Arhive lunare: Ianuarie 2015

Voiam…


Când eram mică, voiam să fiu mare…
Azi, îmi caut copilăria prin sertare,
prin librării și prin anticariate,
printre file vechi, de carte.

Caut s-o aflu în adieri de primăvară,
în fiecare răsărit și apus de vară,
o caut în năzbâtiile copilului meu,
în fiece rugăciune către Dumnezeu.

Când eram mică, visam să fiu mare,
crezând că voi avea și cerul și pământul la picioare.
Azi, vreau să fiu iar mică, numai cu universul meu
și să cuceresc lumea doar înălțând un zmeu.

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii

De unde știți?


Oare ce simt lacrimile când curg?
Știu, știu, veți râde
și-mi veți spune că sunt naivă.
Că lacrimile sunt 98-99% apă, albumine,
globuline, săruri minerale, o enzimă numită lizozim
și, deci, nu au suflet.
Cum ar putea simți ceva?

Dacă e așa, de ce nu știu iubi
toți cei ce au suflet?
Și … de unde știți voi că
sufletul nu este o lacrimă?

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., limba română, poezii, poezii proprii

Cea făr’ de rost


Îţi voi fi lună şi-ţi voi fi soare,
îţi voi fi cer şi-ţi voi fi mare,
îţi voi fi ieri şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost….

Drum îţi voi fi şi-ţi voi fi cale,
dor îţi voi fi şi-ţi voi fi jale,
îţi voi fi mâine şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Ne vom reîntâlni, însă, cândva,
sub steaua mea, sub steaua ta,
ne vom iubi şi va fi fost
iubirea noastră cea cu rost.

Vom spune lumii-ntregi, apoi,
cum dragostea se-mparte doar la doi,
tu mă vei ierta, chiar de am fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Hibernală


Ninge cu linişti şi gânduri neştiute,
zăpada ţipă sub paşi nepăsători,
vise ce păreau a fi pe veci pierdute
apar din ceaţa nopţii, spre-a dispărea în zori.

E iarnă peste noi şi-n suflete e gheaţă
şi timpul nu vrea să se joace de-a mersul înapoi,
iubim în etape şi oameni şi viaţă,
dar, cel mai ades, uităm chiar de noi.

Din cer, se cern dorinţe şi doruri se cern,
iubiri ce au murit, iubiri ce stau să vină,
tinerii-şi cântă amorul lor etern,
iar iarna se prelinge pe coardă de mandolină.

La gură de sobă, se deapănă poveşti
despre ce n-a fost şi ar fi putut să fie
şi ninge cu linişti la fereşti,
mi-e bine, mi-e iarnă, mi-e poezie…

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., poezii, poezii proprii