Uneori,
îmi scot visele de la naftalină,
să văd dacă mai trăiesc.
Unele așteaptă cu răbdare
să le vină rândul.
Altele – cele mai multe – au îmbătrânit.
Mă privesc mustrător.
Le cer iertare.
– La ce bun? mă-ntreabă cel mai bătrân.
Ție când ți-ai cerut iertare ultima oară?
– La ce bun? l-am întrebat, la rându-mi.
Poate m-am iertat de prea multe ori…
– Sau doar ai uitat de tine…
(vol. Din boabe de piper și coji de portocale)
Din categoria poezii, poezii proprii
Etichetat ca întrebări, piper, poezii, poezii proprii, portocale, vise, visuri, volum de poezii
Aţi modelat, vreodată, cu degetele, un vis? Nu-i aşa că l-aţi simţit pulsând în căuşul palmei? Ştiţi de ce? Pentru că şi visele au emoţii. Emoţia de a nu ne dezamăgi. Aşa-i că, după ce i-aţi dat formă, l-aţi ascuns într-un ungher al sufletului, fără să-l mângâiaţi, măcar o dată, de teamă să nu-l striviţi?
Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate
Etichetat ca ... din suflet adunate..., emoţii, gânduri rătăcite..., muzică, muzică pentru suflet, palmă, suflet, teamă, vis, visuri
Dacă naştem un vis, avem obligaţia să-l facem să traiască? Dacă nu reuşim, se cheamă că suntem ucigaşi de vise? Cine pronunţă sentinţa? În apărare, putem chema, în solidar, pe mama, pe tata, pe iubit/ă, pe vecina de la doi, pe Dumnezeu sau vreun demiurg? Putem fi condamnaţi şi în contumacie?
Aţi aprins, vreodată, o lumânare pentru un vis neîmplinit? O exista, măcar, un rai al viselor/visurilor?
Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate
Etichetat ca ... din suflet adunate..., contumacie, Dumnezeu, gânduri rătăcite..., instanţă, lumânare, mamă, rai, sentinţă, tata, vise, visuri
Noaptebunacopii's Blog