În cadrul evenimentului „Săptămâna verde”, organizat la şcoala lui Victor, a existat şi o paradă de costume realizate din materiale reciclabile. Deşi am intenţionat să participăm şi noi, nu am mai reuşit să fim gata la timp cu ceea ce doream să confecţionăm.
Aşa că Victor a participat ca spectator. Le-a aplaudat pe cele trei colege de clasă care şi-au prezentat costumele, iar pe restul, de la celelalte clase nu, din cauză că, spune el, nu i-au plăcut. Motiv pentru care a fost certat de învăţătoare, pentru că TREBUIA să aplaude. „Ce, atunci când mergi la un spectacol, nu aplauzi, indiferent dacă îţi place sau nu?”
Eu i-am explicat copilului că putea să-i aprecieze şi pe ceilalţi, pentru participare, munca depusă, creativitate, etc., etc.
„Da, mami, dar trăim în lumi paralele şi nu ştiu eu? Trebuie să aplaud chiar dacă nu-mi place? Credeam că am dreptul să spun şi să fac ce gândesc!”
La discuţia cu învăţătoarea, i-am spus părerea lui Victor. „Eu nu sunt de acord. Era un lucru organizat, toţi aplaudau, trebuia să facă şi el la fel ….”, mi s-a spus.
Desigur, de ce să nu-i robotizăm pe copiii noştri, de ce să nu le servim, zilnic, porţii mari de ipocrizie?