Arhive pe etichete: dor

Cu ce seamănă?


– Cu ce crezi că seamănă sufletul tău? m-ai întrebat.
– Cu un castel, aș fi vrut să-ți răspund,
pentru ca fiecare dintre cei ce locuiesc în el
să poată avea locul său.
Dar, sufletul meu nu e atât de măreț.

– Cu un cimitir,
ți-aș mai fi putut spune.
Dorm în el atâția oameni
și secrete și visuri
și speranțe
și lacrimi…
Dar, în sufletul meu nu e atât de multă pace.

Aș fi zis
că seamănă cu o floare,
dar nu aș fi știut ce culoare.

Cu un nor
sau c-un dor.

Cu un cer?
Prea mult mister.

De fapt,
sufletul meu seamănă
cu lumea asta.
Toată.

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., poezii, poezii proprii, viaţă

Cea făr’ de rost


Îţi voi fi lună şi-ţi voi fi soare,
îţi voi fi cer şi-ţi voi fi mare,
îţi voi fi ieri şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost….

Drum îţi voi fi şi-ţi voi fi cale,
dor îţi voi fi şi-ţi voi fi jale,
îţi voi fi mâine şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Ne vom reîntâlni, însă, cândva,
sub steaua mea, sub steaua ta,
ne vom iubi şi va fi fost
iubirea noastră cea cu rost.

Vom spune lumii-ntregi, apoi,
cum dragostea se-mparte doar la doi,
tu mă vei ierta, chiar de am fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Tu şi eu


Am amuţit într-o cireaşă de mai.
Zâmbeam lumii. Tu zburai.

„De ce taci?” m-a întrebat vântul.
L-am mângâiat. Tu erai cuvântul.

O fetiţă a vrut cercei.
Era prinţesă. M-ai prins în părul ei.

Am amuţit într-o floare de cais.
Strângeam vise. Tu erai un iris.

„De ce taci?” m-a întrebat un cocor.
L-am sărutat. Tu erai dor.

Am amuţit într-un nai.
Zâmbeam lumii. Tu erai o cireaşă de mai.

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

S-ajungi bărbat, fiul meu!


Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copilul meu
şi mă rog, cu lacrimi, lui Dumnezeu:
să mi te ţină sănătos, s-ajungi bărbat,
să creşti puternic, fiul meu cel minunat!

Să cunoşti ce este fericirea,
să te-nvăluie, mereu, iubirea
şi, prin lumea mare să te poarte,
să-ţi dea Dumnezeu de toate!

Să-ţi trăieşti viaţa doar cu bucurie,
cu demnitate şi cu mândrie,
să fii bun şi inimos,
să creşti puternic, fiul meu frumos!

Întotdeauna, în preajma ta să fie
prieteni buni şi oameni dragi ţie,
să-ţi fie, la nevoie, ajutor,
să le fii sprijin, la jale şi la dor!

Îţi vin, noaptea, la căpătâi, copil iubit
şi mă rog Fecioarei, ca-n ziua-n care te-am născut,
să ai viaţă lungă şi să ajungi bărbat,
să creşti frumos şi drept, fiul meu cel minunat!

26.08.2012

11 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., inocenţă, iubire, poezii, poezii de dragoste, poezii pentru copii, poezii proprii

Dor


Mi-e dor
să-mi miroasă sufletul
a verde,
să râd atât de tare,
încât să vă molipsesc pe toţi,
să ne luăm de mână
şi să ne-nvârtim, hohotind.
Să ne dăm prioritate
unii altora, la infinit:
„Poftiţi, vă rog! Vai, se poate?!
Poftiţi d-voastră! Ba nu, d-voastră!”
Şi Dumnezeu să ne privească zâmbind.

Mi-e dor
să fim nebunii sănătoşi
şi nu sănătoşi nebuni,
mi-e dor de mine
cea de ieri
şi de noi, cei de mâine.

Mi-e dor…
să nu-mi mai fie
dor de viaţă…

18 comentarii

Din categoria de suflet..., gânduri, poezii, poezii proprii

Din boabe de piper şi coji de portocală


Şi de mă voi naşte, iar şi iar,
din boabe de piper şi coji de portocală,
coborî-voi să-ţi aduc în dar,
încă o zi, încă un cer şi înc-o seară.

Voi curge lin, prin vene de copac,
de mă vei vrea, îţi voi picura în palmă,
în strai ţesut din frunze, am să mă-mbrac
şi-ţi voi fi dans şi foc şi-ţi voi fi toamnă.

Te voi îmbăta, apoi, de mine
şi te voi plimba prin sfere de iubire,
îţi voi fi cald şi-ţi voi fi bine
şi dor de viaţă îţi voi fi, şi amintire…

Voi râde parfum de amurg în flori de măr,
şi-l voi scutura peste lacrimi, să nu mai doară,
voi pleca, încet, încet, pe aripă de zbor,
eu, cea din boabe de piper şi coji de portocală.

10 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Să mocnească focul


Să mocnească focul, din nou, în vatra veche
şi, dumneata, bunico, să-mi spui înc-o poveste,
despre fata de-mpărat, cea fără de pereche,
iar lumina lămpii să danseze la ferestre.

Să te privesc cum torci, cu furca prinsă-n brâu,
cum firul lung de lână se-ntinde ascultător,
să-mi faci turte pe plită din făină de grâu
în cunia cea mică, văruită-n alb şi cu pridvor.

Să fie primăvară şi nenea Gheorghiţă,
vecinul de alături, cu barbă şi plete de bunic,
să-mi dea, iarăşi, zambile din a lui grădiniţă,
strigându-mă la gard; eu să-i mulţumesc peltic.

Gutuiul cel bătrân, de lângă „casa mare”,
să mă ascundă între crengi, ca-ntr-un leagăn, iar,
să visez, din nou, cum zbor până la soare,
cu flori prinse în păr şi păpuşa primită-n dar.

Să alerg prin bătătură – cum spuneai, când mă certai –
printre boboci de raţă, de gâscă şi de curcă,
dar, dumneata, bunico, eşti, însă, acum, în rai
iar dorul de ce-a fost mă arde, mă usucă.

16 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii