Poezie scrisă pe factura de curent

Ne vom întoarce-n timp, cândva, iubite

și vom hoinări pe drumuri neștiute,

ne vom trăi viața ca la carte,

fără a ne mai teme nici măcar de moarte.

 

Iubite, ne vom întoarce-n timp, cândva,

pe ăst pământ sau, poate, pe vreo stea,

pe o planetă aflată-n depărtare,

oriunde. Doar să fie numai soare.

 

Vom pune temelia unei alte lumi,

vom scormoni lutul cu ale noastre mâini,

vom construi neîncetat, iar când vom obosi

ne vom opri doar pentru a ne iubi.

 

Vom face pacturi noi cu Dumnezeu,

eu voi tu, tu vei fi eu,

vom cere grațieri pentru cei fără de păcat

și vom slăvi timpul pentru trăit, ce ne-a fost dat.

 

Ne vom întoarce-n timp, cândva, iubite

și vom păși pe drumuri ce nu ne-au fost sortite,

ne vom iubi sălbatic, primordial și fără teamă

că lumea din jurul nostru la moarte ne condamnă.

 

(09.02.2017 – vol. ”Din boabe de piper și coji de portocale”)

Veniți să vă pup mâinile!

Azi, la Auchan, mă așez la o casă pentru cele câteva cumpărături făcute. În spatele meu, o doamnă, undeva peste 65 de ani, mititică, îmbrăcată curat, respectabilă, își înșiră, la rându-i, câteva produse. Plătesc și, în timp ce îmi așez ce cumpărasem în pungi, o aud pe doamna respectivă adresându-i-se casieriței:
– Vă rog, luați mai întâi pâinea, uleiul și ouăle astea. Cred că am luat mai mult decât trebuia și nu-mi ajung banii. Vin direct de la spital.

Mă apropii de ea și o întreb de o deranjează dacă mă ofer să o ajut cu banii pentru restul produselor: trei roșii, un macrou congelat și încă ceva într-o punguță. Începe să plângă.
– Vaaaiii, doamnă, dar nu mi s-a mai întâmplat așa ceva! Vă mulțumesc mult! Să vă dea Dumnezeu sănătate….!

Îi achit cumpărăturile. Femeia nu mai prididea cu mulțumirile și cu plânsul. Îi spun că mi-a făcut plăcere, că nu e nevoie de mulțumiri și plec cât mai repede, să nu mai prelungesc momentul.

O aud, venind din spate și strigându-mă. Mă opresc.
– Veniți să vă sărut mâinile, îmi zice, încă având lacrimi în ochi.

A căzut cerul pe mine. Am îmbrățișat-o și am plecat plângând!
Am mai auzit-o spunând:
– Și eu am împărțit, prin spital, cu ceilalți bolnavi, toată mâncarea pe care am avut-o. Dar, n-am crezut că Dumnezeu … Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva… Să vă dea Dumnezeu….

Și nu, nu era nici nebună, nici vreo șmecheră, nici vreo hoață. Era un Om, probabil o mamă și o o bunică pentru cineva…

Fericire :)

Clipa de NEsingurătate

Oricât de greu ar părea de crezut, pentru a face pe cineva fericit, nu este nevoie decât de o clipă. Ne temem, de cele mai multe ori, să ne oprim din drumul nostru pentru cineva, crezând că nu-l putem ajuta, deși ne-am dori s-o facem. Ne închipuim că este nevoie de eforturi mult prea mari pentru puterile noastre (financiare, psihice, sufletești, fizice, etc.), pentru timpul pe care îl avem la dispoziție. Și, cumva, ne ascundem în spatele principiului: „mai bine deloc, decât prea puțin”. Ceea ce, în opinia mea, este total greșit.

Este evident că nu poți ajuta pe toată lumea, este evident că nu-i vei rezolva toate problemele – nici nu este cazul, nimeni nu-ți cere asta -, este evident că el/ea va continua să-și poarte crucea, numai că, pentru a putea merge mai departe, fiecare dintre noi are nevoie de ACEA CLIPĂ DE NESINGURĂTATE. Este clipa plină de magie, care te face să vrei să mergi înainte, să te ridici, când ai căzut, să simți că există oameni cărora le pasă de tine, care sunt capabili să plângă cu și pentru tine, care te țin de mână pentru o bucată de drum – acea bucată de drum care ți se pare cel mai greu de parcurs, poate -, care pun umăr lângă umărul tău atunci când crucea-ți stă să te strivească.

Octavian Paler spunea că „lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.” Nici nu are cum ca întreaga lume să stea în loc. Este suficient, însă, dacă o face un singur om. Care să(-ți) dăruiască acea clipă de NEsingurătate…
Uneori, este clipa care (te) poate salva. De aceea, oricine ai fi, nu ezita să dăruiești, oricui are nevoie, O CLIPĂ DE NESINGURĂTATE. Costă mai puțin decât crezi și poate valora cât o viață!

Cafeaua Prieteniei – poveste despre Oameni

Totul a început cu o invitaţie la cafea. Eu v-am invitat să mă invitaţi. Apoi v-am invitat eu să o plătiţi voi. Dar, ştiţi deja. Ce nu ştiţi, încă, este finalul poveştii. Pe care vi-l spun acum.

Cum v-am tot anunţat, evenimentul a avut loc ieri, 11.12.2014, la Şcoala SPECTRUM BUCUREŞTI.

Nu am cuvinte să le mulţumesc tuturor celor de la şcoală – directori, cadre didactice, copii, părinţi – pentru extraordinara implicare în această acţiune. Cu cât entuziasm şi dăruire au făcut-o! Din păcate, nu am cum să-i numesc pe fiecare în parte, aşa cum merită şi cum mi-aş dori.

Aşa cum vă mulţumesc şi vouă, prietenii mei de aici, de pe facebook şi din viaţa reală: înv. Florica Stoica (Diana Stoica), Alma Stoianovici, consilier Călugăru Raluca, Anghel Luminita, Ana-Maria Draghicioiu, Andreea Popescu, Mircea Popescu, Iulia Cojocariu, Anca Vîciu, Ioana Dumitrescu, Tavi Anghelus, Marilena Onete, Zsehranszky Cristina, Dana Debrezeni, Georgiana Burlacu, Hamade Mirna, Lili Pinca, Maria Crudu, Logofatu Dana, Dan Ion Oprea, Viorela Nestor, Adriana Negre, Adrian Petrescu, Mimi Panait, Zamfirescu Minodora.

Datorită VOUĂ, tuturor, am reuşit să strângem, până în acest moment, SUMA DE 6.980 DE LEI, PENTRU COPIII, TINERII ŞI ADULŢII DIN CADRUL ANCAAR IAŞI, Asociaţie a cărei preşedinte este d-na Carmen Gherca.

Tuturor, REVERENŢĂ! Pentru că mi-aţi fost alături, pentru că mi-aţi dovedit, încă o dată, că nu mă înşel atunci când spun că iubesc şi cred în oameni, pentru că nu mă înşel când spun că românii au două inimi, pentru că existaţi în viaţa mea şi pentru că aţi făcut dintr-o SIMPLĂ CAFEA, O CAFEA SPECIALĂ.

Îmi doresc ca această CAFEA A PRIETENIEI SĂ NE LEGE PENTRU TOTDEAUNA! VĂ IUBESC PE TOŢI!

Ce-am mai învăţat de la copilul meu

Dacă pentru mine fericirea supremă este să-mi văd/aud copilul zâmbind/râzând, şi pentru el este la fel de important să mă vadă măcar zâmbind. Asta îi dă siguranţă, încredere, îl face fericit. Copilul meu ştie că viaţa nu e numai roz, dar, dacă mă vede zâmbind, ştie că putem merge mai departe …

Începeţi-vă dimineţile şi încheiaţi-vă zilele zâmbindu-le copiilor, partenerilor, prietenilor voştri, celor ce-i aveţi prin preajmă!

Foto: http://iubibubudulcimumu.sunphoto.ro/

Iubirea, ca un bindi …

Ar fi vrut să vadă iubirea pe faţa celor pe care îi întâlnea în drumurile ei. Aşa cum le zărea tristeţea, care li se lipise pe chip, ca un văl cenuşiu. Voia – era o dorinţă din ce în ce mai acută, care aproape o obseda – să o distingă clar, cum le distingea culoarea ochilor sau forma buzelor. Orice contur ar fi avut, nu putea decât să-i facă mai frumoşi, mai împăcaţi cu ei înşişi şi cu cei din jur, mai fericiţi. Putea să apară ca un fel de bindi indian, pe frunte, sau ca un fluture pe obraz, sau ca o picătură de rouă pe buze, ori pe gene … Nu conta ce formă ar fi luat, important era să li se întipărească acolo, undeva, pentru totdeauna, ca un accesoriu vital, din care să-şi ia puterea de a merge înainte, de a zâmbi, de a ierta, de a dărui … Putea lua forma unei cheiţe, sau a unei ancore…

Una dintre dorinţele ei pentru noul an …

La mulţi ani, tată!

Cu voia lui Dumnezeu, datorită medicilor care l-au salvat (ce sunt nişte superoameni, după părerea mea – voi vorbi despre asta) şi rugăciunilor prietenilor (pentru care le mulţumesc, încă o dată şi încă o dată), azi, la împlinirea celor 64 de ani, pot să-i spun tatălui meu:

„La mulţi, mulţi ani, cu sănătate şi fericire, alături de cea pe care o iubeşti de o viaţă, tată!” cu Costica Anghelus

La mulţi ani şi tuturor celor care îşi aniversează onomastica, azi!

Povestea unui tată

Povestea unui tată
nu-i spusă prea des,
deşi, în suflet, e purtată
şi nu e greu de înţeles.

El suferă-n tăcere
şi lăcrimează pe ascuns,
ar vrea să-ţi dea putere
şi n-are timp de-ajuns.

Este cealaltă jumătate,
ce ţi-a dat viaţa-n dar.
„Te iubesc”, nu-ţi spune, poate,
dar, fără tine, ar trăi-n zadar.

Chiar de, la rându-ţi, eşti părinte,
îi spui tot „sărutmâna, tată!”
şi i te-ai aşeza în braţe, cuminte,
cum făceai, copil, odată.

Povestea unui tată
nu-i spusă prea des,
deşi, în suflet, e purtată
şi nu e greu de înţeles.

 

Ascunde-mă

Ascunde-mă de mine. Într-o zi de toamnă,
prefă-mă într-o frunză, prefă-mă-ntr-o gutuie,
ba nu, mai bine în ploaie, norii să mă cearnă
într-o dimineaţă dulce-amăruie!

Ascunde-mă de tine, într-o clepsidră mică,
prefă-mă în nisip şi lasă-mă să-ţi curg,
prefă-mă într-un mac, sau într-o levănţică,
iar eu o să te alint cu fiece amurg.

Ascunde-mă de oameni într-un cuvânt de dor,
în chemări de iubire, în cioburi de speranţă,
cu dragoste şi rugă eu am să-i împresor,
şoptindu-le despre vise, şoptindu-le despre  viaţă…

La mulţi ani, copilul meu!

La mulţi, mulţi ani fericiţi, binecuvântaţi, copilul meu iubit! cu Victor
  

S-ajungi bărbat, fiul meu!

Îţi vin noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!

Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!

Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!

Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!

Trecut-au anii…

Trecut-au anii … 18 … Oare, când? La mulţi ani, iubitul meu!

Copilul din flori (fragment)

” – Să te bată, Dumnezeu, Iepure, pentru ce făcurăţi tu şi cu fiu-tău fetii mele! Vă băturăţi joc de ea şi de mine. Să nu crezi că veţi scăpa uşor! Dumnezeu nu mă lasă, că prea mult am pătimit la viaţa mea!”
Îşi aduce aminte şi acum blestemul bunică-sii la adresa vecinului de vis-a-vis, Iepure. Fi-su, Fane, se iubise cu mătuşa ei, Marioara, care rămase însărcinată. Borţoasă, cum începuse să vuiască satul. <Auzişi, fa, a lu’ Tanţa rămasă borţoasă cu ăla lu’ Iepure! Vai de ea, ce-o să facă? Ăla n-o s-o ia, că nu-l lasă tac’su!>
La câteva zile după ce bunică-sa trimisese blestemul spre Vasile Iepure, din prispa casei, gesticulând cu pumnul strâns şi cu privirea spre cer, acesta fu găsit mort, lângă căruţa lui, cu gura în bălegar, la câmp, unde muncea zilnic, pentru „Colectiv”. În satul mic, de câmpie, vestea se răspândi cu repeziciune, fâcând ocolul, fiind pe buzele tuturor, de-a lungul întregii zile prăfuite a acelei veri. Fiecare avea propria lui interpretare a evenimentului, dar toţi recunoşteau, cu teamă, parcă: <L-a pedepsit Dumnezeu! Nu trebuia să se bage el între copiii ăia, dacă se iubeau! Ce, ce are Marioara lu’ Tanţa? Că frumoasă e, gospodină e, c-a învăţat-o mă-sa cum să ţină o casă, că doar ea a ţinut-o singură, crescând atâţia copii. Ce, dacă e orfană de tată şi săracă, nu era de nasul Iepureştilor?>

(fragment din povestea „Copilul din flori” – va urma, integral )

Sărutmâna, mamă, la mulţi ani!

Sărutmâna, mamă! Să-ţi dea Dumnezeu mulţi ani, cu sănătate, cu fericire, în care să ne aştepţi în prag! Te iubim, la mulţi ani, mamă! ♥
Sărutmâna, tată! Să-ţi trăiască cea care îţi este alături de aproape 40 de ani! Să ne trăiţi, sănătoşi şi fericiţi!

Părinţilor mei

Vă privesc
şi mă dor amintirile
din ochii voştri
şi timpul
cuibărit la tâmple.

Vă iau sufletele
în căuşul palmei
şi le mângâi
duios şi cu teama
de a nu le răni.

Îngenunchez
şi vă sărut mâinile
şi vi le primenesc
cu lacrimile mele.

Voi mă priviţi blajin
şi mă sărutaţi
pe creştet.
Din zâmbetele voastre,
îmi picură, în suflet,
binecuvântări…

Cu Costica Anghelus, Tavi Anghelus, Liviu Anghelus, George Onete, Victor Onete, Mariuca Macovei,

 

 

 

Frânturi de viaţă, clipe de emoţie …

Ştiţi că v-am spus că mă gândesc, şi acum, cu dragoste la cea care mi-a fost învăţătoare acum … 33 de ani şi că, în fiecare an, pe 3 iunie, de ziua sa, o omagiez, în gând, sau, mai nou, prin articole pe blog. 🙂

Ei, bine, pentru că vineri am fost la Rm. Vâlcea, ghiciţi ce? Am cumpărat cel mai frumos ghiveci cu orhidee pe care l-am găsit şi am căutat-o la aceeaşi şcoală în care eu am petrecut primii mei opt ani de şcoală – Şcoala Generală nr. 10.

Cum am ajuns înainte de a se suna, cu vreo 25 de minute şi nu am îndrăznit s-o deranjez de la ore (se auzea prin uşă că repeta pentru serbare, cu boboceii de cls. I, pe care îi are acum), am aşteptat clopoţelul. Nu vă spun cu ce emoţii: cum mi-au transpirat palmele şi cum îmi bubuia inima! 🙂

Cele 25 de minute de aşteptare în faţa uşii (pt. că nici să plec şi să revin nu am vrut) mi s-au părut o eternitate…
Când, în sfârşit, s-a deschis uşa, am văzut-o şi m-a văzut. Surpriza şi emoţia au fost copleşitoare pentru amândouă. Pentru mine, pentru că m-a recunoscut şi a venit cu braţele întinse spre mine şi pentru domnia sa că nu se aştepta. 🙂

Ne-am strâns în braţe şi mai-mai că nu am plâns una pe umărul celeilalte. Unul dintre copii a spus că el ştie cine sunt: „sunteţi fiica doamnei învăţătoare!” 🙂

Printre altele, mi-a spus că încă mai are vaza ACEEA pe care i-am dăruit-o noi, prin clasa a III-a, când am aflat, pentru prima oară, data aniversării şi că-şi aminteşte, cu dragoste, de vaza plină cu garoafe roşii pe care a găsit-o pe catedră, când a intrat în clasă. Şi-şi mai aminteşte şi de buchetul de flori pe care i l-am dus acasă, tot cu ocazia unui 3 iunie, eu fiind liceană atunci.

Am făcut schimb de numere de telefon şi, cu siguranţă, o voi vizita ori de câte ori voi ajunge în oraşul meu natal, atât de drag mie.

Orice moment minunat are clipa sa…

S-ajungi bărbat, fiul meu!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!

Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi, prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!

Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!

Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!

La mulţi ani copiilor noştri, să ne trăiască sănătoşi, norocoşi, fără teamă de viitor!
La mulţi ani şi vouă, părinţi şi copiilor ascunşi în sufletul vostru!
Adulţii care renunţă la copilul din sufletul lor nu vor putea fi niciodată buni părinţi …

Povestea noastră cu „la mulţi ani!”

La mulţi ani, dragul meu, la mulţi ani poveştii noastre!

17 mai 1991 – 22 de ani … De 22 de ani, trăim şi scriem

Povestea noastră

În acea zi de mai, când m-ai privit,
în acea zi de mai, când ţi-am zâmbit,
spre univers, am deschis fereastră
şi ne-am făcut planeta noastră.

Am evadat, ţinându-ne de mână
şi am jurat să creştem, împreună,
copii, nepoţi şi ce-o vrea Dumnezeu,
mereu a ta, mereu al meu.

Am urcat munţi şi am coborât în văi,
mereu singuri, doar noi, amândoi,
am plâns când viaţa ne-a certat,
am mers târâş, dar am şi dansat.

Am dăruit şi am primit în dar,
zi după zi, dintr-al vieţii calendar,
eram copii când ne-am îndrăgostit,
am rămas aceiaşi, doar c-am mai albit.

Am râs şi am tăcut în doi,
am pierdut lupte şi am câştigat război
şi, de ne-am rătăcit, câteodată,
ne-am căutat planeta toată.

Am mers înainte, am mers înapoi,
însă, tot timpul, „eu” a însemnat „noi”,
am făcut schimb de inimă şi de suflet
şi am cântat iubirea în duet.

Trecut-au, aşa, an după an,
din tot ce-a fost, nimic n-a fost în zadar,
copilul nostru ne e mărturie
şi a iubirii noastre, pururea făclie.

D’ale lui Victor

Victor, aseară, înainte de culcare:
– Mami, mai cântă-mi şi mie, o dată, „la mulţi ani”, că mâine nu o să mai fie ziua mea!
I-am cântat şi a adormit zâmbind. ♥

Acum, fie vorba între noi, eu nu am voce deloc – regretul vieţii mele. 🙂 (Apropo, dacă vreţi să traumatizaţi pe cineva, pe viaţă, chemaţi-mă pe mine să-i cânt şi succesul e garantat!)

Dar, atât timp cât copilul meu vrea să-i cânt, sunt cea mai mare cântăreaţă a lumii. 🙂

__________

Acum câteva seri, am ieşit cu Victor la o mică plimbare. Deşi îmbrăcat binişor, mi-a spus că îi este frig. Bineînţeles că, imediat, am vrut să-i dau geaca mea.

– Nu, mami, nici să nu te gândeşti! Că tu o să rămâi doar în bluză şi-o să-ţi fie frig.
Am încercat să-l conving că nu e nicio problemă, că nu-mi este frig.
-Mami, insist! îmi spune el. Nu vreau să te îmbolnăveşti. Ştiu că tu ai face orice pentru mine. Mai bine, hai să alergăm şi mă-ncălzesc!
Nu am putut, sub nicio formă, să-l conving să ia geaca mea!

La mulţi ani, minunile mele!

La mulţi, mulţi ani, cu fericire, iubiţilor mei, George şi George Victor! Voi îmi faceţi viaţa frumoasă, sunteţi tot ce-şi poate dori o soţie şi o mamă! ♥ ♥ ♥

 

.

La mulţi ani, ţie, Poezie!

„Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii.” – Nichita Stănescu

21 martie – Ziua mondială a Poeziei

Poezia este pânza pe care pictezi cu sufletul …
La mulţi ani, ţie, Poezie!
Misterul lumii
Am visat că sunt un munte
ce priveam lumea semeţ,
încercând să-i desluşesc misterul.

Privită de sus, însă,
lumea nu-i decât un contur.

M-am aşezat, apoi, la picioare-i,
ca un sângeriu covor
de maci.

Privită, însă, de jos,
lumea nu-i decât mişcare.

M-am ridicat
şi am înconjurat-o
ca un fum.

Însă, privită de jur-împrejur,
lumea e doar un cerc.

Cuvânt m-am făcut, atunci
şi i-am pipăit sufletul.

Am înţeles:
e o greşeală doar s-o priveşti.
Lumea trebuie simţită.

 

D’ale mele gânduri … rătăcite

E esenţial să rămânem şi copii. Dar, trebuie să înţelegem că dragostea nu e o jucărie. Cel mult, o păpuşă de porţelan, care se mânuieşte cu multă atenţie. Altfel, se sparge …

De 8 Martie …

Doamnelor şi domnişoarelor, vă doresc, din tot sufletul, ca toată viaţa să vă fie precum zâmbetul şi iubirea unui copil! La multe, multe primăveri!

Poezie pentru mami
– de VICTOR ONETE –

Mami, te iubesc
şi aş face orice!
Când sunt fericit,
mă transform într-un zâmbet de pisică.

Mami, te iubesc
şi când sunt fericit,
ma transform în zâmbetul tău.

Mami,
te arunc în iubire,
să fii fericită si frumoasă.

Aş vrea să cresc până la cer
şi să mângâi stelele.

Azi, tace-mă!

Azi, nu-mi vorbi!
Vreau doar să mă taci
în privirea ta.
Să-ţi curg în gânduri,
ca o licoare dulce-amăruie…

Eu să te dor,
tu să mă ierţi,
eu să te plâng,
tu să mă vrei…

Azi, doar frământă-mă
între degete,
ca pe o frunză
ce ţi s-a rătăcit în palmă!
Vei mirosi a nuc…

Am dat-o în dar, copilului meu

O primăvară frumoasă, dragii mei: doamne, domnişoare şi domni! Da, primăvara este şi a domnilor! 🙂 Să fiţi fericiţi, să vă rămână sufletul primăvăratic tot anul! >:D<

Am dat-o în dar, copilului meu

Am legat primăvara la ochi,
ca într-un joc
de-a baba-oarba.
M-am apropiat, încetişor
şi i-am spus
cât e de frumoasă.
Ea a zâmbit
ca o femeie cochetă
şi mi-a nins petale în suflet.
Mi-a prins fluturi în păr
şi mi-a mângâiat obrazul
cu adieri blânde.
M-a luat de mână, delicat
şi m-a plimbat prin crânguri.
Aşa, legată la ochi, cum era,
însufleţea fiecare colţişor
şi râdea…
Râdea mult şi voios.
Iar eu eram fericită,
ca atunci când mi-am născut băiatul.
Şi, de fericire, am luat primăvara
şi am dat-o în dar,
copilului meu.
(13.03.2009)

D’ale lui Victor

După ce, acum vreo 2 săptămâni, fi-meu m-a întrebat ce să-mi cumpere de 8 Martie, aseară îmi spune:
– Mami, să ştii că ţi-am cumpărat ceva pentru martie, dar a rămas la Marilena (cumnata mea). Nu-ţi spun ce, dar nu am mai putut să ţin secret, pentru că vreau să te fac fericită. Am văzut că eşti cam nefericită. Şi să ştii că nu e doar o floare, cum ai spus tu, sunt două lucruri. ♥

I-am explicat că, avându-l pe el, nu pot fi nefericită, dar că, din când în când, pot fi supărată, sau doar îngândurată. 🙂

Din aburi de cafea

Mă voi întrupa
din flori de levănţică şi aburi de cafea,
în fiecare dimineaţă şi-n fiecare seară,
îţi voi fi simfonie, cu miros de scorţişoară.

Mă voi prelinge, încet, pe buzele fierbinţi,
voi curge, apoi, lasciv, în palme-ţi, să mă alinţi,
voi fi a ta iubită, cea veşnic răsfăţată,
vei fi al meu iubit şi-a noastră lumea toată.

Povestea e aşa: iubirea nu piere niciodată,
aşteaptă numai să fie reîntrupată:
din flori de levănţică, din aburi de cafea,
dintr-un mesteacăn singur, din pulbere de stea.

Nu poţi… Ba poţi!

„Nu-i poţi face pe oameni să le pese…!”
Sunt cuvintele împotriva cărora voi striga mereu… Sunt cuvintele care mă bulversează întotdeauna… Sunt cuvintele pe care nu le vreau niciodată asociate în aceeaşi frază…  Totul e să vrei!

Azi, e ziua ta, copilul meu!

Azi e ziua ta, copilul meu
şi mă rog lui Dumnezeu,
să fii sănătos, să fii fericit,
să iubeşti mereu şi să fii iubit!

Te privesc, cu drag, cât ai crescut.
Parcă ieri te-am născut.
Împlineşti, iată, 7 ani,
să-ţi fie bine, puiul meu şi la mulţi ani!

În sfântă zi de vineri, pe lume te-am adus,
să fii demn şi bun, mereu cu capul sus,
ţi-am urat, când la sânu-mi te-am luat întâiaşi dată,
minunea mea cea mare, cât lumea asta, toată!

Tu ne umpli sufletul şi viaţa,
eşti puterea noastră de „bună dimineaţa!”,
îţi vom fi alături, oriunde şi oricum,
îţi vom fi lumină, copilul nostru bun!

La mulţi, mulţi ani, iubirea noastră,
să-ţi fie viaţa lungă şi frumoasă,
să mergi, mereu, pe drumul tău,
cu-ncredere în tine şi-n bunul Dumnezeu!

S-ajungi bărbat, fiul meu!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!

Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi, prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!

Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!

Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!

26.08.2012

D’ale lui Victor

– Mami, cum va şti Zâna Măseluţă ce să-mi aducă? (tocmai ce i-a căzut primul dinţişor, după lupte seculare :)) )
– Păi, ştie, că ea ghiceşte gândurile.
– Da, dar eu mă gândesc la multe.

38…

Azi, împlinesc 38 de ani. Ani în care m-am născut şi-am renăscut, în care m-am pierdut şi m-am regăsit, ani în care am căzut şi m-am ridicat,  în care am primit şi am dăruit, în care am adăugat şi am îndepărtat, ani în care am petrecut şi am jelit, am tăcut şi am ţipat, am râs şi am plâns, ani în care am scris şi am rescris, în care am adunat şi am împrăştiat, în care m-am inventat şi reinventat, în care m-am simţit tânără şi m-am simţit bătrână, în care am dat viaţă. Singura constantă a rămas „te iubesc” – primit şi dăruit. Cunosc persoane pe care, după o anumită vârstă, fiecare aniversare le deprimă. Eu sunt recunoscătoare pentru fiecare an, pentru că sunt atâţia oameni care nu (mai) primesc timp pentru toate acestea. Pentru mine, fiecare aniversare este o celebrare a familiei, a prietenilor, a lui Dumnezeu!

Aşa că, azi,  mai fac un pas…

Am mers prin viaţă cu paşi adânci.
Urmele mi se văd la tâmple.
Uneori, am căzut. Juliturile le-a primit sufletul
şi le-a clasificat într-un folder cu parolă.
Alteori, am jucat şotronul printre gânduri,
sau am dansat cu ploaia, valsând spre abis.
La răscruci, am făcut paşi înapoi,
pentru a vedea mai bine indicatorul.

Am mers prin viaţă cu paşi adânci.
Când am obosit, mi-am sprijinit fruntea de un nor.
Seninul mi l-am ascuns în suflet
să-mi fie balsam la nevoie.

Şi merg prin viaţă cu paşi adânci…

( Paşi – 18.04.2010)