situaţia în care voi mai afla şi altele, voi face un update acestui articol.

Ajunşi la Valea Plopului, am găsit sute de copii, de toate vârstele şi nu numai. Era o mare agitaţie, întrucât, spre bucuria noastră, veniseră foarte mulţi alţi oameni cu diferite donaţii, iar copiii erau implicaţi în preluarea şi depozitarea cadourilor primite. Privindu-i, le puteai citi viaţa pe chipuri. Indiferent de vârstă, toţi aveau aceeaşi expresie, aceeaşi privire mirată, suferindă, de neîncredere, parcă. Aveau aceleaşi trăsături înăsprite, care le dădeau un aer de îmbătrânire precoce. Acum erau veseli şi se implicaseră în acest du-te- vino al căratului. Unul dintre ei a venit la Victor şi i-a oferit sania să se plimbe cu ea. Un grup de tineri venise să-i colinde şi să se lase colindat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După ce am descărcat maşina, am fost conduşi într-una dintre casele în care locuiesc aceşti copii, pentru a vedea camerele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar ce m-a impresionat până la lacrimi, a fost o întâmplare din camera celor mai mici dintre copii. Chiar la intrarea în cameră, într-un pătuţ, era un băieţel ce, aveam să aflu, are un anişor. Când însoţitoarea noastră a intrat în cameră, a întins mâinile pentru a fi luat în braţe. În acel moment, am intrat şi eu, iar micuţul aproape că mi s-a aruncat în braţe, din pătuţ, râzând şi bucurându-se de parcă ar fi văzut-o pe mama lui. Cum, la început am ezitat în a-l lua în braţe – pentru că nu ştiam dacă am voie şi, în plus, eram foarte rece, venind de afară – copilul s-a agăţat de mine şi, evident că, în clipa aceea, nu am mai rezistat şi l-am strâns la piept. Mi-a sfâşiat sufletul. Aş fi vrut să-l pot lua cu mine. Ca toţi ceilalţi, are o poveste tristă, dar nu am primit permisiunea să o fac publică. Aşa cum  nici poze cu el nu pot posta. Voi folosi doar una, în care nu i se vede faţa. 

 

 

 

 

 

 

Aici, tocmai repeta „tic-tac”, după mine. Când, cu greu, m-am putut dezlipi de el, nu mai voia să plece din braţele mele. O parte a sufletului meu a rămas acolo, la băieţelul acela cu ochii mari, migdalaţi şi cu un zâmbet cât tot universul, care mi-a dăruit, într-o clipă, cea mai pură şi necondiţionată îmbrăţişare. Mă voi întreba mereu ce face şi pe unde este. Oricum, îl voi mai vizita, cu siguranţă. Simt că face parte, cumva, din viaţa mea.

Cam asta a fost prima noastră vizită la Valea Plopului. Ne vom mai întoarce, pentru că, aşa cum ni s-a spus, vieţuiesc acolo 328 de suflete, care au nevoie, zilnic, să fie întreţinute.

Aşa arăta maşina când am plecat spre copii:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi aşa, când am plecat de acolo:

Am lăsat în urmă, o altfel de lume,  într-o altfel de zi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Notă: Fotografiile au fost realizate de către soţul meu, George Onete. )

 

 

Apel umanitar

În judeţul Prahova, la Valea Plopului, există un aşezământ aparte. Acolo, îşi trăiesc viaţa aproximativ 33o de suflete:  „Copii ai străzii, orfani, femei fără ajutor, tineri care nu au unde locui, de [care] se ocupă o asociaţie de voluntari condusă de un preot. (n.n. Preotul Nicolae Tănase)…toţi trăiesc din donaţiile celor care trec din când în când pe aici. „Sugari, şcolari, fete însărcinate, mămici bătute de soţi şi alungate de acasă cu tot cu copii, nu există limită de vârstă, oricine bate la uşa preotului Tănase are loc pentru un trai decent.” Am găsit această descriere aici.

Am hotărât ca, sâmbăta viitoare, 18.12.2010, să merg acolo, cu donaţii în hăinuţe, alimente şi jucării, detergenţi, veselă, etc. Victor a primit, deja, misiunea de a sorta jucăriile pe care doreşte să le ofere cadou copiilor de la Valea Plopului. Apelul meu pentru voi, în special pentru cei din Bucureşti şi împrejurimi, care doriţi să vă implicaţi şi să donaţi ce credeţi că puteţi, este să mă anunţaţi şi, fie doriţi să mergem împreună, fie să-mi lăsaţi coletele voastre, iar eu vă voi aduce dovada ducerii lor acolo, pe care, de asemenea, o voi posta şi aici, pe blog. Adresa mea de e-mail este adelaonete@gmail.com, iar numărul de telefon 0766.241.219.

Mai ştiu pe cineva care s-a implicat în această poveste.

Vă mulţumesc!

P.S. Pentru cei care veţi dori să faceţi donaţii în bani, găsiţi  aici toate detaliile necesare.

Vorbele unui „înţelept”

„Ai talent să te mişti în funcţie de cum te îmbraci, ai talent. N-ai talent, n-ai talent! Dacă te-mbraci în culoare închisă, trebuie să te mişti într-un fel. Dacă te îmbraci în  culoare deschisă, te mişti în alt fel. Dacă ai talent. Simte corpul, simte aerul!” (de la Becali citire)

Ei? Voi aveţi talent? 🙂