L-am întrebat pe Dumnezeu:
– Doamne, de ce așa și nu altfel? De ce mâine sau cândva și nu acum? De ce înnorat și nu senin, de ce verde și nu albastru, de ce cald și nu rece, de ce buruieni și nu flori…? De ce..?
– Dacă toate ar fi așa cum vrei tu, ai mai sta de vorbă cu mine? Ai mai căuta înțelesuri? mi-a răspuns El. Și încă ceva: pe o mare prea lină, uiți să mai vâsleşti. Ori, de ce-ai mai ieșit în larg?
Arhive pe etichete: Dumnezeu
Scrisoare către fiul meu
Copilul meu, de când mi te-ai cuibărit pentru prima oară în inimă, am știut că tu-mi vei fi universul. Am știut că, pentru tine, aș putea trece prin foc, aș putea răsturna munții, aș putea seca oceanele. Am știut că, pentru tine, voi putea face și-ți voi fi orice. De aceea, dragul meu, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi mamă, hrană, culcuș, leagăn, doctor, prietenă, soră, mă bat cu monștrii, cu muma-pădurii, îți aduc soarele în palmă, când îți îngheață mânuțele, îți aduc luna la fereastră să alunge întunericul, de care te temi, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi primăvară, lacrimă, tot ceea ce va fi nevoie ca tu să fii bine.
Dar, copilul meu, trei lucruri nu voi putea fi vreodată pentru tine și nici n-aș vrea să pot: Dumnezeu, mintea și sufletul tău.
Pe Dumnezeu, ți-am arătat unde să-l cauți.
Mintea și sufletul sunt responsabilitatea ta, sunt drumul tău prin viață. Eu doar ți-am potrivit pașii pe cărare. Tu îți ești dator să le construiești, fărâmă cu fărâmă și să le crești frumos. Vei avea sau nu averi. Vei știi să le păstrezi sau le vei pierde. Dar, și pentru a le face și pentru a o lua de la zero, ai nevoie de minte și de suflet. Mintea și sufletul vor fi reala ta avere, vor fi armele tale în viață. În și pentru ele trebuie să investești muncă, sentimente, timp. Ele te vor defini ca om, îți vor aduce prieteni, te vor face puternic, te vor ajuta să renaști când va fi nevoie.
Firesc, la un moment dat, mintea îți va fi monedă de schimb, dar, fiul meu, să nu-ți vinzi niciodată sufletul! Oricât de greu vei crede că-ți va fi, să nu renunți la sufletul tău! Vei cădea, dar știu că te vei ridica! Vei greși, dar știu că vei îndrepta! Vei plânge, dar știu că vei reînvăța să râzi! Iar eu îți voi fi mereu alături, chiar și când nu mă vei vedea. Mă vei simți…
Să-ți fie bine, copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!
Cu cea mai pură iubire din lume, Mama.
Din categoria copil, copilărie, de suflet..., părinţi, viaţă
Azi, nu mai vreau să fiu puternic(ă)!
De câte ori n-ai spus „am obosit!”, „nu mai pot!”, „nu mai vreau să lupt!”, etc. și, imediat, ți s-a răspuns: „vai, dar, nu se poate, tu ești un om puternic”, „cum, tocmai tu?”, etc.? Desigur, cei care îți spun asta, o fac cu intenția de te ajuta, de a te determina să te ridici. Dar, oare se întâmplă așa? Cred că, de cele mai mult ori, nu. Cred că, în astfel de momente, ai nevoie să fii lăsat să NU mai fii puternic (ă). Cred că ai nevoie să ți se spună, de fapt: „E în regulă, azi voi putea eu pentru tine, azi voi fi eu puternic(ă) și pentru tine. Azi, ai voie să plângi, să-ți plângi de milă, să privești într-un punct fix, să faci orice simți că ai nevoie să faci. Azi, AI VOIE SĂ NU FII PUTERNIC(Ă). Până și Dumnezeu s-a odihnit într-a șaptea zi … „.
Pentru că, în caz contrar, consider că înăbușirea a ceea ce simți, zi după zi, duce nu la vindecare, ci la introvertire, izolare, ascunderea după masca „potrivită”, până la anihilirea adevăratului „eu”, creșterea frustrărilor și, în final, la prăbușirea totală. Nu de puține ori am auzit „incredibil ce i s-a întâmplat lui X. El/ea care era un om vesel, puternic …”.
De aceea, părerea mea este că trebuie să învățăm cum SĂ NE DĂM VOIE ȘI SĂ NU FIM PUTERNICI, așa cum trebuie SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ LE DĂM VOIE CELOR DE LÂNGĂ NOI ȘI SĂ NU FIE PUTERNICI, DIN CÂND ÎN CÂND…
ATENȚIE: NU SUNT PSIHOLOG, DECI RÂNDURILE DE MAI SUS SUNT DOAR PROPRIILE-MI GÂNDURI, OBSERVAȚII, PERCEPȚII.
Din categoria ce credeti?, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri, viaţă
Prea mult, prea puțin, prea departe
Scurtă ne e noaptea. Și ziua ne e scurtă.
Viața ne aleargă, timpul nu ascultă,
pașii ni se pierd în astă lume mare,
visele îngheață departe de soare.
Drumul ne duce cine știe unde,
viața se măsoară prea des doar în secunde,
fericirea se joacă la ruletă mult prea mult,
în suflet, prea puțină pace. Restul e tumult.
Iubirea o mai găsești doar prin câte-o carte,
Dumnezeu ne este din ce în ce mai departe,
speranța surâde câtor mai puțini,
suntem goi de simțăminte, dar suntem plini de vini.
Prea mult bocet, prea puțin zâmbet, prea departe viață,
iluziile înșirate precum mărgelele pe ață,
le purtăm la gât, cu sfială agățate,
mult prea scurtă ziuă, mult prea scurtă noapte …
Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii, viaţă
(De trăit) primăvara
Uite, vezi primăvara aceasta
de lângă inima mea?
Doar ce am agățat-o.
Are forma zâmbetului
copilului meu.
Pe cea de anul trecut
am dăruit-o
unui om singur,
să-l învețe să râdă.
Am auzit
că au făcut legământ
pe viață.
Primăvara de acum doi ani
am sădit-o în suflet
alături de altele câteva.
Uneori, sufletul meu
miroase a pământ reavăn.
I-am promis lui Dumnezeu,
cândva,
că voi trăi fiecare primăvară
pe care mi-o dăruiește …
dumnezeiește…
Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii
Baladă pentru om
Şi văzui, lume, văzui,
văzui durerea omului,
când gându-i este golit
şi sufletul pustiit.
Şi văzui, lume, văzui,
văzui dorul omului,
dus departe, în patru zări,
peste atâtea mări şi ţări.
Văzui, lume, văzui
omu’n măreţia lui,
dar îl văzui şi frânt şi doborât
de ce e viaţa pe pământ.
Văzui omul plin de lacrimi
şi de zbucium şi de patimi,
pierdut în lupte, chiar cu sine,
pentr-un colţ amar de pâine.
Taci tu, lume şi ascultă
cum omul durerea-şi cântă
şi-l mângâie şi-l alină,
când el plânge şi suspină!
Taci tu, lume şi îl vede
pe om cum mai mult se pierde,
nu mai ştie să trăiască,
nu mai ştie să iubească!
Eu îl văd şi rău mă doare,
l-aş duce până la soare,
sufletul să-i încălzească
şi durerea să-i topeasă.
Eu îl văd şi-mi face rău,
l-aş duce la Dumnezeu,
să-l aline, să-l oblojească,
să-l reînveţe să iubească.
Din categoria gânduri, poezii, poezii proprii, viaţă
C-aşa-i viaţa …
Am mai crescut c-o primăvară
şi cu un cireş în plină floare,
mi-a-mbătrânit în păr înc-o ninsoare
şi-n suflet, o poveste dulce-amară.
Lumina s-a mai scurs o dată-n curcubeu,
m-a mai spălat încă o ploaie, de păcate,
s-a mai înălţat o rugă către Dumnezeu
şi, încă o dată, ziua de noapte se desparte.
A mai fost un ieri şi va mai fi,
a mai trecut o pasăre în zbor,
să mai fiu copil, aş vrea, măcar o zi,
de copilărie-mi este dor … şi dor.
C-aşa e viaţa, vine şi se duce
şi nu te-ntreabă de-ţi place planul ei.
Este şi amară şi acră şi dulce,
ca o felie de lămâie dintr-un ceai cu tei.
Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă
Şi cerul are
Ştii că şi cerul are o poveste?
Este povestea poveştilor,
despre Dumnezeu şi despre oameni,
despre dorinţe şi lacrimi,
despre vise şi stele.
Este poveste albastră
despre soare şi lună,
despre îngeri şi luceferi.
Este povestea mea şi a ta,
a lui şi a ei,
este povestea noastră
despre speranţă…
_____________________
Atât timp cât acel albastru va exista printre şi dincolo de nori, ai obligaţia să te ridici şi să mergi mai departe…
Din categoria poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate
Încă mai e timp
Cât, încă, mai e timp pentru iubire,
cât mai suntem vii şi ne mai zâmbim,
să ne iubim cu sete, să ne iubim fără oprire,
că nu-i departe clipa când n-o să mai fim.
Cât, încă, sufletul tresare la floarea de cireş
şi nu ne este teamă să trăim frumos,
să ne iubim intens şi fără greş,
să ne iubim curat, copilăros.
Cât n-am îngheţat de tot şi ne mai doare versul,
iar inima mai plânge pentru cel de lângă noi,
să ne iubim dumnezeiesc, iubirea fie-ne universul
în care să trăim în viaţa de apoi.
Încă mai e timp pentru iubire,
încă mai e timp pentru a fi noi…
Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii
Lacrimi şi rugăciuni …
Pentru cei care au murit în Muntenegru … Să-i odihnească Dumnezeu!
Haideţi să ne rugăm pentru cei ce s-au dus şi pentru cei care se zbat să rămână în viaţă!
Plecăciune pentru Oamenii din Muntenegru!
Din categoria de suflet..., viaţă
S-ajungi bărbat, fiul meu!
Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!
Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi, prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!
Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!
Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!
Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!
La mulţi ani copiilor noştri, să ne trăiască sănătoşi, norocoşi, fără teamă de viitor!
La mulţi ani şi vouă, părinţi şi copiilor ascunşi în sufletul vostru!
Adulţii care renunţă la copilul din sufletul lor nu vor putea fi niciodată buni părinţi …
Din categoria copil, copilărie, de suflet..., inocenţă, iubire, poezii de dragoste, poezii pentru copii, poezii proprii, părinţi, urări, viaţă
D’ale mele gânduri … rătăcite …
„Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu. Subscriu, cu toată fiinţa.
Din păcate, însă, ca orice patrie, are şi faună …
––––––––––-
Una dintre greşelile majore ale poporului român, din punctul meu de vedere, este cã s-a îndepãrtat de înţelepciunea popularã, de tradiţional. Marile adevãruri izvorãsc din lucrurile simple, trãibile, din firesc. Nu trebuie decât sã vrei sã priveşti în jurul tãu…
–––––––––––-
Vrei să vezi cum se înfăptuiesc minunile? Zâmbeşte, cu tot sufletul, unor ochi plânşi, sau unui chip trist – oriunde-l întâlneşti – şi vezi ce se întâmplă! Vei avea parte de cea mai pură lumină!
––––––––––––
Oare ce le-o creşte unora, în loc de suflete, de sunt capabili să lovească un om ce se află în genunchi…?
––––––––––––-
Din punctul meu de vedere, nu un necaz, o problemă, ca atare, ne împovărează, nevorbind, aici, de marile drame. Cu toţii ştim că viaţa este precum matematica: are plusuri şi minusuri. Ceea ce ne îngenunchează în final este, de fapt, imposibilitatea – dintr-un motiv sau altul – de a găsi o soluţie imediată problemei cu care ne confruntăm. Astfel, apare efectul bulgărelui de zăpadă şi totul se augmentează, sfârşind prin a ne copleşi şi a se cere un complex de soluţii.
Aşa este şi în relaţii, de orice tip ar fi ele. Odată ajunse în impas, lipsa resurselor – sufleteşti, mentale, etc. – de remediere duce la rupturi, uneori, iremediabile.
Din categoria diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă, ţară
D’ale mele gânduri … rătăcite
Mirosul de suflet putrezit nu-l poate acoperi nici cel mai scump parfum din lume.
_____________
Părintele care ucide sufletul copilului său ar trebui judecat pentru crimă…
_____________
Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam pentru ca, mai apoi, bărbaţii să se nască din trup de femeie. Paradox sau perfecţiune?
Din categoria de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate
Măicuţa. Ultimul roman – idei
„Când nu-ţi mai doreşti să trăieşti, dar continui, totuşi, să o faci, se numeşte lipsă de egoism, sau lipsă de curaj? Viaţa nu este decât un ring de box, în care Dumnezeu te provoacă la luptă. Din când în când, ca pentru o scurtă pauză publicitară, se transformă într-un ring de dans. Dar, chiar şi atunci, reflectoarele sunt îndreptate asupra ta”, gândi ea, într-unul dintre momentele în care se simţea deznădăjduită, învinsă şi fără dorinţa de a o lua de la capăt.
__________________________
A doua zi, văzând că a lipsit de la rugăciunea de dimineaţă, stareţa o trimise pe maica Filofteia în camera Sofiei să vadă ce s-a întâmplat. Pe patul nedesfăcut, măicuţa Sofia, îmbrăcată în hainele de călugăriţă, părea că doarme. La piept, mâna-i micuţă, ascunsese fotografia cu băieţelul şi soţul ei. Alături, pe măsuţă, cu foile perfect aranjate, se afla manuscrisul a ceea ce scrisese, cu furie, în toată această perioadă. Nu apucase să-şi scrie primul roman, dar, cu siguranţă, îl scrisese pe ultimul.
(Idei din romanul „Măicuţa. Ultimul roman” – în curs de scriere)
De prin viaţă adunate …
Într-o dimineaţă, trecând pe lângă lucrătorii de la Rosal, care măturau strada, am observat că una dintre femei stătea mai retrasă, ghemuită şi plângea. M-am apropiat de ea şi am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva. S-a uitat mirată la mine şi mi-a răspuns:
„- Nu, doamnă, nu puteţi, dar vă mulţumesc frumos!” Cu demnitate, cu decenţă, ca o lecţie pentru mulţi dintre noi.
Trecând pe lângă cei din jurul nostru, fără a ne obosi să-i observăm, ne ignorăm, de fapt, pe noi înşine!
Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi vrut împreună, ar fi creat doar cerul şi apele, şi munţii, şi păsările şi animalele …
D’ale mele gânduri … rătăcite
Cele mai puternice legături sunt cele invizibile. Firul lor pleacă şi se întoarce (de) la Dumnezeu.
Poţi fi cu adevărat învins, doar atunci când devii propriul tău prizonier…
Din categoria de suflet..., gânduri
Atât de muribunzi…
Suntem atât de trişti, Doamne, câteodată,
că uităm să iubim
şi murim, puţin câte puţin.
Suntem atât de singuri, Doamne, câteodată,
că uităm să trăim
şi murim. Puţin câte puţin.
Suntem atât de răi, Doamne, câteodată,
că uităm să iertăm
şi murim, puţin câte puţin.
Suntem atât de grăbiti, Doamne, câteodată,
că uităm să zâmbim
şi murim. Puţin câte puţin.
Atât de trişti
şi atât de singuri!
Atât de răi
şi atât de grăbiţi!
Atât de… muribunzi!
16.03.2010
Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii, privind în jur
Lumină din Lumină…
Dragii mei, vă doresc, tuturor, să aveţi sărbătorile de Paşte cu „Lumină din Lumină, Dumnezeu din Dumnezeu adevărat”, în suflete şi în case, să vă găsiţi liniştea şi pacea alături de cei dragi! Vă îmbrăţişez, cu dragoste şi să ne reauzim/revedem cu bine!
Din categoria de suflet..., sărbătoare, urări
Dor
Mi-e dor
să-mi miroasă sufletul
a verde,
să râd atât de tare,
încât să vă molipsesc pe toţi,
să ne luăm de mână
şi să ne-nvârtim, hohotind.
Să ne dăm prioritate
unii altora, la infinit:
„Poftiţi, vă rog! Vai, se poate?!
Poftiţi d-voastră! Ba nu, d-voastră!”
Şi Dumnezeu să ne privească zâmbind.
Mi-e dor
să fim nebunii sănătoşi
şi nu sănătoşi nebuni,
mi-e dor de mine
cea de ieri
şi de noi, cei de mâine.
Mi-e dor…
să nu-mi mai fie
dor de viaţă…
Din categoria de suflet..., gânduri, poezii, poezii proprii
La mulţi ani, Victoraşul meu!
Să-ţi dea Dumnezeu tot ce e mai bun pe lume: sănătate, fericire, înţelepciune, iubire de oameni, viaţă lungă şi frumoasă!
La mulţi ani, tuturor Victor şi Mina!
Din categoria de suflet..., eveniment, La mulţi ani!, urări, viaţă
Să ne rugăm!
Un băieţel de nici patru ani se află în comă de gradul IV, după ce a căzut de la geamul băii unei grădiniţe din sectorul 6. Deşi a fost operat, starea lui este în continuare gravă. 😦 Haideţi să ne rugăm pentru acest copil! Opriţi-vă o secundă din ceea ce faceţi şi îndreptaţi-vă gândul spre acest micuţ!
Din categoria copil, copilărie, de suflet...
Ce a fost, a fost, dar ce va fi?
An vechi, an nou. Balanţe: ce am pierdut şi ce am câştigat/iluzii şi temeri. Facem planuri, mai mult sau mai puţin îndrăzneţe, ne facem speranţe, mai mult sau mai puţin realizabile, promisiuni, faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi. Analizăm, adunăm, scădem, fracţionăm şi tragem linie. Rezultatele le etichetăm, le sigilăm şi le închidem în sertăraşele corespunzătoare ale minţii şi/sau sufletului. Mai târziu, peste ani şi ani, le vom declasifica şi ne vom hrăni cu ele.
M-am tot plâns că anul trecut a fost un greu pentru mine. Şi a fost, foarte greu, cu multe lovituri sub centură, care s-au ţinut lanţ – pe tot parcursul său. Dar am supravieţuit. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am, încluzându-vă, aici şi pe voi, toţi prietenii mei: de vârste diferite, profesii diferite, fiecare cu frământările, tristeţile şi bucuriile lui, fiecare cu felul lui de a fi şi de a gândi. Voi sunteţi plusul meu câştigat în anul ce tocmai a trecut. Şi nu am de gând să pierd asta.
Acum, spatele drept, capul sus şi privirea înainte! O singură privire spre înapoi, pentru a nu uita de unde am plecat.
Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, remember
Show must go on
Adică, în traducere liberă: intrai în horă, trebuie să joc. E vorba tot de concursul de PA-uri, organizat şi găzduit de Călin. Eu înţelesesem că sunt cinci etape, dar nu, spectacolul continuă. Nu că nu mi-ar plăcea. Dar, na, devine deja clişeu: vă rog citiţi, placeţi (sau nu), votaţi (sau nu). Eu sper să da. 🙂
Tema acestei etape este „frica„.
Am participat cu două proze arhiscurte, cele de mai jos:
Şi plecă
Închise ochii. Mâna sa mică se ascundea în palma lui, ca un porumbel speriat, aşa cum se întâmplase mereu. Se gândi la toate minunile din viaţa ei, la urcuşuri şi coborâşuri, la tot ce a însemnat viaţa lor împreună. El o privea cu aceiaşi ochi albaştri, ca în prima zi. Cu cealaltă mână îi mângâia părul încărunţit. Pe patul de spital, părea atât de mică şi de fragilă! Nu putea să o lase să plece! Nu acum şi nu aşa. Ea deschise ochii şi-i şopti, zâmbindu-i: “ Nu plânge, nu-mi este frică!” Şi plecă.
şi
Dragă Dumnezeu…
“Nu mi-e frică, nu mi-e frică, de bau-bau!” Stătea cu năsucul lipit de geamul mic şi aburit şi privea copiii din curte, care ţopăiau veseli şi cântau cât îi ţinea gura. Îşi dorea atât de mult să fie acolo, să se învârtească până ar ameţi şi să strige că nici ei nu-i este frică de bau-bau! Dar… îi era. Îşi făcuse loc în sufletu-i, odată cu plecarea părinţilor şi sosirea ei aici. Se simţea singură şi speriată. Strânse la piept păpuşa mică şi începu o nouă scrisoare: „Dragă Dumnezeu, ştiu că…”
Din categoria proză
Uneori…
Uneori,
aş pleca să mor puţin…
atât cât să mă odihnesc o clipă.
Mi-aş elibera sufletul,
din colivia trupului
şi i-aş şopti să zboare
într-o pădure de mesteceni.
I-aş spune să atingă cerul
cu vârful aripilor,
să îmbrăţişeze soarele,
să-l caute pe Dumnezeu
şi să-l întrebe vrute şi nevrute,
pentru ca, mai apoi,
să ademenească luceafărul
şi să culeagă stelele.
Uneori,
aş pleca să mor puţin…
atât cât să mă odihnesc o clipă.
Din categoria poezii, poezii proprii
Tu, cel ce îndrăzneşte să viseze
Tu, om nebun, ce atingi cu fruntea, cerul
şi te iei la-ntrecere cu vântul,
de-ţi este frig, te-nveleşti cu dorul,
iar foamea ţi-o astâmpără numai cuvântul.
Te-ntrebi, adeseori, de unde vii,
te uiţi în jur şi nu mai ştii ce cauţi,
scormoneşti trecutul şi te scufunzi în cărţi. În mii.
Alergi desculţ prin ploaie, fugind de tine însuţi.
Tu nu ştii să faci pacturi cu mulţimea,
dar nici nu-l uiţi pe cel de lângă tine:
tu crezi că dragostea-i minunea
cu care Dumnezeu vrea să ne aline.
Eşti trist, de multe ori, dar mergi doar înainte
şi, să visezi, n-ai vrea, vreodată, să renunţi.
Te aşezi în genunchi şi rogi stelele să te alinte
şi n-ai schimba, nicicând, luna pe arginţi.
Tu, om nebun, ce, încă, îndrăzneşti să mai visezi
şi nu te temi din rând să ieşi,
în îngeri şi-n iubire crezi,
cu fiecare gând, zâmbind, te dăruieşti.
Vă dedic aceste versuri tuturor, nebuni frumoşi, ce, încă, mai îndrăzniţi să visaţi:
http://www.adibontea.com/2010/07/13/sa-l-ajutam-pe-dennis/
http://cosminstefanescu.wordpress.com/2010/07/25/blestem-sange-balcanic-119-poem/
http://adakiss.wordpress.com/2010/08/01/munca/
http://anaveronica.wordpress.com/2010/07/30/neal-stephenson-la-leda/
http://alexandrescudaniela.com/lepse-si-premii-de-toate-formele-si-culorile/
http://andreihappyday.wordpress.com/2010/07/31/cu-sau-fara-prejudecati/
http://aressink.wordpress.com/2010/05/31/72/
http://bucurestiuldevis.blogspot.com/2010/07/mister-romanesc.html
http://caius67.wordpress.com/2010/08/02/danezul/
http://calinhera.wordpress.com/2010/07/26/oarecum-singur-pe-drum/
http://cartidragi.blogspot.com/2010/07/golestan.html
http://cojocarii.wordpress.com/2010/07/30/semne-bune-ziua-are/
http://cristiandima.wordpress.com/2010/07/30/gradina-labirint-15/
http://danangibslife.blogspot.com/2010/07/ten-africans.html
http://daniotil.ro/2010/07/0723-22dani/
http://dianaalzner.blogspot.com/2010/07/plec-in-vacanta.html
http://dmd-familia.blogspot.com/2010/08/frunza.html
http://eclpsademart.wordpress.com/2010/07/28/descoperire/
http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/07/30/la-toamna/
http://gabryellehelen.wordpress.com/2010/07/24/pititroncul/
http://ganduripentrunoi.wordpress.com/2010/07/10/berbesti_-jud-valcea/
http://geaninalisandru.wordpress.com/2010/07/28/nopti-virgine/
http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/08/direct-si-indirect.html
http://ivanuska.wordpress.com/2010/08/02/inocentul-xxi/
http://jumatati.blogspot.com/2010/08/povestea-altei-povesti.html
http://jurnalulmissouri.blogspot.com/2010/07/anunt.html
http://ladyioiscooking.wordpress.com/2010/07/26/ice-lemonade/
http://linkping.wordpress.com/2010/07/30/un-premiu-si-un-dar/
http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/08/02/geamantanul-11/
http://maccumac.blogspot.com/2010/07/din-iasi.html
http://mariannicolescu.wordpress.com/2010/07/23/poezii-din-volumul-cusma-pe-un-altar-de-gand-2/
http://mirelapete.dexign.ro/2010/07/sunet-de-vacanța/
http://mtorsan.blogspot.com/2010/08/un-reminder-la-b24fun.html
http://natashauska.wordpress.com/2010/07/30/fara-pene/
http://oanastoicamujea1.wordpress.com/2010/08/01/am-nevoie-de-exorcist/
http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/07/28/fereastra-catre-pamant/
http://orfiv.wordpress.com/2010/07/30/gatien-lapointe-1931-1983-izolare/
http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2010/08/01/daria-la-iarba-verde/
http://primadona25.wordpress.com/2010/07/14/un-caz/
http://proatitudine.ro/educatie/cand-cu-steaua-cand-cu-crucea…/
http://puzderiedevise.wordpress.com/2010/08/01/tot-ceea-ce-nu-sunt/
http://shorichitz.blogspot.com/2010/07/salutare.html
http://starsgatescopiiimarisimici.blogspot.com/2010/08/eu-cred-ca-vesnicia-s-nascut-la-sat.html
http://paulbalanca.blogspot.com/2010/08/antract.html
http://tocanadecuvinte.blogspot.com/2010/07/cous-cous-cu-pui-si-legume.html
http://zbateri.blogspot.com/2010/07/ramas-bun-in-glastra.html
http://sufletdefemeie.wordpress.com/2010/07/30/viata-m-a-infrant-azi-iar/
http://teonegura.wordpress.com/2010/07/29/aproape-de-voi/
http://tudorchirila.blogspot.com/2010/08/dinamo.html
http://vanillamoon.wordpress.com/2010/07/30/marcello/
http://www.cabral.ro/din-viata/o-buna-dimineata
Din categoria gânduri, poezii, premiu oferit, prietenie
Întâlnire cu Dumnezeu
Am văzut un om plimbându-se pe cer. L-am întrebat unde merge şi mi-a răspuns că are întâlnire cu Dumnezeu. – N-ai un ceas? m-a întrebat. N-aveam. – Ceasul e capcana timpului, a continuat el. Îmi place punctualitatea, dar nu-mi plac ceasurile. Timpul ar trebui simţit, nu măsurat. – Ce treabă ai cu Dumnezeu? Şi cum de te poţi întâlni cu el? – E simplu. Ceri audienţă: nu e nevoie decât de o rugăciune. Spusă din suflet. Aici e cheia: spusă din suflet. Dumnezeu nu se ascunde. Noi ne facem că nu-l vedem. Suntem ocupaţi. Ne umplem sufletul, ca pe o cămară, şi cu ce trebuie şi cu ce nu trebuie. Când nu mai încape în suflet, trecem la sertarul următor: mintea. Înghesuim şi acolo multe. Şi uităm, apoi, să facem ordine. Spuneai că nu ai ceas, nu? Nu vreau să întârzii. – Ce treabă ai cu Dumnezeu? am repetat eu. Vrei să-i ceri ceva? – Nu. Vreau să-i mulţumesc că există.
Din categoria de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate
Să-ţi fie bine, copilul meu!
Când te-am născut,
m-am abonat la viitor.
Necondiţionat.
Când te-am atins,
am renăscut.
Când m-ai privit,
Dumnezeu mi-a fost mai aproape
ca oricând.
Când mi-ai zâmbit,
întregul univers
mi s-a cuibărit în inimă.
Când m-ai strigat,
toată muzica lumii
a încăput în două silabe.
Când ai păşit,
ţi-am potrivit zâmbete pe cărare
să ţii drumul drept.
Uneori, noaptea,
îţi torn lacrimi la rădăcini,
să-ţi potolesc setea.
Când stau în genunchi,
cer doat atât:
„Să-ţi fie bine,
copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!”
Din categoria copil, poezii, poezii proprii, părinţi
Celălalt eu
Azi am avut întâlnire. Cu mine.
– Îţi propun un joc, accepţi? m-a-ntrebat celălalt eu al meu.
– De parcă aş avea de ales! Accept, zic.
– Uite, eu îţi pun nişte întrebări şi tu răspunzi cu primul cuvânt care-ţi vine în minte. Să-ncepem: Ce-i defineşte pe oameni?
– Hmm. Mersul biped.
– Mda. Pentru unii e singura caracteristică. Dar şi găinile sunt bipede şi sunt… găini.
– Sufletul? supralicitez eu.
– Bun. Bipezi şi cu suflet.
– Iubirea, ura?
– Şi animalele iubesc. Şi, uneori, o fac mai bine, mai intens decât oamenii. Dar este adevărat, animalele nu ştiu să urască.
– Gândirea?
-Gândirea? Am văzut animale cu uimitoare planuri de acţiune. Şi, câteodată, mi-e greu să cred că-i doar instinctul.
– Credinţa? merg eu mai departe.
– Ce-i credinţa? Propăvăduirea lui Dumnezeu? Cruci şi metenele? Lumânări aprinse? Mersul la slujbă în fiecare duminică? Cunoaşterea Bibliei? Să nu spui „fir-ar al dracului?” Ce-i, deci, credinţa?
– Deşi se spune că izvorăşte din necunoaştere, credinţa e Cunoaşterea. E relaţia fiecăruia cu Dumnezeu. E împăcarea cu Dumnezeu, cu sine şi cu ceilalţi. Poate fi chiar fericirea.
– Fericirea? Ce-i fericirea?
– Pentru mine, fericirea înseamnă să-mi văd familia râzând, în fiecare zi.
Eul meu m-a privit şi n-a mai zis nimic.
Voi ce i-aţi fi răspuns?
Din categoria ce credeti?, gânduri, proză
Noaptebunacopii's Blog 